…de regulă, văd cam două filme pe seară, indiferent la ce oră ajung acasă. se poate spune că e un fel de dependenţă, dar cum nu fumez şi nici nu beau cafea, trebuie să dezvolt şi eu oareşce apucături „rele”. aşa se face că ieri, înainte de a adormi, m-am uitat la fermecătorul film al unuia din fraţii coen – „the hudsucker proxy”. nu ştiu cum reuşesc fraţii ăştia să scoată bijuterii din orice film pe care pun mâna, dar probabil sunt dăruiţi şi nu au încotro.
la fel s-a întâmplat şi cu filmul ăsta care e mai vechiuţ el, de prin 1994, dar fooooarte fain. (mulţumesc prietenului andrei pe această cale pentru că mi-a pus la dispoziţie, spre disperarea lui scripi, minunata lui colecţie de filme pe perioada cât este plecat în concediu).
primul lucru cu care m-a încântat „the hudsucker proxy” a fost coloana sonoră care, iniţial, m-a dus cu gândul la „linia maritimă onedin”, unul din puţinele seriale pe care le aveam înainte de ’90. (asta e clar dependenţă pentru că, în mod normal, trebuia să-mi amintesc că e muzica din „spartacusul” lui khachaturian/haciaturian şi nu să mă gândesc la primul film în care am auzit-o. da’ mi-a picat fisa cu spartacus ceva mai târziu aşa că nu sunt chiar de condamnat).
după ce am trecut de plăcerea de a reasculta muzica din onedin, a început splendoarea. dar nu vi-l povestesc pentru că e musai să-l vedeţi fără să aveţi nici cea mai mică idee despre el, ca să îi savuraţi fiecare cadru şi fiecare replică. vă spun doar că e făcut în stilul filmelor anilor ’30 – ’40, adică pe linia „it happened one night” şi „mr. deeds goes to town” ale lui frank capra sau „holiday” al lui george cukor. e o delicatesă.
ps: titlul e o replică din film. veţi vedea voi, de fapt. 🙂