Ne cunoaştem de suficienţi ani ca să fiţi parte importantă din ce urmează. Practic, dacă nu eraţi şi voi implicaţi, nu începea următoarea poveste. Da’ bănuiesc că nu înţelegeţi nimic din ce zic, aşa că mă explic. Mi s-a propus să îmi public textele de pe blog (mă rog, bloguri) la o editură clujeană, Eikon pe numele ei. Propunerea vine de la Tibi Fărcaş, coordonatorul colecţiei Devoratorul de presă.
Nu vă entuziasmaţi prea tare. Adevărul e că, oraş mic, oamenii se cunosc între ei, aşa că nu e de mirare că apar astfel de oferte. Dacă locuiam în Bucureşti, spre exemplu, sau la New York, nici dracu’ nu venea la mine să mă întrebe de sănătate, dar aşa…
În fine, una peste alta am fost pusă în situaţia de a decide: mă public sau nu mă public? Ei bine, chit că au trecut câteva săptămâni de când am fost întrebată, eu nu mă pot hotărî. Prima mea reacţie a fost că aş fi penibilă să scot într-o carte, care se va vinde pe bani, nişte texte care deja au fost citite şi recitite de sute de oameni gratis. E uşor aiurea, nu? Cine ar cumpăra-o? Şi de ce când are totul la distanţă de un click?
În acelaşi timp mi s-a părut că aş fi un fel de impostoare a scrisului, că m-aş da ce nu sunt. Categoric, nu sunt scriitoare. O carte e o treabă importantă, care cere sudoare, talent, muncă şi nervi consumaţi. O carte înseamnă ceva, nu e doar hârtie tipărită. Or textele mele de pe bloguri nu se ridică la nivelul ăsta. Multe dintre ele sunt scrise impulsiv, într-o perioadă de suferinţă mai mult sau mai puţin conştientizată, şi nu îmi par a avea suficientă valoare pentru a fi tipărite. (Iar acum nu sunt ipocrită. Chiar cred ce zic!)
Pe de altă parte, monstruleţul ăla mic, vanitos, care ne face pe toţi ziariştii să ne credem mari scriitori, nu doarme bine mersi în mine, ci e al naibii de treaz, îşi bagă coada peste tot şi mă tot îndeamnă: „Acceptă, acceptă, acceptă! Nu scrii tu mai prost ca alţii şi dacă tot ţi s-a ivit ocazia, nu da cu piciorul. Nu fi proastă cum ai fost mereu când a venit vorba de a ieşi în faţă cu ceva. În fond, e şi asta o formă nouă de literatură”.
Astfel stând lucrurile şi cum nu pot lua niciodată decizii cu adevărat importante de una singură, mi-am întrebat într-o primă fază prietenii apropiaţi. În afara de o reacţie sceptică (şi pe gustul meu, recunosc), cea a Biancăi, restul mi-au zis direct: Fă-o! Ba chiar, „Fă-o, nu te mai gândi, ai timp să te gândeşti după ce apare cartea”! (iar aici l-am citat pe Fumi).
Doar că nici măcar aşa nu mă pot hotărî, fir-ar al naibii firea mea de Gemeni. Aşa că, e rândul să vă cer vouă părerea: ce dracu’ să fac? Ştiu, nu e ca şi cum aş apăsa pe butonul roşu şi aş declanşa al treilea război mondial, dar e totuşi o decizie de luat. Pe care nu o pot lua. Frica mea cea mai mare e să nu fiu penibilă în acest demers. Urăsc să fiu penibilă!
Apoi, m-am uitat peste textele de pe licurici şi de aici şi, văzute cu ochii de acum, mi se par slabuţe. Nici nu ştiu pe ce criteriu le-aş alege: toate la grămadă, sau doar cele legate de iubirile mele, sau ălea nu, numai celelalte, sau să pun şi articole pe care le-am scris în ziare etc etc etc? Şi să pun şi comentariile sau nu (parcă le-aş pune că ele au fost, de multe ori, mai amuzante decât textele)? Şi, dacă chiar aş spune „Da”, ce titlu ar avea cartea asta? Şi cum ar arăta coperta? Şi cine mi-ar scrie prefaţa? Oare nu aţi putea voi să o scrieţi? Etc etc etc….
HEEEELP ME!
…iar tot postul ăsta strigăt după ajutor e semnat licurici. Laura e muuuult mai hotărâtă. 😀
De exemplu ceea ce ai scris despre Susman batranu ar merita ciitit de mai mult popor si sunt sigur ca mai ai si alte gloante asemanatoare pe teava asa ca, peptu’ nainte, capu’ indarapt si multa glorie.Nu sta sa te gandesti prea mult ca nu semai intampla nimic…Mult succes.
pfff, da’ articolul despre Şuşman nu puşcă deloc cu restul textelor de pe blogurile mele personale. 🙁 era, mai degrabă, reportaj, nu blogăreală. oare pot să le amestec unele cu altele? ca vezi ce dileme am…
Hmmm, ştii ceva? Un fel de jurnal online care să fie publicat nu mi se pare o idee rea deloc. Şi da, de exemplu textele despre Şuşmani mi-ai plăcut foarte. Sau anumite aspecte legate de viaţa ta despre care mulţi din online nu ar fi avut curaj să scrie, pe care le-ai descris cu umor şi naturaleţe. Acum depinde dacă trebuie să te încadrezi în vreo categorie :D. Ov cors, dacă îţi pot fi de ajutor în vreun fel, m-aş bucura (deşi nu cred că direct la prefaţă). Good luck, e chiar o chestie faină :). Să auzim de bine
1. coperta o face un profesionist in materie, nu vei regreta.
2. poti alege: nota autorului sau prefata scrisa de cineva pe care tu il rogi si el accepta.
3. titlul il propui tu si il discuti cu coordonatorul colectiei si cu editorul, brainstroming foarte util, ies chestii tari.
Succes la decizie!
da’ public-o, draga:)!!
internetul e fantastic si ne place si etc, insa nimic nu se compara cu statul turceste pe canapea, cu o carte in brate.
Vreau sa cumpar cartea. Deci un DA hotarat! 🙂
vasăzică aţi da bani pe o carte pe care aţi citit-o deja gratis? hmmm… ce chestie! ok. atunci am să mă gândesc serios la asta. 🙂 mulţam!!
Tibi F: mă, da’ cum le ştii tu pe toate. nu degeaba eşti coordonator 😀
Pai o poti „sectiona” pe capitole mai Licuriciule…
Capitole cu „Reportaje” , capitole cu ” Life „.
Sa nu ne spui ca o vezi ca pe un monitor la care tot dai de „scroll” … brac brac brac…
🙂
Interesanta ideea si cred ca ar fi pacat sa n-o pui in aplicare. Nu-ti ramane de facut „copy-paste” din ce-ai adunat pana acum 🙂
Bafta !!!
Uu… ma inscriu si eu la un exemplar de carte, daca se poate cu tot cu autograf. Eu cartea as numi-o Licurici sau pe acolo, si as imparti textele in cateva sectiuni. Susman batranul merita sa fie citit de mai multi, la fal ca si numaratoarea barbatilor, de exemplu. 😀
YES, of course!!
(cu condiţia să nu trebuiască să-ţi goleşti buzunarele ca să o publici… 🙂 )
mierea: evident că nu o văd ca pe un monitor. 😀 doar că nu vreau să iasă o varză din ea. tre’ să cuget cum va fi, acum că se conturează „da”. 🙂
lara: cu autograf??? pff, la asta că va trebui să dau şi autografe nu m-am gândit!! din ce în ce mai bine 😀
andreea: 😀 nu, editura cică plăteşte. sau cel puţin aşa am înţeles.
păi atunci e bine!
dar trebuie să-i faci reclamă. lipeşti afişe pe stîlpi: „confesiunile inedite şi insolite ale unui licurici cam neliniştit” 🙂 şi împarţi cartea în mai multe „secţiuni”: social, economic, de inimă albastră, de călătorie, de strîns bărbaţi de gît (pe asta să nu o uiţi!)
sau aş putea să-i spun direct „Carte de strâns bărbaţii de gât” şi nu mai bag nimic altceva. Ce atâta Şuşman şi călătorii!? 😀
din păcate, probabil că n-ai nici un scandal mediatizat, cu păruieli şi fotografii compromiţătoare, care să te ajute la vînzări… 🙁
dar, poate mai ai timp să-ţi pui nişte silicoane! ce zici? 🙂
Barbatii au si alte „puncte sensibile” de care-i poti strange. Iti dai seama..vei ajunge un „Dr Andrei” la feminin ( hai ca glumesc )
Nu cugeta prea mult…
andreea: măi, chiar silicoane nu mi-aş pune. sânii sunt ultimul lucru de care să mă plâng. da’ poate inventăm altceva pt lansare. poate ceva legat de Băsescu, că tot e la modă 😀
mierea: şi se mai spune că noi suntem rele şi sadice 😀
Propun ca simbolic sa-ti vopsesti o suvita pe crestet. La lansare sa spui ca ai „Suvita lui Base” Atoateprotectoare.
De la voi am invatat sadismul , din „experientele” patite
Vezi ca si altii gandesc ca mine? 🙂
Lasa complexele de intelectual est-european. Tu te publici singura de cativa ani…
păi, tocmai. de ce să mai dea alţii bani pe asta? 😀 da’ m-am hotărât. o fac. măcar să am pt ce să-mi pară rău. 😀
O da, ma inscriu la un exemplar 😀 Abia astept sa o citesc intr-o seara friguroasa cu un ceai cu scortisoara langa!
Musai sa nu lipseasca articolul cu cele zece vieti ale tale, Susmanii, cel cu „la ce e bun un barbat la casa omului”. Le combini tu cumva, vorba cuiva: Life, Reportaj. Cartea poate semana cu un ziar cu mai multe sectiuni: doar ca tot e scris de tine!
cred că Şuşmanii îi pun în addendă, că prea multă lume îi vrea. în rest, doar articolele despre traiul meu de femeie „jună, belă şi de nimeni nu depend” 🙂
scrii foarte bine, nu bine. iar o astfel de oferta nu trebuie refuzata. gindeste-te la serile tale de peste 20 de ani, cind nu vei mai avea chef sa iti deschizi laptopul (sau cum ii va zice atunci), dar vei avea in biblioteca un volum, doua, zece, pe care sa le vei rasfoi cu placere. te citesc zilnic, si, poate conteaza, esti pe blogroll-ul meu, pe http://www.ovidiublag.ro
helăăău! ca să vezi telepatie. eu tocmai citeam cum îl urăşti tu pe Lucescu. păi, se poate? e un băiat aşa de frumos 😀
mulţumesc pt spuse şi mă bucur că ţi-ai făcut, într-un final, blog. trebuia mai repede 🙂
heiiiiiiiiii, vezi ca acel post este a lui cristi bara, vezi ca e un blog cu schepsis, cu mai multi autori, asa ca el trebuie injurat. ale mele sint mult mai frumoase si mult mai bune. citeste miscarea ovidiublag.ro, tot acolo, undeva. acolo am incercat sa explic ce am prin cap. nu cred ca am reusit
aha. m-am prins. e o platformă ardelenească, de bun simţ. baftă! 🙂
nu am observat numele, că mi-au sărit ochii direct pe titlu. şi cum eram pe ovidiublag.ro, am tras concluzia că e postul tău. scuze 🙂
multumesc ca ne citesti si inca o data, ia-ti inima in dinti si fa chestia cu cartea. merita.
ok. I will 🙂
acest brainstorming de pe comentarii ef ok. am cules deja o serie de idei, propuneri.
cineva a scris ca editura plateste. Da, asa e, Laura nu are nici un cost. Ea va primi bani pe drept de autor, din vanzari. Trebuia doar sa vina la sedinta de sumar, sa ne aduca textele si sa ii dam drumul, in cateva saptamani, maxim 1 luna e gata treaba.
Imi asum raspunderea de coordonator!
tibi: o lună? aşa de repede? mă cam sperie 😀
Asa Tibi F, ai dreptate. Asa se lucreaza profesionist!