Blogul Licuricei

…dupa ’89 nu m-am mai putut uita la niciun film romanesc. am avut o tentativa de doua ori cu ‘filantropica’, o data la cinema, la tiff, evident, si a doua oara la tv. le-am ratat. am iesit din sala si am schimbat canalul. aveam o stare de disconfort fizic ori de cate ori ascultam vorbindu-se romaneste pe ecran sau vazand tot cenusiul vietii noastre trecute. era ca si cum m-am intors in timp, in vremuri pe care mi le scosesem dintr-un motiv sau altul din minte, imi ziceam. de fapt, nu inteleg nici acum pe deplin de ce nu ma puteam uita efectiv la noile filme romanesti, mai ales ca nu aveam nicio problema in a revedea ‘nemuritorii’ sau ‘balanta’ sau comediile cu toma caragiu, de exemplu.

ieri, insa, am hotarat sa stau pana la capat la filmul lui mungiu care a deschis tiff-ul. oricum, nu am lipsit de la nicio editie a tiff-ului de pana acum, chiar daca am sarit peste ‘zilele filmului romanesc’ de fiecare data (mai putin acum doi ani cand nu a existat aceasta categorie la tiff). asa ca, alaturi de mai bine de 1.500 de oameni am asudat in republica urmarind un film minimalist, cu cadre lungi si fara muzica, care a primit palma de aur la cannes. cum am reusit de data asta sa stau in sala pana la capat, nici eu nu stiu. cert e ca m-am foit de nenumarate ori pe scaun, mi-am acoperit ochii la unele scene, ba chiar m-am surprins gandindu-ma „oare nu se mai termina odata?”. la sfarsit am avut sentimente amestecate, neputand spune foarte bine daca mi-a placut or ba. de fapt, nici acum nu stiu asta.

cum e 432 pt. mine? veridic. onest. cu o nostalgie corect dozata, cat sa creeze atmosfera si nu sa te copleseasca. bine manuit, filmat si montat. intunecat precum penele de curent de atunci. cu replici care iti izbesc amintirile si stii precis ca le-ai auzit sau folosit si tu la un moment dat. pana aici numai de bine, nu? si atunci de ce nu l-as mai vedea inc-odata? sincer, nu stiu. poate pentru ca e prea coplesitor emotional si nu as mai face fatza, poate pentru ca nu stiu in ce masura am nevoie sa imi mai reamintesc de acele vremuri… habar nu am. inca sunt in cautarea unei explicatii. pana o gasesc insa, mananc filme pe paine zilele astea si savurez petrecerile tiff-ului care, intre noi fie vorba, nu m-au dezamagit niciodata. uneori ma gandesc ca festivalul asta e singurul lucru bun care i se intampla clujului in fiecare an.