…nu-mi plac femeile gravide, ideea de a naşte şi, de fapt, starea de graviditate în sine. nu văd nimic înălţător, extraordinar, fascinant etc. în asta şi nici nu consider naşterea unui copil un miracol mai mare decât cel al naşterii unui pui de delfin, urs sau căţel, de exemplu. a-ţi creşte ceva în burtă şi a ieşi mai apoi din tine plin de sânge şi durându-te, mi se pare o chestie dizgraţioasă şi primitivă, desprinsă parcă dintr-un film cu alieni. ar fi vremea să se inventeze altceva.
nu mă impresionează nici poveştile cu „frumuseţea femeilor gravide” şi nu invidiez nicio femeie care a născut, indiferent cât de genial, frumos şi simpatic copil a reuşit să aducă pe lume. cred că, pentru mare parte dintre femei, 7 din cele 9 luni de graviditate sunt mai mult un chin decât o plăcere şi îi admir pe bărbaţii care au răbdare să le facă gravidelor toate poftele. eu m-aş enerva. de altfel, de multe ori le suspectez pe viitoarele mame că profită de mitul cu poftele ca să vadă cât pot întinde coarda. iar dacă nu e aşa şi într-adevăr tânjesc după te miri ce delicateţuri sau murături, cu atât mai mult îmi displace ideea de a fi gravidă. e obositor.
recunosc, îmi plac copiii şi mi-ar plăcea să am unul sau chiar mai mulţi, dar prefer să-i înfiez. cred că pot fi o mamă la fel de bună, atentă şi iubitoare ca orice altă femeie care a născut şi nu cred că legăturile de sânge sunt determinante în relaţia mamă-copil. dacă ar fi aşa, nu şi-ar arunca atâtea femei nou-născuţii la gunoi, spre exemplu. şi nici nu s-ar hotărî cu atâta uşurinţă să avorteze atunci când li s-ar întâmpla „minunea” conceperii.
am avut o singură dată în viaţă dorinţa de a avea un copil cu un bărbat, da’ s-a dovedit a fi doar la nivel declarativ şi impulsiv. în momentul în care s-a pus problema cu adevărat, mi-am dat seama că, de fapt, nu îmi doresc să am parte de 9 luni de sarcină. am răsuflat uşurată, în sinea mea, că acest lucru nu s-a întâmplat. evident că nu aş fi avortat pentru că nu pot accepta ideea de a omorî pe cineva, fie el cât o boabă de fasole, dar ar fi fost cu siguranţă cele mai groaznice 9 luni din viaţa mea.
şi aici nu e vorba de teribilism, dorinţa de a-mi păstra silueta sau mai ştiu eu ce se poate spune în acest caz. sunt prea bătrână ca să fiu teribilistă şi nu mi-a păsat niciodată prea mult de silueta mea. am un metabolism foarte bun, aşa că nu îmi bat capul cu asta. pur şi simplu nu îmi place graviditatea.
PS: în acest moment, o seamă de prietene în jurul meu sunt gravide. mai exact, vreo trei. îmi cer scuze dacă declaraţia mea le jigneşte, dar n-am încotro. asta simt şi nu are nicio legătură cu ele. cât despre bărbaţii tradiţionalişti ortodocşi (sau catolici) care probabil îmi vor face morală, mă vor psihanaliza sau le va fi milă de mine… sincer, părerea lor e ultimul lucru de care îmi pasă când vine vorba despre acest subiect. 🙂
Nu sunt chiar asa de chin cele noua luni.
or fi chiar o plăcere :))))))
da, is de acord cu multe chestii…
insa, dupa cum te asteptai, imi starnesti tot felul de ganduri:
noah, de ex, s-au inventat deja chestii pe cale sa substituie graviditatea si nasterea, insa e mai ALIEN unu care iese din aparate decat care iese din burta…
cat priveste nasterea animalelor, am clarificat pe mess. despre asta… faptul ca omul se poate bucura de viata noua arata chiar diferenta… adica un delfin e satisfacut ca si-o implinit menirea naturii. dar omu’ se poate bucura si de un pui de delfin si de om, pentru ca are capacitatea de a se mira. Omu – acel nivel al naturii in care natura insasi devine constienta de existenta sa… (v. L’autocoscienza del cosmo – luigi giussani)
poftele is reale si exprima nevoia de anumite substante pe care organismul tau si al copilului le cere.
(de ex, cand esti beteag nu ai pofta de mancare pentru ca e mai bine sa nu iti ingreunezi stomacul ci sa iti lasi organismul sa se descurce singur, sau femeile inainte de menstr vor sa manance dulciuri si mai ales ciocolata, o nevoie de glucide, magneziu si alte saruri. organismul are inteligenta lui proprie si iti sugereaza alimentele necesare de care ti se face pofta.
normal ca exista intotdeauna riscul ca o gravida sa renunte la rationalitate si sa pretinda de la toti sa ii intre in voie.
barbatii (crestini si ne) tre sa stie ca intr-adevar o suferinta graviditatea si sa le stea alaturi femeilor, nu in sensul de a le satisface mofturile, ci sa fie o sustinere reala pentru ca copilul ala nu s-o conceput chiar singur:D:))
apoi te asigur ca nu o sa te contrazica niciun barbat (chiar si intre amicii tai „traditionalisti”) asupra opiniei ca e cam nasol sa fii gravida:))
doar si Sf. Pavel o zis ca „femeile prin nastere de fii se mantuiesc” (in sensu ca asta e crucea lor) si apoi dupa alungarea din eden, D. i-o zis Evei ca „in durere iti vei naste fiii” si lu Adam ca „cu sudoarea fruntii iti vei castiga pita” – citate aproximative, biensur:)
semnificatia nasterii si aparitiei unei noi vieti este insa mai mult decat poftele, gretzurile, durerile, dilatarile restul….
e ceva care ne depaseste si tre sa privim misterul asta ca atare. sa nu il reducem la o chestie fancy ori la o problema fiziologica.
cu atat mai mult trebuie sa ne respectam mamele ca o suportat atata ca sa ne aduca pe lume.
vorbim în paralel. 🙂 tu legi totul de spiritualitate, moralitate, creştinism etc ceea ce pe mine, în momentul strict al gravidităţii, nu mă interesează. asta e ceva ce vine după ce respiri prima oară, eventual.
deocamdată, nu ştim nici eu, nici tu, dacă delfinii nu sunt conştienţi că există, cu atât mai mult cu cât se pare că şi-o pun de multe ori din simpla plăcere de a şi-o pune.
nu am negat că nu pot exista pofte. am afirmat doar că se exagerează cu ele.
cât despre mistere – ioooi, mi-i plin podul de teorii de-astea pe care le-am creat noi ca să putem muri împăcaţi şi fără teamă că, după ce închidem ochii, nu vom găsi nimic dincolo. şi şi de pariul lui pascal m-am săturat :))))
şi, evident, că o respect pe maică-mea că la 40 de ani şi-a asumat riscul de a mă face, dar sinceră să fiu nu o invidiez şi nu tânjesc după aşa ceva. nu m-am visat niciodată gravidă, după cum nu m-am visat niciodată mireasă. şi nici nu-mi plac femeile, ca să nu crezi că asta e cauza :))))
HAHA:))
da ce legatura are ca ai visat ori nu? nici eu nu am visat niciodata…
oricum in vis au alt talc.
nu leg de spiritualitate, ci imi dadeam cu parerea la provocarea ta la adresa barbatilor prietenii tai catolici sau ortodocsi.
singurele mele observatii spirituale o fost in legatura cu asta.. ca ei nu ar avea nimic impotriva repulsiei tale fata de graviditate…
revino asupra commentului si ai sa vezi.
apoi, daca unu interpreteaza totu in cheie pansexualista si posteaza la tine pe blog, e cool.
io daca imi permit sa fiu sincera si sa „leg totul” de chestii spirituale, is paralela.
faptu ca delfinii si-o pun doar din placere este si asta o chestie interesanta, un mister. lumea e plina de mistere, asta e evident. si pe masura ce se elucideaza, nu se epuiezeaza.
nu?:D:D:D tu i-ai atribuit misterului o semnificatie spirituale, nu eu…
… deci despre om nu se poate vorbi decat strict dpdv fizic, dar cand vorbim despre delfini musai sa subliniem apartenenta-i la o specie superioara, posibil capabila de operatiuni complexe si autonoma in fata ciclului natural:)
vezi, de fapt asta se face in ziua de azi, nu e nimic original: oricine si orice e mai interesant decat omul.
in schimb io, pentru ca stiu ca is mai complexa decat delfinul, ma simt responsabila in fatza lui.
responsabilitatea decurge din puterea mai mare pe care o am, din fericire sau din pacate, decat animalu…
tezele ecologiste (ecologisticiste:D) is ilogice pentru ca, daca omul e simpla veriga in lantzu regnurilor, atunci nu e responsabil de fapt de natura si de gaya… ce ma enerveaza denumirea de gaya… pisicii msii!! ce tampiti ecologistii aia extremi!! idioti!
las sa ne salveze delfinii si alienii planeta:D:D:D
nu eu l-am pomenit pe giussani, aşa că nu eu am avut iz de spiritualitate :)))
iar chestia cu barbaţii tradiţionalişti era cu bătaie clară pt că am mai avut discuţii de-astea cu ei şi ştiu la ce să mă aştept 🙂
şi n-am zis ca eşti paralelă, draga mea. am zis că vorbim în paralel ceea ce e cu totul altceva. oare de ce am impresia că azi eşti mult prea sensibilă şi iei totul personal??
plus că nu susţin că nu suntem o specie superioară – dar las discuţia aici că am înţeles pe mess că ai o problemă cu ecologiştii extremişti (nici mie nu-mi plac, ce-i drept :))) )
@ licurici: La ce-ai zis tu, as mai adauga ceva. Fatul nu numai ca pare un alien in corpul mamei, dar se comporta ca un veritabil parazit. Nu-l intereseaza ca secatuieste corpul-gazda de substante hranitoare, vitamine, calciu etc. si ca astfel ii face rau, principalul e sa-i fie lui bine.
@ Fly LETI: Da, Apostolul Pavel a zis ca “femeile prin nastere de fii se mantuiesc”, dar femeia, dupa ce a nascut, nu e primita in biserica decit dupa ce preotul ii citeste ceva. Crestinismul o considera intinata si ca e nevoie s-o „curete” prin rugaciuni, pentru a intra in biserica.
well, nu sunt chiar o paria cu postul ăsta până la urmă :))))
licurici strikes again:)
nu cred ca daca infiezi e acelasi lucru cu a`l naste singura…in alea 9 luni se creeaza o legatura mama-copil care nu poate fi comparata cu adoptia.Cand adopti un copil te duci si`l alegi ca la market.not cool.
:)dacă ar fi aşa, cum îţi explici situaţiile în care se schimbă copii în maternitate şi părinţii nu se prind decât atunci când e vorba de transplanturi, incompatibilitate sangvină etc? sau de ce femeile pot renunţa aşa de uşor la copiii lor, imediat după naştere, şi îi dau spre adopţie? unde e legătura de care zici în momentele respective?
personal, cred că se face mult prea mult caz de relaţia mama-făt şi că dacă nu ar fi atât de intelectualizată de oamenii mari şi deştepţi nu s-ar diferenţia de orice altă relaţie dintre un animal şi puiul său.
nu ma refeream la relatia mama-fat.Ma refer la faptul ca simti altceva pentru un copil pe care l`ai purtat in tine 9 luni decat pentru unu` ales din „magazin”.
Cand m-am nascut, mamei mele i-au dat de la maternitate alt copil; ea a simtit imediat ca nu sunt eu, fiica ei si le-a spus imediat infirmierelor. Nasterea mi se pare un lucru profund feminin, dar de o feminitate matura, coapta, luminoasa si echilibrata; atata timp cat inca iti explorezi personalitatea si sexualitatea, probabil ca graviditatea ar fi un soc, o trauma. De aici si numeroasele depresii post-natale! Cu siguranta m-as alege si eu cu una, daca s-ar intampla asa ceva acum… 😀
davidoff, probabil că simţi diferit, dar cred că asta vine în mare parte din autoeducaţie.
ajourdhui, cred că naşterea e pt fiecare femeie altceva. în funcţie de vârstă, dorinţă, educaţie, intelect etc. pentru cele care nasc la 13 ani, în urma unui act sexual necugetat, naşterea nu are nimic matur, copt sau echilibrat, de exemplu. repet, eu una cred că oamenilor mari le place să înfrumuseţeze situaţia şi să dea valenţe filosofice unei simple situaţii biologice care e departe de a fi plăcută. cât despre feelingul mamei tale… când i-au dat alt copil? înainte de a pleca acasă, după ce a alăptat o vreme?
eniuei, ideea nu e să ne convingem reciproc că avem dreptate. eu doar am spus ce simt. şi nu simt de ieri, de azi asta, ci de când mă stiu. am avut timp suficient să-mi explorez sexualitatea, crede-mă. so, dacă e să aleg, prefer copii de la supermarket. dar fiecare e liber să simtă ce vrea, nu? 🙂
Mi-e foarte greu sa inteleg cum o femeie nu vrea sa FACA un copil. Nu esti prima, am mai discutat si cu altele, care nu simt nevoia sa fie mame. Ma rog, la tine e diferit: tu vrei sa fii mama, da’ prin adoptie.
Si pentru ca io am trecut deja prin experienta asta, tin sa-ti spun ce cred io (chiar daca zici ca nu te intereseaza 🙂 ).
Sarcina mea a fost o surpriza totala, iar dupa momentul initial de soc, imi petreceam fiecare minut din zi, vizualizand un mic pui de om, in pantecele meu. Ziceai de legatura mama-fat: ii foarte ciudat de explicat, da’ incepi sa-l iubesti cu toata fiinta ta, din momentul in care stii ca e acolo.
Nici io nu m-am simtit frumoasa, ca gravida; pe final, ma leganam in mers, precum mama-ursoaica, da’ astea n-au nici o relevanta. Sincer. Nici pofte n-am avut, nici n-am abuzat de partener. Am mers al serviciu pina in ultima saptamana (e drept ca in Romania, multe femei se considera „bolnave”, cand sunt gravide, si de aici probabil nevoia de a se simti ultra-protejate).
Momentul efectiv al nasterii, ai dreptate, e oribil. De durut, nu mai doare, ca exista epidural (cea mai tare inventie, de la roata incoace, zic io 🙂 ). Dar asa sfarsita si epuizata cum esti, cand iti tii copilul in brate, pentru prima oara, CARNE DIN CARNEA TA, atunci nu-ti mai pasa de greturi, kilograme in plus, contractii si dureri.
Io sunt foarte de acord cu ideea ta cu adoptia. Acei copii au nevoie de o mama. De una adevarata, nu de una care nu i-a vrut. Ca sunt si de alea, da’ alea-s EXCEPTIA de la regula; alea-s anomalii si nu inteleg cum de-ai ales tu exemplul lor ca sa-ti justifici alegerea.
Da’ subiectul asta e prea vast pentru un comentariu pe blog, asa ca poate reusim, in final, sa mergem la bere 🙂 AMR- o saptamana, uraaa!!!
nu ştiu să-ţi explic de ce simt asta. şi nici nu am motive, cum zicea bia că mi-ar trebui ca să-mi justific opţiunile. pur şi simplu nu-mi place ideea. cred în continuare că se face prea mult caz din asta şi cred că, la bază, la nivelul ăla de jos în care gravidele nu sunt atât de citite, inteligente emoţional etc, sentimentele vizavi de graviditate sunt cu totul altele şi mult mai reale. o accepţi pentru că nu este altă cale. şi acele exemple pe care le-am dat nu sunt excepţii. se întâmplă destul de des, iar asta tocmai pentru că, la nivel primar, needucat, e doar o gestaţie şi atât. sunt convinsă că sunt extrem de multe femei care avortează fără să simtă nicio vină şi fără să aibă nicio depresie după aia.
iar „carne din carne ta” e şi o tumoră, ca să fiu cinică. :))))
acum nu mă înţelege greşit. dacă e să mi se întâmple, nu avortez. doar că nu e cea mai mare dorinţă a mea asta. 😉
Nu mi-ar place sa fiu sfant. Plictisitoare viata…ar spune multi…pentru ca vorbesc de ceva ce nu au cum sa evalueze. Isi pot imagina…da…dar nu pot sa simta nimic…
Supraomul stie multe, dar nu si de ce traieste….
text pentru iniţiaţi. aş zice că vorbeşti despre mine, dar ştiu că nu eşti atât de superficial încât să crezi aşa ceva despre umila mea persoană.:D
Si daca tot sunt al 7-lea pe lista aia, tot nu inteleg: ai fi facut copilul ala din vechiul post sau nu? 🙂 Zile frumoase sa ai, frumusete ireala.
numa’ dacă s-ar fi întâmplat să rămân însărcinată. altfel nu m-aş fi înghesuit. da’ mă aşteptam să mă cunoşti mai bine :)))
@ cezarpaul
dar femeia, dupa ce a nascut, nu e primita in biserica decit dupa ce preotul ii citeste ceva. Crestinismul o considera intinata si ca e nevoie s-o “curete” prin rugaciuni, pentru a intra in biserica.
PARDON: doar la ortodocsi trebuie sa „te cureti”, si asta mi se pare ca nu peste tot. doar acolo unde amprenta traditiei rituale vechitestamentare e mai puternica.
la catolici nu trebuie sa se deztineze nimic.
si mi se pare si normal. Daca Cristos o murit si o inviat pentru noi, atunci o salvat toate aspectele umane… adica nimic nu e „murdar” ce tzine de om.
si si iudeii aveau o mie de rituri de spalare si purificare (+circumcizia) din motive igienice.
DA SUNT DE ACORD: FATUL E UN PARAZIT SI TREBUIE CU ORICE PRETZ EVITATA ORICE CONTAMINARE!!!
IN CAZ CA SE PRINDE SI SE CONCEPE, E OBLIGSATORIU SA FIE ELIMINAT!!
:D:D:D
Pe astia care gandesc asa i-as trimite napoi in originile pe care le-au secatuit si parazitat atata!!!