Cum am ajuns să-mi fie frică de ţigani

Ţigani spoitori. Pe vremuri, o imagine pitorească... Sursă foto: forum. portal.edu.ro

Ţigani spoitori. Pe vremuri, o imagine pitorească... Sursă foto: forum. portal.edu.ro

De multă vreme nu mai am niciun fel de simpatie pentru ţigani. Vremurile în care încercam o anume corectitudine politică faţă de ei şi mă străduiam să le spun “rromi” au trecut fără să-mi dau seama când, cum şi de ce. Ştiu doar că, la un moment dat, am realizat că m-am săturat să îi văd pe stradă, în toate expoziţiile de fotografie sau în diferite proiecte sociale.

Cum voia cineva să facă bani frumoşi, europeni, cum punea de un proiect pentru civilizarea ţiganilor. Cum dorea un tânăr fotograf să se afirme sau să facă “altfel” de poze, cum mergea într-o colonie de ţigani şi îşi uita degetul pe aparat. Ai fi zis că alte comunităţi sau subiecte pe lumea asta nu-s. Era de-a dreptul enervant.

După ce m-am săturat de ei, au ajuns, treptat, să-mi fie indiferenţi. Nici nu-i mai vedeam, sinceră să fiu. Ca şi când nu ar fi existat. Până ieri, când am încercat un sentiment real de frică în faţa lor. A fost, de altfel, prima oară în viaţa mea când mi-a fost frică de oameni. Iar ăsta e un sentiment al naibii de inconfortabil şi de greu de trecut cu vederea. Dar să vă spun cum şi ce s-a întâmplat.

După ce ultima lună a fost plină de evenimente neprevăzute şi costisitoare emoţional şi financiar, la începutul acestei săptămâni lucrurile păreau să intre în făgaşul lor normal. Aşa că ieri, pe la 14.30, am reuşit să mă rup de casă şi să mă duc să-mi tund un pic părul. În acest timp, mama (o femeie la 81 de ani care a îmbătrânit, dar care nu arată asta şi, ce-i mai rău, nici nu-şi dă seama de asta) era plecată într-o vizită. Unde ar fi trebuit să stea până când aş fi venit eu acasă.

Doar că nu a fost aşa. Când m-am întors, am găsit-o în curte, într-o gălăgie de nedescris, înconjurată de şase (!!!) ţigani mari şi ameninţători, care vorbeau unul peste altul şi se răsteau la ea. Într-o primă  fază nu am înţeles nimic din ce se întâmplă. Nu-mi puteam lua ochii de la maică-mea, care era albă la faţă şi cu buzele vinete şi încerca să se aşeze pe banca din curte.

Cum ştiu că are inima ferfeniţă (insuficienţă cardiacă de gradul IV) şi trăieşte cu medicamente de o jumătate de an, mi-am închipuit că i s-a făcut rău şi ăştia, în felul lor gălăgios, vor să o salveze. Deşi, nu înţelegeam cum naiba au intrat ei în curtea noastră, când poarta e tot timpul închisă cu cheia. Nu a trebuit să îmi pun prea multe întrebări pentru că am început să desluşesc ce anume vroiau de la mama. Bani. Mai exact, 40 de milioane!!!

Mi-a stat inima în loc. De când dracu’ datorăm noi bani ţiganilor?? Şi 40 de milioane de lei vechi?? Adică, 4.000 de-ăştia noi?? What the fuck?? De unde până unde? Noi tocmai rămăsesem cu 400 de lei în casă după ce avusesem o înmormântare, un parastas şi zugrăvisem toată casa în interior. De unde să dăm 4.000 de lei?? Şi, mai ales, DE CE?

Am încercat să o liniştesc pe mama, chit că eram la fel de speriată ca şi ea, şi să o fac să-mi explice despre ce e vorba. De-abia respirând mi-a explicat că a venit mai repede acasă decât preconizasem, iar la scurt timp a sunat cineva la poartă. S-a dus să deschidă şi era un ţigan care i-a spus că el înlocuieşte ciotornele vechi, de tablă, şi dacă are cumva ceva de reparat.

Maică-mea, care niciodată nu se potoleşte şi întotdeauna găseşte ceva de făcut în casă, s-a bucurat, cu atât mai mult cu cât, de când cu ploile, a observat ea cum curge apă mai multă dintr-o ciotornă, la nu ştiu ce colţ de casă, şi avea ideea fixă că are nevoie acolo de opritori. În plus, mai trebuia lipit şi nu ştiu ce cot prin care, tot aşa, curgea apa. Naiba ştie care, pentru că eu, una, nu le observ. Ea, în schimb…

În fine, l-a întrebat pe ţigan cât costă lucrarea şi el i-a zis că o face cu un milion. Atât. Un milion! Maică-mea a zis OK şi, după cinci minute, s-a trezit în curte cu şase ţigani care s-au apucat de lucru. Au pus opritoarea vieţii după care, chit că maică-mea se împotrivea, au început să arunce ciotornele de la stradă jos pe motiv că sunt vechi şi trebuie schimbate. Cu un milion le facem şi pe ăstea, doamnă!, i-au zis, deşi maică-mea le-a spus tot timpul că nu are nevoie de ciotorne noi.

După ce şi-au terminat treaba, au venit să ceară bani. Şi de-abia atunci au zis că, de fapt, e un milion metru de ciotornă!! Şi au calculat ei, naiba ştie cum, că sunt 40 de metri, deşi casa mea nu are decât vreo 18 metri lungime. Aşa a început circul. Am băgat-o pe mama în casă, am încuiat uşa şi am început să discut cu cei şase ţigani. Nu ştiam la care să mă uit, pe care să-l ascult, cui să-i explic că eu NU am banii ăştia şi că, şi de i-aş avea, NU le-aş plăti pentru că asta e înşelăciune la modul cel mai pur.

Nu aveam cu cine să mă înţeleg. Unul dintre ei a început să tot scadă preţul. Ba 38 de milioane, ba 30, ba 25. Degeaba îi ziceam eu că nu le plătesc decât cel mult un milion, ei nimic. Că nu pleacă fără banii lor, că au muncit la înălţime şi că a fost periculos, că au băgat tablă care costă mult (habar nu am cât costă metru de tablă, sinceră să fiu), că ei nu se joacă cu mine etc. etc.

Le-am zis inclusiv să-şi ia ciotornele noi jos şi să le pună pe ălea vechi înapoi. Tot degeaba. Spiritele se încingeau tot mai tare, iar eu nu ştiam pe unde să scot cămaşa. Mi-era teamă mai ales de unul dintre ei, unul blond cu doi dinţi de aur în dreapta sus, care era nervos peste poate şi extrem de ameninţător. Am ţinut-o aşa mai bine de jumate de oră timp în care mă întrebam cum naiba îi scot eu pe ăştia din curte fără să le plătesc.

Ca norocul, gălăgia i-a atras atenţia lui Călin, tipul care coordonează, alături de Milena, Asociaţia de Autism Transilvania, care are sediul la mine într-o parte de casă. A venit rapid în curte, împreună cu încă un tip, şi au preluat ei negocierea. Nu le-a fost uşor. Ţiganii au început să îi ameninţe cu un anume Simi din Vale, care, zicea blondul cu dinţi de aur, că dacă îl vede pe stradă pe Călin, îi taie braţul jos, de la umăr.

Nu ştiu cine e Simi din Vale, dar atunci mi-am adus aminte că am un fost coleg de Generală şef la Crimă Organizată, aşa că m-am răstit la ei. Habar nu am exact ce am scos pe gură, dar cert e că era ceva legat de faptul că am fost ziaristă şi că încă mai cunosc suficientă lume cât să le fac probleme dacă mă ameninţă. Acum când mă gîndesc, a sunat absolut penibil. Niciodată în viaţa mea nu m-am lăudat cu asta şi am făcut-o ieri, în faţa ţiganilor! Fucking incredible!

Nu că i-ar fi afectat cu ceva. Nici vorbă. Doar când a zis Călin că vom chema Poliţia, au început să fie mai temperaţi. Nu ştiu eu de ce nu m-am gândit la asta de la bun început. Încet, încet, s-au rărit şi au rămas doar trei, care scădeau preţul puţin câte puţin. Aşa se face că, după vreo oră şi ceva, am căzut de acord să le dau, cu totul, 300 de lei şi să plece unde văd cu ochii. Şi s-au dus.

Primul lucru pe care l-am făcut după asta a fost să încui poarta de două ori, ca să fiu sigură că nu vor putea intra dacă se răzgândesc cumva. După care i-am mulţumit lui Călin că m-a scos din impas şi m-am ocupat de mama. Era la pământ şi nu înceta să îmi explice că ţiganii nu au zis niciun moment că e un milion metru, că dacă ar fi ştiut asta, nu s-ar fi încurcat cu ei etc. etc.

Cu chiu, cu vai s-a calmat, iar mai apoi am aflat de la Călin că în modul ăsta au fost “tapaţi” de 18 milioane şi doi vecini de-ai lui, bătrâni. Se pare că ăsta e noul mod de operare a ţiganilor pe timp de criză. Sau nu numai. Una peste alta, a fost o zi neagră în calendar. Ziua în care am decis că aş expulza din ţară toţi ţiganii. În Sahara, dacă acolo vrea Cioroianu, sau oriunde altundeva. Să nu-i mai văd!!

Şi dacă vă întrebaţi dacă au pus bine ciotornele, răspunsul e NU. A plouat la scurt timp după şi am constatat că apa curge serios în două locuri: în faţa porţii şi în faţa geamului de la Asociaţia de Autism. Oare să-i chem înapoi să le repare? 😀

PS: Cât despre mama, nu, nu s-a potolit nici ea. Acum, de dimineaţă, îmi explica frumos că ar trebui să chemăm pe cineva să ne repare scara de la pod, că nu mai stă cum trebuie. Sper că nu tot un ţigan…

11 thoughts on “Cum am ajuns să-mi fie frică de ţigani

  1. Am trecut prin ceva asemanator acum citiva ani, din cauza lui tata, acum +85 si inteleg cum a fost. E, intr-adevar, cumplit. S-a hotarit asa, plimbindu-se, sa-si schimbe un covor, avea, din nefericire, bani la el, l-a cumparat dar cum sa-l transporte acasa? Evident ca s-au oferit un el si o ea, tot tigani, care, cind am ajuns noi, inspectau casa. Cu chiu cu vai am reusit sa-i facem sa plece, tineau neaparat sa cumpere ceva de la noi, orice, un calculator, un televizor, noi ca nu avem nimic de vinzare, ei cu ingrozitoarea tinguiala si tirguiala, ce mai, intr-un final am scapat dar eu tremuram din toate incheieturile iar sotului meu i se inclestasera maxilarele de furie. Partea proasta e ca taica-meu nu intelegea ce a facut rau, e tot din categoria caruia nici prin cap nu-i trece ca a imbatrinit si, atit timp cit circula, prostiile curg girla. Iti impartasesc sentimentele pentru etnie dar nu sunt singurii care profita de batrini, crede-ma, mai am o tolba de povesti, rizi sau plingi daca le auzi, problema cea mare e la cei batrini si mie, una, mi-e clar: mult mai usor te descurci cu un copil, chiar doi din cite am auzit, decit cu parinti la virste inaintate.

  2. ooo, sunt sigură că nu doar ţiganii fac asta, dar de ei m-am ciocnit de mai multe ori în timp şi de-aia am acumulat atâtea resentimente.

    practic, maică-mea e o femeie cu picioarele pe pământ şi se descurcă foarte bine în rest. dacă ţiganul i-ar fi spus de la bun început că e un milion metru de ciotornă nici nu stătea de vorbă cu el. dar, noah, de data asta a muşcat-o. şi ei au fost extrem de ameninţători. noroc că s-a terminat cu bine. 🙂

    ps: bine ai venit pe aici!

  3. Bine te-am gasit si ma bucur pentru precizarile referitoare la mama ta. 😀 La noi e ceva mai complicat, ti-ai dat seama.

  4. fantastic! tre sa faci plangere. sa-i incalte, wtf? nu cred c-ati fost singura nici ultima familie pe care au testat-o.

  5. E groaznic prin ce a trecut mama ta.Anul trecut am fost cu familia la iarba verde. Eram 4 familii cu cortul pe o pajiste…… a aparut o masina de teren cu 4 persoane adulte si 2 copii, tigani ( foarte sclipitori si inflorati ) . S-au dat jos si au inceput sa desfaca multe ambalaje de inghetata. Dupa ce au mancat …. au aruncat ambalajele pe jos , s-au ridicat si au dat sa plece. D-na de langa noi le-a spus cat se poate de civiliyat si de frumos , ca ii roaga sa-si ia ambalajele …. atunci au inceput … au scuipat-o pe d-na, s-au dus la masina si au dat drumul la maxim la muzica lor “minunata”. A fost un cosmar pt noi toti .

  6. bia: păi, n-am fost. am vrut să te sun să-l faci subiect, dar pe urmă m-am dat seama că eşti în concediu. şi la poliţie nu ştiu de ce n-am sunat.

    Ina: incredibil! păi să nu-i trimiţi pe toţi ăştia în egipt?

  7. Ca peste tot unde viata e foarte grea, si in Sahara functioneaza un nescris cod al onoarei. Deci, nu cred ca e o destinatie potrivita.

  8. spune-i lu mami tau sa fie mai atenta si sa nu mai vorbeasca cu toti cretinii,asa se intampla cu bietii amarati de batrani ce cad in plasa si li se iau casele cu japca sau ajung si mai rau pe santuri ”bronzandu-se” pt totdeauna.Imi pare rau de ceaa ce ai patit ,dar,asta o sa patiti toti romanii atata timp cat nu mai exista solidaritate si spirit civic.La romani a intrat spiritul de lasitate si indiferenta si cu greu le mai scoti asta din ”casa”.Cat priveste soarta coloratilor daca erai aici in tara zeilor niciodata nu se intampla asa ceva .Erau impuscati pe loc fara drept de replica.Legea in rro nu se aplica ,iar cel ce se lupta cu atacatorii este primul care intra la parnaie ex cioban Becali( nu il suport nu il inghit )dar ceea ce a patit ala e relevant la cum se face dreptate in ro.Iti doresc toate cele bune si multa sanatate maicutei tale.A mea e ma ”adolescenta” are doar 75 🙂

  9. Daaa, si ai mei au patit-o! In urma cu 3-4 ani. Ca schimba numai 5 metri si le-au dat pe toate jos in 10 minute!!! Si de la 1 milion au sarit la 7 sau 8! Brrr

  10. taica-meu (fie iertat) spunea mereu ca nu poti face din floare pom si din tigan om! eu am fost educat in comunism cu ideea ca toti oamenii sunt buni si harnici, ca nu e corect sa-i judeci dupa apartenenta la un grup (desi se spune ca cine se asemana se aduna…); acum 10 ani voiam sa zugravesc un apt. de 3 camere; am chemat mai multe echipe de zugravi si a venit si una de tigani; au cerut cel mai mic pret si mi-au spus ca sunt oameni seriosi, ca au lucrat la ICRAL si ca doar rasismul romanilor ii face sa nu aiba de lucru; taica-meu a sarit sus, ca sa nu-mi fac treaba cu tiganii, eu l-am repezit, l-am facut rasist, etc; tiganii au inceput lucrul; a fost cea mai proasta lucrare pe care am vazut-o vreodata (dupa cateva luni a trebuit s-o refacem, alti bani si alt deranj), cu un consum urias de materiale (un meserias mi-a spus ulterior ca el renova lejer doua apartamente cu acea cantitate de vopsele, chit, ciment, etc); le-am dat banii stabiliti, plus niste haine si papuci vechi, ba i-am trimis sa repare si apt. lui taica-meu; la final, am constatat ca lipsesc 600.000 din apt. parintilor mei (asta in anul 2000) si cateva obiecte din casa mea (un phoen, un aparat foto si o haina noua); cand i-am luat la rost a inceput un circ imens si doar statura mea uriasa i-a facut sa nu sara la bataie; oricum m-au vorbit de rau pe unde au apucat, ca sunt rasist, ca-mi bat joc de munca saracilor, etc; taica-meu doar zambea trist iar eu faceam fete-fete… de atunci, orice texte ar debita tiganii, pt. mine sunt varza; tiganul nu e om.

  11. makedon: de solidaritate am avut parte, că dacă nu interveneau vecinii nu o scoteam la capăt uşor.

    ioana: văd că multă lume a păţit asta. mă întreb dacă poliţia a luat în vedere modul ăsta de operare ţiganilor şi a făcut ceva să-l elimine.

    serpico: cred că am să ţin cont de vorba lui taică-to de acum. 🙂

Leave a Reply to biazofia Cancel reply

Your email address will not be published.