…sunt curioasă dacă cineva ştie ce înseamnă „dragoste adevărată”. eu încă nu mi-am dat seama. sunt handicapată sentimental. nu ştiu exact când poţi spune că trăieşti sau că ai trăit o astfel de dragoste. cum identifici momentul? când ştii că asta e adevărata dragoste şi niciodată nu o să mai fie alta pe măsura ei?
şi vreau să mai ştiu dacă dragostea adevărată ca să fie adevărată trebuie să fie reciprocă sau nu? e suficient ca doar unul dintre parteneri să iubească precum un bezmetic? e dragoste adevărată dacă nu primeşti înapoi nimic din ce dai şi dacă eşti fericit doar pentru că tu iubeşti?
de fapt, poţi fi fericit dacă doar tu iubeşti? cum ar veni, e valabilă întâia epistolă a lui pavel către corinteni? aia e dragoste adevărată care suferă totul, rabdă îndelung şi speră la infinit? e foarte trist dacă e aşa şi mă lipsesc pentru totdeauna de ea. nu vreau o dragoste de-asta în care numai eu iubesc şi nu aveţi decât să mă compătimiţi că sunt atât de limitată în spirit.
am avut un singur moment în viaţă în care am fost complet convinsă că am să iubesc toată viaţa o anumită persoană, indiferent de modul în care îmi răspundea la sentimente. dacă mă întrebai atunci, ţi-aş fi răspuns cu mâna pe inimă că am găsit adevărata mea dragoste. eram sigură că nu am să pot trăi o zi fără să iubesc bărbatul ăla.
ei, uite că trăiesc bine-mersi, iar sentimentul de atunci s-a transformat într-o chestie fără de nume, pe care nu pot nici măcar să o descriu în cuvinte, darămite să o definesc. cu siguranţă nu mai e dragoste, cum nu e nici ură, nici indiferenţă, nici îndrăgosteală, nici… nici… habar nu am ce e şi habar nu am acum dacă a fost „dragoste adevărată”. şi aş vrea să aflu, de fapt, ce naiba a fost?
şi nu-mi veniţi acum cu acel clişeu „atunci când va fi dragoste adevărată, vei şti” pentru că tocmai asta spun. nu ştiu, deşi am crezut că ştiu. şi nici nu vreau să aud „la sfârşit, când vei trage linie, vei şti care a fost”. la ce bun să mai ştiu atunci care a fost? să mor de tristeţe că am trăit atât fără să ştiu că am avut parte de o dragoste adevărată şi nu m-am bucurat la timp de ea? 🙂
până la urmă cred că dragostea adevărată nu există. sintagma asta „true love” e o super găselniţă de marketing care vinde orice, începând de la cărţi şi filme şi terminând cu tricouri, pixuri şi căni. şi nu pot decât să regret că nu am inventat-o eu. aş fi înregistrat-o la wipo şi aş fi putut trăi liniştită, fără să mă întreb acum ce naiba e aia „dragoste adevărată”.
E Epistola lui Pavel catre Corinteni combinata cu Cantarea Cantarilor. 😉
e diferita pentru fiecare 🙂
Ca sa afli, dai cu banul.
Sau intrebi poshtashul, el shtie negreshit.
Sau te duci la poezia populara:
„Pentru tine Marioaraaaa
Mi-am lasat calu’ sa moaraaaa”.
Sau te duci la Marin Sorescu, tzaran din Dolj (vecin cu alt tzaran oltean de care-tzi placea, Constantin Brincusi).
Sorescu nu numai ca s-a gindit la ce e dragostea adevarata si cum se vede asta retrospectiv, dar a atacat si spinoasa problema a reciprocitatzii. Mai exact, intr-o poezie in care facea adunari si scaderi pe baza vietzii lui, a scris cam asha:
„O femeie pe care am iubit-o, unu
Aceeashi femeie care nu ne-a iubit, minus unu”
hector: nu înţeleg. unde e combinaţia? în ce am scris eu?
ametzitul: detaliază, pliz 😀
a.lef: asta cu adunări şi scăderi am făcut-o şi eu mai demult sub varianta „pe 4 i-am părăsit eu, 3 m-au părăsit ei, 2 – ne-am despărţit de comun acord, 1 – indecis, nu se ştie cine pe cine a părăsit” :)))
io nu stiu foarte bine cum ii dragostea adevarata, dar cu siguranta nevasta-mea stie. ea vine cu constatari de genul „uite la costi ce atent e cu lenu”, „vezi, adi merge la salsa daca-i place la dana”. de aici banuiesc ca dragostea adevarata e o chestie unilaterala care se intampla altora.
orisicat, cred ca dragostea adevarata o treaba plictisitoare, banala, descrisa intr-o singura fraza: „au trait fericiti pana la adanci batraneti”
hm.
io nu-s cine stie ce specialista. da acu doi ani parca, mama a trebuit sa fie operata prin burtica si era suspecta de ceva canceros. si in seara dinainte, tata i-a trimis un sms in care i-a zis ca mai bine il opera pe el.
iar tata are vreo patru operatii pe cord deschis si se face mov numa’ cand aude de bisturiu.
si chiar daca mama ii da sfaturi si cum sa doarma de fo 26 de ani, el tot ii ia flori si-i scrie poezii pe cartzi si acum 🙂
mă mir că nu a venit nimeni să scrie că „true love” e emo. 🙂
nu ştiu ce să zic. cu toate că am prietenă de mult timp şi ţin la ea foarte mult, după cum era şi normal, nu pot să afirm că o iubesc în acel sens al cuvântului care ar trebui să îl determine această „dragoste adevarată”.
singura „dragoste adevărată”, pentru mine reprezintă muzică. pur şi simplu nu mă pot sătura de ea. o ascult mereu, chiar dacă uneoi mă trădează şi vine cu idei noi. adevărul e că e abordabilă în atâtea sensuri, încât, pur şi simplu nu cred că am să mă plictisesc niciodată de ea.
zoo: heeei, ”fericiţi până la adânci bătrâneţi” nu-i plictisitor!!! e dragoste de poveste cum alta nu-i!!! de viiiis! 😀
cru: ai tăi nu se pun că ne complexează! :)))
fanitza: sper că prietena ta nu citeşte blogu’ ăsta!!!
oricum, de remarcat că toţi spunem că nu ştim ce e true love. foarte trist….
licurici, ai auzit tu de dragoste falsa? daca da, aia nu e dragoste. asa ca nici de epitetul „adevarata” nu are nevoie dragostea.
daca dragoste nu e, nimic nu e. stiti cu totii vorba asta.
cat de mult, de intens, de reciproc au ba ar fi sentimentul, nu e dragoste „adevarata” daca ramane doar la nivel sentimental. e nevoie de vointa, buna-vointa, in sensul de a merge mai departe in ciuda tuturor vicisitudinilor, de ratiune, de dorinta de a iubi ca sa fericesti pe celalalt, de daruire… neconditionata, dezinteresata.
imi pare foarte graitor si numai titlul:
„daruind vei dobandi”
de Nicolae Steinhardt
salut, sora lu’ leti. mă bucur să te aud. 🙂 dar, spre deosebire de tine, eu nu m-am împăcat niciodată cu ideea că trebuie să depui un mare şi conjugat efort pt iubire. de ce să fie atât de greu? chestia asta cu „lucrurile bune se obţin greu” e inumană, cumva.
după mine, dragostea – tocmai pentru că se doreşte cel mai minunat lucru de pe pământ – ar trebui să curgă simplu şi luminos, fără pante abrupte şi hăuri întunecate. să te bucuri tot timpul de ea, nu doar pe porţiuni mici şi după ce ai trudit precum negrii pe plantaţie.
de fapt, cred mai degrabă ce spune brouwers decât steinhardt: cel mai bun lucru pe care oamenii şi-l pot dori unul altuia este să nu înceapă să se iubească. 🙂
licurici, indragosteala e inceputul (sentimente, afectiune, atractie etc.)apoi se transforma si poate fii foarte frumoasa chiar daca are pante abrupte si hauri intunecate! ca la ski sau snowboard: dupa ce treci de faza de incepator, pantele si haurile iti dau o mult mai mare provocare si, biensur, satisfactie. ce-i drept, poti sa iti si rupi picioarele sau splina 🙂
sau: e ca si cu copiii, sacrificii continue pe toate planurile, dar si bucuria de a-i strange in brate si a-i vedea recreand universul e extraordinara, fara comparatie…
daca nu ar fi bucurie, fericire, satisfactie, nu ai putea merge mai departe nici in relatia de cuplu, nici cu copiii.
noi, in viata asta, asa cred eu, facem „antrenamentul” dragostei, iubirii, cunoasterii care sunt incomplete acum, intr-o mai mica sau mai mare masura (sfintii, de ex., intr-una mai mare) si care se vor implini in cealalta Viata, spre care ne indreptam cu totii.
toate astea dacă crezi în viaţa de apoi. eu am mari dubii aici. 🙂
About „True Love”? Itzi recomand un site, un blog, o carte. http://www.filosofiasexului.blogspot.com – ii apartzine unui prieten care a scris o carte. De vazut pe site, e o inregistrare de la „parte de carte”. O jumatate de ora, in care potzi afla chestii interesante despre cum mai vad si altzii simpla relatie barbat-femeie sau adevarata „poveste”, pe care o cautam cu toatele.
Cind Radu ( autorul ) m-a intrebat „about true love”, eu una i-am spus ca n-am intilnit-o. Si sunt foarte sigura, pentru ca daca s-ar fi intimplat, as fi fost ori „plecata intre cei dreptzi”, ori „luata”. Nici una dintre variante nu s-a materializat … inca.
tu maci jazz in iour life. sau, altfel spus, blogul te da de gol.
flavia: n-am avut răbdare în seara asta decât de 7 min din emisiune, dar promit să mă uit la toată. acum pic de somn.
muntele: asta e de rău, zici? oare de ce?
dacă zic da, mi-e frică de ce-o să urmeze după. 🙂
îndrăzneşte! nu se va întâmpla nimic rău. promit 🙂
of!! ce-am facut??? in ce m-am bagat! help!
nu e nimic de explicat. si mie imi place jazuul. pe alocuri. ce am vrut eu sa zic tine de o analiza a mea legata de jazzisti, dar neverificata. oricum, nu e de blog. asa ca ai tot dreptul sa-mi dai cu saxofonul in cap. na, m-am bagat ca musca in trompeta. promit ca nu mai fac.
:))) nu-ţi dau, că eşti simpatic. plus că îmi plac pozele tale şi cum scrii. aşa că, poţi comenta ori de câte ori ai chef.
ps: şi care e analiza aia? că-s curioasă :)))
Pfui, crepa-o-ar astia cu dragostea lor adevarata! Pana nu vine sotia acasa si-ti cara trei seturi de palme (cu inelele puse) ca n-ai dus gunoiu’ sau urla zile incheiate pe marginea amanuntului minor ca te-ai uitat insistent la sfarcurile ma-sii la un parastas, nu vorbiti de dragoste. E un mit!. Nu exista!
:))) ca noroc că nu eşti însurat
şi mie îmi place cum scrii, ba am băgat de seamă că scrii atât de bine încât îţi va fi floare la ureche să-mi distrugi analiza mea încă neterminată. iar eu voi suferi o depresie şi-o să încep să ascult numa’ jazz. şi e riscant. 🙂
muntele:
incearca gica petrescu
m-am lasat de gica petrescu de cativa ani. am trecut la ioana radu acum.
muntele: cum nu ai tu încredere în femeile de treabă :))
ioana radu e foarte faină! 😉
ntz! rufele alea intinse la uscat nu-mi inspira deloc incredere.
măi să fie! şi eu care mă gândeam că, din contră, spălatul rufelor în public cu continuarea lui firească, întinsul, e cea mai bună dovadă că sunt de încredere şi n-am nimic de ascuns. nici măcar şosetele. :))))
aoleu, sper ca nu a vorbit jurnalistul din tine 🙂
nu te laşi nicicum :)))
nu, ca nu inteleg semnificatia carligelor libere de pe sarma. (e, acuma sa te vad.)
ţi-ai prins urechile în ele :)))
da, stiam eu ca, intr-o forma sau alta, o sa raman pe blogul asta.
nu că ţi-ar părea rău 😀
oricum, forma în care ai rămas e memorabilă. ţi-ai câştigat dreptul de a sta în blogroll. nu-i de ici, de colo 😉
vezi, e ca-n iubire. nu conteaza cum incepi, conteaza cum continui. na, ca am fost si on topic. 🙂
si multam de blogroll.
şi unde ajungi contează? sau mai puţin? de fapt, contează drumu’, nu destinaţia. corect.
iar cu blogrollul – bucuria să te citesc e a mea, aşa că nu-mi mulţumi. mai ales că dacă mă satur, te şterg :)))
conteaza enorm! ca daca se ajunge la saturatie, ca in cele mai multe cazuri, risti sa fii sters.
în cazul tău cred că mă voi sătura greu. că până ajung în vârful muntelui mai este 🙂
inceputul e mai greu.
uf, nu ma pot opri sa-ti las ultimul cuvant. presimt c-o sa ne certam. 🙂
[ ]
(vezi că ştiu să tac? 😉 )
Ahaha, l’amour, honit soit qui mal y pense? 😛
Combinaţia de care vorbeam e în reţeta iubirii adevărate. Cel puţin pentru mine.
True love…In primul rand, cum vine aia…? Exista si dragoste neadevarata? Dragostea e dragoste pur si simplu, doar ca imbraca diferite forme…Si chiar daca ar exista ‘true love”, nu cred ca mi-ar placea sa stiu ca e una anume…E ca si cum as sti care mi-e menirea…Oare chiar vreau sa aflu…?
tu nu, în mod sigur. alţii poate că sunt totuşi curioşi. spre exemplu, eu. 🙂