un fel de ulisse?

…am profitat de faptul ca aujourd’hui mi-a lasat un comentariu la ultimul articol si am dat o tura prin blogul ei. e o adevarata bucurie sa citesti texte scrise bine, iar fata are o delicatete a scriiturii care mi-a foarte placut. in plus, am gasit acolo niste jocuri simpatice de genul “ce tzara, carte esti?”. din curiozitate, m-am apucat si le-am facut. iaca-ta ce mi-a iesit:

You’re Madagascar! lot’s of people don’t really know anything about you, making you buried treasure of the rarest kind. you love nature and could get lost in it whenever possible. you’re remote and exotic, and the few people who know you value whatever they share with you a great deal. for some reason, you really like the word “lemur”.

You’re ‘Love in the Time of Cholera’! (Marquez) like Odysseus in a work of Homer, you demonstrate undying loyalty by sleeping with a many people as you possible can. but in your heart you never give consent! this creates a strange quandary of what love really means to you. on the one hand, you’ve loved the same person your whole life, but on the other, your actions barely speak to this fact. whatever you do, stick to bottled water. the other stuff could get you killed.  

nu stiu cat de distanta, exotica si comoara ascunsa sunt (ma tem ca nu), dar am constatat acum ca, intr-adevar, imi place sa rostesc cuvantul “lemur”. :)) nu pot spune insa ca imi plac in mod deosebit maimuticile alea. cat despre carte, cu siguranta fumi va fi invidios daca afla, pentru ca e un roman foarte important pentru el. 😉 daca mi se potriveste insa, descrierea… stiu si eu? poate ca, intr-un anumit fel. e drept, caut si eu drumul spre casa ca toti ceilalti ulisse ai lumii, doar ca nu am avut chiar 622 de love affairs, precum florentino ariza. mai e timp… :)))))))

12 thoughts on “un fel de ulisse?

  1. :))) nu stiu daca e chiar de invidiat. faina carte, ce-i drept, da’ sa tot tanjesti dupa o singura dragoste o viata intreaga nu e chiar ce mi-as dori :))) da’ am vazut ca suntem amandoua madagascar. iti place sa spui “lemur”? :))))

  2. Nici nu prea ma gandeam la subiect, ci la simplul fapt ca e scrisa de Marquez! Pe cand eu… Tolkien…nu ca nu mi-ar placea, dar e cam childish, iar eu vreau sa ma maturizez! 😀 😀

  3. HAHAHA:))
    si eu is un Tolkien, de fapt singurul pe care l-am dus pan la capat, The Hobbit:)))

    as fi vrut sa citesc Silmarillion, unde parca el explica geneza si toate istoria&mitologia tarimurilor descrise de el…. e fascinant, bate Legendele Olimpului, dar nu mi.am dat destul timp pentru asta.
    Oricum, desi poate va contrazic astfel, Tolkien nu e deloc de copii:(((

    eu il simt ca pe un fel de saint-exupery numa´ ca in registru mult mai epic:D

    HAHAHAHAHAHA!!!! am dat si eu tot de MADAGASCAR, draga Licurici!!

    Eu zic sa ne deschidem cont in banca acolo (poate o fi si ceva paradis fiscal) si sa ne depunem banii pan la pensie si sa mergem acolo, eu cu barca, tie iti imprumut elicopterul sa te obisnuiesti cu zborul, apoi ne deschidem hamacele, chestia cea mai tare din lume… si asteptam pinguinii aia simpatici sa ne viziteze si sa ne puna gheatza la cocktail:D:D:D:DDD
    … Apoi la country quiz II am fost FRANTZA… ma stabilesc acolo dupa ce fac un curs de degustare de vinuri in Italia:D

    dar ma duc mai in sud ca sa pot sa ma plimb si in Spania:))

    IAR CA ANIMAL, am iesit Sopirla, exact animalutzul meu preferat:)) how bizarre

  4. …uite un comentariu pe care n-ar trebui sa-l scriu. Atata doar ca sunt inaintea plecarii acasa – ceea ce ma face usurel mai sentimental decat s-ar cuveni. Licurici, poti sa-i multumesti (sau s-o injuri:) pe Aujourd’hui pentru asta. Fara ea n-as mai fi scris asta din cel putin doua motive (1) ca ti-l puteam comunica fata catre fata – chit ca, de obicei, imi iese mai bine in scris:) si (2) ca pe respectiva Aujourd’hui n-o cunosc – asa ca daca stii sa-i repostezi si ei mesajul, sa fie primit. Citind-o, insa, am remarcat ca, pe de o parte semanati ca stil, fire, aia-aia. La ea, in schimb, mii-a devenit clar ceva ce la tine n-am avut ocazia de a vedea – diferenta calitativa dintre scriitura pe blog si cea de “scriitura”/fiction. Ca de la cer la pamant!
    Asta m-a pus pe ganduri. Cum, pacatelor, cineva poate scrie bine pe blog si “prost” cand vrea sa scrie de scriitura? Aici – fulguratia (scuze pentru lipsa de stil, e trei noaptea si-ar trebui sa merg la culcare. In plus, e “doar” un blog, ce spuma marilor!:)) Pointul e urmatorul….suspans (pana-mi adun ideile:) : exista o legatura cat se poate de reala intre succesul – incontestabil – al scriiturii voastre pe blog, pe de o parte, si mai putin reusita cultivare a “talantului” in viata de zi cu zi (“viata de viata”). Iar legatura cu pricina e dezradacinarea, aflatul “intre”, nu “intru”, sindromul postmodernist al fragmentarii si risipirii – precum ghimpii/scaietii aia facuti rotocol pe care-i rostogoleste vantul prin desertul din Arizona…in fine, se poate dezvolta pe chestia asta. Spre deosebire de blog, scrisul de scris presupune o anumita coloana vertebrala, ca altfel nu gasesc la ora asta cum sa-i zic… O linie directoare…
    Ideea de baza e ca, tare mi-e teama, amandoua ati pica (in ciuda diferentei – deduc – de varsta) ceea ce as denumi testul zanei (il stii: alal cu vine zana cea buna si-ti spune sa spui repede trei dorinte, pe nerasuflate si fara balbe: clar, concis, la obiect., fieacre intr-o singura propozitie, nu fraza!) Poti? Puteti?
    Pana nu va limpeziti chestia asta, veti scrie minunate comentarii pe blog, despre toate si despre nimic – ceea ce pentru noi, cetitorii de blog ,e perfect (Ionesco – arta este absolut inutila, dar acest inutil este absolut necesar), dar pentru voi, ca femei in carne si oase, ba chiar si pentru voi ca scriitoare (ceea ce, intr-un fel, e mai important, caci nu exista replica mai dura in Biblie decat cea impotriva celuia care nu si-a inmultit talantii) e esential. (Scuze pentru pompozitati.)
    Nu mai recitesc ce-am scris acum si sper sa nu ma intelegeti gresit nici una. Cu tine, licurici, o mai pot lamuri la o bere:) Un lucru sa fie clar – n-a fost un comentariu cu rea credinta, ci unul facut cu drag – cum le-as face (si le fac) copiilor mei. (asta nu vrea sa fie “paternalist”!!!)

  5. fumi: cum aujourd’hui nu te cunoaste (nici eu pe ea, de fapt), o asigur eu ca ai fost de bunacredinta. sper ca ma crede :)). dar pare o fata desteapta si cred ca va lua partile bune din ce ii spun cei din jur, fara sa se supere. 🙂

    eu, in schimb, dupa cum bine stii, nu m-am inghesuit la scriituri si nici nu cred ca o fac curand, asa ca nu vad cu ce ai facut comparatia. bineinteles ca o sa spui ca de-aia nu scriu in afara blogului pt ca nu am linie directoare si ca sunt “intre” si ca etc etc etc :))) vom lamuri acest aspect la bere, evident, (ana iar ne va invidia :))) ), dar pana atunci tin sa-ti spun ca stiu exact care sunt alea trei propozitii (nu fraze!) pentru zana. tot la bere le vei afla. asta pt ca m-ai provocat :)))))

    ———

    letu: crezi ca mai apucam pinguinii cu vremea asta? :))))

    apropo de carti pt copii. pe mine ma enerveaza adultii care transforma cartile pt copii in carti pt oameni mari, gasindu-le tot felul de simboluri ascunse. pierd toata frumusetea chit ca ei spun ca descopera alta nou, mai si mai si mai… bullshit!

    pana una-alta, tolkien a scris ‘hobbitul’, de exemplu, pt copiii lui. si LOTR a pornit tot in spiritul asta. ca si ‘narnia’ lui lewis, etc. etc. iar ‘micul print’ – aici nu pot sa nu fiu de acord cu prietenul andi care, atunci cand l-am intrebat daca o vede carte pt copii sau nu, mi-a zis ca e o povestea ca oricare alta, chiar slaba, daca o citesti in copilarie, iar daca o citesti cand esti adult e musai sa-ti placa pt a crede tu insuti ca ai fost un copil interesant. so, sa lasam copiilor cartile! :))))

  6. NtzNtz!!

    Aci vrei sa fii anti-snoaba dar nu is de acord!!!

    O carte buna e o carte buna. Si punct. Indiferent daca e fantasy ori de aventuri etc. e ca si cum ai zice ca benzile desenate is pentru copii, cand majoritatea consumatorilor de zi is adulti. Normal ca daca iti propui sa scrii basme si alegi anume acel limbaj, nu o sa pretinzi ca e de oameni mari.

    Dar Tolkien, desi s.o pornit sa scrie dupa ce le povestea copiilor la gura caminului, scria pentru el si pentru altii, poate ca avea el suflet de copil, da nu poate fi considerat in mod reductiv doar autor de copii.
    Continutul unei carti bune e universal, doar limbajul si registrul mai difera, insa anumite carti de copii is bijuterii si pot fi lafel de edificatoare si pentru oameni mari.

    La fel cum Mark Twain si C.S. Lewis nu pot fi doar autori de copii, tocmai pentru ca au acel ceva care atinge si creieru si simtirea peste 18 ani… fara sa cauti simboluri ascunse.

    Pe mine ma enerveaza astia care sustin contrariu. Nu tre sa scrii ca Marquez si Thomas Mann ca sa fii considerat autor de adulti. Autor de adulti is aia care se gasesc la magazine specializate:D:D:D:DD te pup

  7. @ Fumi

    Exact asta ii reprosa Henry Miller lui Anais Nin – ea investea atat de mult timp in jurnalul ei, isi descria atat de detaliat starile diverse, nebuloasele ei, incat scriitura ei era… proasta. Intr-adevar, e vorba strict de graba, nerabdare, surescitare – simt ceva si vreau sa scriu imediat, alerg la blog – e acolo, e deschis, disponibil. Atunci cand scriu ceva ca si “fictiune” e oarecum cenzurat, gandindu-ma ca cineva citeste acea fictiune (pentru ca altfel probabil nu ar mai avea sens) si ma opresc atunci cand ajung intr-un anumit punct. Dezradacinarea, pierderea identitatii, lipsa punctelor de reper – cati am avea curajul sa recunoastem ca le traim? Daca… 😀 Iti multumesc pentru comentariu, e o “dilema veche” a mea ce-ai zarit tu aici… Si, sincer si previzibil, n-am idee ce o sa fac mai incolo. 😀

  8. letu: asa ma stii pe mine sa ma gandesc cum sa fac sa nu fiu snoaba? :))))) draga mea, eu nu spun ca nu poti citi cu placere o carte pt copii si la varsta senectutii. asta e cu totul alta discutie. pana vii acasa si putem discuta stufos pe tema asta, retine ca nu am zis niciun moment ca volumele scrise special pt copii sunt puerile sau prost scrise. am spus doar ca au mesaje simple pe care adultii le complica aiurea.

    uite, spre exemplu, chiar eu dupa ce le-am citit copiilor la gradi “capra cu trei iezi”, m-am ingrozit cat e de horror, cu capete de iezi puse in geam si cu pereti manjiti de sange. si mi-am facut tot felul de probleme ca le deschid apetitul pt cruzime etc etc. dar tu crezi ca pe copii i-a interesat asta? ei au luat lucrurile simplu: iezii nu si-au ascultat mama si au patit-o. limpede ca buna ziua.

    fumi: vezi?! ti-am zis eu ca e fata desteapta!!! 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published.