…cum ar veni, kosovo şi-a declarat independenţa. când am văzut chestia asta la televizor mi-am adus aminte de minunatul film „wag the dog”. mai mult de atât nu m-a impresionat ştirea în cauză. după care am citit în presa locală că 30 – 70 de maghiari radicali (numărul diferă în funcţie de ce ziar citeşti. eu tind să cred că erau 30) s-au adunat spontan în faţa casei matei în semn de solidaritate cu acţiunea kosovarilor şi cerând autonomie şi pentru secuii noştri. mă rog, ai lor.

şi m-am gândit atunci: în ce măsură m-ar afecta pe mine dacă covasna şi harghita ar fi autonome? la prima strigare, mi se rupe, iertată-mi fie expresia. nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată pe-acolo şi mi-am trăit viaţa foarte bine fără ei. de fapt, nu mă interesează zona decât la nivel de grade celsius, adică doar când aflu că e un frig de crapă lemnele în miercurea-ciuc. altfel, nu-mi bat capu’.

lucrurile ar sta diferit dacă ar adăuga şi mureş la enclava cu pricina. ar însemna că şi-ar trece în cont o parte din transilvania saxonă (sighişoara, saschiz, daneş etc.) or asta nu-mi convine chiar deloc. în primul rând, părţile ălea au fost mai mult alte saşilor decât ale maghiarilor, aşa că nu văd de ce să le pună la socoteală. în al doilea rând, îmi place prea mult acel colţ de ţară în care mi-am copilărit aproape toate verile ca să-l las pe mâna altora. pe scurt, din partea mea, pot fi autonome două din trei, nu mai mult. 🙂

cu riscul de a-mi umple podul de critici, trebuie să spun aici că sentimentele mele vizavi de românia dodoloaţă sunt uşor atrofiate şi indecise, ca să zic aşa. nu îmi doresc unirea cu moldova, dar mă enervează de mor că ucrainieni vor să ne ia insula şerpilor (nu-mi place deloc, da’ deloc, ucraina). mi-ar plăcea să avem totuşi, de la ucrainieni, raioanele cetatea albă şi ismailul. mi-ar mai tihni să avem şi balcik-ul şi silistra de la bulgari. şi mi-ar mai plăcea să fim monarhie, iar dacă nu se poate nicicum, atunci să devenim federaţie.

după cum se vede, niciun pic de coerenţă în politicile mele. există totuşi o oarecare logică de femeie, iar criteriile după care se desfăşoară ea vă las să le identificaţi singuri. cert e că pe măsură ce scriam acest post mi-am dat seama de ce, acum o vreme, reprezentantele sexului frumos şi slab erau „scutite” când venea vorba de vot. :)))

[later update] : am uitat să menţionez că, la faza cu kosovo, eu ţin cu sârbii.

44 Replies to “minte de femeie”

  1. No, apai nu ar trebui sa ne facem probleme in privinta regiunii secuiesti ca in ceea ce priveste „precedentul” nu-i priveste pe unguri .. pentru simplu` fapt ca ei nu au fost niciodata autonomi (nu ca Kosovarii).

    Acum e vorba de jocuri politice, acum e momentul lor sa iasa in public.. dragii nostri extremisti 🙂 … ziarele vor mai scrie 1-2 sapt despre ei .. si iar o sa se stinga… iar cei din Consiliul National Secuiesc(ieri am aflat ca exista) .. vor mai lua probabil 1 procent 2 … in electorat.

    Cheers.

  2. Si de ce sa n-aiba autonomie? Catalonia e autonoma si e bine merci. Lasa omului ceva libertate.

    Cind locuiam in Romania mi-a ieshit pe nas de cite ori romanii cintau melodii de genul: „noi sintem romani noi sintem romani aici pe veci stapini”. Stapini? Ce fel de egalitate e aia la care te declari celorlaltzi stapin? Tzin sa mentzionez ca abjectul incident s-a intimplat la banchetul de la sfirshitul liceului, la care sectzia romana s-a apuca sa cinte magaria asta (urmat de „Trecetzi batalioane romane”) ca sa-i acopere pe colegii de la sectzia maghiara care au indraznit sa cinte versiunea maghiara a cintecului „Gaudeamus igitur”.

    Eh, ce mai curaj: se luptau cu minoritatea maghiara pentru Transilvania ce oricum apartzinea Romaniei – nu cu rushii care au ocupat Romania si continuau sa ocupe Basarabia. Ooo, nu, acolo colegii mei dragi aplicau nepretzuitul aforism local „nu-i bine sa te pui rau cu ursu'”.

  3. Licurici: nu m-ar deranja daca s-ar pune problema autonomiei atata timp cat nu se destabilizeaza economia si se face mare valva(putin probabil).

    – pe sistemul asta le-am putea lua italienilor capitala 🙂 si alta orase importante.

    A.lef : GRESIT, transilvania nu a fost a Romaniei … am fost fortati sa o luam de imprejurari(fortati de franta M.B. si america. din ce-mi aduc aminte.)

  4. problema nu e daca exista ratziuni istorice, economice, geografice si etnice pentru autonomii, separari, federalizari, regionalizari si independentzi (care is diferite intre ele).

    Clar ca trebuie intzeles la fiecare caz in parte ce si cum.

    Insa ar trebui totul respectat trendul asta (ideal) european, de unitate in diversitate… si sa te rupi in secolul XXI din motive patriotice, mi se pare aiurea. Una e sa alegi o formula administrativa care sa fie optima pentru locuitorii tai si alta e sa risti razboaie.

    deci pe cale diplomatica se pot alege solutzii mai bune, fara sa ii zdrobesti pe unii sau umilesti pe altzii.

  5. Catalonia e de departe regiunea cea mai educata si mai productiva a Spaniei, deci mi-e cam greu sa vad cum suge ea bani de la guvernul Spaniei. Unul din motivele pentru care exista si o mishcare de independentza catalana e ca s-au saturat oamenii sa tot plateasca pentru Andaluzia si alte astfel de regiuni sarace.

    Pe cale diplomatica… te referi poate la Kosovo? Sirbii au masacrat in 1999 zeci de mii de albanezi. Fara interventzia NATO, albanezii nu ar fi putut reveni la casele lor. Tot sirbii au omorit bosniaci si croatzi cit au putut (200.000 de sirbi si croatzi in mijlocul europei intre 1991 si 1995)- noroc ca n-au putut sa-i si invinga.

    Diplomatzia are limite. Prin diplomatzie a fost luata si Transilvania de Ungaria fascista in 1940, si Basarabia de URSS tot in 1940. Tot prin diplomatzie a fost ocupata si Cehoslovacia in 1939. Diplomatzia e frumoasa, dar uneori curajul si demnitatea se apara cu fortza. In acest sens, Finlanda a dat un bun exemplu, cind a lupta cu URSS, refunzind ultimatumul sovietic.

    Explica-mi si mie, la ce sa ai armata daca n-o foloseshti sa-tzi aperi tzara? Ca sa omori tzarani rasculatzi ori sa tragi in muncitori si studentzi, ca in 1989? Eu armata romana am vazut-o cu pushca intoarsa spre mine ca demonstrant. N-am vazut-o luptind cu URSS, care a ocupat Basarabia.

    Revenind la autonomie, minoritatzile natzionale au si ele dreptul de nu li se baga pumnul in gura. Si mnoritatrii merg in armata si platesc taxe. De ce sa nu aiba si ei drepturi? De ce sa nu existe oa universitate maghiara in Cluj? Din taxele lor de ce nu se poate plati si asta?
    Cei mai multzi de pe acest blog sint din Cluj? Nu au fost de-ajuns 12 ani de dementza natzionalista a lumpenului ala gretzos Funar?

    Si cu diversitatea, s-o mai lasam moale. In Frantza, care apare adesea ca model de tzara UE, e si mai rau decit in Romania – nici o minoritate natzionala nu e recunoscuta. Ei fac mare taraboi pe tema republicanismului lor si faptului ca sint laici (nu amesteca religia cu statul). Insa 6 din cele 11 sarbatori de stat (=zile libere) ale lor sint catolice. Daca eshti evreu, musulman, sau creshtin protestant – in general daca nu eshti creshtin catolic – nu ai dreptul sa-tzi tzii sarbatorile tale, staul francez te trimite la dracu in numele republicanismului. Ce frumos! In materie de limba, mai totzi alsacienii vorbesc germana. Ei bine, asta nu e recunoscuta de catre statul francez. Deci, a se slabi cu diversitatea.

  6. hai să fim fair-play. istoric vorbind, kosovo este vatra sârbilor. au fost acolo cu mult înaintea albanezilor. albanezii au ajuns în zonă aduşi prima dată de otomani prin sec XV.
    după care, în primul război mondial, albania a fost de partea austro-ungariei. sârbii au fost învinşi, iar albanezii au trecut la epurarea etnică kosovo. şi nu cu vorba bună, ci prin diverse metode, inclusiv crime. ca urmare, au plecat 100.000 de sârbi din kosovo.

    cu toate astea, până în 1941, sârbii au fost majoritari în kosovo. doar că iar a venit războiul şi au venit albanezii spijiniţi de mussolini şi iar au trecut la epurare. iar aici e suficient să amintim unitatea SS Skandeberg şi miliţia albaneză Vulnetari care au masacrat aprox. 40.000 de sârbi. iar alţi 250.000 de sârbi s-au luat şi au plecat. problema e că tito pe ăştia 250.000 de sârbi nu i-a mai primit înapoi. a primit în schimb 250.000 de albanezi. şi în momentul ăsta albanezii au devenit majoritari în kosovo.

    ce au făcut sârbii în 1991 e răspuns la tot ce au făcut albanezii înainte pe un teritoriu pe care l-au ocupat pas cu pas fără să fi fost al lor. albanezii nu sunt deloc uşă de biserică şi imaculaţi. din contră. din acest motiv, eu nu pot să fiu de acord cu ei. îmi pare rău.

    şi hai să-ţi mai spun o poveste vizavi de albanezi. tinerii români paşoptişti se mândreau peste poate cu felul de a fi al poporului român, unul dintre argumente(real de altfel şi pomenit şi de kogălniceanu şi de alecu russo), fiind acesta: condamnările la moarte în românia nu puteau fi duse la capăt deoarce nu se găseau oameni care să fie călăi. românii refuzau să facă asta, aşa că cei condamnaţi îmbătrâneau în închisoare. până la un moment dat când au apărut oameni care au fost dispuşi să fie călăi. şi nu erau români, ci albanezi. iar ăsta nu e banc.

    cât despre universitate pt maghiari… sunt perfect de acord. nu m-ar deranja. dar mi-ar plăcea să existe şi reciprocitate. şi românii din ungaria să aibă licee şi universităţi în lmba română. doar că treaba asta nu o să se întâmple veci. ungaria nu ne dă înapoi nici măcar ce avem dreptul, şi aici mă refer la moştenirea gojdu, darămite să îi trateze pe ai noştri aşa cum îi tratăm noi pe ai lor.

  7. Eu locuiesc in America.
    1. Tocmai mi-am completat taxele locale si federale. Formularele, le-am primit atit in engleza cit si in spaniola.
    2. Unul dintre prietenii mei are copii care merg la shcoala la liceul francez din orash.
    3. Legea imi da dreptul de a sarbatori ce vreau eu in locul Craciunului. Nu trebuie sa aranjez nimic. E lege, care e valabila pentru totzi. Majoritatea sint creshtini protestantzi in tzara asta. In rest – catolici, evrei, musulamni, budhishti, etc. Ei bine, fiecare are dreptul la zile pentru sarbatorile religioase la care tzine.

    Mai sint necesare si alte exemple? Ca mai am.

  8. Si hai s-o lasam pe-aia cu calaii albanezi de la pashopt. Eu am avut de-a face cu militzieni si securishti romani cu nume ca Mureshan si Bunea. Bunicu-meu a fost omorit de-un securist numit Sicoe, roman neaosh. Deci s-o lasam.

  9. @ A.lef: Licurici isi da cu parearea unde nu se pricepe ca sa arate tuturor ca e romanca. E o idee buna sa semnalezi ca esti romanca cand Vadim planuieste un progrom a ne-romanilor, asa, preventiv, ca sa nu le vina animalelor astora niste idei de separare.

    Ca sa arat si eu cas roman: atomul de plutoniu in America are sase electroni, din care unul e mov si celalalt e mai usor si vorbeste ebraica veche.

  10. @dadatroll

    Eee, sa nu exageram, eu n-am nici un motiv s-o banuiesc pe licurici de astfel de aiureli. Blogul ei e o binevenita oaza de urbanitate.

    Da’ aia cu atomul de plutoniu in America mi-o placut! Pot sa te citez?

  11. @Ana-Maria

    Te miri ca nu cere nimeni universitate mexicana. Chiar te miri?

    Uite, exista in jur de 370,000 de etnici romani in America. De ce crezi ca nu-shi fac universitate romaneasca? Pentru ca, deshi se afirma romani, la fel ca majoritatea imigratzilor vor sa se integreze tzarii unde au vrut sa emigreze. Romanii de aici aspira sa studieze la Harvard si la Stanford, nu la universitatea Bogdan-Voda.

    Cu mexicanii e si mai si – ei au plecat dintr-o tzara care deshi scapata de dictatura de mai mult 80 de ani, tot un rahat corupt e (shpaga, minaria si omorul mafiot nu sint inventzii romaneshti). Identitatea mexicana nu o renega – statul mexican insa da.

    La fel cum nici romanii din America nu mesteca Gumela, nu beau vodca Saniutza si nu-shi cumpara mashina Dacia ori adidashi Rostart, nici mexicanii nu vor sa aiba de-a face cu nimic ce le-aduce aminte de Mexic. Ca daca le-ar fi placut asha mult Mexic, n-ar fi plecat.

  12. dadatroll: care a fost partea la care nu m-am priceput, după părerea ta? atât istoria kosovo, cât şi chestia cu călăii albanezi le vei găsi prin cărţi, dacă dai o tură.
    cât despre teoria asta conspiraţionistă cu „semnalarea preventivă” mi se pare atât de stupidă încât nici nu merită să o comentez mai mult de atât.

    a.lef: şi la noi sunt licee în maghiară, franceză, germană, spaniolă etc. şi şi aici îţi poţi ţine ce sărbători religioase vrei. nu ştiu dacă sunt formulare în maghiară în zonele preponderent maghiare, dar ştiu că la intrarea în localităţi, pe plăcuţe, este trecută şi varianta în maghiară. oricum, dacă bine ştiu, statele unite nu au deocamdată o limbă oficială, aşa că pot să scrie formularele şi în chineză. 🙂

    dar eu mă mir când văd români care se bat cu pumnii în piept că vor drepturi pentru maghiarii din românia, dar nu le pasă defel de drepturile românilor din ungaria sau de prin alte părţi unde sunt ei minoritari. se poartă de parcă ar fi penibil să aibă aceleaşi pretenţii, ca şi cum nu ar fi cool dacă ar dori reciprocitate. pentru numele lui Dumnezeu! nu e ruşinos să fii român! suntem la fel ca oricare altă naţie. nici mai buni, nici mai răi.

  13. A.lef: si io locuiesc in America :). De aia mi se pare absolut fascinant felul in care atat de multe natii traiesc laolalta, fara probleme. Tu spui intr-un comenatriu ca de ce sa nu fie universitate maghiara in Cluj, iar in altul jsutifici lipsa unei astfel de scoli in State. Nu inteleg…Decat daca vrei sa spui ca ungurii din Romania nu tzin sa se integreze tzarii in care traiesc.

    Cat ii priveste pe romanii din America vs. cei din Romania, nu stiu unde locuiesti tu, dar in Chicago, romanii is de absolut toate felurile, o copie fidela, dar la scara mica a societatii romanesti de la ea de acasa.

  14. Nu comentez nici un post ca nu-s tare-n istorie(cu toate ca as putea sa va dau niste exemple de politica externa/interna de pe vremea dacilor)… dar sunt de parere ca .. daca eu imigrantul x .. sunt in tara y ma supun regulilor .. de orice natura, pentru ca u am drepturi depline(din varii motive) si daca imi aduc familia si jumatate de oras de unde am venit .. tot imigranti ne numim, cu sau fara drepturi depline.

    Drept pentru care poti fi pedepsit pentru faptele tale conform legilor locale, nu legilor de unde ai venit.

    Nu te duci la ei acasa .. si dupa ce formati o comunitate destul de mare sa-i luati de gat .. ca de ce nu va aproba autonomia..

    NU e aplicabil in Romania deoarece secuii au fost acolo dintodeauna .. inainte sa ne oblige aia sa luam Transilvania. Dar.. odata ce traiesti in aceeasi tara cu mine si ai drepturile pe care le am eu .. mananci unde mananc si eu(ba chiar mai bine.) de ce sa nu ne supunem la aceleasi reguli? de ce sa vrei sa tragi tu cu creta o linie intre noi sa-mi zici ca „de azi nu mai poti manca cu mine ca-ti trebuie pasaport”.

    E pur teoretica opinia mea .. so feel free to hit me. 🙂

  15. Licurici, vorbesti si tu cum e in America, si nu te pricepi cum tia aratat A.lef.

    Cat despre calai albanezi, ce vrei sa zici ca romanii nu au avut calai? Cum sa nu, numai ca li sa spus comunisti.

  16. @Ana-Maria
    Stai putzin, le amesteci.

    In primul rind, maghiarii ashtia in Transilvania nu sint imigrantzi, sint exact la fel de bashtinashi ca si romanii. O mie de ani ajung. Evident ca Romania trebuie sa fie romaneasca fiindca asta e acum (sau ma rog din secolul XVIII cind au inceput sa se faca recensaminte mai serioase) populatzia majoritara. Foarte bine ca majoritatea conduce – da’ n-o sa intzeleg nici in ruptu’ capului de ce anume nu suporta romanul sa invetze maghiarul in limba lui.

    In al doilea rind, eu nu am spus nici un moment ca romanii sau mexicanii trebuie sa se integreze in America, ci ca asta vor. Pe cind maghiarii din Transilvania sau catalanii din Spania tzin sa aiba shcoala in limba lor. Sa aiba!

  17. @licurici

    Nu cred ca e pertinenta obiectzia ta referitoare la romanii dun Ungaria. Romanii din Ungaria sint 0.1% din populatzia Ungariei. Au cel putzin un liceu in limba romana si nu s-au manifestat ca vor universitate.
    Maghiarii sint intre 6-7% din populatzia Romaniei, ceea ce e considerabil mai mult decit romani in Ungaria. Si au o traditzie culturala serioasa in Transilvania. Foarte bine ca exista universitatea romaneasca, dar de ce sa nu fie si una maghiara?

    Dar problema reala cu obiectzia ta e faptul ca te uitzi la ce face Ungaria ca sa decizi daca maghiarii trebuie sa aiba si ei drepturi sau nu. De ce? Maghiarii din Transilvania nu sint imigrantzi recentzi, nu sint cetatzeni maghiari recent imigratzi in Romania. Drepturile trebuie sa le aiba ca si cetatzeni ROMANI. Deci mi se pare complet eronat si arbitrar sa fie consideratzi straini si sa le fie conditzionate drepturile de ce anume face guvernul maghiar.

    In plus, in masura in care exista natzionalism romanesc, ar fi mai nimerit sa fie indreptat spre Rusia. Pina una-alta, aia-i tzara care a luat Basarabia Romaniei, care a ocupat si jefuit Romania dupa razboi si care n-a inapoiat tezaurul romanesc din 1917. Acolo este loc legitim de scandal, daca-i chiar musai sa se-nfoaie coarda natzionala-n populatzie.

  18. @Ana-Maria

    Shtii care-i raspunsul corect la sugestia ta cu Budapesta? In cazul asta, mie mi se pare corect sa nici nu mai plateasca taxe si sa refuze sa serveasca in armata romana. Shcolile alea din ce se mentzin? Din taxele contribuabilior. Chiar asha, asta insemana majoritatea, sa bagi pumnu-n gura minoritatzilor?

    Cit despre inainte de secolul XVIII, vreau sa vad datele de recensamint – o referintza macar.

    In plus, care exact era Romania in secolul XVIII? Statul independent cu numele de Romania a inceput sa existe in 1877. Pina atunci au existat provincii care au fost parte integranta a Turciei, a Ungariei si Austro-Ungariei, a Rusiei. Hartzile mai vechi sint instructive.

  19. @Ana-maria

    Totdeauna i-am considerat pe cei de la Catzavencu nishte tembeli shovini,. Articolul lui Doru Bushcu nu e o exceptzie. Ce mishto-i Doru Bushcu ca le zice maghiarilor „bozgori”! Le-arata Doru.

    Un alt nenorocit de la Catzavencu, Ilie Francu pe numele sau, a scos ani de zile glume in care romii era numitzi „ciori” sau „zburatoare”. Interesant ca eromanilor nu li se spunea niciodata „valahi”, „opincari” sau diverse alte denumiri considerate insultante. No no nooo, umorul fin de Catzavencu e rezervat minoritarilor.

    Redactzia revistei nu s-a lasat mai prejos – a intretzinut o vreme o rubrica numita „Rromul de treaba” in care erau aratatzi romi care nu fura, cu poza, biografie, etc. Cica asha erau ei luminatzi. Am trimis o scrisoare la redactzie (banuiesc ca nu am fost singurul) intrebind daca nu se gindesc sa aiba si o rubrica numita „Romanul de treaba”. Raspuns n-a fost. Hm.

  20. Vlah, opincar insulta?
    Catavencu, e oglinda romaniei mari, un cuib de securiti cu simtul umorului, ce va luati de ei 🙂
    Cati dintre cei ce comenteaza despre autonomia Kosovo, independenta, stiu ceva despre ce va insemna regionalizarea, cati inteleg?
    Si nu ma refer la modul simplist de tratare a lucrurilor in sensul vazut de extrenisti, ba refer la beneficiile pe care le au cetatenii, autonomia celor din caracal cum spune Basescul.
    Avem o tara de construit.
    PS.
    Saschiz nu cumva ce cetatea taraneasca care poate fi astazi admirata ca bucati ale gardurilor localnicilor?

  21. dadatroll: dacă pentru tine a fi mână largă cu ai tăi înseamnă, spre exemplu, să le dai drept la vot negrilor de-abia în ’65, atunci da, într-adevăr, nu mă pricep la america.
    iar povestea cu călăii era de la 1848! toţi vă legaţi de comunism de parcă numai perioada aia a existat în istoria ţării ăsteia.

  22. licurici, parca uitzi ca romii au fost sclavi pina in 1856 in Moldova si Muntenia. In limba neaosha,se chemau robi iar boierii aveau drept de viatza si de moarte asupra lor – un drept pe care-l exercitau, la fel ca si dreptul la viol al tinerelor fete, pe care-l exercitau cu nobila sete boiereasca. Probabil ca dup-aia, cum le shade bine voinicilor judetzeni, le spuneau „Da’ sa nu zici ca nu tz-o placut”.

    Iar de comunism ma leg, evident ca ma leg. Asta am experimentat pe pielea mea si in familie – militzie, securitate, partid, bataie, omor. Cu alte cuvinte, nimic special pentru Romania comunista. Am vazut eu ca in Romania se poarta amnezia de la 1989 incoace. Dar mie imi pace memoria.

    Pacat ca nu e leti pe-aici, ca ea se plingea de uitarea comunismului.

  23. @licurici: eu n-am zis ca americani au fost mana larga ci ca tu nu stii mare lucru despre America (n-ai stiut de exemplu ca in California spaniola e limba cvasi-oficiala, cum e si chineza si altele; carnetul poti sa il dai si in romana, daca asa ai chef) insa asta nu te-a oprit sa-ti dai cu parerea, cum face romanul.

    Pe de alta parte, albii americani nu au dat unei minoritati drept de vot decat in ’65, aia-i drept. Dar ce tupeu pe un roman sa mentioneze asta, cand rosi-verzii romani nu au dat voie unei majoritati sa voteze decat in ’90?

  24. vezi că te induce dadatroll în eroare. am avut călăi şi înainte de comunişti.

    a scris dumitru almaş despre ei. cică unul a vrut să îl execute pe olteanul mihai viteazu, pe când acesta era banul craiovei. însă nu a putut când l-a văzut, atâta era de frumos mihai viteazu. sau atâta de urâţi erau oltenii.

    apropo, care aţi mai observat că la polus mall, piaţa mihai viteazu e scrisă piaţa mihai viteazul?

  25. dadatroll, dragă, o cam iei pe ulei şi confunzi noţiunile. faptul că senatul american a adoptat, in 2006, un amendament prin care engleza era definită ca ”limbă naţională” nu înseamnă mare lucru dacă acesta nu e votat ca lege de camera reprezentanţilor. şi deocamdată nu e. în sua engleza nu e limbă oficială de stat. este declarată în unele state oficială în administraţia publică, dar asta nu e acelaşi lucru. nu scrie în constituţie că e limbă oficială a statelor unite. aşa că, mai citeşte matale un pic şi pe urmă vino să-mi dai lecţii.
    şi nu văd niciun fel de tupeu în a remarca greşelile americanilor. mai scuteşte-mă cu texte de-astea.

    a.lef. faza cu boierii care violau mie îmi aduce aminte mai degrabă de scoţia lui braveheart. cât despre rromi, o citez pe prietena mea bianca ş-atât: ”dacă rromi noştri vor dori să-şi declare autonomia teritorială, românii unde se vor muta?”. şi sper că, totuşi, nu v-aţi pierdut simţul umorului. că aşa se vede de la mine 😀

  26. Mie unele chestii sustinute in comentariile de mai sus mi se pare ca aduc usor cu teoriile iredentiste. Pe bune. Gen: „Secuii au fost aici dintotdeauna”, „Am fost obligati sa luam Transilvania”, romanii n-au existat ca natie, pt ca nu exista Romania ca stat decat de la un moment dat etc. Ori e rautate, ori ignoranta.

    Da, am avut calaii nostri, ii au si altii pe ai lor; ungurii i-au avut pe hortishti si ei.
    Albanezii cred si azi in legea razbunarii, asta o stiu chiar de la un albanez, care imi povestea ca, de ex, daca te inseala nevasta, esti OBLIGAT, prin traditie, sa te duci si sa-l omori pe respectivul. In sec. 21!

  27. Dadatroll: nici o limba nu e oficiala in State, nici macar engleza (la nivel federal; cateva state au declarat engleza, dar ncii vorba de altele). Mai citeste, inainte sa te apuci sa arunci cu noroi in altii, da?

  28. Licurici, eu nu spuneam ca americanii n-au defecte, desi e amuzant sa vezi ca roman paiu din ochiu altuia pe langa barna din ochiul propriu. Eu spuneam ca tu vorbesti despre cum e in America fara sa ai habar cum e in America si ca A.lef ti-a demonstrat asta. Ca eu stiu sa nu stiu cum e in America nu schimba ca tu iti dai cu parerea fara sa te pricepi, ca o buna romanca ce esti. Eu as putea foarte bine sa fiu un copil de clasa intai si nu de-a saptea, si tu tot intrebi intrebari prostesti cum ca de ce nu au mexicanii universitate in limba mexicana (ca nu vor, de aia.) Ai prins ideea?

  29. Uite inca un exemplu, licurici: nu esti in stare sa citesti ce-am scris, dar aia nu te opreste sa iti dai cu parerea. Eu n-am vorbit de limba oficiala, ci am spus ca potrivit lui A.lef se pare ca spaniola e o limba la fel de utilizata in administratie ca engleza, adica cvasi-oficiala. De unde naiba sa stiu eu cum e cu limba oficiala, ca nu is din America. Dar nu ma pricep, nu vorbesc. Tu in schimb…

    Prevad insa raspunsul tau: nucile se coc vara, da gemul il faci toamna si il mananci iarna. La care nu pot decat sa raspund pi pi doi la patrat.

  30. @dadatroll

    se vede că tu nu trăieşti în românia dacă afirmi cu atâta nonşalanţă că licurici îşi dă cu părerea fără să fie în cunoştiinţă de cauză.

    aici, la noi, cei care se pricep cel mai bine la toate sunt jurnaliştii şi politicienii. este unu’ tristoiu, ăla e cel mai cult om din românia şi anul trecut, în 2003 a fost la un pas să ia premiul nobel pentru pace.

    mai este unul aproape la fel de iscusit ka el, îl cheamă prostorescu. numai că prostorescu nu are memorie prea bună şi trebuie să umble pe stradă cu dexul şi la redacţie cu gugălu.

    şi eu mă pricep ca tot românul la fotbal şi la reparat de de dacii 1310. oricum, dacie din aia am acasă, nu îmi trebuie mai mult. dar cred că mai nou mă pricep pe jumătate şi la k1.

    numai că s-ar putea să ai dreptate dadatroll, licurici nu mai e jurnalist din octombrie.

  31. dadatroll: evident că nu ai vorbit tu de limba oficială. discuţia am început-o eu, iar tu ai înţeles superficial ce ai citit. ai amestecat limba oficială de stat de care vorbeam eu, cu cea aleasă în unele administraţii publice şi ai venit pe urmă să spui că eu nu ştiu ce vorbesc. ştiu foarte bine ce vorbesc când vorbesc pt că, dintr-un defect profesional, nu-mi permit să scriu ceva până nu sunt sigură că aşa e. ca să nu mai spun că îmi pui în gură întrebări pe care nu le-am pus eu.

    dar nu mai continui discuţia cu tine că e timp pierdut. şi aşa o să înţelegi ce îţi pică ţie mai bine.

    a.lef: nu neapărat că eşti sec, dar de data asta te-ai pornit ca o avalanşă chit că eu chiar nu mă opuneam universităţilor maghiare, spre exemplu. iar aia cu călăii albanezi era o bucată de poveste din perioada paşoptistă care trebuia înţeleasă ca o metaforă, nu ca şi cum aş fi decretat eu că românii sunt imaculaţi.

    fanitza: apreciem ironia fină, dar nu e cazul. nu am pretenţia că mă pricep la toate. am pretenţia însă că nu fac afirmaţii gratuite cum fac alţii. atâta tot.

Dă-i un răspuns lui Ana Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *