A trecut o lună jumate de când stau acasă şi nu reuşesc să fiu „altfel”, să îmi schimb modul de viaţă aşa cum îmi propusesem să fac atunci când am demisionat. Prin natura împrejurărilor sunt nevoită să stau în casă, neputând să mă deplasez în afara oraşului, cum îmi închipuiam că voi face. Resetarea creierului pe care o avusesem în plan pornea de la plecat din Cluj, cunoscut oameni noi, bântuit prin ţară şi prin afară. Măcar pentru o vreme. N-a fost să fie.
Acum o lună, când mi-am dat seama cum va fi situaţia de acum înainte, mi-am zis: „Nu-i nimic. În tot răul şi un bine. Voi deveni gospodină”. Wrong. Nu reuşesc să fac asta. Hainele la mine în cameră stau tot morman pe fotoliu câte o săptămână întreagă, mâncare tot nu mă înghesui să fac, de aspirat nu aspir pentru că… nu aspir, iar praful îl şterg uneori, când mi se pare şi mie că e deja prea mult.
Da, fac piaţa şi achit facturile, dar altceva nimic. Ce fac, totuşi? Aş vrea şi eu să ştiu. Am două zile pe săptămână, miercurea şi sâmbăta, când mă întâlnesc la prânz cu Elena şi stăm cam o oră jumate de poveşti. De regulă, la Galeriile din Piaţa Muzeului. Uneori, seara, dar şi asta rar, mai ies cu Bianca la o bere în Insomnia, iar alteori, în weekend mai ales, mă mai duc cu Cora la film. Cu Lavinia şi Iza nu m-am mai întâlnit de ceva vreme, pentru că în loc să ajung la ultima întâlnire, am adormit.
În rest, viaţa mea se rezumă la a sta la mine în cameră, la a citi una-alta sau la a-mi pierde timpul pe net. Dar nu pe mess, că mi-e lene să tastez şi să vorbesc cu oamenii. Nici nu prea am ce le spune. Navighez doar pe net, aşa, aiurea, în căutarea nimicului. Şi, să nu uit, mă mai uit la filme cât cuprinde. La orice film, ca de obicei. Câte două-trei pe zi.
Mi-e creierul năclăit de-a dreptul, dar mi-e tot mai greu să fac curăţenie în el. Nu mă pot mobiliza nici măcar un centimetru să devin gospodina care speram să devin. Şi nici măcar nu pot spune că sunt deprimată, că nu sunt. Nu plâng, nu îmi tai venele, nu sunt disperată că nu am job. Doar mi-e lene şi sunt puturoasă. Ce să ne mai ascundem după degete, asta e: sunt puturoasă.
Aş putea pune starea asta de „lasă-mă să te las”, sau cum i-o zice, pe seama lipsei soarelui. Dar, sincer, nu cred că asta e. Şi dacă era soare tot aşa de comodă şi de leneşă eram. Practic, aşa am fost mereu, dacă stau bine să mă gândesc. Doar că mergând la redacţie şi stând aproape toată ziua pe acolo nu se vedea.
Partea bună în toate astea e că am slăbit, nu m-am îngrăşat. Culmea! Poate din cauza asta nici nu sunt deprimată. Şi mai fac ceva bun, ca să zic aşa. M-am apucat de învăţat portugheza. Sunt ceva cursuri gratuite la Facultatea de Litere, iniţiate de Ambasada Portugaliei, şi de care am aflat de la Raluca. Ea, de altfel, m-a şi înscris. Aşa că, de două ori pe săptămână, seara, bag portugheză. Nu e cea mai simplă limbă din lume şi nu sunt eu talentată la limbi străine, niciodată n-am fost, dar măcar cu atât să mă aleg dacă tot lenevesc.
Update: În timp ce scriam eu postul ăsta, mă gândeam: „Hai, mă, Laura, că nu vei fi fiind chiiiaaar aşa de leneşă”.
– Ba cam eşti. Chiar mai mult decât zici, mi-am auzit îngeraşul rău de pe umărul meu drept.
– Eu zic că nu eşti. Doar aşa, un picuţ comodă. Dar şi dacă ai fi, chiar trebuie să spui asta la toată lumea? Fii şi tu oleacă mai rezervată, a intervenit în discuţie îngeraşul bun de pe umărul meu stâng.
– De ce să nu spună? Femeile care citesc şi contează înţeleg ce zice ea, pentru că li se mai întâmplă şi lor, iar cele care nu înţeleg, oricum nu o plac. Ce pierde?, a argumentat repede îngeraşul rău.
– Păi, bărbaţii…, a spus timid şi înroşindu-se îngeraşul bun.
– Bărbaţii? 😀 Ha, ha, ha, amuzant. Oricum, nu vrea să se culce cu niciunul dintre cei care o citesc, iar de măritat nici atâta. Aşa că las-o să scrie, a ripostat îngeraşul rău.
Îngeraşul bun a oftat adânc şi a tăcut, întristat că este învins mereu de îngeraşul rău. Ca să îl fac să se simtă mai bine, am decis să dezgheţ şi să spăl frigiderul. Ceea ce am şi făcut după ce am terminat de scris. Acum sper să fie ceva mai vesel.
=))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
De cateva zile am inceput sa iti citesc Proiectul si blogul anterior. Am dat de tine cautand informatii despre un personaj, despre care simt ca va avea influenta asupra modului in care ma voi dezvolta personal. (influenta indirecta ). Rasfoind prin paginile tale am aflat ca a insemnat si pentru tine „ceva”. Sper doar sa nu ma fi agatat de anumite detalii doar pentru ca imi doream sa gasesc informatii despre trecutul lui sentimental.
Abia acum m-am convins ca trebuie sa iti spun despre asta, acum dupa ce am citit despre starea ta actuala, intr-un fel se aseamana cu a mea, diferentele sunt mari, dar si eu stau in casa si nu reusesc sa ma mobilizez …..
Imi place cum scrii, despre ce scrii, unghiul din care privesti experientele traite.
Poate candva voi citi o carte semnata de tine.
Multumesc!
Am revenit, ca mai devreme eram asasinata de munci si m-am oprit la emoticonul tavalitor. Deci, E CEL MAI TARE UPDATE DE L-AM CITIT VREODATA :D. Merita mai mult decat acest statut umil. Io zic sa il transformi in ceva mai mare.
P.S. Bucura-te de lene, eu cred ca sunt perioade care compenseaza din plin momentele astea. Zic eu, care stau inchisa intr-un birou si privesc soarele cum apune…
bag de seama ca treci printr-o stare prin care am trecut o gramada de femei… si e cumva placut sa citesti ca nu esti singura care a avut nevoie de perioada de “leneveala”. la mine a fost televizorul cel care m-a ajutat sa-mi spal creierii. dar si eu ma lupt in continuare cu auto-promisiuni de care nu reusesc sa ma tin…
bafta si tie! si spor la portugheza 😛
Maria: un pic m-ai blocat. 😀 nu de alta, dar nu ştiu cum să iau partea cu personajul comun. a făcut parte din viaţa mea profesională sau sentimentală? oare poţi să-mi spui despre cine e vorba? sau măcar să-mi dai un indiciu… dacă nu aici, atunci pe mail: [email protected]
întreb din pură curiozitate şi fără niciun gând rău.
şi îţi foarte mulţumesc pentru aprecieri. astfel de vorbe mă fac să revin la gânduri mult mai bune vizavi de cititorii care postează pe bloguri. 🙂
cât despre carte, oooo, nu cred că o voi scrie vreodată pt că nu ştiu ce. 🙁
ps: încă o întrebare, poate ciudată. ai ajuns aici căutând nişte vinuri? dacă da, nu mai am nevoie de alte detalii despre personaj şi nici nu doresc să discut pe seama lui. dar îţi doresc succes 🙂
domnişoara T: mă gândeam eu că de-aia râzi. 🙂 dar să ştii că nu l-am inventat, chiar îmi treceau prin gând chestiile alea în timp ce scriam. am unele îndoieli ori de câte ori dau ceva din casă 😀
problema cu lenea e că mă bucur de ea de când mă ştiu!! 😀 😀
Raluca: ştiam eu că femeile mă înţeleg. 😀
iar cu portugheza… mă străduiesc să fac faţă. copiii ăştia care vin din urmă sunt foarte talentaţi şi te pot complexa uşor. dar mergem înainte ca armata rusă 🙂
Haha, foarte tare!
Ce bine ca poti merge la cursuri de protugheza gratuite! As merge si eu daca ar exista in Bucuresti (gratuite, ca pe bani cred ca sunt).
hei, vezi la ambasadă, poate se fac şi în buc.
incitanta poza!
Off topic: de vreo 3 luni (aproape 4) e deka 2010. De ce apar posturile inca sub categoria 2009?
deja, nu deka. Sorry.
că am uitat eu să le setez. 🙁
gata. am rezolvat. am şi categoria 2010 🙂
LadyIo, vezi ca ambasada Braziliei organizeaza cursuri gratis de portocaleza! (sau le organiza cand eram eu in Bucuresti si nu puteam merge;)
Am vrut sa scriu cand am citit postul asta prima ora si nu am apucat. Absolut minunat, cum spunea si cineva in alt comentariu e grozav sa vezi ca si altii trec prin aceleasi lucruri ca tine, am avut starea asta de lene completa si iremediabila de atatea ori ca mi-e si rusine sa admit…:) Multumesc pt insemnare deci, mi-a mers direct la inima.
In alta ordine de idei, noua culoare de fundal (ciclamen?!) e extrem de obositoare…..
oook. o schimb 🙂
mă bucur că ţi-a plăcut postul. partea proastă e că mi-e atât de lene încât nu mă îmbiu să scriu altul…
da, apropo. culoarea blogului o poţi schimba şi tu, din lateral stânga, din Stări.
Nu te supara ca indraznesc sa te intreb:
numele tau de familie este cumva Craciunel si locuiesti (ai locuit) in jud. Constanta? S-ar putea sa ne cunoastem f bine si nu ne-am mai vazut de mult.
Daca am gresit imi cer mii de scuze, daca nu am gresit astept mesaj pe
[email protected]
nu, nu mă cheamă aşa şi nici nu am locuit în Constanţa. 😀 credeam că e destul de vizibil numele meu de familie. 😀