…ma amuza foarte tare persoanele care ma suna acasa, pe fix, si nu spun nimic. nici macar „alo” sau „scuze, am gresit numarul”. pur si simplu tac si imi asculta vocea. evident ca tacerea respectiva nu e o lipsa de conexiune telefonica pentru ca respectivei persoane i se aude respiratia. e limpede atunci ca nu vrea sa spuna nimic, ci doar sa asculte. sincera sa fiu, daca as avea timp de fiecare data cand primesc astfel de telefoane, as citi celui/celei de la celalalt capat al firului cate o poveste din „o mie si una de nopti”. pt ca probabil, o parte din ei, sunt copii care se joaca la telefon. sau daca m-ar prinde intr-un moment prost, as bate campii minute in sir, asa, de-a dracului, pentru a-i consuma impulsurile. dar cum nu am intotdeauna vreme de astfel de jocuri, dupa ce ma conving ca nu vrea nicicum sa vorbeasca, inchid. si ma rad apoi de cat de tare se straduiesc ei sa ramana „anonimi”. din pacate, trebuie sa-i dezamagesc. nu au cum sa ramana necunoscuti si zburatori. chestie de tehnica. mai exact, pe displayul telefonului meu fix apare intotdeauna numarul de pe care sunt sunata. si, culmea, mai ramane si pastrat in memorie, cu data si ora exacta. asa ca, stiu mereu cine ma suna. si vad si apelurile pierdute. chiar daca au fost date in 17 mai, pe la pranz, sau in miezul noptii de 24 mai, spre exemplu.
Poate ca nu ar trebui sa le citesti povesti, poate ca ar trebui doar sa le injuri suculent.
da-ne numerele de telefon, sa-i sunam si noi ;))
ziceti voi ceva. tre’ sa-mi dezvolt bagajul de injuraturi, atunci. ca si asa e la moda „tiganca imputita”. :))) si daca nu merge nici asa, promit sa le dau nr. de telefon 😉