…mi se pare absolut fascinant felul în care mintea noastră fabrică vise atunci când dormi. nu înţeleg cum le colorează, cum alcătuieşte o poveste întreagă care în somn pare perfect logică, cum te determină să ai tot felul de stări emoţionale şi, mai ales, cum reuşeşte să reia aceleaşi vise de mai multe ori, fără să schimbe nici măcar un amănunt din ele.
ctp-ul spunea mai demult, în ceva emisiune, că pentru el visele sunt „dejecţiile creierului”. pentru mine însă sunt adevărate minuni cerebrale. în timp, mi-am dat seama că, printre multe altele, am două vise bune care mi se repetă sub aceeaşi formă, de fiecare dată. nimic, dar absolut nimic, din ele nu se schimbă atunci când le vine rândul la visat. o să vi le povestesc odată. sunt delicioase.
visele mele rele, în schimb, iau mai multe „înfăţişări”, dar în mod ciudat, în jurul a două subiecte. într-unul din visele rele subiectul este un anumit personaj care există în viaţa reală, dar care nu face parte din viaţa mea acum. orice vis care se ţese avându-l pe acesta la mijloc, îmi creează o stare cumplită de disconfort care stăruie câteva ore bune şi după trezire.
celălalt vis rău se construieşte de fiecare dată în jurul unui singur oraş: bucureştiul. ori de câte ori visez oraşul ăsta am o stare puternică de teamă, panică, nelinişte şi chiar claustrofobie. nu mă simt deloc bine în bucureşti în vis şi nu m-am simţit bine acolo nici în real life.
am vizitat oraşul viselor mele rele de câteva ori în decursul anilor. când eram mică, am stat o vacanţă de vară pe acolo, la ceva prieteni de familie. deşi n-a fost rău, nu am vrut să mai merg în vacanţa următoare. după ce am crescut, am mai fost prin bucureşti cu diferite ocazii. ba la prieteni, ba cu jobul, ba la concerte, ba aiurea.
aşa se face că am stat în cartierele lui comuniste, cu bătător de covoare la intrarea în bloc şi geamuri sparte la uşile de la intrare; am stat şi la periferia capitalistă, cu case mari, colorate aproape identic, ridicate de puţină vreme; am stat şi în buricul târgului interbelic, pe splai, într-un bloc art deco, bătrân şi prăfuit, aşezat aproape de un restaurant cu nume de deşert. degeaba. cu toate încercările făcute, oraşul nu mi-a tihnit defel.
luna aceasta îl voi vizita din nou. de data asta, însă, voi sta la hotel. şi poate – cine ştie? – îmi va plăcea mai mult. yeah, right! :))))
O să visezi cu hamali şi recepţioneri.
cobeşte numa’, cobeşte!!
Bine, atunci cu cameriste.
Deci, mey, ctp asta e inginer, scriitor SF, ziarist SF la Adevarul, apoi ziarist la Gandul, director, manager, actionar si acum e si psiholog. Cred ca numai la anumite nuante ale aparatului digestiv al furnicilor rosii nu se pricepe, dar cred ca daca iai pune o camera in fata, siar da cu parerea si la aia.
cu cameriste n-ai decât să visezi matale. eu mă lipsesc. :d
dadatroll, eu cred că ctp’ul se pricepe doar la furnicile negre. am eu aşa, o bănuială… 😉
„Nu conteaza unde esti, ci cu cine”.
For instance, desi orasul era soooo scary, o excursie la Copsa Mica s-a transformat (aproape) in studiu sociologic. 😛
Întotdeauna visez cu cameriste, doctoriţe şi aşa mai departe. Doar că toate sunt Pamela.
bucurestiul nu e nici bun nici rau. e călâu ca sa zic asa. pentru mine cea mai buna parte a bucurestiului sunt oamenii (asta daca mai traiesc si nu ma omoara toti ardelenii) dar binenteles oamenii pe care am avut norocul sa ii cunosc eu. nu pot generaliza.
in rest, ideea e ca in toate chestiile poti gasi ceva pozitiv, gandeste-te ca o sa fie hotel luxos, alea alea..
Sigur. Bucureştenii sunt nişte drăguţi. Mai mare dragul să trăieşti între ei. Ptiu!
evident că oamenii contează, care sunt acolo sau cu care mergi acolo, dar există ceva separat de asta care te face să iubeşti sau nu un oraş. clădirile în sine, străzile, modul în care se succed magazinele pe stradă, acoperişurile caselor…. feng shui-ul, ca să spun aşa. 😀
un oraş poate să-ţi placă atunci când îl descoperi prima oară, fără să cunoşti pe nimeni, sau poate să nu-ţi placă. nu ştiu exact cum se explică asta, da’ aşa e. noah, mie bucureştiul nu-mi place. cum nu mi-a plăcut parisul. şi acolo compania era chiar faină. 😀
Da’ nici ăla nu-i fain. Ş-are şi un turn urât care-l strică… 🙂
Hmm, cu feng-shui-ul ai dreptate.
oare exista si feng-shui de oameni?
nu de alta dar exista si oameni care nu-ti plac dintr-un bun inceput si nu stii de ce….