21

“premiile” IT&C

…postul asta trebuia sa-l scriu de ceva vreme, dar m-am luat cu tot felul de lucruri si n-am apucat. nu pot sa-l nu pun insa pe hartie pentru ca este edificator pentru cum functioneaza unele lucruri in tarisoara noastra. deci, in cele ce urmeaza este vorba despre baietii de la c*free si neste premii. adica acele premii care s-au dat nu demult pe IT&C, “sub inaltul patronaj al parlamentului romaniei” or something like that.

pentru cei care nu stiu, c*free este o firma clujeana care, de vreo doi ani, da oamenilor internet gratis in tot felul de locuri din tara (cafenele, benzinarii, strazi etc.), adica in mai exact 34 de hotspoturi. inutil sa mai spun ca la tiff-ul de anul trecut, hotspot-urile astea au fost mana cereasca, asa cum e inutil sa mai spun ca e tare pitoresc sa-i vezi pe tinerii clujeni (si nu numai) relaxati, civilizati si simpatici, cu laptopurile deschise pe te miri unde, dat fiind ca wireless este din plin datorita lui c*free. ei bine, baietii de la c*free, adica dan si marius cu punct, s-au inscris anul asta la celebra competitie “premiile IT&C” organizata de events. o inscriere de bun simt, zic eu. si acum incepe spectacolul.

in prima parte a showului, c*free a fost SINGURA firma inscrisa la categoria “cel mai bun produs de comunicatii din 2006”. si mai clar: pana cand s-au terminat inscrierile, nicio alta firma din romania nu era pe lista, asa ca ajunsesem sa ne intrebam cum de c*free concureaza singura. dar orice minune tzine – nu-i asa? – 3 zile. ma rog, o zi in cazul asta. asta pentru ca a doua zi dupa ce oficial inscrierile se terminasera, pe lista au mai aparut vodafone si romtelecom. iar dupa alta zi, hop si orange si societatea nationala de radiotelecomunicatii. cum de? pai, iaca asa. ca ei sunt mari si pot. evident, cei de la events au explicat fenomenul in felul lor (neconvingator, din punctul meu de vedere). cum ca juriul e de vina ca nu le-a pus la timp pe net desi ele, firmele mari, erau inscrise regulamentar. bla bla bla…

si acum vine partea a doua a showului, in care baietii de la c*free (care, reamintesc, fusesera singurii candidati regulamentar inscrisi) s-au trezit ca nici macar nu sunt printre cei trei nominalizati la premiu. frumos, nu? si asta nu e tot. povestind cu dan despre decernarea premiilor (unde fusese, totusi, invitat) ce aflu? ca nu isi meritau premiul pt ca sunt “prea mici”. cel putin asta era parerea domnului varujan pambuccian, presedintele comisiei pentru tehnologia informatiei si comunicatilor, la care dan se dusese sa ceara oaresce explicatii. discutia a functionat cam asa (dan e cel care povesteste):

dan: m-am dus dupa premiere la pambuccian
dan: si i-am zis “sers, asta-s io” si vreau sa stiu de ce nu am primit nimic
dan: am avut mai multi useri decat zapp si bla bla
dan: i demand an explanation
dan: “pai daca ati candidat si voi la categoria aia plina de grei”
dan: “doar nu credeai ca o sa castigati”
dan: “ca nu aveati nici o sansa”
dan: i-am zis ca anul trecut am candidat la “cel mai inovator produs romanesc”
dan: si zice, “no, pai acolo era de voi, astia mici”
dan: pai zic “anu’ trecut ati anulat categoria aia si nu vroiam sa se repete istoria”
dan: “pai da, am anulat-o”
dan: dupa care se intoarce la o pizda si se da la ea…

edificator, ca sa zic asa. si ca sa va faceti o idee mai completa, va mai spun o poveste de la premiile vietii. tot via dan. cica, pe scena bogdan oltean (al treilea om in stat, cum ar veni, care ne-ar conduce daca basescu si vacaroiu ar fi indisponibili) si acelasi pambuccian. domnul olteanu, ca sa fie amuzant probabil, da de inteles ca foloseste un windows fara licenta. pambuccian incearca sa o dreaga si ii spune ca nu e chiar ok treaba asta si sa fie atent ca in sala e o tipa de la BSA. reactia lui olteanu (sa mai repet, al treilea om in stat?): “si ce? eu am imunitate”. pambuccian o noua incercare: “ei, pai nu-i chiar asa”. olteanu insista: “ba da! eu am imunitate”, dupa care incepe sa rada. amuzant, nu? ma intreb daca BSA-ul s-a autosesizat. hai ca nu-s asa fraiera sa cred ca da.

well, cam asta fu cu premiile IT&C. nu cred ca baietii de la c*free s-or mai inscrie vreodata pe astfel de liste si nici nu cred ca au nevoie. oricum, curand dan va merge la singapore, fiind invitat la Telecoms Pricing Asia ’07, unde va povesti despre c*free si ale lui realizari, asa ca va uita de minunatele premii de la noi. pentru Telecoms, c*free nu e prea mic, dupa cum se vede.

4

redescoperiri

…in ultima vreme nu ma prea inghesui cu scrisu’. e mult prea primavara afara, asa ca bantui in tot felul de locuri, stari, sentimente care nu au nici in clin, nici in maneca (,) cu mediul virtual. mi-e bine de tot. si in binele asta redescoper tot felul de chestii care ma fericesc si mai tare. spre exemplu, am redescoperit bucuria lenevirii pe o terasa, sambata dimineata, cu o cana de monk’s tea cu lapte, cu un croissant proaspat si cu cateva ziare. sau cu una din cartile pe care nu am apucat sa le citesc iarna asta. cum ar fi “middlesex” a lui jeffrey eugenides. buna carte.

am mai redescoperit ochelarii de soare lasati prin ceva sertare peste iarna. pentru o mioapa ca mine (-1 dioptrii) nu sunt chiar cel mai nimerit lucru, dar in momentul in care ii pun la ochi, imi reintra in piele starea de vacanta si de libertate deplina. no date lines, no stress, no job. doar eu, strazile insorite ale orasului si culorile lui. evident, as putea sa imi fac o pereche de ochelari de vedere cu lentile heliomate, sa impac si capra si varza cum ar veni, dar nu am chef. niciodata nu mi-au placut produsele 2 in 1, n-o sa ma apuc sa le iubesc acum. cu atat mai mult cu cat e mai amuzant sa crezi ca persoana de peste drum iti face tie semn cu mana, sa-i raspunzi cu un zambet larg inapoi, dupa care sa te trezesti ca nu o cunosti.

si, cireasa de pe tort, am re-scos la purtat my chuckies. s-a nimerit sa-i iau prima oara in ziua cand am fost sa vad “marie antoinette” si m-am amuzat cand, in scena in care erau etalati pantofii tinerei regine a frantei, am sarit pret de o secunda si o pereche de converse bleu. :)))) e drept ca acei converse erau semnati manolo blahnik, din cate stiu, si nu chuck taylor ca toti converse-ii, dar a fost o gaselnita buna. simpatica sofia ford copolla asta.

la capitolul “descoperiri si redescoperiri de primavara” s-ar inscrie si Ayo., (cu punct) o tanara considerata de critici cea mai promitatoare debutanta a noii generatii pop. ei spun ca aduce a tracy chapman. oricum, fata [a carui mama e “romanian gipsy” (sic!), iar tatal nigerian] canta fain, plus ca e si frumusica foc. are un aer copilaros si rasat, in acelasi timp. piesa cu care face valuri acum: down on my knees. poate ca va place. mie da.

cam asta ar fi pe ziua de azi. ma duc sa ma mai dau o tura prin primavara.

10

calatoria de primavara

…asa, pe nepusa masa, la inceputul acestei saptamani am avut parte de una dintre cele mai frumoase calatorii de primavara din ultimii ani. nu a tinut mult, doar doua zile, dar a fost exact cum trebuia sa fie: linistita, relaxanta, calda, insorita si de-o frumusete aproape nepamanteana. si asta pentru ca mica mea vacanta neplanificata s-a desfasurat in satele din nordul maramuresului unde isi duc veacurile, cuminti si tacute, acele biserici-bijuterii din lemn de stejar.

in zona maramuresului fusesem doar de vreo doua ori, la ceva raliuri pe langa baia-mare. n-am avut timp sa vad nimic in jur, doar bolizii care luau curbele gutinului scrasnind din roti. dar acum am savurat fiecare metru de pamant intalnit si calcat. si, cu toata dragostea mea pentru cluj, nu pot sa nu recunosc ca, pe langa maramures, clujul e un judet sec, arid si cam anost. ii lipseste farmecul, peisajele sale nu stiu impresiona. nu au acel nedefinit “je ne sais quoi”. sunt pamanturi fara de magie. maramuresul, in schimb, musteste de vraja. te fura si te subjuga pentru totdeauna.

iar pe mine m-a furat inca de pe drumul dintre baia-mare si cavnic. deal dupa deal si casa dupa casa. dupa care au urmat bisericile, care au definitivat vraja. fiecare dintre ele are ceva special si unic. spre exemplu, prima intalnita in cale, cea din budesti – josani, inchinata Sfantului Nicolae si datata 1643, se spune ca pastreaza in interior camasa de zale a haiducului Pintea Viteazu. zice-se ca el insusi a lasat-o in grija bisericii dupa luptele cu tatarii. n-am reusit sa vad daca e chiar asa pentru ca lacasul era inchis, dar magia functiona din moment ce m-am simtit ocrotita chiar de la primul pas in curtea bisericii. semn ca Pintea n-o murit-o… dar cum inca se mai tin slujbe in acea bisericuta, am sa mai trag o fuga intr-o duminica sa verific de e acolo camasa.

cea mai veche minunatie este insa Biserica din Deal, de la ieud, care e ridicata in 1364 si are hramul “Nasterea Maicii Domnului”. se stie ca e cea mai veche pt ca in podul ei a fost gasit asa-numitul codice de la ieud, un hrisov de la 1391 care reprezinta cea mai veche scriere in limba romana. ca multe altele, Biserica din Deal este in restaurare, asa ca slujbele se tin intr-o alta biserica de lemn din ieud, numita “cea din Ses”. ieudul a fost domeniul voievodului balc, nepotul lui dragos-voda, si de aceea Biserica din Deal se mai numeste si “biserica balcului”.

am mai calcat si prin curtile bisericilor de la barsana, poienile izei, rozalvea, sieu, dar interioarele nu le-am vazut pentru ca bisericile erau inchise pentru restaurare sau pentru ca nu era zi de duminica. bineinteles, toate fara exceptie sunt frumoase peste poate in exterior. dar totdeauna ramai cu sufletul intr-un singur loc. iar eu am ramas cu sufletul la ultima vazuta: biserica greco-catolica din surdesti. are hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gravil si e mai “tanara” decat restul suratelor ei, “doar” din 1721. se spune ca lemnul din care e construita a fost pregatit timp de 10 ani. este fragila si in acelasi timp maiastra precum o pasare, fiind cunoscuta drept cea mai inalta biserica de lemn din lume. turnul masoara 54 de metri, inaltimea totala de la sol fiind de 72 de metri.

este insa si cea mai suferinda. si asta pentru ca, dupa cum ne povestea si preoteasa maria, restaurarile prin care a trecut mai mult au distrus-o decat au salvat-o. a fost, de altfel, singura biserica in care am putut intra si am vazut, intr-adevar, cum picturile de pe peretii care cica au fost restaurati, sunt scorojite, sterse si nedefinite, iar tavanul, care nu a apucat sa fie atins de restauratori, este viu si cu picturile intr-o stare cu mult mai buna. in interior exista si o scara care urca in turn si care este facuta dintr-un singur trunchi de stejar, scobit treapta cu treapta. o frumusete.

dar daca ceva nu mi-a placut a fost manastirea barsana. nu, nu biserica de lemn din 1720 (la care se ajunge trecand prin curtea unui satean), ci complexul monahal ridicat in anii ’90, aflat in marginea satului. din pacate, complexul mie mi s-a parut kitschos. are mai multe corpuri de cladire care au fost construite in stilul bisericilor de lemn, dar nu sunt deloc convingatoare. plus ca in mijlocul curtii exista un fel de iaz pe care plutesc trei rate din plastic (!?!). de fapt, “plutesc” e impropriu spus pentru ca fiecare dintre ele este legata cu o sfoara de o piatra. oare ca sa nu le rastoarne vantul sau sa nu le fure lumea? nu mi-am dat seama. ca sa nu mai spun ca aici vizitatorii se cred la fontana di trevi, pentru ca intreg iazul e plin de bancnote de 1 leu si de monezi. brrr… imaginea asta sper sa o uit repede. pe restul, insa nu.

[Update]  intre timp, prietenul dan de la gazeta de maramures mi-a dat sa citesc cateva dintre articolele scrise de ei despre bisericile de lemn. am aflat cu ocazia asta ca unele dintre biserici sunt mai tinere decat sta scris pe placutelor de la intrare. dar va las sa va documentati singuri (1, 2, 3, 4).