razboiul meu

…ma gandeam zilele trecute ca am avea nevoie de un al treilea razboi mondial. nu de alta, dar am sentimentul ca, de la o vreme, degeneram. ne transformam incet, da’ sigur intr-o generatie plicticoasa, fara de spirit, nemotivata si infantila. am transformat nimicurile in lucruri esentiale si ne consumam tot timpul ca sa le dam importanta cuvenita. ne batem capul cu corectitudini politice de suprafata si credem ca toate acestea ne inalta spiritul si ne fac mai buni. nu ne fac. asa ca, un razboi mondial ar fi salvator. ma rog, unul adevarat, ca sa zic asa, si nu unul diplomatic care sa se desfasoare in cancelarii si pe hartie. razboiul care mi-l doresc eu ar scutura lumea din temelii si ar schimba-o. in bine, evident. pentru ca dupa ce cunosti iadul nu poti decat sa urci. n-ai alta cale.

razboiul meu ar aduce barbatii lumii umar la umar in transee, le-ar trezi simturile adormite si uitate, i-ar reinvata ce inseamna cuvinte precum “onoare”, “patrie”, “curaj”, “prietenie”. razboiul meu le-ar arata femeilor ca sacrificiul de sine este mult mai de pret decat o rochie versace si le-ar face sa inteleaga ca feminismul e doar spoiala si cuvinte marete care te duc la singuratate. razboiul meu ar cali spirite, ar intari principii si ar forma caractere, ar arata ce inseamna dragostea si suferinta adevarata si nu cea inchipuita, de telenovele si reviste de scandal. razboiul meu ar fi unul “clasic”, interstatal, si nu unul al warlords-ilor. ar fi un razboi cinstit. barbatesc. si romantic, totodata.

ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa spun ar trebui sa ascultati “lili marlene”. si sa-i cunoasteti povestea. v-o spun, pe scurt. este, de departe, cel mai popular cantec din al doilea razboi mondial. versurile au fost scrise in timpul primului razboi mondial, de un neamt, hans leip. in ’38, un alt neamt, norbert schultze, a pus textul pe muzica sub numele “Das Madchen unter der Laterne” (“fata de sub felinar”). un an mai tarziu, melodia a devenit faimoasa ca “lili marlene”, cantata fiind de nemtoaica lale andersen. in 18 august ’41, “lili marlene” a fost difuzata de radio belgrad (iugoslavia era sub ocupatie nazista), post ce putea fi receptionat si de trupele aliate din europa si zona mediteraneana. desi goebbels (ministrul nazist cu propaganda) nu iubea melodia defel, considerand-o demoralizatoare, ea a fost pe placul generalului rommel care a cerut radioului sa o difuzeze in fiecare seara. ca urmare, zilnic, la 21.55, inainte de inchiderea transmisiei, radio belgrad difuza “lili marlene” – “Vor der Kaserne / Vor dem großen Tor / Stand eine Laterne / Und steht sie noch davor…”

melodia a devenit preferata tuturor soldatilor, indiferent de tabara. textul a fost tradus in 48 de limbi, existand chiar si o varianta romaneasca. cele mai cunoscute variante raman insa cele interpretate de marlene dietrich si vera lynn . ce se auzea la noi, prin ’41-’45, incepea cu “undeva departe un soldat scria / vorbe de iubire catre draga sa…”. din pacate, n-am reusit sa aflu continuarea, dar l-am auzit intr-o seara pe dinescu in emisiunea cu stelian tanase cantand propria lui varianta. suna cam asa: “furisat prin stepa / ca un lup stingher / trupul tau de aur / l-am zarit pe cer / oricare floare de pe drum / e al tau parfum / esti tu, lili marlene… ” etc. nu era cea mai buna interpretare posibila, dinescu nu prea stie canta, dar melodia mi-a adus aminte de amintirile bunicului meu despre ww2 . un razboi care l-a format ca barbat si ca om. despre asta vorbesc.

ps: vedeti? am invatat sa pun link-uri. multumesc, andrei! πŸ™‚

15 thoughts on “razboiul meu

  1. Nu exista razboi romantic, draga mea. Uita-te la ce-i invata pe bietzii soldati americani razboiul. Aproape toti “cei din linia intai” sub pushti de 18-19 ani, care vin acasa fara maini si picioare. Si astia sunt aia norocosi, ca ceilalti se intorc in cosciuge…
    O fi lumea noastra plicticoasa, comoda si lipsita de virtuti, da’ nici razboiul nu-i un cantec de ascultat la radio….

  2. nici n-am zis ca razboiul e un cantec. lili marlene era un simbol.
    exista mai multe fetze pentru fiecare razboi in parte. si un razboi poate fi si romantic. depinde cine priveste, de unde priveste si ce vrea sa vada.

    dintre toti oamenii care citesc blogul asta, tu trebuia sa intelegi cel mai bine ce vroiam sa zic in textul asta πŸ™‚

  3. motive de razboi? ce, sunt asa de greu de gasit?
    gandeste-te la WW1: impuscarea unui oarecare tanar (ma rog, print mostenitor, dar astea sunt detalii)
    hai sa aberam acuma si sa ne gandim puitn: uciderea lui saddam nu e motiv destul de bun?
    dar mai ramane ceva romantic in razboiul asta inchipuit?

  4. uciderea lui saddam nu cred ca va duce la razboi. si chiar daca va duce nu e un razboi care sa fie dus in europa, ca pe vremuri. plus ca e un razboi in care eu nu cred si nici un european nu cred ca crede. eu vorbeam de razboaie in care oamenii se inrolau din principii si idealuri comune si profunde, nu pentru o leafa grasa si niste minciuni.

    da’ o doza de romantism are fiecare razboi. eu asa cred.

  5. … problema e ca idealurile comune si profunde nu mai exista.

    da nu cred ca a existat vreun razboi mondial declansat in mod real de dragul unor valori sau idealuri umane. erau si astia dusi cu zaharelul, ba de amenintarea ideologiei naziste (e drept ca exista), ba de idealurile nationale si a recuperarii unor treburi din ograda proprie (sau considerat de ograda proprie etc). daca ar fi fost doar lupta impotriva ideologiilor nasoale (ma refer acuma la astia mai “spalatei” ca francezi sau americani), de ce ne-au lasat sovieticilor? ASTA ARATA CA PAN LA URMA TOTUL SE REDUCE LA stabilirea polilor de putere si a zonelor de influenta. UE s-o constituit si ca sa elimine posibilitatea unui nou RM. dar nu poate functiona atata timp cat neaga orice valori comune fundamentale, cu exceptia unor maruntzisuri.

    si in zonele de conflict unde se inroleaza mai mult sau mai putin de bunavoie oamenii nu-s neaparat mai buni. razboiul si inraieste…

    e drept ca ai nostri bunici erau din alta stofa si asta, datorita in parte, si vremurilor grele prin care au trecut. dar erau de alta stofa si calitate inca de dinainte de razboi, ca ei stiau ce e bine si ce e rau, judecau mai mult lucrurile impreuna, nu le inghiteau direct, semipreparate la tv si alte mijloace. si atunci exista propaganda cat incape, da parca era mai ingenua.

    dar in schimb – chestie care se potriveste cu ideea ta – am citit pe undeva ca astia care au trecut prin razboaie mondiale cica o fost mai “dedicati”, fideli si profunzi in amor. adica veteranii au generat cea mai inalta rata de casatorii reusite si solide din secolul trecut.

    singurul avantaj al razboiului e intr-adevar faptul ca in mijlocul infernului esti nevoit sa cauti si sa urmaresti acel punct care nu este infern (asta e pe undeva o parafrazare de nu stiu unde). de aici limpezimea in privire asupra vietii.

    dar eu nu stiu daca as rezista intr-un posibil razboi mondial. si nu stiu cine ar putea. de asta prefer sa pot si sa fac fatza micilor neajunsuri de zi cu zi si sa fac fata marilor probleme care oricum apar.

    si ma enerveaza ca omul in general e asa de handicapat ca doar dupa ce vine un mare rau stie sa guste binele care e mereu cu el. deci ne trebuie un salt de constiinta, nu o schimbre de circumstante. :))))

  6. bun. practic ce zici tu mai sus imi sustine ideea. πŸ™‚

    esti de acord cu faptul ca omul gaseste binele dupa ce trece printr-o mare de rau, esti de acord ca ne-am pierdut barbatia si ca nu mai credem in principii, esti de acord ca nu suntem o generatie de calitate ci ne-au inmuiat tocmai acele lucruri care am crezut ca ne vor inaltza, esti de acord ca razboiul scoate la iveala o dragoste cum astazi nu se mai gaseste.

    nu esti de acord doar cu ideea razboiului. zici ca ne trebuie un salt de constiinta obtinut altfel, nu printr-un razboi. cum l-ai putea obtine? caci singurul mod care mie imi trece acum prin cap ca ar mai putea schimba ceva, nu cred ca mai este posibil. fiul lui Dumnezeu nu se naste si nu se lasa rastignit de doua ori pentru noi. desi, mai stii… (na, chestia asta cu “mai stii” a scos Geamanul din mine πŸ™‚ )

    so, posibilitatea asta fiind eliminata din bun simt si respect, zi-mi alte variante care ne-ar ajuta. un cataclism natural? poate ca, daca incalzirea globala continua. dar in cazul asta nu stiu de mai ramane cineva pe aici sa o ia de la capat. dupa un razboi mai sunt ceva sanse (in cazul in care nu e nuclear, evident) πŸ™‚

    razboaiele incepeau de cele mai multe ori din motive inflorite propagandistic, e limpede asta, dar omul de rand lupta din convingere si cu constiinta unor principii si idealuri adevarate. pe cati din barbatii pe care ii cunosti ii vezi azi facand asta? eu desi stiu o groaza de lume, cunosc doar doi barbati in momentul acesta care ar lupta pt motivele de care zic: mihnea si fumi. in rest… (pana acum cateva zile as fi zis si dan, dar de cand cu arestarea in dosarul “gazeta” nu mai stiu ce sa cred despre el)

    n-am scris postul asta pentru ca imi place mie sa vad carne si sange pe strada, ci pentru ca m-am saturat de autosufiecienta noastra, de faptul ca nu mai ai pe cine te baza in jurul tau, ca nu mai e cuvantul cuvant, ca respectul pt aproapele tau e o notiune abstracta, ca totul s-a redus la “sa-mi fie mie bine”, ca nu mai poti baga mana in foc pentru nimeni etc etc.

    mda. vorba lui mihnea, ce-am fost si ce-am ajuns…

    ei, daca imi poti aduce toate astea inapoi altfel, sunt cea mai fericita muritoare. eu nu am alta solutie.

    ps: iar exemplul cu lili marlene l-am dat pt ca melodia aia, cantata fara de diferenta de toti soldatii din ww2, aduna la un loc tot binele, dragostea si speranta care exista atunci intr-o lume scufundata in iad. goebbles ura cantecul crezand ca nu-i motiveaza pe germanii lui, dar goebbels era un idiot, spre deosebire de rommel, un general adevarat care stia ca intr-un razboi precum acela, in primul rand dragostea te salveaza. romantic, nu? πŸ™‚

  7. pai scuza-ma, daca recunoastem faptul ca war sucks si ca mantuirea s-o implinit deja (se implineste, este), inseamna ca tine de libertatea fiecaruia sa vada si sa umble. un razboi ca solutie e totusi o chestie reductiva, pentru ca ii conditioneaza pe oameni sa fie reactivi, deci nu-s cu adevarat liberi.
    provocarea e asta, ca in vremurile astea cenusii si cetzoase, fara ideal, sa urmezi sclipirea de viata si lumina care exista si ni se da. dar nu e o chestie ostentativa motivul sperantei, nu ti se baga in fatza si nu striga “ma fraiere, uita-ma aici!”, pentru ca si asta ar reduce di demnitatea fiintei tale si din libertate.

    daca tu ai intalnit 2 oameni in care ai intrezarit ceva calumea, inseamna ca se poate si fara razboi.

    oricum, sunt chestii in postul tau care imi plac din mai multe motive. si ma bucur ca nu esti o fiinta resemnata si autosuficienta, chiar daca ai limitele tale sau problemele tale, ca doar fiecare le avem.

    ceea ce inima ta doreste exista deja si atunci inca tre sa cauti. nu in formule prefabricate sau jumatati de raspunsuri, ci ceva care sa umple total de speranta si certitudine dorinta ta.

    mi se rupe daca ceea ce ti-am scris suna ciudat pentru unele urechi, parand goala vorbarie sentimentalistico-pseudo-existentialista.

    daca am o viata ma intereseaza sa traiesc la intensitatea care se cuvine si sa vanez sensul in fiecare dimineata cand ma trezesc, sa-l ghicesc pe strazi, in drum spre lucru, sa-l surprind in rutina serviciului sau al studiului si chiar a distractiei, iar seara sa adorm obosita, dar bucuroasa (chiar daca cu inima ranita inca de acea cautare al carui subiect doar se prefigureaza – dar se intrevede, pentru ca altfel s-ar numi pur stoicism imbecil) ca ziua aia s-o consumat ca un dar acceptat si valorificat.

    doar exercitiul asta ne poate face sa putem spunem eu si tu cu adevarat. (is prea echivoca, dar Laura, tu cam stii pe unde bat).
    concluzia e ca se poate si pe timp de pace. si ca de solidaritate, dragoste, poate chiar sacrificiu, e nevoie zilnic, nu doar in razboi,.

    te pup, pe curand.

  8. e ciudat cum am ajuns sa discutam subiectul asta ca si cand tu ai fi pacifista pamantului, iar eu adepta razboiului permanent, cand de fapt, subiectul e cu totul altul si nu se limiteaza la a crede sau nu in razboi.

    tu vii si-mi zici “tre sa cauti”. pai, vezi, asta e problema. astazi trebuie sa cauti ceea ce acum cativa zeci de ani era peste tot. am gasit doi oameni si tu zici ca e suficient si e dovada ca se poate si altfel. ma tem ca e doar dovada ca ne ducem de rapa cu tot optimismul tau sau al meu. cu o floare (ma rog, doua), nu se face primavara.

    stii care e ironia? ca gandindu-ma mai mult la chestia asta am ajuns sa cred ca nici macar un razboi nu ar schimba ceva in modul de a fi, de a gandi, de a simti a lumii asteia. astazi si razboiul ar fi o copie palida a celor de odinioara. ar fi un razboi al mercernarilor platiti, iar ai nostri barbati l-ar privi la televizor, la o ora de maxima audienta. ceea ce ar aduce televiziunilor un rating ridicat, evident.

    cat despre “sensul vietii gasit in fiecare clipa” – literatura asta motivationala ne mananca de vii.

    mi-e cam somn acum, dar promit sa dezbate problema asta pana in cele mai mici amanunte in februarie, la milano. πŸ™‚

    ps: oare ar trebui sa ma simt jignita pentru chestia cu limitele? :):):)

  9. bine tu Laura, de ce sa te simti jignita?

    tare faza cu razboiul privit la tv de barbati, acasa in fotoliul. dar de ce n-ar merge femeile la razboi? in sfarsit ar avea ocaza sa-si dovedeasca forta, inteligenta blablabla etc care nu e mai prejos de cea a barbatilor…. hahahahha. numai ca o sa vina americancele dopate si babrbatizate si atunci nu se mai pune. sau rusoaicele, vai ce votci o sa traga pe front si cum o sa injure, chiuie, fure ceasuri, violeze barbatii nostri etc.

    si frantuzoaicele o sa stea frumos sa povesteasca despre vin si branza, despre amorul in toate ipostazele sale, in cautarea socialismului pierdut si o sa piarda razboiul tocmai pe cand o sa-si dea seama ca valorile fundamentale ale frantzuzului raman NATIUNEA, PATRIA, POPORUL.

    Italiencele o sa cante de numa, dar o sa piarda si ele toate bataliile pentru ca o sa se ocupe cu transformarea uniformelor in piese de colectie. Si o sa se tot intrebe ce fac barbatii lor acasa, daca le inseala ori ba cu estice si africance, daca pierd prea mult vremea cu fotbalul tv in loc sa urmareasca cu pasiune si suflet la gura ce se intampla in razboiul femeilor (cred ca as scrie o carte e nume “razboiul femeilor” hahahah)… si cand si-ar raspunde afirmativ la asta ultima enigma (daca pierd italienii mai mult timp la fotbal decat la telejurnalul de razboi), italiencele se vor infuria groaznic si se vor intoarce cu o falca-n cer si-una-n pamant napoi in Cizma ca sa puna la punct treburile in patrie.

    olandezele o sa fie de fapt olandezi drogati in cautare de noi senzatii tare sado-masochistice si in timp ce le vine bomba-n cap in cartierul general inrosit o sa le transmita prin handsfree celor ramasi acasa care fumeaza in barurile cu tzestoasa ca o fost tare senzatia. si o sa se inroleze o gramada de barbofemei pe ultima suta de metri cu aids numa ca sa moara eroic intr-o senzatie tare – de preferat eutanasiei cu manusi albe din spitalele lor… si cand te gandesti la vremuri idilice in care vermeer picta femei curatzele cu bonetzele si cu sabotzei trabaluind printre lalele cu orizontul plin de barci… olandezii s-au stricat de la prea mult bine. odata ce au scapat de beleaua indundatiilor, au decazut. s-au separat in aripa puritana si aripa varza-varza…. si nu o sa castige niciun razboi. pe langa faptu ca cica juma din mamele olandeze is single.. cum sa-si lase pruncii acasa si sa plece la razboi?

    apoi, nordicele si germanicele, pana o sa-si puna la punct strategia si o sa-si aleaga cele mai bune arme, o sa vina la spartul targului, cat sa aduca munitie si incurajare la invingatoare….

    Dupa parerea mea, cele mai tari o sa fie englezoiacele si romancele care o sa se alieze si o sa invinga.;))))

    ca binele intotdeauna invingeHAHAHAHAA… da tre sa iti zic data viitoare ce fac romancele si englezoaicele, abia astept.

    ps. si evreicele is bune soldate, am vazut io un documentar. si nu-s grase si urate ca americancele din armata sua.

    ps2. si ardelencele o sa fie sefele generale, statmajore ale armatei anglo-romane. apoi colonelele o sa fie englezoiace si o sa aiba atributii pe mare. oltencele sunt bratul tare, asa ca o sa fie infanteria de prima fila, apoi moldovencele o sa fie trimise drept cercetase, ca se stiu strecura si aburi mai bine.

    banatencele o sa fie la transmisiuni. da nu la linii erotice. alea o sa fie moldovencele de peste prut si ucraineencele.

    armata noastra va avea de suferit unele neajunsuri si din partea unguroaicelor si a irlandezelor, care o sa vrea sa ne saboteze din motive etnice. adica, o sa ne atace rezervele de palinca si de bere (irlandezele).

    dar dupa ce se vor drege mai bine, le vor veni ganduri mai bune si noi o sa putem purta tratative calumea.
    irlanda o sa fie pe deplin independenta, iar din ungaria ne retragem regimentele rrom si astfel unguroiacele nu vor avea alte pretentii la transilvania, de bucurie ca au reusit o purificare etnica fara sange. noi trimitem triburile rrom in tarile nordice ca sa le mai revina culoare la fatza la blonzi. dar se pare ca deja arabii si africanii s-au prins de necesitatea altoirii la nordici si s-au inghesuit primii in peninsula baltica.

    daca tot sunt caliti la frig, trimitem poporromul in islanda, sa pescuiasca.

    de acolo o sa ne trimita vederi cu igloo si ei facand ice-surfing pe foci… ce misto..

  10. interesant post, mi-a placut, dar razboiul s-a schimbat, azi este un razboi al mercenarilor, al sinucigasilor,al victimelor colaterale si al dezonoarei.Dupa ww2, modul de a purta razboie s-a schimbat major.

Leave a Reply to krossfire Cancel reply

Your email address will not be published.