18

teoria lui popicu’ mic

…de astă-vară îmi stă pe creier o teorie elaborată de popicu’ mic (prea complicat să vă explic cine e, luaţi-l ca şi pe o cunoştinţă de-a mea. există, de bună seamă, şi un popicu’ mare). revenind. tot am vrut să scriu de teoria asta, da’ nu am apucat. îmi aduc aminte de ea destul de des, poate şi pentru că atunci când am auzit-o prima oară am avut impresia că mă întorc la vremurile în care citeam SF (nu ştiu de ce nu mai citesc) şi eram uimită de câtă imaginaţie spectaculoasă au unii.

ce spunea, deci, popicu’? “cel mai mare downgrade al omului a fost inventarea roţii. dacă ar fi stat pe cur şi s-ar fi gândit mai mult, cine ştie ce am fi fost capabili să facem astăzi. poate ne-am fi teleportat”. am citat cât am putut de exact, deşi nu bag mâna-n foc că a folosit cuvântul “cur”. mesajul era însă foarte limpede: omul a gafat monumental atunci când a inventat roata pentru că în felul acesta a scăpat de o grijă şi nu s-a mai gândit mai departe, văduvindu-ne probabil tot felul de minunăţii pe care le-am fi putut face numai cu puterea minţii.

amicul meu îşi bazează teoria pe două lucruri deja ştiute. unul este celebra teorie care arată că noi folosim doar 10% din capacitatea cerebrală, fără să ştim ce se întâmplă cu restul. al doilea lucru pe care şi-a dezvoltat teoria sunt vorbele lui D-zeu către adam: ” îţi vei câştiga pâinea cu sudoarea frunţii”. popicu’ mic spune că, de fapt, D-zeu sugera că sudoarea frunţii nu trebuie dobândită prin muncă fizică, ci printr-o intensă activitate cerebrală. oamenii fraieri, însă, s-au grăbit să se bucure de roată, cea mai la îndemână rezolvare, şi au pierdut startul. am involuat în loc să evoluăm.

nu-i faină teoria asta, ziceţi voi? :)))) are iz de music pub, dacă ştiţi ce vreau să spun.

16

duminica pierdută

…nu-mi place deloc să merg la cumpărături. nu am răbdare să probez o mie de chestii, să cer un număr mai mare sau mai mic, să petrec cu privirea şirul de umeraşe cu haine şi să aleg ceva. salvarea mea sunt vitrinele. văd în vitrină o chestie care îmi place, intru o cumpăr şi ies.

dar mai nou sunt “nevoită” (sună ipocrit, ştiu) să cheltui nişte bani pe haine şi papuci. obligaţii de firmă, cum ar veni. am zis că mă scap de grija asta dacă trag o fugă la zara, deschisă recent în noul mall. nu-mi plac mall-urile defel, dar având amintirea cumpărăturilor rezolvate rapid în zara madrilenă, mi-am zis că şi aici voi fi la fel de expeditivă. pe naiba.

mi-am pierdut aproape două ore din viaţă căutând ceva care să mă bucure şi nu m-am ales decât cu o durere înfiorătoare de cap şi cu o plictiseală cât casa. lehel (pe care l-am târât după mine ca suport tehnic) s-a dovedit mai norocos, găsindu-şi tot felul de cămăşi faine. nu s-a încumentat să dea banii pe ele, deocamdată.

eu, în afară de o perechi de pantofi alb cu negru care erau într-adevăr frumoşi, dar inutili mie, nu am găsit nimic care să merite a fi cumpărat. probabil şi din cauza faptului că totul era multiplicat la infinit. în madrid parcă nu erau atâtea bucăţi identice dintr-un model. acolo aveai oarecum senzaţia că nu te îmbraci la fel cu jumătate din femeile oraşului. aici însă…

în fine. ca să nu plec totuşi cu mâna goală şi pentru că mi-era groază să mă mai duc înc-odată la cumpărături, am intrat la mango şi mi-am luat o scurtă de iarnă. prima pe care am pus ochii. s-a dovedit a fi şi ieftină şi simpatică. după care am plecat spre casă promiţându-mi că nu voi mai călca pe acolo foarte curând.

dar va trebui să trec peste asta şi să revin la locul faptei pentru că, întâmplător sau nu, am dat cu ochii de un macbook negru mat, foooarte frumuşel. şi parcă nu mai sunt atât de hotărâtă să imi iau sony vaio red sangria. 😀

0

saxofonul din desagi

…acest text este scris de amicul roland szekely şi îl postez aici pentru că i-am promis aseară în insomnia că voi face asta. n-am schimbat nimic din el, doar i-am pus diacritice şi l-am colorat. sper să vă placă.

După mămăliga de la tiff, bogdăneii grăsuţi de bucureşti s-au gândit să mai dizaineze un afiş care să anunţe PRIMA ediţie a unui fest de jazz la cluj. pe afiş o grămadă de nume culese din periferia frustrărilor jazzistice central şi vest europene – nu vorbesc, evident despre cobham, colaborator al radio-televiziunii, cum se spunea pe vremuri ca să meargă lumea la căminul cultural.

sunt unul dintre cei care a prins ceva festuri pe la cluj şi în anii de proletară amintire şi n-am crezut că tot johnny (adică ion ot brăila sau pentru un cerc mai intim
de cunoscători de jazz îndosariat, RICĂ) o să spună generaţiei nirvana că ce face el şi surtucul lui este jazz adevarat. pentru ca anvergura să fie şi mai internaţională a fost invitată şi enache, bună de profă la şcoala populară de artă şi nu cred că am văzut vreodată un artist mai umilit, cobham, obligat să urmeze cotcodăcitul de navetistă ploieşti-bucureşti al sus-amintitei, care mergea să prepare primul ceai de muşeţel în garsoniera lui monk danubian.

bucuros că m-am întâlnit cu mişi farcaş şi sound-ul festurilor autumnale de la costineşti, uimit de consecvenţa cu care tavitian continuă să-l imite pe cecil taylor atunci când nu bagă ritm şi bluz de năvodari. aşa cum iris imită ac/dc, mihai constantinescu pe adamo, ci-co pe mirinda, această MANIFESTARE CULTURALĂ, cum a numit-o un director al unei case a unor studenţi, a servit însetaţilor de sonorităţi libere şi sincere un ersatz încălzit cu principii economice canadiene.

fără a uita arahidele, ecusoanele şi engleza finelor conesoare din echipa organizatorică, închei citându-l pe papa ZAPPA (majuscule neîntâmplătoare): JAZZ IS NOT DEAD, JUST SMELLS FUNNY. aştept un afiş nici gotic nici inspirat de valea arieşului şi un festival în care maria tănase să fie lăsată să se odihnească în pace.

7

recomandare

…astăzi e o zi din aia în care nu am chef să fac nimic. da’ nimic. nici măcar să scriu, deşi undeva prin cutele minţii, simt că ar trebui să o fac ca să mă desţelenesc. da’ mi-e cumplit de lene. totuşi, e musai să vă trimit să citiţi un text scris de un amic şi care e foarte pe gustul meu (textul, zic. şi amicul, chit că e uşor comunist el, de felul lui. dar e deştept şi citit şi asta compensează :))) ). so, textul e un deliciu. enjoy! (am descoperit ieri că pot scrie colorat!!! foarte tare!! :))) )

11

întrebare

…există oare posibilitatea să-l dau în judecată pe băsescu pentru faptul că mă face să-mi fie ruşine de mine că am votat Alianţa DA? nu ştiu care ar fi formularea avocăţească, dar ceva legat de disconfortul psihic pe care mi-l creează ieşirile lui. plus prejudicii morale. oare se poate?

ps: evident, în măsura în care pot şi câştiga procesul, nu aşa oricum.

0

o zi tristă

…unul dintre primele posturi pe care le-am scris când mi-am făcut blogul ăsta era despre poarta din vecini. ce mă temeam atunci că se va întâmpla, s-a întâmplat astăzi. vecina cu pricina a chemat muncitorii să dărâme minunăţie de poartă. cum poate fi cineva atât de lipsit de minte încât să-şi cumpere o maşină pe care nu ştie să o bage în curte prin poarta existentă şi, ca urmare, dărâmă poarta?!? n-am să înţeleg niciodată prostia omenească. şi mă doare că de-acum înainte, când o să mă uit pe geam o să văd o hidoşenie din tablă, în locul unei porţi frumoase aşa cum am văzut de 30 de ani încoace.


9

scrisorile lui ilie rad

…azi am dat peste un blog care cred că va face furori prin presa clujeană, şi nu numai. dacă nu a făcut deja. nici nu ar fi de mirare dat fiind că posturile lui sunt cu totul şi cu totul speciale şi scot la iveală o grămadă de murdării şi de ipocrizii universitare. personaj central: “celebrul” ilie rad. pe lângă el, tot felul de nume importante ale mediului academic clujean. fiecare cu problemele, micimea şi mizeriile lui.

o să vă placă să descoperiţi o altă faţă a oamenilor de lângă voi. şi o să fiţi şi scârbiţi de multe din cele citite. într-un fel, e un blog pentru cunoscători. dar e bine de citit de toată lumea. aşa, ca exerciţiu. enjoy! 😉

[update 16 oct]: azi, pe la 9 seara, blogul cu pricina a fost şters de către proprietar. habar n-am de ce, da’ mare păcat.

[update 18 oct] – se pare că jeg a salvat mailurile cu pricina la el pe blog. ca norocu’.

[update 20 oct] – blogul a apărut din nou pe blogspot. să trăiască!

20

punct. şi de la capăt!

…today is the first day of the rest of my life. după aproape 9 ani de presă (cu o mică întrerupere), am găsit de cuviinţă să spun “gata!”. gata conferinţelor de presă, gata mersului pe teren, gata duminicilor lucrate, gata sâmbetelor lucrate, gata ştirilor de 500 de semne, gata articolelor de 3.500 cu două casete de 700, gata reportajelor-frescă, gata suplimentelor, gata la tot! pentru că am obosit, m-am plafonat şi sictirit. de-aia.

a venit vremea să încerc altceva. de luni mă veţi găsi aici.  simpatic site, nu? 😉

10

festivalu’ vieţii

…mult-aşteptatul festival transilvania jazz are o organizare de doi bani. în primul rând se ţine în mare parte la casa de cultură a studenţilor ce lasă de dorit nu doar ca şi aspect, cât mai ales ca acustică. orice concert ţinut acolo sună ca şi cum ar avea loc într-o baie. unde mai pui că dacă vecinii de la karma dau manelele un pic mai tare, nu mai auzi nimic din ce se întâmplă pe scenă.

în al doilea rând, modul în care s-a gestionat partea cu invitaţiile şi acreditările e total neprofesionist. spre exemplu, la conferinţa de presă, ziariştilor li s-a spus că pot intra cu legitimaţiile la orice concert din festival, iar cei care au invitaţii de asemenea. doar că nu e chiar aşa. în diesel sau în fashion dacă te duci pe bază de invitaţii sau legitimaţie, ţi se spune că nu sunt valabile. chit că toate jam session-urile din cluburile respective au fost prezentate ca făcând parte din festival. să mai înţelegi ceva…

în al treilea rând, cluburile în care se ţin jam sessions nu sunt promovate în egală măsură. music pub-ul nu apare pe niciun afiş, spre exemplu. ba mai mult, pe programul trimis prin mail ziarelor, apare cu numele de “music club” (?!?). ca urmare, ieri seară în pub erau doar 10 oameni la olivier gatto & fred borey quartet paraphernalia. şi au cântat chiar foarte fain.

mda. aş putea spune că totul e din cauza provincialismului clujean. doar că organizatorii sunt ceva bucureşteni şi au pretenţii de capitală, evident. dar probabil că s-au gândit că la noi, la ţară, merge oricum. uneori, însă, nu merge. culmea!

9

eşec comunitar

…protestul împotriva închiderii croco-ului a fost un eşec. au fost mai mulţi ziarişti veniţi să monitorizeze evenimentul decât protestatari. o dovadă în plus că clujenilor li se rupe de comunitate şi de oraşul în care trăiesc. credeam că va fi foarte lung drumul până vom ajunge o societate în care fiecare îşi va vedea doar propriul interes, dar uite că m-am înşelat. n-ar fi prima oară. oricum, astfel de situaţii mă fac să mă bucur că nu am copii sortiţi să crească într-o lume din ce în ce mai seacă şi septică. de mare plict.