…în sfârşit, celebra asociaţie de cititori nr. 1 s-a adunat ieri de pe drumuri şi a ţinut prima şedinţă de carte. locul faptei s-a dovedit a fi crâşma insomnia şi nu vastele apartamente regale ale tânărului grindean, aşa cum hotărâsem anterior. şi asta pentru că suntem nişte cititori neserioşi şi delăsători care numai vorbim şi nu facem nimic din ce vorbim.
dar, ca să fiu cinstită, locul s-a dovedit suficient de bun cât să râdem ca proştii, să bem nişte beri şi să vorbim puţin despre „douasprezece scaune” şi mult despre alte cele. probabil că am fi putut vorbim mai mult despre cartea cu pricina dacă am fi citit-o. dar s-a dovedit că din cele OPT persoane prezente, doar UNA singură, în speţă grindean, citise „minunatul” roman. de două ori, chiar. şi a mai şi râs, cică.
noi restu’, nu. o parte dintre noi (eu, lavi, cora, iza şi dan) au început-o, dar n-au reuşit să o termine. asta pentru că nu am găsit-o deloc amuzantă. nu ne-a plăcut defel. de ce e oare atât de celebră? pe mine, una, m-a plictisit de moarte; pe cora a chiar enervat-o; lavinia s-a tot întrebat ”unde se râde în cartea asta?”; iza a găsit-o lipsită de emoţie, deşi a zis că a zâmbit pe alocuri; iar lui dan i s-a părut ”ca un film prost”.
hossu, în schimb, nu s-a atins deloc de ea, ocupat fiind cu campionatul de fotbal. va recupera la următoarea, a promis. grindean, singurul intelectual de la masă, a început să ne explice de ce l-a încântat atât de mult romanul: ”personajele sunt descrise foarte fain, umorul este absurd şi genial, cadrele sunt construite foarte bine, acţiunea este prezentată în capitole scurte etc etc”, dar nu ne-a convins că e o carte bună.
ba chiar ne-a şi citit un pasaj, singurul care ne-a plăcut, de fapt, tuturor celor care am deschis cartea. e vorba de partea în care bezenciuk explică modurile în care se anunţă moartea diferitelor persoane, în funcţie de sex, înălţime, greutate, condiţie socială etc. a fost funny să-l auzim citind. mai funny chiar decât pasajul în sine.
după asta ne-am întrebat care o fi fost modul în care cei doi au scris cartea şi am ajuns la concluzia că ilf era orb şi când îi venea rândul la scris, îi dicta lui petrov care scria ce vroia el, de fapt. elevat grup suntem, nu-i aşa? 😀
din păcate, din motive de job, de la întâlnire a lipsit călinuţ, care fusese cel mai harnic dintre noi şi care citise atât ”douăsprezece scaune”, cât şi ”viţelul de aur”. poate dacă era pe acolo, discuţia devenea ceva mai înaltă şi concluziile ceva mai serioase.
în formaţia mai sus amintită, singura concluzie serioasă care s-a tras a fost următoarea: dacă prin tragere la sorţi iese la citit cartea propusă de o femeie, aceasta trebuie să vină la următoarea şedinţă cu un bărbat necunoscut de restul asociaţiei. dacă iese cartea propusă de un bărbat, el trebuie să vină, din fericire pentru noi, femeile, tot cu un bărbat-surpriză. :)))
ideea ne-a venit tot de la grindean care s-a prezentat la întâlnire cu gabi, fosta/actuala (?!?) iubită a lui. nu ştim exact cum stau lucrurile aici, dar oricum fata ne place la toţi, aşa că va rămâne în club. dar data viitoare grindean nu mai are voie să vină cu o femeie. ghinion, viaţa-i nedreaptă! 🙂
ce s-a mai stabilit? ca următoarea şedinţă, mai exact în 10 iunie (prima marţi de după tiff), să o facem totuşi la cineva acasă, adică la grindean (dacă tot ne-a pus să citim o carte la care nu am râs :)) ), iar a patra şedinţă la hossu la cabană. de citit va trebui să citim ”clar de femeie” de romain gary. cum e propunerea mea, va trebui să mă prezint cu un necunoscut la întâlnire. nu sună rău :))))
ce cărţi s-au mai propus? ”bonjour tristesse” (iza), ”rusia lui putin” (cora), ”animal pe moarte” (dan), ”convorbiri cu octavian paler” (hossu), ”vă place brahms?” (lavi). grindean nu a mai avut voie să propună tura asta din cauza rateului înregistrat anterior. :))))
cam asta a fost. sunt curioasă cum va fi data viitoare.
hopa, devine serios proiectul. 🙂
păi, cum altfel? 😀
exista o varsta a lecturii. asa cum ciresarii devin(deveneau) idoli pe la 10-12 ani, sven hassel este(sau era) pentru baieti genial pe la 14 ani, cioran face ravagii prin clasa a 10-a, asa ilf si petrov sunt foarte buni undeva pe la varsta liceului. cand cartile cu scriitori rusi vin cu carca peste tine. intre timp, lectura fie se diversifica atat de mult, fie se imputineaza, incat gustul pentru scriitori precum ilf si petrov, i-as numi de nisa, se altereaza, in cel mai bun caz. de obicei dispare de tot.
spre exemplu, eu am citit cartea, iar apoi mi-am adus aminte de pofta cu care citeam candva cehov. si am revenit la cehov. efectul? m-am plictisit foarte repede, desi valoarea scriiturii, recunosc, a ramas aceeasi.
un alt exemplu, tarkovsky. nu pot disocia numele lui de cuvantul genialitate. insa acum, in 2008, daca m-ai pune sa-i vad toate filmele intr-un weekend, cred ca mi-ar iesi bube pe corp.
in concluzie, cartea este buna, doar ca noi am devenit prea pretentiosi.
cam asta ar fi explicatia la lipsa masiva de emotie pe care ati(am) avut-o fata de aceasta carte. daca nu va place, alta n-am. 🙂
Dupa 100 de pagini, am lasat-o balta. Plict! Plict! Plict!
ştiu şi eu… într-un fel îţi dau dreptate, dar pe de altă parte mă gândesc că sunt cărţi pe care le-am citit acum 20 de ani şi mi-au plăcut şi le-am recitit cu aceeaşi plăcere anu’ trecut, de exemplu. care e secretu’ lor?
ana: eu am ajuns la 92, iza la 120, cora la 20 şi lavi la 50. :))))
ciudat, totuşi. văd că băieţii au fost cei care au citit-o, iar fetele nu. e clar că nu e genul de umor savurat de sexul frumos. :)))
Hai tu, cum adica nu ai ras la Douasprezece scaune? eu m-am prapadit chiar! oi fi barbat???
Cred doar ca vizualizez prea mult..
nu ştiu, da’ n-am râs.
şi apropo de vizualizat, când mi-am dat seama că nu o să o termin, am încercat să trişez şi m-am uitat la film (ecranizarea aia din 70 a lui mel brooks). tot degeaba. nu am reuşit să văd mai mult de 20 de minute care mi s-au părut chiar stupide. :))
buey muntele… jos pălăria în faţa comentului tău! 😉
totuşi ai omis legendele olimpului, homer, din calsele primare. eu le-am recitit de multe ori pe parcursul gimnaziului.
şi am recitit în sesiune peripeţiile bravului soldat svejk, carte pe care o citisem în gimnaziu, din care nu înţelesem nimic pe atunci… nu ştiu de ce ne fuse recomadată.
de asemena, dincolo de cireşari, rămân cărţile lui jules verne(şi acum adevărate capodopere, nu mor până nu o să am în bibliotecă toată colecţia).
să nu uit de febleţea mea, fantezia: tolkien, a.d. salvatore, cea ştiinţifico-fantastică a lui nenea herbert.
scurtele nuvele de groază americane şi lungile sthephen kinguri. bram stoker şi al lui dracula. anne rice şi ale ei cronici de vampiri, ce mi-au luminat nopţile tinereţii.
adevărul e că mai nou prea mai citesc, dar mă străduiesc cât pot. totuşi, dacă nu citesc, măcar recitesc.
doream inţial să îţi reamintesc de legendele olimpului… dar m-a cuprins frenezia şi abia acu’ am reuşit să mă opresc!
lectură plăcută tuturor!
sper că am scris corect titlurile şi autorii, deoarce nu am mai stat să recitesc ce am scris, contrar obiceiului meu.
filmul lui mel brooks mi s-a parut enervant, tre’sa vedem o ecranizare ruseasca…desi am vazut pe tvr 2 nu prea demult una dupa vitelul de aur si nu mi-a venit sa raz…da’io tot raman fan ilf si petrov.asa de fan ca anul trecut pe vremea asta aiuram rau de tot. nu am mailul tau, uite aici http://tinyurl.com/3p2lky. Gosh:)
🙂 şi uite aşa s-a dovedit că nu suntem chiar identice
ho-pa! pai stai asa, ca si eu le-am citit. pe amandoua. si vitelul. si m-am raaaas. si nu cred ca nu v-a placut ostap bender, mie mi se pare un fel de zorba al rusilor, atins de toate metehnele si uns cu toate alifiile. c’mon, zi bucs ar naissss:)