…din câte am observat, lumea nu prea ştie cu cine să voteze. câţiva dintre voi m-aţi şi întrebat chestia asta, în urma posturilor cu candidaţii. well, nu vă pot sugera pe cine anume să bifaţi în 30 noiembrie, pentru că nu deţin adevărul absolut, dar pot să vă explic cam care cred eu că ar trebui să fie mecanismul prin care să ajungeţi la o concluzie de bun simţ.

în primul rând, faceţi un minim efort şi citiţi un pic de teorie vizavi de dreapta şi stânga politică, în general, şi românească, în special. dacă nu aveţi în bibliotecă nimic despre asta, căutaţi pe net. e foarte important să vedeţi ce înseamnă fiecare, care le sunt principiile de bază, pentru ce militează ele în linii mari. apoi staţi, cugetaţi şi vedeţi care dintre aceste orientări politice vă este mai aproape de modul în care simţiţi şi gândiţi. cum ar veni, definiţi-vă.

după ce aţi stabilit ce sunteţi, ca să zic aşa, aruncaţi o privire peste partidele noastre şi vedeţi care ce vrea şi cât de constante sunt în principiile lor. (spre exemplu, mie îmi displace pedele-ul pentru că azi e stânga, mâine de dreapta, poimâine iar de stânga, în funcţie de interes. îl văd ca şi partidul generaţiei de mijloc cu pretenţii intelectuale şi dorinţă de înavuţire pe orice cale. nu e nici partidul intelectualilor boemi şi idealişti, nici al oamenilor de afaceri veroşi şi cinici. e cum e mai rău).

după ce v-aţi decis orientarea şi aţi stabilit partidul pe care îl simpatizaţi, uitaţi-vă cine anume îl reprezintă în colegiul vostru. scormoniţi un pic prin memorie (sau pe net) să vedeţi cum s-a prezentat doamna sau domnul respectiv de-a lungul anilor. dacă vă place ce aţi găsit, mergeţi la vot. dacă nu, staţi acasă.

ştiu că unii oameni pe care îi respect vor spune că aici greşesc profund şi că lumea ar trebui să meargă să voteze partidul în caz că, totuşi, nu le place personajul pus pe listă. că e foarte important să îţi exerciţi dreptul la vot. ei bine, eu nu cred asta. ce rost are atunci votul uninominal dacă tot la partid ajungi?

din punctul meu de vedere, votul ăsta ar trebui să înveţe partidele să promoveze oameni de valoare şi nu nişte circari. dacă tu oricum votezi, indiferent cine e pe listă, de ce să se mai străduiască ei, data viitoare, să fie mai pretenţioşi cu ei însuşi? nu au să înveţe nimic din votul ăsta şi au să îţi ofere aceleaşi non-valori.

eu, una, m-am săturat să tot votez răul cel mai mic. şi cum, în colegiul meu, nominalizaţii partidului cu care simpatizez nu m-au convins, nu voi merge la vot. păcatul lor să fie.

ps: postul ăsta nu se vrea o lecţie, ci o mică mână de ajutor în a vă face ordine în gânduri. în caz că aveţi nevoie, evident.

pps: şi dacă tot nu sunteţi încă hotărâţi cu cine să votaţi, poate vă inspiră postul ăsta al lui victor kapra, pe care mi l-a trimis muntele. varujan pambuccian nu sună rău deloc, dat fiind că, din spusele lui kapra, e un fel de protector al bloggerilor.


2 Replies to “cu cine să votaţi”

  1. Inainte de campania electorala, mi-am propus sa votez cu acel candidat care va ajunge la mine. Pe care efectiv il voi vedea la mine in cartier. Din pacate, niciunul nu a ajuns.
    Am vazut o singura intalnire cu electoratul din zona organizata de un partid, cateva „corturi” ce tineau de vreo 2 partide, si in rest maculatura prin posta.

    Stiu ca e greu sa faci campanie electorala parlamentara uninominala, dar asa cum pot sa o faca cei din State, nu vad de ce nu ar putea si cei de la noi.
    De aici si dilema mea, cu cine sa votez. Nu am reusit sa intreb nici un candidat de niciunele.
    In ceea ce priveste ideologia lor, e mai trist. Un PSD aliat cu PC si un PDL pe care il conduce un presedinte ales in urma unei motiuni populare nu suna defel coerent. Ar mai ramane PNL, PRM, PNG, UDMR si PPPS. PRM si PNG imi suna un pic extremist, UDMR-ul etnic iar de PPPS sincer pana acum nu am mai auzit. Pe de alta parte, nu ma vad votand pentru liberali. Mai degraba pentru un PNTCD (nici nu sunt sigura ca mai exista)…
    Pacat… eu continuu sa cred ca acesti candidati la aceste alegeri puteau sa faca mai mult ca sa ma convinga sa ii votez. Daca i-as fi vazut la fata live (si nu doar la TV) ar fi fost intr-adevar decisiv pentru votul meu.

    Oricum, am sa merg sa votez. Inca nu stiu pe cine, dar cu siguranta doua partide diferite pentru Senat si Camera Deputatilor.

    Si inca doua observatii, off topic:
    1. Pop Laura de la PSD ar fi putut sa isi ia un consilier de imagine destul de destept care sa ii alcatuiasca un CV perfect (printre maculatura primita era si un CV al ei, imbunatatibil in proportie de 50%)

    2. Intre altele, intr-o zi a venit in posta si un numar al ziarului Ziua de Cluj. Nu mai stiu exact ce partid sustinea sau ataca, dar era evident „dedicat”. Intrebarea mea: au cumparat tot tirajul si l-au distribuit prin cutiile postale? Sau se poate chiar „comanda” cate un numar special de ziar? Sau l-au piratat?

  2. piratat? :))) asta a fost amuzantă. da’ cum e campanie electorală e posibil orice, nu? :)))

    dar, ştii ce n-am înţeles eu? dacă eşti de dreapta sau de stânga. lămureşte-mă cu asta şi poate aşa reuşim să ne dăm seama şi cu cine să votezi. 🙂

Dă-i un răspuns lui licurici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *