Blogul Licuricei

…după cum spuneam, revin cu „noutăţi”. pe unii candidaţi am uitat să-i trec în insectar data trecută, alţii sunt prospături, iar pe câţiva i-am mai urmărit o dată, dar e interesant să le vezi evoluţia.

mircia giurgiu – are o burtă mare de tot, care se revarsă peste curea. poate nu ar fi aşa deranjantă dacă sacoul i-ar fi mai larg şi l-ar purta încheiat sau dacă ar avea o cămaşă care să nu lase impresia că îi puşcă peste burtă. în plus, nici culoarea cămăşii nu e bine aleasă. e verde-puroi. probabil vroia un verde-fistic, însă nu i-a ieşit. e prietenos şi volubil, dar ceva nu se îmbină cum trebuie. din orice problemă a cetăţeanului face un subiect. nu-mi place mie sindicalismul de regulă, dar ăsta de campanie mă seacă de-a dreptu’. vorbeşte de toate, le ştie pe toate, se implică în toate, le vrea rezolvate pe toate. nu ştiu, însă, câte duce la bun sfârşit.

vasile cozma – faţă de bunicuţ. stil meticulos, didactic, liniştit. vorbeşte rar, cu atenţie, ca şi cum vrea să rămână cu ceva în minte şi studentul din ultimul rând al amfiteatrului. nu excelează ca stil vestimentar: sacoul îi e un pic cam mare la umeri, cămaşa are o culoare banală, iar cravata e cam depăşită ca model. nu prea înţeleg eu ce caută în politică pentru că, în mod evident, locul lui e la catedră. mă uit la el şi îmi vine în minte vorba aia: ”e ca apa sfinţită. nici nu vindecă, nici nu omoară”.

ioan bolovan – o prezenţă de bun simţ, dar un pic prea moale. ardelean, cum ar veni. corect îmbrăcat, deşi poate un pic cam întunecat ca şi paletă coloristică. genul de persoană cu mai multe joburi şi care, cum-necum, reuşeşte să le facă pe toate onorabil. se vede cu ochiul liber că e de stânga şi chiar crede în stânga. aşa cum se vede că e de formaţie academică. şi iar mă întreb ”ce caută omu’ ăsta în politică?”. aflu imediat: l-a convins vasile puşcaş. nu ştiu însă ce se va alege de el dacă va ajunge la bucureşti. îl vor mânca ăia cu fulgi cu tot.

gheorghe funar – nimic schimbat faţă de data trecută. doar costumul, evident, care e ceva mai ok decât primul, poate şi pentru că e o culoare mai clasică, gri închis. a venit cu o poantă pe seama candidatului liberalilor băgat după gratii (”l-au transformat pe virgil pop din deputat de turda în deputat de gherla”) şi mă întreb dacă e chiar un tip spontan sau îşi pregăteşte glumele de acasă. cred că varianta a doua e mai aproape de adevăr.

teodor pop puşcaş – de data asta e îmbrăcat sport, cu polar şi scurtă de iarnă în culoarea partidului – roşu. cel mai de efect e fularul, tot roşu, dar de la benetton, nu de la psd. de fapt, la cum arată – scurtă, fular, ochelari cu lentile heliomate – ai impresia că vine direct de la schi. are o atitudine uşor schimbată. e mai glumeţ ca prima oară şi încearcă să fie mai prietenos. cred că plimbatul prin judeţ şi contactul cu oamenii şi-au făcut efectul. o fi de bine, o fi de rău?

lucia morariu – îmbrăcată asortat, dar parcă uşor îmbătrânit. nu mă prea încântă coafura, care e doar practică şi nimic altceva. i-aş sugera să se tundă periuţă, dacă tot are părul scurt. un stil mai excentric nu i-ar strica. e îngrijită ca şi aspect, dar are un pic cam multă pudră pe faţă. vorbeşte calm şi încet, dar vorbeşte bine. pe segmentul ei, turism, ştie tot ce mişcă. spune lucruri intereante, e precisă şi nu se codeşte să răspundă direct, fără ocolişuri, la orice întrebare. nu mă pot abţine să nu mă gândesc că în casa morariu cântă găina, nu cocoşul.

virgil radu pop – stingher, uşor trist, interiorizat. elegant în atitudine şi vestimentaţie, chit că e îmbrăcat casual. voce scăzută, gesturi puţine. de fapt, nu gesticulează chiar deloc. răspunde scurt, la obiect şi se simte că are un spirit analitic. nu caută să fie prietenos, nu doreşte să fie plăcut cu orice preţ ceea ce, în mod paradoxal, îl face simpatic. nu-l văd, totuşi, bine cu numele pe care îl are, dat fiind scandalul cu tizul său.

vasile puşcaş – venit direct „de pe teren”. e îmbrăcat sport, cu pantaloni de catifea, pulover şi clasica scurtă roşie, de iarnă. are chef de poveşti mai mult ca data trecută. probabil, relaţionarea cu masele îşi face, şi la el, efectul. dar tot nu lasă impresia de căldură, oricât de volubil ar fi. vorbeşte de oamenii simpli cu care s-a întâlnit şi vrea să fie empatic, dar nu-l simt acolo. e un tip, hai să zicem, intuitiv. de ce? pentru că la plecare, în momentul în care a trecut pe lângă biroul meu, mi-a întins mâna şi m-a întrebat: ”ai notat tot?”. am notat, domnule puşcaş, am notat. :))