fana e curioasă să afle ce-mi doresc eu anul ăsta de la moş crăciun. nu mai ştiu ce mi-am dorit anul trecut şi mi-e lene să mă apuc să caut lista, dar anul ăsta cred că am alte interese. mai exact vreau:

– să tragă o fugă până la chicago şi să-mi aducă laptopu’

– să mă ajute să iert nişte oameni pe care, de câţiva ani buni, nu reuşesc să-i iert

– să umple străzile clujului cu tipi frumoşi, deştepţi şi stilaţi, că de bărbaţi urâţi, proşti şi fără gust s-au cam săturat toate femeile singure pe care le ştiu (evident că noi suntem frumoase, rafinate şi deştepte şi nu ne găsim pereche din cauză că nu avem de unde alege 😀 )

– şi, nu în ultimul rând, să îmi lase un dram de magie pe degete ca să pot scrie cartea aia pe care mă tot bate mihnea la cap să o scriu şi de care nu am curaj să mă apuc.

toate sunt dorinţe de foarte mult bun simţ, aşa că nu mă îndoiesc nici măcar un minut că nu mi le va îndeplini. în final, îi mulţumesc anticipat şi vreau să ştiu ce-şi doresc ana, dadatroll şi aujourd’hui.

ps: ca să nu creez niscaiva confuzii, trebuie să spun că bărbaţii stilaţi sunt aceia care, pe lângă multe altele, ştiu să poarte ca lumea chiar şi o pereche de jeanşi şi o cămaşă. adică aşa. (şi asta nu înseamnă nici pe departe că eu sunt superficială, da? 😀 ).

9 Replies to “ce vreau eu de la Moşu’”

  1. oho-hoh, ce-mi dă să îmi văd ochilor!

    dragă licurici, mai ai de aşteptat până în vară dacă vrei să umblăm aşa, eu unul, cel puţin, nu mă risc să umblu desculţ pe vremea asta. :))

  2. Maine iti dau link de la un articol de ieri (da cred ca o aparut cam in toata presa nu doar in Italia) ca gentlemanu adevarat exista si se gaseste mai ales la Milano, in clasifica inaintea Parisului, a Londrei sau a NY-ului:D:D:D:D

    si eu i-am vazut…. gentleman, gentleman da cu nasu pe sussss. da catziva sunt chiar gentlemen….

    Eu vreau de la Mos clatite de la mama, sanie, timp si idei sa scriu (cantece si povesti), multe bilete la multe concerte faine, scooter, anumite cartzi, sarbatori la Londra sau NY, apoi n-am decat sa ma retrag in aerul curat la tzara:D

    si apoi mai completez….

  3. dacă ştiam că nu ai renunţat la blog după cum ai zis, te puneam şi pe tine să scrii ce vrei de la Moşu’. şi dacă nu-ţi aduce ce doreşti, nu dispera. îţi dau eu oricum cadou, după cum ţi-am spus. 😉

    ps: nu degeaba s-a mutat clooney aproape de milano :))))

  4. Multumesc de leapsa! Putin cam intarziat am citit totusi, asa ca voi spune ce mi-a adus mosul: niste bani (da, da, rude pragmatice :D), un partial (la care sunt aproape sigura ca o sa am rezultate bune, pt ca … am avut noroc 😀 )si revista Psychologies, editia in romana. Ce mi-as mai fi dorit? Hmmm… lucrarea de diploma, gata scrisa si frumos legata, stralucind pe biroul meu! 😛

    Tu ti-ai dorit lucruri magice, inspirate (cu exceptia laptop-ului) si iti doresc si eu sa le primesti! 🙂

Dă-i un răspuns lui fanitza Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *