o ţară cum alta nu-i?

…un foarte bun prieten de-al meu s-a supărat zilele ăstea rău de tot pe românia de mai jos de braşov. totul a început de la deja celebru meci steaua – cfr. amicul meu nu e nici u-ist, nici cfr-ist. ba, ca să fiu corectă până la capăt, trebuie să spun că înainte de a începe becali să facă spectacol de prost gust din fotbal, prietenul meu era stelist. doar că milionarul-cioban a murdărit tot ce însemna steaua pentru amicul meu, aşa că acum el ţine cu clujul şi atât.

cum spuneam, s-a uitat la meci. şi a văzut negru în faţa ochilor. iar asta pentru că i-a auzit pe stelişti scandând din greu “ro-mâ-nia”. “cum să strige tu, laura, românia? pentru că jucau cu clujul? da’ ce, io-s din altă ţară?”, m-a întrebat furios prietenul meu. i-am răspuns senină: “da. eşti din altă ţară”. “păi, atunci să fiu. graniţă la braşov!!”, a strigat nervos. am subscris, evident. cum altfel? :)))

dar supărarea nu i s-a oprit la atât. ca şi cum asta nu era destul, azi amicul meu a citit articolul din cotidianul, foarte fain scris de altfel, dar care arăta negru pe alb cum ştim noi să ne dăm cu stângu-n dreptu’ şi cum ratăm grandios cele mai mari ocazii de a scoate la liman ţara asta. şi nu doar că s-a enervat pe ”miticii” din minister care au gafat cu travel channel, dar i-a venit să o bată pe şefa lor care – culmea! – e clujeancă şi care le-a dat acceptul să facă tâmpenii. ca urmare, am decis de comun acord să o expulzăm dincolo de graniţa de la braşov şi să nu mai intre aici decât cu viză. :))))

după ce am făcut ordine în ţară, am dezbătut problema ”no reservations” . prietenul meu era de părere că românia s-ar fi putut prezenta muuult mai fain dacă nu-şi băgau coada cei din minister. ”nici italia nu-i doar toscana şi renaştere – spunea el – dar imaginea care se vinde e făcută cu cap”. drept, dar cu toate astea, văzând filmul lui bourdain, eu cred că exact ăştia suntem pe care el i-a surprins. ne caracterizează până şi faptul că cei din minister au vrut să măsluiască lucrurile şi au dat-o-n bară.

ar fi găsit locuri mai faine şi oameni mai de treabă bourdain dacă ar fi mers de capul lui? probabil. dar chiar dacă nu dădea peste jariştea şi pseudo-castelul lui dracula, ar fi găsit alte kitsch-uri la fel de mirobolante. iar daciile din ’70, căruţele de pe drumurile naţionale şi câinii din gări tot le-ar fi întâlnit. cât despre peisaje, sunt frumoase e adevărat, dar nu mai frumoase ca în alte ţări europene. am fost şi am văzut cu toţii.

aşa că, întrebarea care se naşte firesc e dacă are rost să vii în românia ca turist? şi asta fără să pui la bătaie sentimentele naţionale şi vechea poveste cu ”românii cei ospitalieri”. tare mi-e teamă că răspunsul care se conturează din ce în ce mai mult e ”nu”.

[Update, 13 mart]: au apărut informaţii noi pe tema emisiunii cu pricina. ia uitaţi aici. m-am grăbit să-i judec pe-ai noştri şi, de fapt, cred că aş fi acţionat ca şi ei. pentru că, din păcate, nu cred că filmatul ţiganilor noştri ar fi avut efecte benefice asupra imaginii româniei. sunt ei pitoreşti, dar nici chiar atât de pitoreşti încât să ne facă imagine bună.

15 thoughts on “o ţară cum alta nu-i?

  1. ufff … numai asta nu imi trebuia acum, ieri m-am intors dintr-o Spanie ravasitoare prin ce are si mai ales cum stie sa vanda turistului asta, intr-un mod atat de natural si frumos

    sunt atat de trist si atat de enervat totodata cand vad de astea … si la ce folos? ce dreac ii de facut?

  2. chiar te invidiam zilele trecute când am citit pe unde bântui 🙂

    şi m-am gândit şi ce e de făcut. ne mutăm în spania. sau în cehia. 🙂

  3. fain post.

    eu zic să ne axăm deocamdată pe producţie şi mai apoi, poate şi pe turism. românia e o ţară frumoasă, dar sincer, nu e cu nimic mai deosebită de restul ţărilor de pe pământ.

    iar ca şi oameni… no comment.

    în transilvania pe vremuri aveam castele. evident că a venit un oltean prost şi le-a dărâmat. acum alţi proşti demolează arcadele de pe clădirile din centrul clujului, chipurile, pentru a le duce la muzeu. 🙂

    deci, părerea mea ar fi că e cam greu să atragi turişti cu prostia. dar cine ştie, poate vor dori să vină să viziteze românia doar pentru amuzament.

  4. :d sau s-ar putea face un circuit turistic prin locurile kitschoase ale româniei. jariştea e un exemplu bun sau casele ţiganilor din huedin sau capul lui decebal de la cazanele mici etc etc. sunt destule, din păcate.

  5. Hei, eu una as fi de acord ca Bucurestiul sa isi proclame autonomia fata de restul Romaniei. Ca ne-ar fi mult mai bine fara ei…

  6. multe din chestiile scrise de tine sunt atat de bune incat nu necesita comentarii. scuza-ma ca ma bag in seama afirmand neargumentat evidente. 🙂

  7. foarte multi te apreciaza pentru felul in care scrii, din cite observ aici, si aiurea. si multi sint barbati din cite inteleg. ce naiba sa insemne asta? ca esti prea desteapta pentru ei?

Leave a Reply

Your email address will not be published.