eu si parisul

…nu stiu cum se face, dar in ultima vreme parisul imi bate tot mai des la usa. a inceput acum o saptamana cand un vechi prieten mi-a propus sa mergem in toamna la paris, la o expozitie de trenuri. la scurt timp, al optulea barbat mi-a lasat un comentariu la “about me” tot despre paris. ieri, am scris un articol despre posibile curse de avion cluj-paris. iar azi letitia mi-a povestit, foarte incantata, de vacanta ei recenta la paris, oras de care s-a amorezat de-a dreptu’. cu toate insistentele parisului, nu am de gand sa ii calc pragul curand. si asta pentru ca mie NU imi place parisul. e vremea sa explic de ce, ca vad ca se tot inghesuie in viata mea.

l-am vizitat in august 2000, intr-o perioada in care eram indragostita pana peste cap de al optulea barbat. evident, ne-am dus impreuna in orasul de pe senna, plecand din amsterdam cu tgv-ul (a fost o calatorie minunata si am ramas fascinata pana in ziua de azi de trenul ala). ne rezervasem in prealabil o camera intr-un mic hotel din cartierul latin, discret si cu o mica curte interioara, asa ca am plecat inspre paris plina de entuziasm. tanjeam sa vad parisul. tanjeam sa vad notre-dame-ul cocosatului, montmartre-ul lui matisse si degas sau gradinile tuileries. dar mai presus de toate tanjeam a vedea mouline rouge-ul lui toulouse lautrec si atelierul lui brancusi. numai ideea de a fi acolo imi dadea fluturi in stomac, daramite actul in sine. cum ar veni, plecasem spre paris cu cele mai bune intentii si in cea mai buna companie.

si am ajuns. dupa prima zi in paris toate sentimentele bune mi-au fost spulberate. stateam peste drum de notre dame, asa ca nu aveam de ce ma plange de locatie. doar ca circulatia in centrul parisului era data peste cap pentru ca se lucra la canalizare, iar peste tot era praf, galagie si mizerie. orice loc cu oaresce istorie era sufocat de turisti si lumea statea minute in sir la coada pentru a-l vizita. vanzatorii parizieni, xenofobi si scarbiti de turisti, nu se sfiau in a-si afisa sentimentele. montmartre-ul, locul in care speram din tot sufletul sa prind o parte din spiritul parizian, s-a dovedit a fi plin de tablouri kitschoase, ca cele pe care ti le fac pictorii de la noi de la mare. iar cladirile, cu o arhitectura impresionanta de altfel, nu au reusit sa ma emotioneze defel. nu-mi explic de ce.

dar cea mai mare dezamagire am incercat-o in atelierul lui brancusi. nu sunt un fan al cubismului si suprarealismului, asa incat expozitia picasso ce trona in acel an la centre pompidou nu era pe lista prioritatilor mele. dar cum atelierul lui brancusi era langa si de la centru trebuiau cumparate bilete, ne-am infiintat rapid in zona. bineinteles, inainte ii impuiasem capului celui de-al optulea barbat, olandez de felul lui, cu povesti despre genialul nostru brancusi. ajungem la casa de bilete si ii cer tanarului student care lucra peste vara acolo, doua bilete pentru atelierul brancusi. “pentru expozitie nu doriti?”, intreaba el. “deocamdata nu”, zic eu. “dar e picasso”, zice el. “multumesc, nu”, zic eu. “dar de ce doar pentru atelier?”, ma intreaba. “pentru ca sunt din romania”, zic zambind. “si??”, vine replica lui vadit contrariata. uimita, am ingaimat: “pai, brancusi e roman”, dar tanarul in cauza s-a uitat la mine la fel de uimit. in urma discutiei, al optulea barbat incepea sa aiba indoieli vizavi de originea romaneasca a lui brancusi.

l-am tarat spre atelier convinsa ca ii voi dovedi ca am dreptate. ghinion. in imaculatul studio, exemplar aranjat, nu am gasit niciun inscris vizavi de originea romana a lui brancusi. am gasit trecut “brancusi arrive a paris en 1898” (sau 1904? nu imi aduc aminte bine anul) si atat. am dat eu ocol de cateva ori prin studio, uitandu-ma pe pereti si in pliante in speranta ca gasesc ceva scris, dar nimic. nu stiu nici acum daca nu era trecuta chestia asta sau nu am gasit-o eu, tocmai pentru ca o cautam cu atata indaratnicie. oricum, m-am dezumflat instantaneu. si a trebuit sa mai si fac fatza ironiilor celui de-al optulea barbat, care desi stia ca brancusi e de la noi, se distra destul de bine pe seama mea. pe fondul acestei amareli am mers, totusi, sa vedem expozitia picasso si ce mai era pe acolo, dar din multe lucrari eu, una, nu am inteles mai nimic.

cand a venit insa randul moulin rouge-ului, am gasit o metoda prin care sa ma feresc de esec si deceptie. mai exact, am refuzat sa ma apropiu de ea cand am ajuns cam la 200 de metri distanta. asta dupa ce, vreo doua zile, caraisem non-stop ca vreau sa o vad. asa ca, odata ajunsa acolo, am admirat-o de la departare, dar nu am mai facut niciun pas in directia ei. al optulea barbat nu a inteles nici pana azi gestul meu, cred ca l-am si enervat pe moment, dar am fost de neclintit. probabil ca altul in locul lui m-ar fi lasat dracului acolo si s-ar fi carat. de data aia am avut noroc. πŸ™‚

ca sa fiu insa fair-play, a existat ceva ce mi-a placut in paris (in afara de noptile cu al optulea barbat si de delicioasele moule mariner). e vorba de o minunata expozitie de fotografie care se intindea pe gardul ce inconjura gradinile luxembourg si care se numea “la terre vue du ciel“, semnata yann arthus-bertrand. am vazut-o intr-o noapte cand ne plimbam prin zona si am fost extrem de impresionata de fotografiile imense, absolut senzationale. mi-au ramas in minte mai ales doua dintre ele: o insula de mangrove in forma de inima din noua caledonie franceza si un negru tolanit pe niste baloti de bumbac ce pareau niste conopide uriase. dar absolut toate fotografiile sunt minunate.

cam asta a fost experienta mea pariziana. vorba aia, la pomul laudat sa nu te duci cu sacul. totusi, curios este ca s-acum cand citesc despre place de la concorde, fabourg saint-honore, montparnasse sau oricare din acele extraordinare locuri, in minte am tot acel paris romantic, din romanele istorice sau din perioada interbelica. dar cand vine vorba sa-l vizitez, adica atunci cand ma trezesc la realitate, nu ma invadeaza niciun sentiment de placere, ba din contra. cu siguranta, parisul nu este orasul meu.

7 thoughts on “eu si parisul

  1. Licurici, plimba-te doar pe stradute, vorbeste cu oamenii, fa cumparaturi din piete! Lasa deoparte ghidurile turistice si hartile! Eu am descoperit un Paris fantastic, vibrant si, mai ales, viu.

  2. he he, evident ca am facut si asta, pentru ca nu sunt, de fapt, genul care calatoreste tinand cont de harti si ghiduri. astea le cumpar eventual in ultima zi de vacanta ca sa le citesc pe drum spre casa. dar in paris fiind, nu aveam cum sa nu ajung si in locurile de care am povestit. de altfel, singurele in care am intrat au fost notre-dame si centre pompidou cu atelierul. in rest, ne-am plimbat pe unde-am nimerit.

    oricum, interactiunea cu localnicii de data aia n-a functionat si orasul nu m-a vrajit. dar am fost cucerita definitiv de rennes, spre exemplu, si de saint malo. pana la urma cred ca sunt o persoana de orase mici. metropolele nu ma atrag. cu o singura exceptie, amsterdamul.

    si, in definitiv, tre’ sa ne placa tuturor parisul? πŸ™‚

  3. Ah, nu, bineinteles, fiecare gaseste sau nu o particica a Parisului pe care s-o iubeasca. Numai ca eu m-am indragostit de el per ansamblu, ceea ce e grav, pentru ca ma nauceste. :))

  4. da, cred ca exista asa ceva. locuri in care simti ca ai putea trai o viata chiar daca atunci le vezi prima oara. spre exemplu, leuven, utrecht, toledo si amsterdam. si madrid, de fapt. din ce am vazut pana acum. cine stie ce ar mai fi… πŸ™‚

Leave a Reply

Your email address will not be published.