…nu-mi place sa ma trezesc dimineata devreme. adica inainte de 8.30. cand mi se intampla una ca asta, sunt buimaca, morocanoasa, ma misc robotic, am o stare permanenta de greatza si sunt extrem de tacuta. trec destul de rar prin astfel de situatii, ca norocu’, dar ieri am fost nevoita sa fac ochi undeva pe la 6.30. si asta pentru ca trebuia sa plec la huedin, intr-o „misiune de lupta”, cu colegul calin. so, m-am trezit cu chiu cu vai, mi-am facut dushul de rigoare, m-am imbracat mecanic (un amanunt demn de retinut) si am taiat-o spre huedin.
de ce acolo? pentru ca sursele* colegului pushu spusesera ca ingvar kamprad, al patrulea cel mai bogat om din lume, proprietarul concernului ikea, se afla intr-o vizita discreta in romania, la cativa dintre furnizorii pe care compania dumisale ii are pe aici. iar la huedin exista un astfel de furnizor. mi-a placut de la bun inceput ideea cu discretia, dar sincera sa fiu am crezut ca nu e adevarat. dupa tam-tam-ul care s-a facut cu bill gates, sa treaca ingvar kamprad neobservat era oarecum ciudat. dar posibil, ce-i drept.
am ajuns la huedin si am incercat sa intram de la bun inceput in fabrica. directorul insa ne-a explicat frumos ca „nu se poate pt ca domnul kamprad oricum nu a venit; e doar o comisie de la IKEA”. intoxicare. pe care o vreme am inclinat sa o credem, dat fiind ca angajatii se plimbau fara stres prin curtea fabricii, masinile din parcare nu erau deloc luxoase si nici nu vedeam vreun bodyguard prin preajma. nimic nu dadea a se intelege ca acolo se gasea in vizita cel care are, potrivit revistei forbes pe 2006, o avere de 28 de miliarde de dolari. dar, pe de alta, parte, de ce sa vina tocmai directorul la noi sa ne convinga ca nu e kamprad pe acolo? dubios.
asa ca, ne-am postat cu domnul calin in fatza fabricutzei respective si am asteptat cuminti vreo 3 ore. intre timp am scris mare, pe o foaie de hartie, „5 min pls” ca sa o aratam suedezilor cand trec pe langa noi. banuiam ca o sa fie ei in niscaiva masini si ca nu o sa ne auda cum strigam pentru un interviu. pe la 11 trecute fix, doua skoda octavia au iesit alene pe poarta fabricii. in prima dintre ele, ingvar kamprad. am agitat noi foaia, dar de pomana. (probabil nu foloseste y!mess si din cauza aia nu stia ce inseamna „pls”. altfel, ar fi oprit :))) ). in loc de asta, kamprad ne-a facut un semn de ramas bun cu mana. masinile au luat-o spre cluj, noi dupa ele. la o oarecare distanta, dar vizibila. calin se stie la astfel de „amanunte tehnice”.
am mers asa vreo 20 de minute. la un moment dat, cele doua octavia au tras pe dreapta intr-o parcare oarecare de pe drumul national. noi, dupa ei. cei 7 pasageri, in frunte cu ingvar kamprad, s-au dat jos si s-au indreptat spre masina noastra. evident, ne-am coborat. s-au facut prezentarile de rigoare si a inceput un adevarat interviu din partea lor. de bun simt si cu zambetul pe buze, suedezii doreau sa stie cine suntem, de la ce ziar, ce tiraj are, ce profil al cititorilor, unde se distribuie, ce continut, ce fel de interviu dorim etc. le-am raspuns la toate intrebarile, ba chiar am facut glumitze si ne-am amuzat reciproc.
discutam ca si cum nu atunci ne intalnisem prima oara si ca si cum nu aveam in fatza noastra al patrulea cel mai bogat om din lume. nu stiu cum s-a simtit calin, dar eu ca singura femeie de acolo, eram tare binedispusa :))) in final, ingvar kamprad ne-a spus asa, simplu: „noi mergem acum spre alba iulia sa vizitam o fabrica de portelan. vreti sa veniti cu noi?”. raspunsul a fost pozitiv. „aveti destula benzina? nu aveti nevoie de bani pentru asta?”, a picat urmatoarea intrebare. aici un pic ne-am blocat (kamprad ne ofera bani de benzina???) dar am raspuns repede: „nu, multumim, ne descurcam”.
odata stabilit, ne-am intors la masini sa pornim spre alba. in acel moment mi-am aruncat, intr-o doara, ochii in geamul de la portiera. si m-am ingrozit. imi luasem puloverul PE DOS!! discutasem mai bine de 15 minute cu domnul IKEA si cu ceilalti 6 suedezi, ma hlizisem de mama focului, in timp ce cusaturile laterale ale puloverului meu bej se vedeau in toata splendoarea lor, iar eticheta visinie pe care scria frumos „esprit” era foarte la vedere. :))) si asta doar din cauza ca m-am trezit dimineata, inainte de 8.30.
dar cu toata gafa, sunt extrem de mandra de ziua de ieri si de felul in care au decurs mai apoi lucrurile. din cate stiu, deocamdata sunt singura ziarista din romania care i-a luat un interviu lui ingvar kamprad. poate nu pare cine stie ce scofala, dar mie, una, astfel de situatii imi foarte tihnesc. chiar daca din cauza spatiului, in paginile ziarului nu a intrat tot ce am scris sau cum am vrut eu, chiar daca cititorii sunt carcotashi si fac tot felul de comentarii rautacioase pe site, chiar daca ziua de azi va trece ca si cand nu a fost, pentru astfel de mici momente traiesc.
–––––
* partea cu „sursele” e si ea amuzanta in simplitatea ei. a fost ceva de genul: „bade, de ce maturi in fatza fabricii? vine basescu?”. „nuuu. vine maine ala care are IKEA”. banal, nu? :))))
Bravo, draga mea!!!
Esti tare! Lectie de munca de teren, acuma cand aud ba de la unii, ba de la altii, ca nu prea se mai iese din redactii. Tot „modul clasic” aduce satisfactii, nu? Si materiale ca lumea, nu facute pe telefon sau, mai rau, de pe net.
Imi place sa vad ca te(mai)electrizeaza momente ca cel de ieri 🙂
Cat despre critici, io le-as lua in considerare doar pe cele care chiar au ceva de spus, nu toate balivernele postate de neica-nimeni. Don’t worry, you still rock! 🙂
hahahahah, asta-i tare!
desi stiu povestea de la telefon, tot am murit de ras cand am citit-o si aici pe blog…ce dragutzi ei sapte barbati sa discute cu o ziarista, care are puloverul pe dos… si mai haios sa te intrebe: aveti bani de benzina?
oricum bravo!
foarte multumesc! un pic m-am inrosit de emotie si placere, da’ adevaru-i ca ieri si azi nu m-am dat pe o lume. :))) si e drept ca modul asta de lucru’ iti da cele mai mari satisfactii. mai ales daca dai si peste oameni faini. da’ promit ca maine imi va trece si voi reveni cu picioarele pe pamant :)))
Felicitări! Foarte faină povestea. 🙂 Nu-mi pare rău că m-am oprit din lucru ca s-o citesc.
multumesc, multumesc 🙂
:)))
am ras de m-am prapadit.
felicitari oricum pentru ocazia de interviu.
🙂 acum si eu ma rad, dar ieri mi-a fost cumplit de rushine. culmea e ca statusem trei ore in masina in pulover si nici macar calin nu bagase de seama ca ma imbracasem pe dos. prea de dimineata pentru noi :))))
Deci nu e corect… trebuie sa aflu de pe blog detaliile picante?
Si vezi ca lipseste un PUNCT acolo… undeva… 😉
Well done :applause:
Not bad, not bad, even impressive I’d say :-). Foarte bine, asta numesc un jurnalist! Sincere felicitari!
P.S. De ce dorea Ingvar Kamprad sa viziteze o fabrica de portelan (mai trebuie sa-ti citesc interviul maine, deocamdata am dat doar un look rapid si nu am vazut exact raspunsul la chesiunea asta, maybe it’s me)? Foarte,foarte interesant. Intre altele, dar nu neaparat legat per se (doar ca asociere mentala, pentru mine) trebuie sa precizez ca pe toate farfuriile din apartamentul danez pe care il inchiriez scrie sau „Ikea” sau…surpriza: „Romania”. Nu stiu de ce „Romania” si nu numele de firma, poate vreo firma de portelan se numeste „Romania” sau e un label adoptat pentru export etc. O a doua asociere e legata de faptul ca ai mei au lucrat pentru mult timp la „Portelanul Iris” (in particular, cred ca stiam pe dinafara interiorul fabricii :-)), despre care cu stil (si nostalgie…) scria de curand si „occasionally glancing through the rain”
a fost acolo pentru ca fabrica aia este unul dintre cei 40 de furnizori IKEA din romania si kamprad obisnuieste sa isi viziteze furnizorii cam o data la 5 ani. cat va sta in romania va vizita 12 dintre furnizori.
articolul care apare in ziar nu e scris tot de mine. eu am scris doar partea cu vizita la alba-iulia(desi nu a intrat cat am scris) si interviul propriu zis. restul casetelor (istorie, clasificare forbes, ikea store, cifre despre ikea etc) au fost facute de colegii de la bucuresti, ca sa castigam timp. eu am ajuns in redactie de-abia pe la 17 si trebuia predat tot pana in 18. so…
si nu s-a dorit un articol economic, ci unul hormonal. care sa il creioneze pe kamprad si nu afacerea sa. iti spun astea pt ca pe site majoritatea comentariilor la stilul articolului sunt negative, lumea nu a prea inteles ce s-a vrut cu articolul asta. ceea ce pe mine m-a suparat foarte tare. nu le poti avea insa pe toate. 🙂
oricum, eu ma bucur ca ti-a placut postul 🙂
Ce nu pricep eu e de ce ai zis că ai benzină destulă?…
Ikea nu ştie cât costă benzina în România, nici nu cre’că-l doare. Dintr-atâta tre’ia să zici că şi maşina tre’ să o daţi înapoi în 5 minute şi vă alegeaţi şi voi c-o Skodă. 🙂
Sincere felicitări. Acum îţi permit să mă scoţi la masă, că de când tot insişti.
Apropo… puloveru’ întors, da’ cizmele magice le purtai? Uăhăhăhă!
daca era dupa tine trebuia sa-l conving sa imi treaca averea pe nume ca sa te pot scoate la masa ori de cate ori vrei. :))))
iar cizmele magice nu le purtam pt ca ele iti sunt dedicate. nu le iau decat in compania ta :)))
Ok, inteleg care e treaba cu furnizorii romani pt. IKEA. In particular, asta ar putea explica de ce am acasa farfurii acelasi model, unele cu stampila IKEA, altele cu stampila „Romania” (totusi: de ce nu „IPEC”?).
Anyways: nu stiu daca ai putea folosi din materialul care ti-a fost taiat (plus alti eventuali asi pastrati in maneca :-), de exemplu alte intrebari la care ti-a raspuns Senor Ikea) pentru un alt articol, eventual mai in detaliu.
de regula, reluam subiectele importante, dar din alt unghi. spre exemplu, o sa intre maine un al doilea articol, tot despre el, dar vazut de alti ochi, nu ai mei. eu doar voi relata ce au vazut altii la el. 🙂
si cred ca nu IPEC pt ca e mai simplu sa identifici tara si nu fabrica. de ce made in china si nu ceva fabrica de acolo? 🙂
si cred ca nu IPEC pt ca e mai simplu sa identifici tara si nu fabrica. de ce made in china si nu ceva fabrica de acolo?
Ca simplu furnizor, de acord, se practica. Dar nu scrie nicaieri IKEA, doar „ROMANIA” pe fiecare farfurie in parte (pe celalalte scrie doar IKEA- acestea au exact acelasi model dar sunt din ceramica de alta culoare). In plus as vrea sa cred ca lumea ia in calcul eterogenitatea: de exemplu, ma indoiesc ca IPEC-ul ar avea vreo motivatie sa plateasca in reputatie daca ei ar fi in fruntea distributiei calitative. Dar deja facem prea multe digresiuni si farfuriile mele nu sunt pana la urma chiar atat de importante :-).
Succes in continuare!
Buna, m-am oprit si eu sa las o felicitare pt articol. mai rar articole de bun simt, care nu se bazeaza pe presupuneri si speculatii si creioneaza un aspect interesant din comportamentul unui personaj. ma bucur ca am dat peste el.
si eu ma bucur ca ti-a placut, chiar daca nu a putut intra in ziar chiar asa de lung cum l-as fi vrut. foarte multumesc, raluca. 🙂
Ce sa mai… ata ete. Bravo! Si felicitari! faza cu sursele e super tare.
Deci sunt mai multe variante:
1 Ori e adevarata aia cu „e lumea rea, vorbeste…” si Kamprad nu e zgarcit.
2 Ori are un simt al umorului extrem de dezvoltat si daca voi ziceati „NU, nu avem bani de benzina” el ar fi zis „EU DA” 🙂
3 Ori urmatorul tau post o sa fie ceva de genul „Sunt Gabi Jugaru si a fost o farsa, nu era kamprad” 🙂
aleg varianta 2 :)))))
mersi, horia.
Am curaj sa bag mana in foc ca si el ar fi ales aceeasi varianta daca ii dadeati ocazia. 🙂
si te-ai dezbracat sa-ti intorci puloverul, sau ai continuat asa? :))
:)))) dupa ce am urcat in masina, da. la alba eram deja corect imbracata :)))
HHAHAHAHAHA!!!! 🙂
fain!
Ar trebui sa te scoli mai des inainte de 8 si sa pornesti la vanatoare de personaje plimbandu-se incognito!
Cred ca dincolo de faptu’ ca ai tu mutra de ziarista care nu poate fi refuzata (Oriana Fallaci mai avea talentul de-a se face acceptata pt interviu de cele mai chitzibushare si inabordabile personalitati, har care la ea nu se explica doar prin cumulul de inteligenta si perspicacitate), puloverul pe dos ti-o purtat noroc.
Nu stiu daca stii de superstitiile despre tzoalele pe invers care atrag gratiile fortunei:)
mie astea mi-o marcat copilaria:))) in sensu ca profa mea de vioara din pruncie ma sfatuia ca la concursuri, recitaluri sau examene sa-mi iau ceva pe dos, daca se poate si rosu, antideochi sau pronoroc. Si cum nu puteam aparea pe scena cu rochia de gala afishata pe dos, ea insista sa-mi iau lenjeria invers:))))))))
Eu, sceptika ziceam da-da si n-o bagam in seama la faza asta, considerandu-le aberatii (:D). Poate de.asta nu am luat niciodata locul I (ci doar II) la anumite concursuri, chiar si la unul la care nu exista premiul I (aici, dincolo de noroc.nenoroc, poti sa-l intrebi pe Msieur Cardan de ce:))))), dar nu te-as sfatui, ca nu.-si mai aminteste si oricum raspunsurile risca sa fie cu parfum de gogoshi).
da’ mai bine o fost asa, ca oricum aduceam mereu ceva trofee acasa si la examene aproape mereu 10. apoi, daca m-as fi imracat pe dos si as fi castigat locul I, as fi devenit dependenta si maniaca de superstitii:))
Apoi, mi se pare ca oamenii care fac bani multzi pe baza propriei desteptaciuni, au si o oarecare umanitate si simtz al umorului:) cred ca i-o placut lui Kamprad de voi, cum l-ati asteptat si ce i-ati scris pe carton, de tine cu puloverul pe dos:))))))
Acuma, Gates e prea imbatat de propriul mit ca sa fie bagat in aceeasi oala. Adica habar n-am, deduc asa, dupa cum imi miroase mie situatia.
Mai asteptam interviuri furtunoase:=)
chiar ma intrebam unde ai disparut :))
chestia cu haine pe dos care poarta noroc tre’ sa o incerc si eu de-acum inainte. de ce nu mi-ai spus mai repede de strategia asta? :)))
cat despre kamprad, cred ca l-am prins foarte binedispus. ca nu cred ca sunt eu asa de greu de refuzat, totusi :)))
ma tot uitam si eu la ce materiale ai mai publicat. interesant, insa cu o mica observatie – incearca sa pui si fotografii mai multe (chiar daca le folosesti strict in scop de ilustrare) pentru ca este mai relaxant pentru ochi, mai colorat, mai interactiv si atractiv pentru cititor. textul mult oboseste si ingreuneaza…ciao!
poate că ai dreptate, dar eu aşa mi-am dorit blogul de la inceput: fără de poze. mi-e suficient cât trebuie să aleg poze pt ziar, aici am vrut să scap. :)) e drept că există şi aşa ceva, dar într-o pagină separată: digital memories, îi zice.
mă, râd. şi sunt fericit că te-am descoperit.
mă bucur că te râzi. a fost chiar funny faza aia.
şi ai puuus link!! şi m-ai şi lăudat cât de cât. iuuuui. acum sunt un pic stânjenită. nu mă prea descurc cu complimentele… 🙁
uneori, cand vine vorba de complimente, n-avem incotro. 🙂
siiigur. noroc cu sticla aia de vin… 😀
apropo, am citit blogul. tot. avand in vedere ca e prima oara cand fac asta, desi peste bloguri bune am tot dat, eu zic ca n-ai de ce sa-ti faci griji in privinta complimentelor. sunt reale.
câtă determinare! apreciez. nici chiar eu nu cred că l-aş mai putea citi de la cap la coadă.
apropo’, am fost puşi la colţ la postul cu pirli :))))
ti-am zis eu ca tre sa ma opresc.
şi eu am zis că nu e cazu’, dacă bine îmi amintesc. 🙂
ceea ce, sincer, iti doresc si tie. postul de azi e de tipar. ca multe altele. 🙂
şi e citit la greu datorită (sau ar trebui să spun ”din cauza”? :)) ) link-urilor care vin direct de la tine. o groază de lume…
nu zic, totuşi, ”din cauza”. zic doar mulţumesc 🙂
da, dar ai mei sunt mai potoliţi. 🙂
drept. sau ai gafat şi le-ai făcut o recomandare proastă şi chiar nu au ce spune :))))
cu gafe de-astea să fiu eu ţinut minte.