emoticoncertul meu

…trebuie sa recunosc ca dragul de darius (adica, al nostru genial jeg) mi-a facut cea mai surprinzatoare si mai amuzanta dedicatie de valentine’s day de pana acum: primul emoticoncert in limba romana creat de dansul. :))) zice el pe undeva prin text, pe-acolo: “Pe cel mai recent i-l dedicăm cu ocazia sfântului Balint lu’ Licuricea, care a propus melodia”. sa fie primit! :))) (aici ar trebui, de fapt, sa fie un emoticon de-ala care se inroseste de placere…?)

da’ cum de mie? pai, asta cica mi se trage de la interviul pe care il facusem cu ‘mnealui dupa ce domnii de la yahoo! messenger mi-au confirmat ca au fost pe spate de bucurie ca darius s-a jucat cu emoticonurile lor. so, in timp ce stateam noi de vorba in apartamentul creativului (apropo, cu ocazia aceea mi s-a spulberat definitiv mitul studentului sarac :)) ), am aflat ca are de gand sa faca si emoticoncerturi pe muzica romaneasca de tot felul, inclusiv manele. asa ca i-am sugerat, intr-o doara, celebra “ma iubeste femeile”, o piesa care mie mi se pare ca aduce mai degraba cu muzica mahalelor bucurestene din perioada interbelica si nu cu manelele de azi. evident, nu mi-am imaginat ca domnul darius va lua in considerare spusele mele, dar iata ca m-am inselat. n-ar fi prima data, asa ca va trebui sa am grija de acum inainte ce cuvinte rostesc. :)))

e drept ca fereastra de y!mess folosita e tot a paulei, dar darius a dorit sa ma asigure ca asta e “chestie de brand” si ca, de fapt, el mie mi se destainuie. yeah, right! 🙂 oricum, foarte multumesc, darius.

ps: dar tot degeaba. nu gatesc pentru tine :))))))

5 thoughts on “emoticoncertul meu

  1. Nu e primul emoticoncert pe care-l văd.
    Ştiu că prima dată am fost foarte atent la ce emoticonuri au fost alese şi, cumva, am pierdut versurile (melodia nu mi-era cunoscută şi acum nu mai ţin minte nici măcar ideea ei, în mare). În schimb, m-am bucurat acum de un avantaj pe care chiar îl oferă emoticoncertul. Face întâmplarea să nu fi cunoscut nici piesa pe care ţi-a „onorat-o”, Licuricio, şi am observat că am fost mult mai atent la versuri decât dacă le-aş fi avut fără emoticonuri. Nu ştiu care e mecanismul, probabil că privitorul confruntă viziunea lui (ce emoticon ar fi ales el) cu cea care se perindă pe dinaintea ochilor, provocare mulţumită căreia am avut timp să mă simt implicat.
    Iar melodia, tocmai cum spui dumneata, mai degrabă aduce a „şosea” decât a manea. Printre altele, acuzam eu pe altundeva acuzatorii dezacordului gramatical pe care-l întâlnim în textele lor (cântecul ăsta e festin!) – ia, să se gândească cititorii dumnitale că asemenea procedee se folosesc de când lumea în poezia populară – în scopuri de muzicalitate, rimă, picior metric – ba, chiar şi în scrierile post-moderne culte (v. Şerban Foarţă), deci…
    Am vorbit mult, cum mi-e obiceiul. Ultima notiţă – ştiu că te interesa – am terminat astă-noapte articolul care nu se mai sfârşea, cel despre oameri cu aparate minunate. La revedere!

  2. Melodia asta are in ea adevarul periferiei. Periferia nu neaparat un sens peiorativ, o lume, o entitate. Asa se numeau cantecele care se auzeau in hanurile, ratesurile si speluncile de la marginea targurilor. O lume cosmopolita, de multe soiuri, de multe natii. Se intalneau targovetii Bizantului cu negustorii occidentali porniti fiecare pe drumuri care sa le miste negustoria si sa le umple pungile. Muzica tarafurilor era facuta sa te indemne sa zabovesti, era vie, avea patos, umor si o sinceritata uimitoare. O muzica de confluenta in care curgea topita toata splendoarea, tot aurului, tot dezmatul, si toata mizeria Bizantului.Oamenii denumeau aceste melodii manele. De altfel, asa le spune si dumnealui Dimitrie Cantemir in a sa „Descriptio Moldaviae” cand vorbeste despre obiceiurile poporului din Moldova. In paranteaza trebuie spus ca avem de-a face cu o carte din care nu iesim bine deloc. Cantemir scrie dur, critic, amar. Iar manelele sunt si ele acolo. Pe astea nu le critica Cantemirul, care era obisnuit cu ele. Manea a curs pana in zilele noastre. Ceea ce canta Margineanu seamana cu muzica interbelica, cu acea manea. De aceea ne place, pentru ca are aerul desuet acelei epoci. Maneaua de azi e una adaptata, cu mesaj rapid, ferm, masterizata, computerizata. „Pe la tine cand veneam/ Patru boi eu injugam /Ne iubeam, beam, chefuiam Numa-n camasa plecam”, zice un vechi cantec de petrecere, consemnat ca manea de Anton Pan. E vorba tot de unul cam nebun care arunca cu banii. Dar parca o spune altfel. Parca e alta scoala filozofica

Leave a Reply

Your email address will not be published.