…in ’90, mama mea statea zilnic la coada la ziare pentru a cumpara „romania libera”. si asta deoarece „articolul de fond” – cum numeste ea editorialul – era semnat: octavian paler. ii urmarea cu asiduitate orice aparitie televizata si ii tihneau mai ales povestile lui despre lisa, micutul sat brasovean in care paler se nascuse. se simtea apropiata de paler mai ales din doua motive: pentru ca iubea tzaranii din vechile sate romanesti la fel de mult ca si ea si pentru ca atunci cand fusese eleva la „institutul recunostintei” din blaj avusese o colega de clasa pe nume paler, tot din lisa. motive intemeiate, as zice.
astazi paler s-a stins din viata, iar maica-mea a plans. e a doua oara cand o vad ca plange pentru cineva care nu e sange din sangele ei. prima oara a plans cand a murit Seniorul, in noiembrie ‘95. de altfel, atunci a fost mare jale in familia noastra. si pe buna dreptate. murise Corneliu Coposu, omul pe care noi il iubeam si il respectam mai mult decat orice, iar ai mei parinti erau convinsi ca politica romaneasca se va duce de rapa dupa moartea lui. nu s-au inselat prea tare.
spre deosebire de mama, eu nu am plans azi, desi mi-era tare drag paler. mi-am amintit in schimb ca, anul trecut, citisem un interviu cu paler care tocmai implinise 80 de ani. traia singur intr-o casa plina de carti si spunea ca nu si-a sarbatorit niciodata ziua de nastere. si mai zicea el acolo, in interviu, ca se teme de moarte pentru ca nu crede in viata de apoi. desi nici mie nu-mi place sa-mi sarbatoresc ziua de nastere, tin minte ca atunci cand am citit m-a cuprins o mare tristete si mi s-a facut o mila imensa de paler. iar acum ca a murit, mi-e putin teama pentru sufletul lui.
dumnezeu sa-l odihneasca!
http://cristianpavel78.wordpress.com/2007/05/07/moartea-unui-maestru/
Stii, cred din tot sufletul ca oamenii zic multe si grave, au exasperari si disperari duse la limita, dar ca nu toate se pun (acolo sus). Dar tot el spunea ca mai crede in dragoste. Ori stim bine ca asta e mai presus de toate. Lectia de intransigenta pe care ne-a dat-o Paler in toti acesti ani va cantari iarasi greu.
Imi placea stilul lui greoi, taios. Mi s-a rupt si mie sufletul cand am auzit ca s-a dus si ca dupa el nu vine nici unul de coerenta, verticalitatea, si tragismul lui. Noi comentatori ai vietii publice prefera un histrionism mai axasperant decat disperarile batranului Paler.
Imi pare rau ca pentru fiica mea nu va exista niciodata un model cum era el.
Sigur ca era anacronic. Dar cred eu ca revolutioanrii schimba lumea, iar reactionarii o tin in fagasul ei. Ceilalti, acomdantii, se acomodeaza.
De cate ori moare cineva asa de important pentru mine zic si eu cam eretic ce-i drept.„ Doamne, doamene / Mult zic doamne / Dumnezeu poate ca doarme / Cu capul pe-o manastire / Si de lume n-are stire”
apoi, nu prea ma incred eu mult in dumnezeu, ca sa fiu sincera. da’ e bine sa nu il contrazici si sa mai spui un „dumnezeu sa-l odihneasca”, asa, ca ritual. nu se stie niciodata, la urma urmei. 🙂
probema e, intr-adevar, ca mai avem doar doi pe care sa-i mai stimam acum: neagu djuvara si balaceanu-stolnici (pe care eu nu-l condamn ca a fost informator. uneori ma gandesc ca daca mai traia ceausescu, mare parte dintre noi, cei care ne batem azi cu pumnul in piept de morali ce suntem, deveneam informatori). revenind, toti ceilalti care meritau a fi admirati, se dusera. ca de plesu, liiceanu si ceilalti ca ei, eu, una, nu ma simt mandra.
Mai exista din „vechea garda” (nu o luati in sens legionaristic!) inca un personaj car eimi vine acuma in minte, si el de viziune liberala sa zicem, Serban Radulescu-Zoner. Tare fain omu, si acela, la peste 80 de ani inca tinar in gandire, expresie si curaj! NU mai stiu nimic de el. Tre sa vad ce mai face…
Si mai sunt si altii, poate mai putin vizibili… Uite, la Cluj exista si Raul Volcinschi (nu zic ca e publicist, ca Paler), da aceeasi calibru cultural-uman…..
E drept ca se sting unul dupa altul si noi nu am luat destul aminte la ei…
Si noi pe Paler il ascultam de mici la Radio, iar tata cumpara RL din mai multe motive, printre care si Paler…
Si eu citisem exact acelasi interviu (in urma caruia as fi vrut sa ii scriu o scrisoare de simpatie-incurajare, nu ca sa ii explic „stiti Domnule Paler, eu cred ca ar fi bine sa sperati-credeti in viata de apoi”:)).. E normal ca la o anumita varsta, cand simti o anumita suflare in ceafa, esti mai vulnerabil in fata acestor chestiuni…
Pe de alta parte, tocmai asta respectam la el, ca isi permitea sa se indoiasca si continua sa se intrebe. NU isi facuse conturile cu eternitatea, „OK, cred in Dumnezeu si in Paradis”, treaba care pe unii, in loc sa-i motiveze in viatza, ii pasivizeaza si ii aduce intr-o faza de ducle resemnare. El isi permitea sa puna inca in discutie. Poate un pic prea sceptic, dar oricum mai dramatic.
Apoi, cum a zis si Iana, Paler credea in dragoste.. Si imi aduc aminte ca la inmormantarea lui bunicu, don Renato o zis ca dragostea e mai mare decat moartea (da nu o zis-o in sens romantic idealist) si ca cine crede iubirii invie. (nu doar in sens poetic, sper si cred eu:D)..
Frumos post. Merci
pai, am fost pe aceeasi linie cu tine cu postul, ca am vazut ca si tu ai scris. 🙂
volcinschi e intr-adevar un personaj de poveste. din pacate, prea putin valorificat. pe mine m-a contrariat cand am aflat ca a intrat in PNG, dar dupa ce i-am ascultat motivatia m-am gandit ca stie ce spune si mi-a ramas la fel de drag. datorita lui, il privesc cu ceva mai multa simpatie pe becali.
cat despre iana, se vede ca-i de-a noastra, din Gemeni 🙂
Dincolo de Dunare, toate gloantele spre stele, zicea el.