…nu stiu de ce, dar barbatilor din viata mea le place sa imi dea papuci. la propriu. nearticulat. nu va inchipuiti ca sunt atat de originali incat sa vina cu o pereche de papuci la mine, sa mi-i arunce in fatza si sa urle: „tzine si dispari din viata mea!!!!”. :))) ar fi o chestie cel putin amuzanta si mi-ar placea, sincera sa fiu, sa gasesc unul cu un simt al umorului atat de dezvoltat incat sa incheie o relatie in felul asta. dar nici vorba. barbatii din viata mea imi fac cadou pantofi, cizme sau papuci de casa cu toata dragostea de care sunt ei capabili, in momentele in care lucrurile intre noi merg extraordinar de bine si nu exista nici cel mai mic nor negru la orizont.
asa se face ca, de-a lungul vremii, pe langa pantofii cumparati de mine, am adunat un raft intreg cu incaltaminte primita cadou de la reprezentantii sexului masculin care mi-au trecut pragul sufletului. din respect fatza de ei si fatza de mine nu am aruncat pana acum nici o pereche, desi multi dintre acei papuci sunt batrani, storshi de viatza si demodatzi. si ori de cate ori ma uit la ei, imi dau seama ca fiecare in parte caracterizeaza paradoxal de bine atat personajul cu pricina, cat si relatia avuta cu acesta. sa ii luam pe rand.
prima pereche primita cadou nu a fost, de fapt, de pantofi, ci de slapi, si mi-a fost pusa in picioare de al doilea Barbat, pe plaja de la costinesti. erau (ma rog, inca mai sunt) de culoare verde crud, minimalisti si fini si m-am indragostit de ei la prima vedere. la fel de repede ma indragostisem si de al doilea Barbat, aceasta ramanand pana azi singura relatie din viatza mea care poate sta sub semnul acelui frantuzesc „coup de foudre”. asemeni slapilor, nici pasiunea respectiva nu a durat mai mult de o vara (ca sa fiu precisa, un an), dar a meritat fiecare fir de nisip dintre degetele de la picioare si fiecare secunda pierduta.
al patrulea Barbat mi-a facut cadou o pereche de tenisi BIT. tin minte si acum ca ii admirasem intr-o vitrina de langa magazinul central si a doua zi m-am trezit cu ei acasa. asta era definitoriu pentru al patrulea Barbat: nu exista dorinta a mea de care sa nu tina cont si sa nu caute sa mi-o indeplineasca. unde mai pui ca al patrulea Barbat era genul sportiv si spera ca tenisii aia sa ma motiveze. fara de succes, insa. dar chiar daca nu i-am incercat pe stadion sau in ceva sala de sport, tenisii albastrii cu rosu sunt si astazi perechea cea mai la indemana si mai iubita atunci cand vine vorba de excursii, tarnita, somesul rece sau altele de felul asta.
perechile urmatoare de pe raft sunt papuci de casa primiti de la al saselea Barbat. una dintre perechi este gri cu alb, genul acela pufos, cu un animalutz in fatza, iar cea de-a doua ceva mai sobra, maro cu verde si cu un ursuletz brodat. de la al saselea Barbat, iubitor de animale, de plante, de pescuit si de lenevit acasa in fatza televizorului, nici nu puteam primi altceva. nu ma plang insa, pentru ca, de departe, a fost cea mai relaxanta, linistita si calma relatie din cate am avut si mi-a foarte tihnit. chiar si acum, chit ca e la mii de kilometri distanta, al saselea Barbat este cel mai drag prieten al meu si cel mai „de-al casei”.
a venit apoi randul celui de-al optulea Barbat sa-si aduca obolul. stabil financiar si cosmopolit, al optulea Barbat s-a dovedit si cel mai darnic. asa m-am imbogatit cu alte patru perechi de papuci, de toate felurile. mai exact, o pereche de cizmulitze negre cu toc, simple si delicate; o pereche de pantofi parizieni, cu curelusa si varful patrat, tot negri; o pereche de cizme gri cu negru, cu un aer practic si in acelasi timp rafinat, si o pereche de mocasini de vara, portocaliu cu bej si cu multe pietricele brodate. evident, a fost o relatie plina si solida ca o portocala mecanica, dar in acelasi timp, previzibila si mult prea precisa, motiv pentru care s-a si incheiat.
papucii primiti de la al noualea Barbat sunt cei pe care ii remarca si ii admira toata lumea ori de cate ori ii incaltz. niciodata nu am inteles de ce, pentru ca desi sunt extrem de comozi, mie nu mi se par chiar cei mai frumosi papuci pe care ii am. sunt ecco, rosu cu negru, modelul acela „rechin” si au un aer nedefinit – nici sport, nici casual. nu stii in ce categorie sa-i asezi. in plus, au si o istorie agitata si stresanta asemeni relatiei cu al noualea Barbat: mi-au fost daruiti de Pasti, i-am aruncat inapoi respectivului personaj dupa vreo luna si i-am reprimit de Craciun. intre timp, au stat pe un dulap prafuit si se zice ca erau sa fie vanduti pe oser, pusi pe foc sau facuti cadou unei alte femei. bietii de ei…
ce-mi veni sa-mi amintesc de raftul cu pantofi? pai, tocmai am primit o pereche superba de cizme lungi, moi, negre cu un pic de maro si bej, cu un toc inalt si dreptunghiular, un bot rotund si o curelusa discreta la baza gleznei. si, dupa cum spuneam, nu exista nici un nor negru la orizont… :))))
eu am primit numai bijuterii de argint, de la fiecare personaj care m-a iubit la un moment dat….alex chiar m-a luat de nevasta cu un inel ( pe care i-l gasise maica-sa in bagaj inainte sa plece si se apuca de plans…:D )de fata cu toti cainii mei de plus ca martori la celebrul eveniment…a fost o ceremonie simpla, la mine in camera 😀
acum cateva saptamani mi-a povestit un coleg de serviciu ca dupa ce s-a insurat si noua nevasta s-a mutat la el in apartament, intr-o zi cand el era la munca, respectiva a ars toate scrisorile, pozele sau orice fel de amintiri pe care le avea de la fostele iubite + a si chemat preotul sa sfinteasca casa…..stateam si ma gandeam ca daca cineva mi-ar face mie ceva de genul, as muri de nervi….chiar daca stiu ca nu e bine sa te legi foarte mult de trecut, nu cred ca as suporta ideea sa raman fara cutiille mele converse pline de te miri ce amintiri…
p.s. frumoase cizmele, by the way :P…si nu numai ele…
cred ca as fi divortat in locul aluia. zau. e stupid sa-ti arunci tu amintirile, daramite sa o mai faca altcineva. amintirile si trecutul te definesc si te fac ceea ce esti. cum sa renunti la ele?
cat despre cizme, sunt exact ce aveam nevoie acum :)))
el nu s-a suparat, a zis ca daca asta a fost dorinta ei, fie! ce mai putea face?
eu as muri de nervi sa imi stearga cineva trecutul astfel….niciodata nu am suportat ca omul de langa mine sa nu ma lase sa vorbesc cu ex-prietenii… am avut la un moment dat un prieten care m-a pus sa sterg din agenda telefonului mobil numerele ‘ecsilor’ – le-am sters pt ca altfel am fi dus un razboi la infinit, dar si pentru ca le stiam oricum nr de tel pe de rost si tot vorbeam cu ei cand aveam chef….eu zic ca nu poti sa te bagi in viata unui om, cu bocancii si sa ii stergi toate amintirile, nimeni nu are un astfel de drept.
cum ai reactiona sa te trezesti intr-o zi ca noul barbat ti-a aruncat raftul cu pantofi la gunoi?
mi se pare trist sa compari relatiile cu pantofii…chiar daca sunt trecute, ca si pantofii prafuiti.
pentru mirandolina, in locul colegului cred ca -i dadeam foc la haine daca pateam la fel..
chiar daca e sotie, nu-i da dreptul sa arunce la gunoi trecututl lui. da, il pune deoparte, il ascunde in beci…pune caramizi pe el, dar nu are nici un drept sa il distruga.
gabriel, trebuie sa stii ca in viata unei femei, pantofii ocupa un rol FOARTE important; deci a-i compara cu barbatii nu e trist, e foarte normal pentru o femeie. intr-un top al interesului feminin, cred ca barbatii si pantofii s-ar clasa pe primele doua locuri, in majoritatea cazurilor.
mie mi-a placut teribil comparatia…:)
aici ai dreptate Ana…ma uit pe rafturile unde-si tine sotia mea pantofii, si cu durere in suflet si tremur la buzunar, iti dau dreptate:)
Mda… fiecare pereche era exact ce aveai nevoie atunci…
ce ciudat!!!
stau si ma gandesc – eu nu am primit papuci – insa imi dau seama ca in viata mea nu am avut o pereche de papuci cu care sa ma identific, asa cum am de exemplu pantaloni. Am avut o mie de papuci, de diferite forme, culori, materiale, marci sau no-name, noi sau second. Si inca mai caut perechea aia ideala de papuci. S-ar putea face poate o paralela:))
Singura pereche de incalzari care m-o satisfacut total – practic si estetic – o fost una de saboti de piele si talba de lemn, dar cu un fel de curelusa. Erau tare ciudati, nu semanau cu nimic din ce cunoasteti – o forma intre saboti olandezi si pantofii de flamenco – maro inchis. mergeau de minune cu fusta mea colorata gitane. am facut senzatie in Spania cu ei… culmea, in perioada aia am intalnit tipul cel mai misto – cu care m-am inteles-simtit cel mai bine in viata mea de pana atunci. S din Granada. o fost super-scurta povestea noastra, si printr-o conjunctura nefericita – eu am plecat mai repede decat se preconiza si el trebuia sa vina sa ma conduca la autocar, dar orchestra lui era cazata altundeva si nu puteam sa.l anunt – am plecat fara sa ne luam ramas bun si schimb de adrese.
papucii nu-i gasesc – or fi pe undeva prin pod – si mi-i ciuda ca nu i.-am mai purtat de 3 ani. si S. e pierdut. dar nici nu vreau sa-l caut, ca acuma ar fi alta mancare de peste.
cautati-va deci papucii si veti gasi Barbatul! :)))
ERATA
ca sa nu li se para ciudata contradictia – ca nu mi-am gasit papucii ideali, dar am avut o „pereche de incaltzari care m-o satisfacut total”, cititi „99%” in loc de total. ma ia gura pe dinainte
mirandolina: mizez pe intzelepciunea lui si sper sa nu faca o astfel de gafa :)))
gabriel: din pct meu de vedere, nu exista nici un pic de tristetze in relationarea asta. din contra. mi-s foarte dragi papucii mei si la fel de dragi mi-s si relatiile trecute si nu ma gandesc cu tristetze sau parere de rau la ele. in plus, sunt fericita ori de cate ori gasesc un fir rosu, vreun simbol sau o oarecare logica in ce mi se intampla. chiar daca teoriile se dovedesc mai apoi de doi bani, ramane bucuria jocului in sine.
ana: sper sa ajungi sa-ti iei odata acei manolo’s 🙂
cezar: da 🙂
letu: si uite-asa am ajuns la teoria intitulata „procesul de initiere cenusareasa” :)))
adevarul e ca niciunul dintre Barbati nu m-a cunoscut atat de bine incat sa-mi dea cadou pantofii cu care eu ma identific: balerinii. astia imi plac cel mai mult pt ca sunt fini, usori, comozi, practici, versatili, singurul gen de pantof care poate fi purtat cu orice, oriunde si oricand. cand voi primi balerini, voi stii o treaba. :)))
la primul bonus, honey 🙂
Mi-a placut mult postul asta cu pantofii. Acum mi-am dat si eu seama cat de mult poate o pereche de pantofi sa te defineasca. Pe tine, sau pe relatia ta.
Care-i magazinu` de langa Central? 😀
mie mi-a picat fisa in timp ce ma uitam la pantofi si ma gandeam ce sa mai arunc din dulap ca sa am mai mult loc. si, bineinteles, nu am aruncat nimic :)))
era vorba de vechiul magazin Sport, unde acum e Leonardo. dar tenisi BIT am vazut pe eroilor zilele trecute, pe partea cu BT. 🙂
ps: ma bucur ca ai citit postul asta cu placere 🙂