Blogul Licuricei

…asa, pe nepusa masa, la inceputul acestei saptamani am avut parte de una dintre cele mai frumoase calatorii de primavara din ultimii ani. nu a tinut mult, doar doua zile, dar a fost exact cum trebuia sa fie: linistita, relaxanta, calda, insorita si de-o frumusete aproape nepamanteana. si asta pentru ca mica mea vacanta neplanificata s-a desfasurat in satele din nordul maramuresului unde isi duc veacurile, cuminti si tacute, acele biserici-bijuterii din lemn de stejar.

in zona maramuresului fusesem doar de vreo doua ori, la ceva raliuri pe langa baia-mare. n-am avut timp sa vad nimic in jur, doar bolizii care luau curbele gutinului scrasnind din roti. dar acum am savurat fiecare metru de pamant intalnit si calcat. si, cu toata dragostea mea pentru cluj, nu pot sa nu recunosc ca, pe langa maramures, clujul e un judet sec, arid si cam anost. ii lipseste farmecul, peisajele sale nu stiu impresiona. nu au acel nedefinit „je ne sais quoi”. sunt pamanturi fara de magie. maramuresul, in schimb, musteste de vraja. te fura si te subjuga pentru totdeauna.

iar pe mine m-a furat inca de pe drumul dintre baia-mare si cavnic. deal dupa deal si casa dupa casa. dupa care au urmat bisericile, care au definitivat vraja. fiecare dintre ele are ceva special si unic. spre exemplu, prima intalnita in cale, cea din budesti – josani, inchinata Sfantului Nicolae si datata 1643, se spune ca pastreaza in interior camasa de zale a haiducului Pintea Viteazu. zice-se ca el insusi a lasat-o in grija bisericii dupa luptele cu tatarii. n-am reusit sa vad daca e chiar asa pentru ca lacasul era inchis, dar magia functiona din moment ce m-am simtit ocrotita chiar de la primul pas in curtea bisericii. semn ca Pintea n-o murit-o… dar cum inca se mai tin slujbe in acea bisericuta, am sa mai trag o fuga intr-o duminica sa verific de e acolo camasa.

cea mai veche minunatie este insa Biserica din Deal, de la ieud, care e ridicata in 1364 si are hramul „Nasterea Maicii Domnului”. se stie ca e cea mai veche pt ca in podul ei a fost gasit asa-numitul codice de la ieud, un hrisov de la 1391 care reprezinta cea mai veche scriere in limba romana. ca multe altele, Biserica din Deal este in restaurare, asa ca slujbele se tin intr-o alta biserica de lemn din ieud, numita „cea din Ses”. ieudul a fost domeniul voievodului balc, nepotul lui dragos-voda, si de aceea Biserica din Deal se mai numeste si „biserica balcului”.

am mai calcat si prin curtile bisericilor de la barsana, poienile izei, rozalvea, sieu, dar interioarele nu le-am vazut pentru ca bisericile erau inchise pentru restaurare sau pentru ca nu era zi de duminica. bineinteles, toate fara exceptie sunt frumoase peste poate in exterior. dar totdeauna ramai cu sufletul intr-un singur loc. iar eu am ramas cu sufletul la ultima vazuta: biserica greco-catolica din surdesti. are hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gravil si e mai „tanara” decat restul suratelor ei, „doar” din 1721. se spune ca lemnul din care e construita a fost pregatit timp de 10 ani. este fragila si in acelasi timp maiastra precum o pasare, fiind cunoscuta drept cea mai inalta biserica de lemn din lume. turnul masoara 54 de metri, inaltimea totala de la sol fiind de 72 de metri.

este insa si cea mai suferinda. si asta pentru ca, dupa cum ne povestea si preoteasa maria, restaurarile prin care a trecut mai mult au distrus-o decat au salvat-o. a fost, de altfel, singura biserica in care am putut intra si am vazut, intr-adevar, cum picturile de pe peretii care cica au fost restaurati, sunt scorojite, sterse si nedefinite, iar tavanul, care nu a apucat sa fie atins de restauratori, este viu si cu picturile intr-o stare cu mult mai buna. in interior exista si o scara care urca in turn si care este facuta dintr-un singur trunchi de stejar, scobit treapta cu treapta. o frumusete.

dar daca ceva nu mi-a placut a fost manastirea barsana. nu, nu biserica de lemn din 1720 (la care se ajunge trecand prin curtea unui satean), ci complexul monahal ridicat in anii ’90, aflat in marginea satului. din pacate, complexul mie mi s-a parut kitschos. are mai multe corpuri de cladire care au fost construite in stilul bisericilor de lemn, dar nu sunt deloc convingatoare. plus ca in mijlocul curtii exista un fel de iaz pe care plutesc trei rate din plastic (!?!). de fapt, „plutesc” e impropriu spus pentru ca fiecare dintre ele este legata cu o sfoara de o piatra. oare ca sa nu le rastoarne vantul sau sa nu le fure lumea? nu mi-am dat seama. ca sa nu mai spun ca aici vizitatorii se cred la fontana di trevi, pentru ca intreg iazul e plin de bancnote de 1 leu si de monezi. brrr… imaginea asta sper sa o uit repede. pe restul, insa nu.

[Update]  intre timp, prietenul dan de la gazeta de maramures mi-a dat sa citesc cateva dintre articolele scrise de ei despre bisericile de lemn. am aflat cu ocazia asta ca unele dintre biserici sunt mai tinere decat sta scris pe placutelor de la intrare. dar va las sa va documentati singuri (1, 2, 3, 4).