Nu mi-am pus în plan defel să stau să mă uit la Oscaruri. Ştiam că se dau în direct pe HBO şi în fiecare an am stat să le privesc, dar anul acesta mi s-au părut enervant de previzibile. Mi-a plăcut Avatar ca imagine, am apreciat că o femeie regizor a scos un film despre care se vorbeşte atât (The Hurt Locker), dar e strigător la cer modul în care a fost neglijat Inglourious Basterds, preferatul meu, şi am zis „pas”.
So, la 22.30 eram în pat şi adormită. S-au strâns o grămadă de nopţi albe din cauza lui taică-meu (care doarme ziua şi noaptea stă treaz şi mă strigă din două în două ore pentru te miri ce), aşa că am picat ca un erou. La 2.50 fix – cum altfel? – lui taică-meu i s-a părut că e ora prânzului şi, evident, m-a strigat să mă întrebe ce mâncăm.
După ce i-am explicat cum stau lucrurile, n-am mai putut dormi, aşa că am deschis televizorul amintindu-mi că la 3.00 începe show-ul Oscarurilor. Nu strica să mă uit până îmi venea din nou somnul. Am butonat un pic până am văzut covorul roşu şi sosirea invitaţilor. Am lăsat telecomanda jos şi am început să mă uit.
Artiştii se succedau unul după altul, care mai de care mai elegant şi mai binedispus. Interviuri de 2 minute, râsete, aprecieri la adresa toaletelor doamnelor şi domnilor etc. etc. Aşa a trecut o juma de oră, o oră, o oră jumate, două… Mă tot uitam la ceas şi mă întrebam cât naiba mai durează până intră ăştia în Kodak Theatre ca să ia parte la festivităţi.
La ora 5.00 fix, când am început să îi văd din nou pe primii veniţi perindându-se pe covor, mi-am dat seama ce mi se întâmplă: mă uitam ca proasta de două ore pe E! Entertainment în loc de HBO!!! Oscarurile începuseră de multă vreme, se decernaseră câteva dintre premii, iar eu stăteam şi treceam în revistă rochii şi tuxedo-uri. La cât eram de hăbăucă atunci când mă trezisem, nu am văzut sigla postului şi, chiar dacă erau între 5 invitaţi reclame despre canalul E! Entertainment, nu am făcut nici cea mai mică conexiune.
N-am mai stat să mă uit ce şi cum, după aia. La ce bun? Am închis televizorul şi de-abia dimineaţă m-am uitat în ziare la câştigători. Nimic surprinzător. Sincer, mă bucur că ex-nevasta lui Cameron i-a luat faţa acestuia, dar Inglourious Basterds e tot cel mai bun film al anului, pentru mine. Doar că nu dau eu Oscarurile. 🙁