…există oameni care visează cai verzi pe pereţi. nu mă număr printre ei. din păcate. fumi însă, da. şi astăzi tocmai a plecat în căutarea calului lui verde. mi-a zis aşa: „plec să salvez cea mai ameninţată cu dispariţia specie de pe planetă – calul verde de pe peretele inimii fiecăruia dintre noi. nu pentru copilul din mine plec, ci pentru copiii dinlăuntrul copiilor mei – să ştie că merită să viseze cai verzi pe pereţi. iertat îmi fie patetismul, da’ n-apuci în fiecare zi un cal verde de picior”.
calul verde al lui fumi sălăşluieşte undeva pe amazon. stă pe acolo cam de când îl cunosc eu pe fumi. adică de prin ’98. nu ştie foarte exact cum va da de el. „traseul e după ultimul trib de mayoruna, al treilea cot de afluent al amazonului pe stânga”, mi-a scris vesel. foarte vag, dar cam aşa se întâmplă cu caii ăştia. bântuie pe unde nici nu te aştepţi. eu sper însă ca fumi să-l găsească repede şi să-l îmblânzească. nu strică să ai în curte un cal verde pe care să încaleci ori de câte ori de apucă dorul de ducă.
până acum, eu nu mi-am visat calul verde. simt că e captiv într-un loc rece şi întunecat, legat cu frânghii umede, cât braţul de groase, care nu-i lasă niciun pic de libertate de mişcare. primeşte doar o dată pe zi un braţ de fân mucegăit, dar aproape că nici nu se atinge de el. temnicerii lui nu ştiu că e obişnuit doar cu flori de câmp şi muguri de pin. şi chiar dacă ar ştii, nu le pasă. din cauza frigului şi a lipsei dragostei, culoarea lui a devenit albastră. calul meu stă să moară.
„daca e să se – sau să nu se întâmple ceva pe amazon – rămâne <cum ne-am înţeles>. salvează calul albastru!!! promiţi?”, mi-a scris ieri fumi înainte de a pleca pe urmele calului lui. i-am promis. ce puteam face? 🙂
_______________
…cât am lipsit din virtual, s-au întâmplat unele lucruri. am fost la bari (unde am mâncat cea mai proastă pizza din viaţa mea) şi la bratislava (unde m-am dat cu bicicleta de-a lungul dunării, până în austria şi înapoi). am „făcut” tiff-ul pe ultima sută de metri şi m-am uitat la meciuri, pe terase. şi, la un moment dat, am împlinit 39 de ani.
inca ma uit nauc la blog. si zambesc.
de ce năuc? 🙂
ei, hai, ca stii tu mai bine. adevarul e ca si iesirea si reintoarcerea au fost la fel. bruste, dar, din cate imi dau seama, binevenite amandoua. pari a fi iesit din pasa aia de atunci. sper.
oricum, te-am pastrat in bookmars si de atunci tot accesez blogul tau. zilnic. ceva imi spunea ca ai sa revii. si am avut dreptate.
ca să vezi ce bine mă cunoşti :))
oricum, foarte mulţumesc de aşteptare.
BINE AI REVENIT!!!
pt fumi: „trăiesc în calcule (…) Ar trebui să-mi las bicicleta acasă peste două săptămîni..”
a, şi bine ai revenit 🙂
bine v-am regăsit.
prodan: foarte codat mesajul pt fumi. 🙂 da’ până prin 4-5 iulie nu-l citeşte…
bine te-ai intors! ma bucur mult ca pot sa te citesc din nou! multumim!
eu mulţumesc! 🙂
am facut o pauză pt că mă plictisisem eu de mine şi nu mai aveam chef de scris, dar mi-a trecut. 😀
„şi, la un moment dat, am împlinit 39 de ani.”
mulţi înainte! 😉
măi, ce atent eşti la detalii 😀
calul meu verde e o motocicleta cu atas cu doi copii inauntru (ai mei, pe cat posibil)pe care sa-i livrez la scoala, unul in stanga altul in dreapta, ca pe ziare :)))…
😀 ăsta e un cal verde uşor de salvat. visează şi tu ceva mai dificil de atins
Calul meu verde e un mustang, se pare… 🙂
un mustang roşu, cumva? sau unu alb cu pete maro? 🙂
La examenul de admitere la Liceu (pe vremea mea inca se dadea asa ceva), eram inca nesigura daca am facut cea mai buna alegere.
Iar in prima zi de examen, in asteptarea subiectelor, ma uitam pe peretii clasei.
La un mom dat am remarcat scris cu majuscule: NU DESENATI CAI VERZI PE PERETI. Iar sub acest „indemn” o aratare verde cu 4 picioare si un simulacru de coada, de la care era trasa o sageata langa care scria „Cal verde pe perete”. In acel moment am stiut ca am ales bine liceul. 😀
stii ca mai exista inorogi?
eu cred si o sa vad unu
S: bun liceu. spune-i numele 🙂
leti: 🙂 există, de bună seamă. doar că stau ascunşi pentru că nu merităm toţi să-i vedem