Am mai zis. Uneori visez sentimente. Iar sentimentele ălea sunt atât de puternice, încât mă trezesc din somn şi îmi dau peste cap toată ziua de după. Aşa şi acum. M-am culcat relativ împăcată cu mine şi cu viaţa. Nu-mi era nici mai bine, nici mai rău decât altădată. Nu mă gândisem la trecut, nu îmi făceam planuri de viitor, ci doar trăisem ziua, destul de liniştită şi veselă, aş putea zice.
Nu ştiu însă niciodată când adorm ce planuri are creierul meu pentru noaptea aia. Şi nici de ce vrea să mă facă, fără motiv, să retrăiesc sentimente trecute. Se răzbună pe mine pentru că îmi uit deliberat trecutul? Mă avertizează în felul lui asupra viitorului? Nu ştiu, n-aş putea să spun, dar cert e că în noaptea asta a dorit să îmi aducă aminte cum era când sufeream din dragoste, şi nu numai.
Cu o singură propoziţie, un vis de 10 secunde, de fapt, mi-a reactivat toate, dar absolut toate frustările şi durerile pe care le-am purtat în mine ani în şir şi pe care le-am crezut moarte şi îngropate. Se făcea că eram din nou împreună cu Al Nouălea Bărbat, iar relaţia părea să meargă mai bine decât mersese ea înainte. Eram, aş putea spune, fericită şi mulţumită.
Asta până când l-am întrebat, din senin:
– E adevărat că mâine dimineaţă pleci în Hawaii cu fata aia?
– Da. Aşa spune o sursă, a venit răspunsul.
Nu a terminat bine de spus cuvântul „sursă” că m-am trezit în secunda următoare în dureri. Mă durea, la propriu, carnea de pe inimă. Mi se rupea sufletul nu în două, ci în mii şi mii de bucăţi. Şi deşi, undeva într-un colţ conştient al creierului meu, mă întrebam ce dracu’ am eu cu Hawaii (de ce nu Praga, de exemplu?) şi ce caută „o sursă” în toată discuţia asta, totuşi nu puteam să nu sufăr din nou aşa cum sufeream mai demult, când nu primeam de la Al Nouălea ce credeam eu că merit să primesc.
Am stat trează vreo juma’ de oră ca să îmi temperez toate aceste sentimente răscolite şi să mă conving că nu e decât un vis. Că nimic din toate astea nu mi se întâmplă în mod real. Că am trecut peste şi că, de data asta, dacă ar fi să fie, nu aş mai suferi aşa cum am suferit. Am adormit destul de tristă. După care, creierul meu s-a gândit că e vremea să mai visez ceva. Că nu a fost suficientă durerea.
Aşa că mi-a pus în braţe un pui de buldog englez, auriu şi obez. Da. Un buldog englez, câinele pe care doresc să mi-l iau de o vreme încoace şi care e mult prea scump pentru buzunarele mele actuale. Am fost chiar şi la expoziţia canină din weekend, în ideea că găsesc vreun puiuţ şi îl conving pe proprietar să mi-l dea gratis. N-a fost să fie. La expoziţie nu era nici măcar un buldog englez, de sămânţă.
Dar, după cum spuneam, creierul meu s-a gândit că n-ar strica să simt cum e să ţin în braţe un pui de buldog englez, auriu şi obez. Care, după primele mele minute de fericire, mi-a murit în braţe. Din cauza obezităţii, bănuiesc, că altă explicaţie nu am. Pur şi simplu i s-a oprit inima în timp ce eu îl drăgăleam, în culmea fericirii fiind că am un buldog englez.
De data asta, m-am trezit plângând. Şi am plâns aşa, pe întuneric, vreo oră, pentru toţi buldogii englezi, aurii şi obezi, care mi-au murit în braţe fără ca eu să ştiu şi pentru toate sentimentele, frustrăriile şi neîmplinirile de care am avut parte până în ultimul timp. După care am adormit şi n-am mai visat nimic.
PS: Maică-mea îmi spune mereu că dacă vreau să uit un vis urât, primul lucru care trebuie să-l fac când mă trezesc e să mă uit pe geam şi visul dispare ca prin farmec. Nu mi-a zis însă niciodată unde să mă uit atunci când vreau să uit sentimente.
ştiu ce vrei să spui. uneori senzaţia de după vis îţi taie răsuflarea. de tristeţe sau de bucurie. mai ciudat e cînd singurele „senzaţii tari” din viaţă rămîn cele din vise…
şi sînt şi unele lucruri pe care le-am trăit DOAR în vise. dar cînd mă trezesc şi mă întreb de unde şi pînă unde feelingul acela, necunoscut, singurul răspuns posibil pare să fie: „din altă viaţă”.
E simplu: „sursa” e chiar nefericita care sta alaturi de no 9 . Acelasi no 9 care pe vremuri spunea ca nu e genul escapadelor (mai ales cele care depasesc granita judetului) .D-aia te doare domne.
La faza cu cainele nu stiu ce sa zic…poate ca e un semn sa-ti iei orice „marca” de caine…In spatele unei fete haioase si a unor ochi milosi, tot un suflet se afla…fie el englez sau maidanez. (zise posesoarea unui bichon maltez indragostita de nasul deja decolorat, al acestuia).
Mama ta daca ar putea sa iti spuna unde sa te uiti…nu numai ca ti-ar spune fara vreo ezitare dar ti-ar si indrepta pasii catre acel loc.
Poti eventual sa te uiti in fereastra sufletului si sa lasi aerul proaspat sa intre..
p.s 1: Ia sa-mi restrictionezi comentariile…ca numai tampenii aberez si stric atmosfera pe aici 😀
p.s 2: imi plac postarile de mor
Cred ca a fost ceva, ca si eu am avut niste vise ciudate azi noapte. O fi fost luna plina 😀
In general, am invatat sa-mi citesc in vise diverse semnale de alarma pe care mi le trage subconstientul.
andreea: crezi asta cu „altă viaţă”? uau, ce mi-ar plăcea să fie aşa! să te naşti iar şi iar… ca în Adam şi Eva a lui Rebreanu, dar să nu te chinui ca acolo, evident 🙂
katyna: nu ştiu ca lângă nr.9 să stea cineva acum, aşa că nu de aia e vorba. pur şi simplu creierul reacţionează haotic, zic eu. CTP spunea într-o emisiune că visurile sunt dejecţile creierului. poate despre asta e vorba.
ps1. ai bichon?? ce simpatic :)))
ps2: mă bucur că-ţi plac postările 🙂
lady io: şi cum citeşti? cauţi interpretări în cărţi sau ţi-ai făcut tu un sistem al tău? că mi-ar plăcea şi mie să deprind mecanismul 🙂
eu zic sa-ti dai niste comenzi inainte de culcare sa vezi ce mai vrea sursa sa-ti transmita. poti sa faci exercitiul asta si in stare de veghe dar este mai complicat. am fost impresionat. buldogii aia creti sunt si favoritii mei. am inteles totusi ca au o digestie dificila 😀
😀 da, a naibii sursă. aş prefera să uite de mine, totuşi.
(eu ştiam că buldogii au probleme cu inima şi coloana. de digestie habar nu aveam. dar, na, la cât sunt de frumoşi, pot fi şi mai bolnăvicioşi că nu mă supăr 🙂 )
cheerup! mai sunt 2 zile! si daca nu se intampla nimic, totusi, pe 11, nu uita ca vine cea mai grea iarna din lume. si daca nu vine nici iarna asta, ii avem, as a last resort, pe politicienii nostri… 😀
mda, cam aşa cred că e, cu mai multe vieţi. ce să zic, m-a făcut mama credulă 🙂
C.: în 11 voi fi un butoi de pulbere 😀 da’ cine zice că e cea mai grea iarnă? după căldura asta de toamnă? greu de crezut…
andreea: credulă e bine. mie îmi place. păstrează un iz de copilărie 🙂
m-am saturat de visurile care dor si de cele care ma sperie….cel mai cumplit e cand ai mai multe visuri din acestea pe noapte, si te trezesti terminat ,rasturnat si gol, de parca nu ai dormit nici macar un minut…
eu mananc o prajitura de obicei 😀
Gata, gonita-i sursa ! Pai ea vegheaza sa te reanimeze (te scapa din captivitatea ratiunii moarte … si reuseste pe atat de credibil sa-ti aminteasca de una din axiomele vietii: traim ca sa simtim !) si tu … a-i prefera sa uite de tine ! Eeee …
counselor: mda, aşa-s eu, mai proastă uneori. nu mă bucur de ce am şi caut tot ce nu mi se potriveşte 🙂
monalisa: cu prăji încă n-am încercat, da’ e o idee bună 😉
Prin sursa intelegeam … regizorul de filme nocturne (al meu, al tau, al fiecaruia). Stii ? baiatu’ ala bun care scoteceste prin cele mai tainice, adeseori si cele neplacute unghere (resp. registre)… pentru a ne reanima inima. Dar la exprimarea mea alambicata (si lipsindu-ma voit de emoticonuri) nu ma surprinde ca a fost gresit inteles. E ok si asa … nu conteaza.
dar nu am înţeles greşit, de fapt. ştiam la ce te referi. şi rămâne valabil ce am zis: chiar nu prea ştiu să mă bucur de ce am, fie el regizor personal de filme nocturne, fie altceva. 🙂