V-aţi ales Baba?

sursa: crestinortodox.ro

sursa: crestinortodox.ro

Sunt o babă rea la inimă şi voi avea un an plin de necazuri şi de supărări. Nu că vreau eu, dar azi e “baba mea” (în fiecare an aleg data de 5) şi, după cum aţi constatat, astăzi a fost o vreme de doi bani. Ca să nu zic  de kkt. Cel puţin în Cluj  a nins, a ploua, a fost mohorât şi frig. Şi aşa zice tradiţia că dacă e urât afară, baba e rea la inimă. 🙁

Eu speram ca zăpada asta să însemne măcar bani, dacă nu altceva mai bun, da’ nici vorbă. So, maxim, ce pot face? De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.  Mă voi înarma cu răbdare până trece anu’. Sau să-mi schimb “baba”, da’ de, da’ de mi se arată altceva mai bun? Chiar, se poate cioli? Dacă o schimb şi o să am o zi însorită şi frumoasă, o să fie şi anul la fel?

Că, sinceră să fiu, sunt dispusă să trişez. N-o fi un capăt de lume dacă o fac. Ce mi se poate întâmpla rău? Aveţi cumva idee care sunt pedepsele de Sus în acest caz? Ca să o fac în cunoştinţă de cauză, nu oricum. Aştept informări. Mulţam. 🙂

Şi, evident, să-mi ziceţi voi ce “babă” v-aţi ales. Ca să vă pot invidia. Sau nu. 😀

9 thoughts on “V-aţi ales Baba?

  1. Poi, sa vezi, eu nu imi “aleg”. Merg pe treaba cu ziua nasteriii. Si cum io-s nascuta intr-o zi de primavara pe 2, apoi baba mea de pe 2 o fo’ faina 😀
    P.S. “Chiar, se poate cioli?”, rogu-te, tradu-mi, ca n-am mai intalnit niciodata expresia 😀
    P.P.S. Nu cred ca is valabile pedepsele in cazul de fata 😀

  2. Ha. Si eu miam ales Baba pe 5, desi deobicei alegeam 9.
    SI aici vremea a fost la fel.
    Insa m-am simtit bine, m-am trezit fresh si am si mers pe jos la intoarcere de la servici, peste jumatate de ora, cu zapada moale pe sapca…
    Poate albul asta moale si umed e semn de belsug, de acomodare la situatii noi, la intelepciune si maturizare…
    Doar soare cu dinti si vant e bun ?

  3. domnisoara T: :)) înseamnă a trişa.

    şi eu tot cu ziua de naştere, după sistemul adunat cifrele şi împărţit la 2, dacă trec de nouă. so, 28 e ziua mea ca urmare 2+8=10:2=5 😀 simplu

    samanu: eu ştiu? că nu prea mă am cu tradiţiile ăstea. sper să fie bună şi zăpada asta la ceva 🙂

  4. Haaaaaaaaaaa. Stai, eu stiam ca 2+8=10=1+0=1. Adica doar le aduni. Abracadabrant, nu :D? Dar ideea e ca baba ta o fo’ pe 1 :))

  5. domnisoara T: da? eşti sigură că sunt numai adunate? eu ştiam că se împart şi la doi. noah, fuck. şi în 1 cum a fost, că nu mai ştiu?

    lady io: 🙂 dacă e belşug, împărţim. şi a cioli nu se foloseşte cred decât pe-aici, pe după Carpaţi. de-aia n-aţi prea auzit.

  6. Chiar azi am primit “confirmare”. Se tot aduna si se aduna, nici o imparteala. Deci baba ta o fo’ pe 1 si 1 o fo’ o zi tare mandra si faina 😀

  7. prima data cand am ales a fost in martie ’77. mama a fost cu ideea. aveam 7 ani. fratele meu a ales 7. eu 4. a fost si ultima data cand am ales o “baba”… 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published.