Blogul Licuricei

Deşi, după cum îi spuneam şi lui Fumi, ideile îmi vin, de obicei, în timp ce discut cu alţii sau scriu sau citesc, astăzi m-au lovit în timp de aspiram. Dădeam eu, aşa, cu aspiratorul pe porţiunea dintre bibliotecă şi geam, fără să mă gândesc la nimic anume, când deodată, poc!, mi-a strălucit în minte ideea: ce-ar fi dacă în vara asta aş merge în pelerinaj la Catedrala Santiago de Compostela?

Nu sunt o persoană credincioasă, nu mi-am pus în plan să mă mântui, dar drumul în sine, El Camino, cum i se spune, mi se pare o experienţă absolut extraordinară şi ocazia de a vedea şi pipăi istoria. Nu orice istorie, ci partea aia care mie mi-a colorat copilăria şi adolescenţa şi care a lăsat nişte urme în felul meu de a fi şi a gândi.

Pentru cei care nu ştiu (deşi cred că sunt puţini), El Camino este unul dintre cele mai vechi  (are peste 1.000 de ani vechime) şi importante rute de pelerinaj din lume. I se mai spune şi The Way of Saint James, pentru că duce spre moaştele Sfântului James, adăpostite de catedrala cu pricina, iar traseul în sine cică ar urma linia Căii Lactee. „Merge pe sub Caleea Lactee”, se mai spune.

De altfel, şi Compostela înseamnă „câmp de stele”, aşa că nu o fi numai legendă. El Camino e inclus în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO şi sunt, de fapt, mai multe rute, nu una singură. Deşi ţinem minte că parcă am scris o dată un dosar despre asta, cam atât îmi aminteam despre El Camino când mi-a trecut prin cap să pelegrinez.

După ce am terminat de aspirat, am dat search pe net şi am re-aflat următoarele:

– Cea mai călcată, ca să zic aşa, rută spre Santiago de Compostela este Camino Frances, care porneşte de pe partea franceză a Pirineilor, din Saint Jean Pied de Port (769 km lungime). Drumul trece prin Pamplona, Logrono, Burgos şi Leon, aşa că dacă mergi pe aici, prin iunie – iulie, prinzi şi fiesta în Pamplona.

– Celelalte rute sunt Camino Aragones (de-a lungul râului Aragon), Camino del Norte (urmează în mare parte vechiul drum roman Via Agrippa), Camino Ingles (pentru cei care vin pe mare, dinspre Anglia), Camino Portugues (cea mai importantă după cea franceză, are 227 km lungime) şi Camino Mozarabe (cunoscută în engleză ca şi Silver Route).

– Pe tot parcursul sunt refugii pentru dormit, care costă între 3 şi 10 euro, dar sunt şi gratuite. Multe refugii de felul ăsta se găsesc în mănăstiri, spre exemplu în Galicia. De regulă, cu 25 de euro pe zi te descurci lejer cu masă şi cazare, spun cei care au fost.

– Nu te poţi pierde pentru că tot traseul este marcat cu scoici stilizate, scoica cu modelul care apare şi la Shell fiind, de fapt, simbolul Camino. De ce scoica? Pentru că se spune că atunci când a fost descoperit corpul Sfântului James pe coasta Spaniei, era acoperit de scoici. Ca urmare, scoica indică direcţia de mers, către vest.

– Fiecare pelegrin îşi cumpără la începutul călătoriei un fel de paşaport, numit credencial şi care permite adăpostirea peste noapte în refugii. La plecarea din refugiu, credencialul este ştampilat cu simbolul Sfântului James. Ştampilarea se mai poate face şi la biserica sau catedrala din oraşul respectiv. Pe baza lui se obţine mai apoi compostela.

– Compostela este certificatul care atestă că ai făcut pelegrinajul. Pentru a-l obţine trebuie să străbaţi minimum 100 de kilometri pe jos, iar dacă mergi cu bicicleta (se poate şi varianta asta) trebuie să ai cel puţin 200 de kilometri pedalaţi. Compostela datează din Evul Mediu şi este emis în latină. Dar nu toţi îl obţin. Din câte am citit, pentru a primi acest certificat trebuie să ai toate ştampilele pe credencial şi să declari că ai făcut pelerinajul cu scop religios. Ca urmare, eu nu cred că o să-l obţin pentru că nu pot să mint chiar aşa.

– El Camino este străbătut anual de aproape 100.000 de pelegrini, şi pelegrinajul pe jos durează în jur de 30-40 de zile. Evident, se poate împărţi în două, dar parcă nu are farmec aşa. Cei care au fost spun că e recomandat să parcurgi cam 4 kilometri pe oră, şi nu mai mult de 20-30 kilometri pe zi. Există şi un salut între pelegrini – Buen Camino!

– Unul dintre sfaturile găsite pe net este ca rucsacul să nu aibă mai mult de 7 kilograme, pentru că oricum după 20 de kilometri ţi se va părea că are 100. Ai nevoie de încălţăminte pe care o cunoşti, nu nouă şi nu bocanci, pentru că nu sunt decât câteva zile de munte. Indicat ar fi sandale cu talpă groasă şi adidaşi. Plus două-trei tricouri, câteva perechi de şosete şi nişte pantaloni. Sfaturile mai zic aşa: sac de dormit da, izopren nu. Şi să nu uit, pelerina de ploaie!

Din câte am citit, nu sunt mai mult de 40 de români care au făcut acest pelerinaj. Eu ştiu doar o singură persoană din Cluj – Alina de la Firma 9. Aşa că, mă gândesc tot mai serios că ar trebui să iau şi eu calea Spaniei. Doar că nu pot face asta singură, mă cunosc. Ca urmare, voi tatona terenul în căutarea unei partenere de drum. Sau partener. Deocamdată am lansat o invitaţie. Să vedem ce va fi. Vă ţin la curent. 🙂