fiica risipitoare

…”nu îţi construi viaţa astfel încât să fii singură în mijlocul ei”, obişnuia maică-mea să îmi spună până acum câţiva ani. problema ei nu era legată de faptul că nu aveam idei de măritiş, ci de lipsa mea de comunicare cu ea, taică-meu şi rudele noastre, în general. adevărul e că mi-e greu să-mi povestesc viaţa alor mei, să le cer sfaturi şi să despic firul în patru cu ei. vorbesc atât de mult în timpul zilei cu tot felul de lume, încât atunci când ajung seara acasă prefer să tac. plus că diferenţa de vârstă atât de mare dintre noi (40 de ani) se simte aproape în orice aspect al discuţiilor noastre şi ori de câte ori ajungem să discutăm, mai mult ne ciondănim.

cât despre rude, mi-s dragi ele că există şi mă mândresc cu faptul că m-am născut în transilvania saxonă, într-un neam respectat, vorba aia, dar nu le simt lipsa. mi se mai face vara, uneori, dor de mersul la târnavă sau de dat cu bicicleta până prin daneş şi saschiz, dar e dorul după vacanţele copilăriei pe care îl are aproape toată lumea şi nimic mai mult. ştiu foarte puţine lucruri despre ce se întâmplă cu mătuşile, unchii şi verii mei, şi dacă nu ar fi maică-mea să mă mai anunţe din când în când despre vreo nuntă, botez sau vreo înmormantare în familie, probabil că aş uita cu totul de ele.

singurul om de care m-am simţit aproape, pe care mi-l amintesc extrem de des şi pe care l-aş vrea încă în viaţă e tata-tân, bunicul din partea mamei. era un personaj de poveste bunicul meu. nu cred că am întâlnit om mai drept, mai înţelept şi mai curajos decât el. poate doar maică-mea îi seamănă în dârzenie şi înţelepciune. doar că tata-tân s-a dus de câţiva ani buni şi au rămas doar poveştile despre el. şi o haină groasă şi grea din lână ţesută la război, pe care o purta iarna şi pe care o păstrez încă în dulap şi nu vreau să o arunc.

în rest, pentru mine rudele-s ca şi când nu-s. aşa că, din punctul ăsta de vedere, temeriile maică-mii s-au adeverit. mă întreb însă, dacă viaţa mea nu ar fi mai plină, mai colorată şi mai adevărată dacă aş avea relaţii mai strânse cu cei 13 veri şi 21 de nepoţi pe care îi am. cu atât mai mult cu cât chiar sunt oameni de treabă şi sufletişti, dacă stau să mă gândesc bine. ca să nu mai spun că zona în care locuiesc ei este considerată de botaniştii europeni cea mai frumoasă parte a europei, datorită biodiversităţii. mda. am să reflectez la acest aspect. ba poate că, într-o zi, am să mă mut acolo cu totul.

4 thoughts on “fiica risipitoare

  1. păi, de obicei, cele noi (adica mai tinere) sunt cele îmbunătăţite. şi cum, cu siguranţă eşti mai nouă…. :)))) apropo, da’ care e legătura ta cu saschiz?

Leave a Reply

Your email address will not be published.