12

de dragul lui jean moscopol

micul napoleon mi-a spus ca astazi s-a nascut jean moscopol. probabil ca numele nu va spune prea mare lucru, dar daca fredonez “vrei sa ne intalnim sambata seara, intr-o carciumioara la sosea?”, cam stiti de cine vorbesc. era acel domn sarmant, rafinat, usor rarait (cu siguranta letitia mi-ar spune – daca l-ar auzi – ce forma de graseiere avea, din cele 9 existente), dar cu un aer de vedeta hollywoodiana, dupa cum se zice, care incanta clientii localurilor din bucurestii de odinioara cu slagare precum “mana, birjar!” sau “ai sa iubesti odata si tu”.

imi sunt foarte dragi cantecele perioadei interbelice, asa incat ii sunt de-a dreptul recunoscatoare micului napoleon ca a postat pe blogul dumisale cateva dintre ele. cine are chef de putin romantism de moda veche, le poate savura ori de pe jeg , ori de pe youtube, unde micul napoleon a mai pus de-un emoticoncert chiar pe unul dintre cele mai celebre slagare ale lui moscopol – “da-mi gurita s-o sarut”. eu imi fac o datorie de onoare de a povesti aici, in functie de informatiile gasite pe net, de jean moscopol. asa, pentru cei ca mine, nostalgici dupa vremuri, locuri si oameni pe care nu i-au cunoscut nicicand.

moscopol s-a nascut in 1903, la braila, din parinti greci. tatal a fost initial cofetar, iar apoi a devenit bijutier. copilul jean s-a dovedit extrem de talentat si a invatat cu usurinta sa cante la diferite instrumente si sa vorbeasca cinci limbi straine: greaca, franceza, engleza, germana si italiana. de pe la 19 ani s-a angajat ca functionar la diferite agentii maritime locale, iar din 1925 pana in 1929 a lucrat la banca Chrissoveloni din bucuresti. ambitia sa era sa studieze litere si dreptul, dar a sfarsit prin a deveni student la aeronautica. la 26 de ani, la sfatul unui apropiat, incepe sa-si valorifice talentul muzical.

debuteaza in 1929, in celebrul bar “zissu” de pe serban voda, iar mai apoi canta in diferite localuri ale capitalei: racaru, la fayette, rex, colonade, visoiu si multe altele. in acest timp isi face debutul la radio si joaca roluri minore in filme si teatru. spre exemplu, canta la teatrul de revista alhambra in operetele “contesa maritza”, “lasati-ma sa cant”, etc. si joaca rolul sansonetistul din gradina de vara “union”, in filmul “o noapte furtunoasa”. tot acum face si primele inregistrari pe placi de gramofon (de vis, nu?), de-a lungul timpului inregistrand peste 300 de cantece.

in ’31, devine artistul exclusiv al casei londoneze de discuri “His Master’s Voice”. dupa intermezzo bucurestean, in ’32, jean moscopol se muta la berlin unde incepe sa studieze canto cu profesorul korst, canta in cluburi de noapte sofisticate si joaca in filme produse de faimoasele studiouri berlineze UFA. dupa o vreme, se reintoarce la bucuresti si pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial performeaza in cele mai celebre restaurante si cluburi din capitala.

regimul comunist pe cale de a se instala nu e defel pe placul lui moscopol, asa incat grecul are o atitudine vehementa vizavi de rusificarea tarii. refuza sa devina cantaretul noilor guvernanti, ba mai mult cantecele sale devin adevarate pamflete la adresa comunistilor. intr-un final, se hotareste sa paraseasca romania. pleaca din tara in 1947 si, dupa ce trece prin grecia, germania, franta, ajunge in america, la new york. aici se angajeaza ca si receptioner de noapte, la un hotel. nu mai are aceeasi cariera stralucitoare, dar toti banii pe care ii aduna ii investeste intr-o mica orchestra infiintata de el. de asemenea, se implica in viata comunitatii romanilor de la biserica “sf. dumitru” din new york, organizand intalniri ale romanilor din diaspora. jean moscopol moare la varsta de 80 de ani, in los angeles, intr-un deplin anonimat. n-a fost niciodata casatorit.

cam asta e. chit ca informatiile sunt putine, jean moscopol merita omagiat. din cate imi amintesc, anii trecuti era vorba sa se faca un film despre el, in regia lui stefan gladin. nu mai stiu in ce stadiu s-a ajuns, dar mi-ar placea sa il vad, odata si odata, pe ecrane. pana atunci, iaca mai jos versurile din “vrei sa ne-ntalnim sambata seara?”. simple, calde si amuzante. nu ca’s frumoase de tot?

as vrea intr-o seara sa ne intalnim,
dar nu stiu cand e mai bine sa iesim.
lunea n-are nici un rost,
marti e rau ca merge prost,
miercuri stii si tu ca e zi de post.
joi mi-e imposibil sa te intalnesc,
ca mananc c-un unchi pe care-l mostenesc.
vineri nu se poate, nu,
ca postesc si eu si tu.
numai sambata putem sa ne dam rendez-vous.
si daca ne-o place stam chiar pana-n zori de zi,
ca duminica putem dormi.

vrei sa ne-ntalnim sambata seara,
intr-o carciumioara la sosea?
unde canta un pian si-o vioara
si-unde nu ne vede nimenea.

perechi-perechi amorezatii stau la masa,
si nu vad nimic în jurul lor,
guritza iau drept consumatie, ce le pasa?
daca-si fac juraminte de-amor.

vrei sa ne-ntalnim sambata seara, iara,
intr-o carciumioara la sosea?

DA. vreau. :)))

43

intalnire cu domnul IKEA

…nu-mi place sa ma trezesc dimineata devreme. adica inainte de 8.30. cand mi se intampla una ca asta, sunt buimaca, morocanoasa, ma misc robotic, am o stare permanenta de greatza si sunt extrem de tacuta. trec destul de rar prin astfel de situatii, ca norocu’, dar ieri am fost nevoita sa fac ochi undeva pe la 6.30. si asta pentru ca trebuia sa plec la huedin, intr-o “misiune de lupta”, cu colegul calin. so, m-am trezit cu chiu cu vai, mi-am facut dushul de rigoare, m-am imbracat mecanic (un amanunt demn de retinut) si am taiat-o spre huedin.

de ce acolo? pentru ca sursele* colegului pushu spusesera ca ingvar kamprad, al patrulea cel mai bogat om din lume, proprietarul concernului ikea, se afla intr-o vizita discreta in romania, la cativa dintre furnizorii pe care compania dumisale ii are pe aici. iar la huedin exista un astfel de furnizor. mi-a placut de la bun inceput ideea cu discretia, dar sincera sa fiu am crezut ca nu e adevarat. dupa tam-tam-ul care s-a facut cu bill gates, sa treaca ingvar kamprad neobservat era oarecum ciudat. dar posibil, ce-i drept.

am ajuns la huedin si am incercat sa intram de la bun inceput in fabrica. directorul insa ne-a explicat frumos ca “nu se poate pt ca domnul kamprad oricum nu a venit; e doar o comisie de la IKEA”. intoxicare. pe care o vreme am inclinat sa o credem, dat fiind ca angajatii se plimbau fara stres prin curtea fabricii, masinile din parcare nu erau deloc luxoase si nici nu vedeam vreun bodyguard prin preajma. nimic nu dadea a se intelege ca acolo se gasea in vizita cel care are, potrivit revistei forbes pe 2006, o avere de 28 de miliarde de dolari. dar, pe de alta, parte, de ce sa vina tocmai directorul la noi sa ne convinga ca nu e kamprad pe acolo? dubios.

asa ca, ne-am postat cu domnul calin in fatza fabricutzei respective si am asteptat cuminti vreo 3 ore. intre timp am scris mare, pe o foaie de hartie, “5 min pls” ca sa o aratam suedezilor cand trec pe langa noi. banuiam ca o sa fie ei in niscaiva masini si ca nu o sa ne auda cum strigam pentru un interviu. pe la 11 trecute fix, doua skoda octavia au iesit alene pe poarta fabricii. in prima dintre ele, ingvar kamprad. am agitat noi foaia, dar de pomana. (probabil nu foloseste y!mess si din cauza aia nu stia ce inseamna “pls”. altfel, ar fi oprit :))) ). in loc de asta, kamprad ne-a facut un semn de ramas bun cu mana. masinile au luat-o spre cluj, noi dupa ele. la o oarecare distanta, dar vizibila. calin se stie la astfel de “amanunte tehnice”.

am mers asa vreo 20 de minute. la un moment dat, cele doua octavia au tras pe dreapta intr-o parcare oarecare de pe drumul national. noi, dupa ei. cei 7 pasageri, in frunte cu ingvar kamprad, s-au dat jos si s-au indreptat spre masina noastra. evident, ne-am coborat. s-au facut prezentarile de rigoare si a inceput un adevarat interviu din partea lor. de bun simt si cu zambetul pe buze, suedezii doreau sa stie cine suntem, de la ce ziar, ce tiraj are, ce profil al cititorilor, unde se distribuie, ce continut, ce fel de interviu dorim etc. le-am raspuns la toate intrebarile, ba chiar am facut glumitze si ne-am amuzat reciproc.

discutam ca si cum nu atunci ne intalnisem prima oara si ca si cum nu aveam in fatza noastra al patrulea cel mai bogat om din lume. nu stiu cum s-a simtit calin, dar eu ca singura femeie de acolo, eram tare binedispusa :))) in final, ingvar kamprad ne-a spus asa, simplu: “noi mergem acum spre alba iulia sa vizitam o fabrica de portelan. vreti sa veniti cu noi?”. raspunsul a fost pozitiv. “aveti destula benzina? nu aveti nevoie de bani pentru asta?”, a picat urmatoarea intrebare. aici un pic ne-am blocat (kamprad ne ofera bani de benzina???) dar am raspuns repede: “nu, multumim, ne descurcam”.

odata stabilit, ne-am intors la masini sa pornim spre alba. in acel moment mi-am aruncat, intr-o doara, ochii in geamul de la portiera. si m-am ingrozit. imi luasem puloverul PE DOS!! discutasem mai bine de 15 minute cu domnul IKEA si cu ceilalti 6 suedezi, ma hlizisem de mama focului, in timp ce cusaturile laterale ale puloverului meu bej se vedeau in toata splendoarea lor, iar eticheta visinie pe care scria frumos “esprit” era foarte la vedere. :))) si asta doar din cauza ca m-am trezit dimineata, inainte de 8.30.

dar cu toata gafa, sunt extrem de mandra de ziua de ieri si de felul in care au decurs mai apoi lucrurile. din cate stiu, deocamdata sunt singura ziarista din romania care i-a luat un interviu lui ingvar kamprad. poate nu pare cine stie ce scofala, dar mie, una, astfel de situatii imi foarte tihnesc. chiar daca din cauza spatiului, in paginile ziarului nu a intrat tot ce am scris sau cum am vrut eu, chiar daca cititorii sunt carcotashi si fac tot felul de comentarii rautacioase pe site, chiar daca ziua de azi va trece ca si cand nu a fost, pentru astfel de mici momente traiesc.

—————

* partea cu “sursele” e si ea amuzanta in simplitatea ei. a fost ceva de genul: “bade, de ce maturi in fatza fabricii? vine basescu?”. “nuuu. vine maine ala care are IKEA”. banal, nu? :))))

4

multe si marunte

…acum cateva zile, fana mi-a pasat un nou joc: brand yourself. cum ar veni, pe ce as vrea sa-mi pun numele. cu toata dorinta mea de a-i raspunde dragei de fana, nu ma vad in stare. nu vreau sa fiu brand nici macar in joaca. mi-e tarsha de chestii de-astea. oricum, prenumele “laura” apare deja pe te miri ce, iar nickname-ul “licurici” (o porecla pe care eu o am de prin ’96) e folosit la scara prezidentiala. mai mult decat suficient. so, imi pare sincer rau, fana! :(((

…pour le connaisseuri: a aparut al doilea sezon din Rome. mai exact, primele cinci episoade. absolut minunat! la fel de meticulos si incitant ca si prima parte. prietenul andi spune ca s-a mai blegit, probabil pt ca nu prea mai fac amor romanii in seria asta. :)))) eu sunt, insa, la fel de fascinata de film. mi-a placut de la bun inceput, mai ales pentru modul in care producatorii au creat cu mare finetze mici evenimente care fac, de fapt, istoria (spre exemplu, amanuntul care l-a impiedicat pe marc antoniu sa voteze in senat motiunea lui pompei vizavi de cezar). si fascinant a a ramas pana azi.

…tot la capitolul filme – am descoperit alte trei care mi-au tihnit: life on mars, kiss kiss bang bang si factotum. nu spun despre ele decat ca primul e un serial bbc din 2006 foarte bine facut, al doilea e cel mai amuzant si viu film noir pe care l-am vazut in ultima vreme, iar al treilea e o foarte buna recomandare a unui trecator (caruia ii multumesc, din nou, cu aceasta ocazie :))) ). cei care nu le-ati vazut, credeti-ma pe cuvant, merita sa va pierdeti timpul cu fiecare.

…si am mai descoperit ceva. de data asta datorita raiului pe care il avem. (plecaciuni, maestre!). e vorba despre o trupa foooarte misto, tortoise pe numele ei. de loc din chicago, infiintata pe la inceputul anilor ’90, tortoise canta un fel de post-rock cu tot felul de influente (dub, jazz, electronica etc). cele 30 de minute de concert pe care le-am ascultat mi-au creat starea aia nedefinita de a-mi fi dor de locuri pe care nu le-am vazut niciodata. plus ca am avut impresia ca, prin nu stiu ce minune, am fost la concertul ala. din pacate, nu.

[Last Update] – care aveti maine drum in belgia, dati o fuga si in leuven, la het depot (musikcentrum). este concert tortoise. 🙂

5

emoticoncertul meu

…trebuie sa recunosc ca dragul de darius (adica, al nostru genial jeg) mi-a facut cea mai surprinzatoare si mai amuzanta dedicatie de valentine’s day de pana acum: primul emoticoncert in limba romana creat de dansul. :))) zice el pe undeva prin text, pe-acolo: “Pe cel mai recent i-l dedicăm cu ocazia sfântului Balint lu’ Licuricea, care a propus melodia”. sa fie primit! :))) (aici ar trebui, de fapt, sa fie un emoticon de-ala care se inroseste de placere…?)

da’ cum de mie? pai, asta cica mi se trage de la interviul pe care il facusem cu ‘mnealui dupa ce domnii de la yahoo! messenger mi-au confirmat ca au fost pe spate de bucurie ca darius s-a jucat cu emoticonurile lor. so, in timp ce stateam noi de vorba in apartamentul creativului (apropo, cu ocazia aceea mi s-a spulberat definitiv mitul studentului sarac :)) ), am aflat ca are de gand sa faca si emoticoncerturi pe muzica romaneasca de tot felul, inclusiv manele. asa ca i-am sugerat, intr-o doara, celebra “ma iubeste femeile”, o piesa care mie mi se pare ca aduce mai degraba cu muzica mahalelor bucurestene din perioada interbelica si nu cu manelele de azi. evident, nu mi-am imaginat ca domnul darius va lua in considerare spusele mele, dar iata ca m-am inselat. n-ar fi prima data, asa ca va trebui sa am grija de acum inainte ce cuvinte rostesc. :)))

e drept ca fereastra de y!mess folosita e tot a paulei, dar darius a dorit sa ma asigure ca asta e “chestie de brand” si ca, de fapt, el mie mi se destainuie. yeah, right! 🙂 oricum, foarte multumesc, darius.

ps: dar tot degeaba. nu gatesc pentru tine :))))))

17

zarurile lui bukowski

…dupa cum ziceam mai demult, nu ma dau in vant dupa poeme. sunt putine cele care ma incanta si carora le gasesc rost in viata mea. mi se intampla insa, fara sa vreau, sa mi se lipeasca pe cate o dunga de creier cateva franturi din unele si sa mi le amintesc uneori asa, dintr-odata. azi a fost una din acele zile in care mi-am amintit. probabil din cauza soarelui, probabil din cauza binelui, probabil din cauza deciziilor luate, probabil din cauza fluturilor din stomac, probabil din cauza unui alt cuvant sau probabil pentru ca trebuia, pur si simplu, sa imi amintesc. cert e ca domnul bukowski s-a plictisit sa stea cuminte in pliul mintii mele si a iesit jucandu-se cu zarurile. cuta respectiva a dat primele 4-5 linii ale poemului, spatiul virtual le-a completat pe celelalte. si iata:

if you’re going to try, go all the
way.
otherwise, don’t even start.
if you’re going to try, go all the
way.
this could mean losing girlfriends,
wives, relatives, jobs and
maybe your mind.
go all the way.
it could mean not eating for 3 or 4 days.
it could mean freezing on a
park bench.
it could mean jail,
it could mean derision,
mockery,
isolation.
isolation is the gift,
all the others are a test of your
endurance, of
how much you really want to
do it.
and you’ll do it
despite rejection and the worst odds
and it will be better than
anything else
you can imagine.
if you’re going to try,
go all the way.
there is no other feeling like
that.
you will be alone with the gods
and the nights will flame with
fire.
do it, do it, do it.
do it.
all the way
all the way.
you will ride life straight to
perfect laughter, its
the only good fight
there is.

mai e ceva de adaugat? ah, da. pe piatra de mormant a lui bukowski sta scris doar atat: “Don’t Try” 🙂

13

“doamna” melania

…cand am vazut acum doua zile deschiderea din “gandul” semnata melania mandas vergu (e vorba de acea “gramo’s” deschidere), nu m-am putut abtine sa nu zambesc a rade. nu de alta, dar imaginea scortzoasei melania scriind un articol oarecum tabloidal e o imagine de care nu te poti decat amuza. nu stiu ce o fi manat-o in lupta pe “doamna” melania si de ce s-a gandit ea sa scrie despre un blog si pozele lui, dar un astfel de subiect mi se pare departe de pretentiile ei inalte. asta in cazul in care dansa nu considera ca a facut o dezvaluire de-a dreptul senzationala si demna de un ziar quality precum se vrea “gandul”.

am o singura amintire despre “doamna” melania si pentru mine e mai mult decat edificatoare. se intampla anul trecut, prin primavara, la susai, unde sarbu pusese de o intalnire a editorilor din trust. cu aceasta ocazia urma sa ne fie prezentata si echipa “gandul”, noua sa achizitie. printre cei de la “gandul” se afla, evident, melania mandas vergu, sefa departamentului educatie, daca bine imi aduc aminte. in timpul meetingului, pentru a socializa mai mult unii cu altii, sarbu a venit cu o gaselnita de team building. ecusoanele cu numele noastre urmau sa fie amestecate si fiecare trebuia sa aleaga un altul, la intamplare. dupa care, te intalneai si discutai una-alta cu proprietarul ecusonului ales, astfel incat sa il poti prezenta mai apoi celorlalti, pret de vreo 5-10 minute.

asa se face ca ecusonul melaniei mandas a fost tras de prietena si colega mea de atunci, lavinia. potrivit regulillor jocului, lavinia s-a indreptat inspre doamna in cauza pentru a-i afla povestea. s-a prezentat frumos si i-a spus:

 – s-a nimerit ca eu sa aleg ecusonul dumneavoastra. putem povesti cateva minute?

“doamna” melania s-a uitat la ea de undeva, de sus (desi erau de aceeasi inaltime), si a intrebat-o scurt:

– mi-ai citit articolele?

oarecum mirata de intrebare, lavinia a raspuns:

– nu.

in acel moment, “doamna” melania si-a dat ochii peste cap, s-a intors scrasnind pe tocuri, si dusa a fost. 🙂

cand a venit lavinia sa-mi povesteasca patzania, initial am intrebat-o de ce nu i-a replicat: “da’ dumneavoastra m-ati citit pe mine?”. dupa care mi-am dat seama ca nu rezolva, oricum, nimic. melania mandas vergu nu ar fi sesizat nici comicu’ si nici penibilitatea situatiei in care singura se pusese. era doar un personaj acru, plin de sine si intzepat, cum rar mi-a fost dat sa vad, care isi inchipuia ca e nici mai mult, nici mai putin decat buricul pamantului. si, culmea, nu era. 🙂