invazie de Cats

…in sfarsit, am vazut Cats. “acel” Cats. am tanjit destul de mult dupa el si am fost curioasa ani intregi sa vad de ce este cel mai popular musical din toate timpurile. asa ca, in acest weekend mi-am invins teama de a zbura cu avionul si am plecat la new york pentru a onora invitatia prietenei mele simone care cumparase, cu vreo sase luni inainte, bilete pentru prima reprezentatie Cats din acest an, de pe broadway. STOP. ultima fraza se citeste asa: “asa ca, in acest weekend, m-am dus la hollywood music&film si am inchiriat dvd-ul cu musicalul lui andrew lloyd webber”.

m-am imbracat elegant si minimalist (a se citi “in trening”), m-am instalat confortabil in fotoliul rosu din loja 8 rang 1 (adica pe canapeaua mea caramizie) si am asteptat, plina de emotii, ridicarea cortinei (banala telecomanda urma sa-si faca, din nou, datoria). eram intr-o companie selecta si rafinata (pisica mea birmaneza se intindea gratios la picioarele mele), iar narile imi erau invadate de cele mai fine si mai noi arome de pe piata parfumeriei de lux (aprinsesem un betisor de lavanda ca sa ma relaxez pe deplin). spectacolul putea incepe.

(…)

ei bine, am fost usor dezamagita. nu mi-a mers la suflet. ๐Ÿ™ nu pot sa spun ca nu e un musical bun, dar nu mi-a placut atat de mult precum “the phantom of the opera“, tot al lui webber. muzica acestuia din urma (spre exemplu, masquerade sau all I ask of you) as asculta-o iar si iar, dar de la Cats, in afara de celebrul “memory“, nu m-a impresionat nici o alta parte muzicala. in plus, scenariul (inspirat din versurile lui t.s. eliot) e destul de plat si cu o intriga superficiala. musicalul are o multime de personaje a caror prezentare ocupa mai mult de trei sferturi din spectacol. e, in fapt, o insirurire de caractere, multe dintre ele interpretate foarte bine, e adevarat, dar eu as fi preferat mai putini “eroi” si mai multa intamplare, ca sa zic asa.

intalnim in Cats povestitorul care are grija ca informatia sa fie transmisa intregii lumi pisicesti, don juanul superficial si increzut care da peste cap toate femeile, vedeta batrana, decrepita si evitata de toti care, in final, are un ultim moment de stralucire (personaj jucat minunat de elaine page), bogatasul gras si respectat de toti pentru banii lui, smecherii si obraznicii hotzi de buzunare, liderul-mentor care este o adevarata legenda a comunitatii, super-eroul care apare intotdeauna la momentul potrivit, batranul actor bolnav de parkinson care este convins ca “the theater is certainly not what it was”, criminalul care scapa intotdeauna de politie si magicianul excentric care rezolva problemele intr-un mod de-a dreptul mistic, as putea spune. si astia nu-s toti… muuuult prea multi, zau.

DAR am fost impresionata de coregrafia absolut impecabil gandita de gillian lynne, costumele minunate create de john napier si machiajul minutios si detaliat care transforma fiecare actor intr-o pisica adevarata. din acest motiv nu-i contest succesul si celebritatea. pana la urma, nu degeaba a fost el tradus in peste 20 de limbi si jucat de 6.138 de ori numai pe broadway. e drept ca eu am asteptat mai mult de la muzica si scenariu, dar vorba aia, la pomul laudat sa nu te duci cu sacul. ๐Ÿ™‚

Leave a Reply

Your email address will not be published.