…singurul lucru care mă deranjează la condiţia de femeie singură e că o mare parte dintre bărbaţi cred că e loc oricând pentru o partidă de sex. nu că dacă ai fi cuplată nu s-ar gândi ei la asta. evident că se gândesc, dar atunci nu se arată. probabil că a face parte dintr-un cuplu conferă femeii o anume greutate şi protecţie în societate. este „în rândul lumii”, la o adică (între noi fie vorba, o ipocrizie mai mare nu am întâlnit).
dacă eşti însă singură, bărbaţii te consideră automat disponibilă sau chiar disperată şi se erijează rapid în salvatorii tăi sexuali. nici măcar nu iau în considerare posibilitatea că nu te interesează persoana lor din varii motive (spre exemplu, pentru că sunt însuraţi sau pentru că nu au mai nimic în cap). tinerii sau mai puţin tinerii domni trec peste aceste amănunte esenţiale, închipuindu-şi că orice purtător de penis e o valoare în sine.
ei bine, domnilor, nu prelungirea aceea contează cel mai mult pentru femei. să nu uităm doar că există oricând vibratoare care fac treabă bună, aşa că acest aspect e extrem de simplu de rezolvat. plus că, dacă chiar vor, femeile sunt suficient de abile în a-şi găsi singure parteneri de pat, nefiind necesar să vă oferiţi la tot pasu’.
în toate aceste demersuri masculine, interesant este că bărbaţii în speţă nu sunt nici cât negru sub unghie preocupaţi de faptul că au o nevastă (iubita nu o iau ei în considerare, oricum). toţi merg pe minunatul principiu: „nu eşti prietenă cu nevastă-mea, aşa că ce contează?”. adecă, în mintea lor, dacă nu sunteţi prieteni de familie nu e deloc imoral. „nu se pune”, cum ar veni.
de unde această idee în capul lor, nu pricep. pentru că – surprinzător! – contează şi dacă nu eşti prietenă cu nevasta ăluia. dacă nu din solidaritate feminină, atunci măcar din cauza principiului „ce ţie nu-ţi place, alteia nu face”. e o regulă cu totul şi cu totul de aur pe care am învăţat-o cu trudă şi care chiar merită respectată.
unde mai pui că există riscul (minim, ce-i drept) de a te mai şi îndrăgosti de respectivul infidel. că aşa sunt femeile, proaste, şi pun suflet când te aştepţi mai puţin. iar imoralului oricum nu-i va păsa de chestia asta pentru că e de la sine înţeles că el a pornit din start cu ideea de aventură şi nimic nu s-a schimbat pe drum.
e în firea lucrurilor să fie aşa, veţi zice. sau poate chiar mă veţi sfătui să mă bucur că încă sunt dorită. hai sictir! mie nu-mi face nici cea mai mică plăcere chestia asta. şi nu pentru că sunt o sfântă sau o mironosiţă falsă. ci pentru un motiv mult mai simplu: cred sincer că merit mai mult de atât.
ps: comentariul cel mai bun la ultima mea afirmaţie ar fi: dacă ai fi meritat, ai fi primit până acum :)))
:))))))))))))
iS TARE IN URMA CU CITITUL BLOGULUI TAU, DAR CAT TZI-AM SPICUIT ULTIMELE POSTURI M.AM DISTRAT.
ABIA ASTEPT SA REVIN IN BLOGOSFERA.
NU TE MAI SUPARA PE BARBATI, ei se gandesc la sex si femeile la bani:D:))))
glumesc, asta doar ca sa folosesc niste clisee (partzial fundamentate:)))….
iara is pe drumuri si la propriu si la figurat, si sus si jos si mare lucru ca pot zice ca stau in echilibru:D:))))))
pleeeeeeeeec duminica la Firenze din nou din interese.
paa. sa imi tii pumnii si eu legatura
acuma si tu…n-as vrea sa iau apararea barbatilor, desi multa vreme mi-am dorit sa-mi intalnesc marea dragoste si sa-i spun „imi pare rau, sunt casatorit”. fa si tu un efort sa intelegi o specie amenintata in toate punctele ei exclusiviste. femeile joaca acum fotbal, arbitreaza, boxeaza, candideaza si noua ce ne-a mai ramas? o biata incercare de supunere sexuala a femeii, desi nici asta nu mai ii ce o fost de cand cu perversii de le place sa fie batuti.
ei ce-i drept bărbaţii se gândesc mai mult la sex ca fumeile mai ales când vine vorba de cele singure dar şi femeiele se gândesc poate nu chiar în aceeaşi măsură dar destul numai că noi dacă vedem un tip singur ne mai interesează şi cum gândeşte că aşa de luat în pat primu prost peste care dai nu-i greu.
leeetiiii! am crezut că te-au acaparat de tot platourile de filmare. mai ia şi tu laptopu’ ăla cu tine şi mai scrie, că doar de aia îl ai.
şi pe bărbaţi nu mă supăr de regulă, dar zilele astea s-au adunat cam multe şi trebuia să mă descarc. da’ acum mi-a trecut. parţial 😀
zoo: bieţii de voi! mai că vă plâng de milă cât de oropsiţi sunteţi :))))
totolici: dacă doar s-ar gândi nu m-ar deranja chiar deloc 😉
barbatii astia … e niste porci!!
drept. da’ uneori sunt buni la casa femeii :))
„să nu uităm doar că există oricând vibratoare care fac treabă bună” si cum bati cuiul cu vibratorul? ;-)))))
Hmmm… De multe ori am remarcat ca un daca apari la un party cu o prietena aratoasa, altele se ofera – nu foarte discret si cu scrupule minime.
O amica s-a milostivit de mine mai demult si mi-a expliciat ca e evident si ratzional de ce: daca apari cu una aratoasa, inseamna ca respectiva te-a validat, ca astfel e ceva de capul tau si ca, deci,
eshti o potentziala achizitzie valabila.
Un bun prieten mi-a explicat ca a aplicat tactica asta atunci cind a inceput sa circule cu fata cu care s-a si casatorit ulterior. Ea era un pic nesigura daca se se cupleze cu el, ezita la inceput. Ei bine, la o petrecere la care au mers impreuna el a aranjat ca mai multe bune prietene ale lui (shapte!) care toate aratau foarte bine sa se poarte ca si cum s-ar fi culcat cu el in trecut (ceea ce de fapt nu se intimplase cu niciuna). Fetele au marshat iar stratagema a functzionat de minune. Efectul a fost ca fata a fost impresionata si a sarit la interval – nu cumva sa-l scape…
cătălin: o să-ţi arăt într-o zi când ne întâlnim :))))
a.lef: eu mai ştiu o strategie masculină. mi-a explicat-o un amic însurat. zicea că atunci când simte că-i scade cota pe piaţă iese la plimbare cu fetiţa lui. iar asta atrage femeile ca magnetul. cred că ele percep statutul de tată ca o chestie super responsabilă şi l-ar vrea mai degrabă la ele acasă. :))) asta dovedeşte că nici noi nu suntem mai bune, dar orş’cât… 😉
apropo, welcome back. 🙂
Milan Kundera cred ca a vorbit destul de explicit despre metoda asta a atractiei in „Ridicole iubiri”… foarte frumos descris tot mecanismul – cum e valorizat pozitiv si e sporit farmecul unui individ doar pentru ca e girat de cineva din afara.
Laura, credeam si eu ca si tine ca randul lumii e o prostie, dar dupa am aflat ca e cu totul si cu totul „de aur” … ca sa fie ca din poveste. Pe incercate!
Continui sa cred ca barbatii fac ca lumea asta sa fie mai relaxata si mai primitoare, chiar si pentru noi femeile.:)
nu contest că bărbaţii nu au meritul lor şi că nu e chiar minunat cu unii dintre ei. dar cred în continuare că e ipocrit să susţinem că în rândul lumii e mai bine decât singură. poţi fi în rândul lumii şi în acelaşi timp bătută şi înjurată săptămânal. sau înşelată de două ori pe lună. sau să te cerţi din te miri ce, zilnic. iar situaţiile ăstea sunt mai des întâlnite decât căsnicia de poveste, nu? cazuri fericite precum al vostru, crede-mă, sunt rare. din păcate 🙂
ş-atunci întreb – la ce bun să fii în rândul lumii? pentru copii? poţi înfia. şi oricum, nu cresc ei fericiţi într-un mediu din ăla.
Bataia-i rupta din rai.
Meseria e bratzara de aur.
Capu plecat sabia nu-l taie.
Dupa ploaie chepeneag.
In plus, multzi barbatzi sint rafinatzi muzicieni si poetzi.
Imi amintesc o caseta ascultata intr-un camion (autostop circa 1989, in drum spre practica agricola), cu versuri nepamintene si muzica asortata:
Eshti shofer pe imeseu!
tinda tinda tinda tinda
sh-ai gagica de liceu!
tinda tinda tinda tinda
Sa spui ca barbatii se plimba mereu cu „alungirea” in mana cu scopuri usor de inteles e la fel de nedrept cu a spune ca femeile sunt doar o bucata de carne. Clisee peste tot, doar asta se vede. E pacat ca asta se si crede.
Si e interesant sa se stie de ce „se crede” in felul acesta. Eu zic ca e certitudinea care se creaza automat in mintea unei femei care nu a cunoscut nimic cu adevarat spectaculos vreodata. E o automutilare a propriilor dorinte in fata neputintei unora care nu se ridica la nivelul asteptarilor.
Dar exista … Sunt acolo, habar nu aveti si mi se pare incantator de stupid ca nu vreti sa-i stiti.
Mai sus s-a pus vorba fidelitatii barbatilor. Experienta de zi cu zi arata ca femeilor le vine mult mai bine rolul acesta, se simt mult mai naturale jucandu-l decat barbatii.
jean-paul, mon ami, noi vrem să-i ştim, dar ce să facem dacă ei nu se arată? să-i căutăm cu lumânarea ziua în amiaza mare? nu spun că n-or fi şi bărbaţi de care zici matale, dar în postul ăsta era vorba ma ales de atitudinea celor însuraţi. iar mare parte dintre ăştia lasă de dorit.
şi ca o nouă confirmare pt mine, uite, tocmai am avut ieri o discuţie cu un personaj care îmi explica cu patos că are o căsnicie foarte ok în care el se simte ca peştele în apă, dar o amantă ar face ca lucrurile de acasă să meargă şi mai bine. funny, nu? :)))
cât despre spectaculos, am cunoscut. doar că fiecare minune ţine trei zile. sau trei luni, trei ani, după caz :))
Atunci cand esti in cautarea unui lucru sari peste orice ar fi in cale si ajungi exact unde vrei.
Asa ca nu e nimic surprinzator in faptul ca „te mai si indragostesti de respectivul infidel”. Cauti un tip care sa-ti placa CEL mai mult.
Si apoi, el nu poate fi in nici un fel condamnat ca „a pornit din start cu ideea de aventură”. Doar e casatorit, normal ca e o aventura. Nu poate fi posibil ca cineva sa se astepte ca el sa vrea sa se casatoreasca cu tine instantaneu, din clipa in care te-a vazut. Sa nu uitam ca are deja una acasa.
In final, a insela nu inseamna nimic pentru barbati. E chiar atat de simplu. Nimic! Nu prin prisma a ceea ce vede o femeie in asta. Chiar daca ma repet, zic iar : totul e conditionat de ceea ce cauti. Iar un barbat nu cauta in nici un fel o alta „relatie stabila”. Toata vinovatia si iluzia unei calamitati apare doar atunci cand vede reprosul in ochii ei. Iar aici, parerea mea e ca acesta e un repros complet nejustificat. Asta nu-l face pe barbat sa-si iubeasca consoarta, sa zicem, mai putin sau s-o disconsidere dupa un asemenea act.
ei nu pot fi condamnaţi de nimic, niciodată :))
nu pricep de ce pledezi totuşi în apărarea lor. te simţi vinovat şi trebuie să te justifici tu ţie cumva? mie, sincer, nu mi se pare nimic demn de apărat în astfel de cazuri, chiar dacă înţeleg atât mecanismele care stau la baza înşelatului, cât şi egoismul celui care înşeală.
Ei, pledez! Ripostez – protestez!
Motivul e dragostea mea nemasurata pentru femei, pentru ce au fost sau ar putea fi, dar mai ales pentru ce sunt chiar acum, in zilele noastre. As vrea sa pot cumva sa te fac cel putin pe tine (tu ai vorbit pe tema asta) si apoi si pe altele, sa priviti pe „a insela” cu alti ochi. Pentru ca aici nu e vorba de a fi demn sau nu, ori cinstit sau nu, egoist sau nu. E vorba despre placere. Si-atat.
Eu nu vad inghetata cu capsuni pe care o tin intr-o mana pleznindu-ma peste cap pentru ca am lins si din cea de vanilie pe care o tin in cealalta mana. Da, inteleg ca vorbim despre oameni. Oamenii is prea suciti poate si intoxicati. O aventura nu inseamna ca o disconsideri pe cea de capsuni, sau ca e mai putin buna, sau ca cea cu vanilie pare mai apetisanta. Desi, poate n-ai mai mancat inghetata de vanilie niciodata, uite, un motiv in plus. Asta nu inseamna ca inghetata de capsuni n-o sa ramana preferata ta, pentru ca nu este nici un alt gust in lume care sa-l conteste catusi de putin pe cel al inghetatei de capsuni.
Eu zic : nu priviti totul cu ochi de calau. El s-a simtit bine, fiti bucuroase pentru el. Eu m-as simti asa, daca iubita mea m-ar fi „inselat” si s-a simtit extraordinar. Ingrozitor cuvant, complet nepotrivit. Si daca va simtiti nesigure, puteti oricand sa-l seduceti, asta e clar. Daca nu, inseamna ca aveti probleme, insa acestea nu sunt determinate de inselat. Cauzalitatea e mai degraba in sens invers.
In final, trebuie sa mentionez ca ma refer aici la aventuri, nicidecum la ceva de lunga durata si organizat.
nu cred că o să pot fi vreodată bucuroasă pentru soţul/iubitul meu dacă m-ar înşela. aş putea înţelege, aş putea trece peste (probabil), dar să mă bucur pentru el…. ei bine, asta nu pot. mi-e peste putinţă. cred mai degrabă că aş suferi ca un câine. iar când n-aş mai suferi, n-aş mai iubi. sunt mai primitivă, aşa, în trăiri, ce să fac? :))