my love, my life

…acum vreo doi ani pe vremea asta, nu eram deloc fericită. mă simţeam mizerabil (şi asta ca să folosesc un cuvânt delicat). treceam prin cea mai nefastă perioadă a mea din punct de vedere sentimental. şi ca orice femeie care suferă ca proasta, mă îndopam cu ciocolată şi ascultam tot felul de piese mai mult sau mai puţin siropoase. nu ştiu cum se făcea însă, dar versurile de la fiecare dintre ele păreau a mi se potrivi perfect. parcă le-aş fi scris eu.

preferata mea era o piesă veche, veche, de la abba: “my love, my life”. îmi plăcea absolut totul la ea, dar apogeul era partea cu “but I know I don’t possess you / so go away, God bless you / you are still my love, my life / still my one and only”. Dumnezeule, ce sirooop!! da’ noah, aici tremura cămaşa pe mine de-atâta plâns şi aveam impresia că sunt de o nobleţe desăvârşită cum sufăr eu aşa, şi cum îl las pe el, în măreţia şi înţelepciunea mea, să plece spre alta.

(adevărul era că nu ne potriveam de nicio culoare şi făcusem amândoi un lucru înţelept despărţindu-ne, dar era mult mai interesant şi mai romantic să mă perpelesc de durere decât să îmi văd de treabă).

ei, bine, de la o vreme n-am mai simţit nevoia să ascult niciuna din piesele de inimă albastră, iar pe asta am uitat-o cu desăvârşire. până acum două zile când, în drum spre baia-mare, cineva a pus abba în maşină. surpriză! era tocmai albumul “arrival” cu piesa vieţii. mi-am amintit versurile, evident, dar nu mi se mai părea deloc că mi s-au potrivit vreodată.

şi mi-am dat seama de o chestie. pe lângă regula de aur a suferinţei (care spune că, în medie, durerea femeilor bolnave din iubire trece după circa un an jumătate, iar a bărbaţilor în zece luni), mai există una: nu mai suferi din dragoste atunci când nu te mai identifici cu versurile pieselor pe care le asculţi. iar asta, categoric, e o regulă mai bună decât prima. nu de alta, dar scurtează considerabil timpul suferinţei. folosiţi-o cu încredere. e testată :)))))))

ps: nu ştiu cum se face, dar mai există o piesă de la abba pe care am suferit, dar pentru un alt tânăr domn. era vorba de “andante, andante”, era iarnă şi el era al treilea bărbat. dar nu m-a ţinut prea mult nici durerea asta. ca norocu’. 😉

14 thoughts on “my love, my life

  1. Cand eram in liceu si citeam Eliade,nu puteam intelege nicium de ce zicea el, ca iubirea se masoara in gradul de libertate pe care i-l acorzi celuilalt (of course, totul depinde de cum defineste fiecare libertatea, da’ asta-i alta poveste; mi-am amintit de ea, cand ziceai cum te simteai tu nobila ca-l lasi sa plece and stuff 🙂 ).

    Pe de alta parte, daca tipul de care vorbesti e cel etichetat de Gregg “stim-noi-cum”, he wasn’t worth the fight anyway.

    Da’interesant,nu?, ce drame ieftine ne par acum, pe vreme buna si de la departare, neshte chestii care ne-au sfasiat inima la un moment dat…

  2. asta cu libertatea acordată nu mi-a plăcut niciodată :)))))

    apropo de ieftineală. e o problemă aici. că într-adevăr vezi totul cu alţi ochi după o vreme, dar apare întrebarea următoare: care ţi-au fost, de fapt, sentimentele adevărate? cele de atunci sau cele de acum? sau, mai exact, ai iubit vreodată după cum ziceai şi credeai atunci sau nici vorbă din moment ce acum nu mai simţi nimic?

    asta e marea mea dilemă: când şi după ce ştii că ai iubit cu adevărat??? pentru că eu nu cred că am minţit vreodată atunci când am spus că iubesc şi cu toate astea acum nu mai nici un sentiment din ăsta faţă de nimeni din trecut. foarte complicat…..

  3. (my drunk keybord is driving me nuts, da’ fac eforturi sa postez, pina nu-mi pierd ideea 🙂 ).
    laurici, io cred ca iubirea are dinamica ei si grade diferite de andacime/profunzime, ca sa zic asa. adica la inceput iubesti asa, mai mult crezi ca iubesti, iubesti poate ideea de a iubi; cu timpul, daca totul e okapa, relatia merge ca roata (aia care nu-i place lui popicu’ mic) unsa, o sumedenie de chestii solidifica relatia si iubirea, implicit. daca treaba nu merge, e normal sa te detasezi cat de mult poti, poate si dintr-o inconstienta nevoie de auto-conservare.
    in concluzie, vorba cantecului: “o iubire-adevarata/nu se uita niciodata” 🙂
    (te rog sa apreciezi efortul de a posta un text asa de lung, cand pe 3 din 4 taste sunt nevoita sa le scot cu pixul in sus, dupa ce la apas, evident, in jos :))) )

  4. In momentul de fata trec prin ceva asemanator …. chestiile cu melodiile ascultate si care spun exact ceea ce simti…dar probabil asta se intampla pentru ca nu suntem singurii care au trecut prin asta…(sau cum s-ar spune nu am descoperit noi roata :D) atata doar ca altii au pus-o in muzica lor si noi ne regasim in ea….
    E adevarat ca asta e o pierdere de vreme …ca am putea sa ne canalizam fortele spre lucruri constructive….insa nu e usor sa-i comanzi inimii cum sa simta…si uneori aceasta suferinta ne face sa “simtim”….nu stiu cum sa explic asta…vreau sa zic ca uneori e mai bine sa treci prin aceasta perioada de “mourning” decat sa nu simti nimic…Ca am trait si o astfel de experienta…cand m-am despartit dupa 7 ani de cineva (apropo care a fost cea mai lunga relatie a ta?) cu care am stat tot timpul impreuna…si nu simteam nimic…nu imi mai aduceam aminte nimic din ce a fost intre noi…”total blank” … am crezut ca am luat-o razna rau de tot…am zis ca am murit…dar slava domnului nu a fost asa ;)..mi-am revenit dupa o vreme ….cu ajutor bineinteles :P…si “ajutorul” respectiv ma face azi sa simt ca s-a rupt ceva in mine…si acum simt ca o iau razna…dar un alt fel de “razna”…Oare cum e mai bine?
    Dar idiferent de modul in care am reactionat stiu sigur ca de fiecare data am iubit persoana respectiva…si le voi iubi intotdeauna…fiecare a lasat o “amprenta” in inima mea…si ma bucur ca au facut parte din viata mea (sau mai fac inca) si mi-au oferit clipe de neuitat….fie ele bune sau rele:P
    Uneori ma gandesc ca poate era mai usor daca ma nasteam barbat…sau nu? :))

  5. ana, apreciez efortul de a-mi răspunde chiar şi cu tastatura stricată. da’ cântecul ăla nu poate fi pe bune pt că iubirea adevărată tre’ să fie una şi bună. or eu le ţin minte pe toate 9 :))))))

    floare de colţ, habar nu am cât a ţinut cea mai lungă relaţie a mea, sinceră să fiu. nu prea le am cu calculele ăstea dar cred că media e undeva pe la 1,8 ani. ca şi relaţie efectivă, zic. dar pot să-ţi spun că am fost îndrăgostită de cineva vreo 5 ani, chiar dacă nu am fost împreună decât vreun an. se pune? 😀

    şi nu cred că era mai uşor dacă erai bărbat. şi ei le au pe ale lor, deloc plăcute. de fapt nu e chiar aşa de rău să treci prin chestia asta. ştii doar că după fiecare ploaie, vine vreme bună 😉

  6. Interesant post, desi putem privi lucrurile si invers, incepi sa nu te mai identifici cu acele versuri doar atunci cand nu mai suferi, deci dupa, in medie, un an jumate. :)) Ma sperie ideea de 10 luni, stie cineva eventuale remedii? E bine sa fii pregatit… :))

  7. ahahahaha. io dupa fiecare “buctat” bagam o luna de prodigy, preferabil firestarter, breathe, mai un chef vrutal, sa-i zic asa, prin hardrock. asa am invatat io cum se canta in romana burn motherfucker, burn 🙂 si nu am mai uitat nicodata 🙂 🙂

  8. :))) eşti mai “rea” decât mine. eu sunt mai old school (ca să nu zic ieşită din modă) pe partea muzicală. da’ am putea face un studiu pe tema muzicilor ascultate în situaţii de inimă albastră. să vedem ce tipologii le corespund, or something. cred că ar fi amuzant.

  9. Intotdeauna imi place vremea buna de dupa “ploaie” si o astept cu nerabdare..
    Totusi sa stii ca nu am scris sa ma plang de vreme rea…ci doar vroiam sa spun ca eu am trecut prin doua moduri de a reactiona la o despartire si ma intrebam care e mai usoara…oricum nu au prea depins de ratiune..
    Partea cea mai interesanta cred ca e alta…In general barbatii stiu cum sa faca sa intre in viata unei femei (e valabil si viceversa)…putini sunt cei care stiu sa iasa la fel de frumos…. din fericire pentru mine cunosc si cum se iese frumos din viata unui om…
    Ana Maria, supeeer tareee….am o problema cu remediul tau…nu-mi place nici berea…nici vodca…:P Ce ma fac?…Se pare ca imaginatia mea va fi pusa la grea incercare…mai ales ca m-am saturat si de vin…iar alte combinatii ma fac sa ma simt mai rau …:))Stii si ceva mai soft?:P
    Licuriciule,
    Muzici de inima albastra zici?…Aici intra doar cele de dragoste?…ca la mine depinde… se cam schimba in fiecare zi…ca hal domnului am de unde alege:P…sunt unele care ma ajuta sa jelesc…altele care ma ajuta sa vad partea plina a paharului…altele pe care le ascult sa ma relxez… (sa dau si exemple…le puneti voi unde credeti: Lighthouse family, Blackmore’s night, Leonard Cohen…si ca sa fie si mai noi…Natasha Bedingfield (ca asta le acopera pe toate), Regina Spektor…ma mai gandesc…si daca mai e cazul mai scriu..

  10. da, chestia aia cu ieşitul frumos e o adevărată artă. greu de atins. dar am avut şi eu parte, la un moment dat. cred că ăştia sunt iubiţii cu care, pe urmă, rămâi prietenă până la moarte.

    dacă vodcă, br, vin – nu, încearcă atunci un lichior drambouie. e soft şi poate că îţi va fi pe plac.

    da’ ca să putem face studiul ăla cred că trebuie nişte chestionare şi alte treburi de genu’ ăsta. tre’ vorbit cu cineva care se ştie, nu aşa, după ureche :))))

  11. Fine! Pt ne-alcoolice, incercati varianta: vizionat filme de incarcat bateriile (aici depinde de preferinte) si savurat in acelasi timp o galetusha de inghetata (aici iar depinde de preferinte 🙂 ). Not to mention, sunat prietena cea mai buna de 5 ori pe zi CEL PUTIN si injurat bine ex-ul!!! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.