…de astă-vară îmi stă pe creier o teorie elaborată de popicu’ mic (prea complicat să vă explic cine e, luaţi-l ca şi pe o cunoştinţă de-a mea. există, de bună seamă, şi un popicu’ mare). revenind. tot am vrut să scriu de teoria asta, da’ nu am apucat. îmi aduc aminte de ea destul de des, poate şi pentru că atunci când am auzit-o prima oară am avut impresia că mă întorc la vremurile în care citeam SF (nu ştiu de ce nu mai citesc) şi eram uimită de câtă imaginaţie spectaculoasă au unii.

ce spunea, deci, popicu’? „cel mai mare downgrade al omului a fost inventarea roţii. dacă ar fi stat pe cur şi s-ar fi gândit mai mult, cine ştie ce am fi fost capabili să facem astăzi. poate ne-am fi teleportat”. am citat cât am putut de exact, deşi nu bag mâna-n foc că a folosit cuvântul „cur”. mesajul era însă foarte limpede: omul a gafat monumental atunci când a inventat roata pentru că în felul acesta a scăpat de o grijă şi nu s-a mai gândit mai departe, văduvindu-ne probabil tot felul de minunăţii pe care le-am fi putut face numai cu puterea minţii.

amicul meu îşi bazează teoria pe două lucruri deja ştiute. unul este celebra teorie care arată că noi folosim doar 10% din capacitatea cerebrală, fără să ştim ce se întâmplă cu restul. al doilea lucru pe care şi-a dezvoltat teoria sunt vorbele lui D-zeu către adam: ” îţi vei câştiga pâinea cu sudoarea frunţii”. popicu’ mic spune că, de fapt, D-zeu sugera că sudoarea frunţii nu trebuie dobândită prin muncă fizică, ci printr-o intensă activitate cerebrală. oamenii fraieri, însă, s-au grăbit să se bucure de roată, cea mai la îndemână rezolvare, şi au pierdut startul. am involuat în loc să evoluăm.

nu-i faină teoria asta, ziceţi voi? :)))) are iz de music pub, dacă ştiţi ce vreau să spun.

18 Replies to “teoria lui popicu’ mic”

  1. Cred si eu ca ieseam mai bine, ca umanitate, daca gandeam mai mult sau daca visam mai bine.In acest context, marxista zicere a lui Engeles „Munca l-a creat pe om” poate deveni „Munca l-a creat pe om asa cum este el acum, adica un pic cam imbecil”.
    Dar ce te faci cand precedentul si argumentul iti stau inainte, incasii nu cunosteau roata. Si asta nu i-a oprit sa se „harniceasca”, vezi Machu Pichu.
    Totusi cei care stiau ce e roata au invins, zice istoria.
    Si daca ne-am fi teleportat, ce?
    Am mai fi avut un instrument de cunoastere, si ni s-ar mai fi inchis un canal de visare.

  2. păi, elena, teleportarea era numai una din chestiile care poate le-am fi făcut. cine ştie ce altceva am mai fi descoperit cu mintiuca noastră…

    yeap. zice bine andrei. popicu’ mic e tare. e unu’ dintre acei câţiva tipi smart şi amuzanţi pe care îi ştim. ne place, ne place. 😀

  3. e vorba de popicu’ mic, fratele lui popicu’ mare, care, de fapt e mai mic decat popicu’ mare, doar ca cine i-a botezat asa s-a luat dupa inaltimea lor si nu dupa vrata?:)))
    ne place…desi il vedem foarte foarte rar….

  4. părerea mea e că… mai bine aşa, cu roata.
    dacă nu aveam roţi, acum nu existau maşini.
    dacă nu existau maşini, atunci cum voi mai putea să îmi cumpăr audi peste câţiva ani buni?!

  5. fain text! :-)))))))))))))))))))

    Termenul (din economie vine) este „second best solution”, ai uitat!, si de obicei, asa ne luam azi o povara din carca, doar pentru a ne trezi cu una mai mare maine. Oricum, merci de reclama L., iata cum am reusit asta vara sa fac prozelitism prin carciumi!

  6. ooo, ce onoare, domnul meu!! :))) şi nu am uitat acel „second best solution”, dar ai folosit şi „downgrade” şi ăsta mi-a plăcut mai mult. 😉 oricum, de atunci încoace sunt o admiratoare necondiţionată a domniei tale. parol. :))))

    ps: acum realizez că tu eşti cel cu debate-ul pe sisteme electorale. şi eu care mă întrebam ce Cris cunoaşte cezar în cluj şi eu nu ştiu. :))))

  7. :))) with all due respect, teoria e simpatica si-o stiu de la sursa:) – da’ olmecii, mayasii si incasii NU cunosteau roata – asta, pe de o parte, nu i-a impiedicat sa construiasca piramidele si sa se casapeasca pe rupte (as a matter of fact, majoritatea crimelor puse in carca spaniolilor n-ar fi fost posibile fara contributia semnificativa a gruparilor rivale – vezi si amerindienii si africanii cu a lor sclavie – asta e fapt istoric, nu interpretare rautacioasa); pe de alta parte nu i-a ajutat foarte tare nici la teleportare:))) – asa ca teoria ca teoria, da’ practica ne omoara:)
    fumi-relaxat intr-o vineri dupa-amiaza:)

  8. L., Andrei 😉

    Fumi-relaxat: Pai da, si ce e gresit? „Inventatorii rotii” (suna cool!) i-au terminat pe toti inainte sa apuce sa se teleporteze! 🙂
    Olmecii aia erau oameni de treaba, dupa cum spui, dar tot cu respect, erau si ei, deja, un by-product. Lucrurile irepetabile se petreceau cu cateva sute de mii (milioane?) de ani mai devreme…

    Elena: Daca in anul 2000 sa mergem cu masina la munca este o realizare, am invins!

    In fine, aici suna cam steril si putin patetic si (stiti ca) nu e cazul, altfel e in fata unui pahar de bere! :-))

  9. Mda, corect era sa spun ca cei care au inventat roata ne-au invins
    Pe mine daca e de ales roata sau teleportarea, voi raspunde nici-nici.

  10. …ooops! acum cetii comentariile – Elena, scuzele mele, nu ma mai oboseam daca vedeam ca argumentul fusese deja prezentat…
    roata-roata, te mai iventam o data si cu tine lumea toata:))

  11. Elena, roata-masina-teleportarea e numai un exemplu la indemana experientei curente a celor cca. „10% din creier” pe care ne bazam :-))
    L. spune de fapt mai bine: ” tot felul de minunăţii pe care le-am fi putut face numai cu puterea minţii” Ce bine suna „tot felul de minunatii”! :)))))))

  12. :)))) acum ar fi bună o bere pe terasă ca să-şi dezvolte popicu’ mic teoria, nu? cu elena cu tot, evident, să o cunoaşteţi şi să nu o confundaţi cu o alta pe care o ştim toţi. 😉

Dă-i un răspuns lui Ana Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *