Astăzi, în prima zi a restului vieţii mele (din asta trebuie să înţelegeţi că am terminat cu jobul), am fost la film. The Imaginarium Of Doctor Parnassus. În mod clar, este un must-see. Şi nu doar pentru că are o distribuţie de excepţie (iar aici nu mă refer doar la Christopher Plummer, Heath Ledger, Johnny Depp, Jude Law şi Colin Farrel), ci pentru că este imaginaţie în stare pură, cristalină. Ai senzaţia permanentă că dacă întinzi degetul spre ecran poţi atinge molecula de imaginaţie cu degetul. O poţi pipăi, gusta, mirosi, strivi între degete. E un Terry Gilliam magnific. De zile mari. Gilliam este Parnassus, de fapt.
Ce-am învăţat din el?
1. Că nu faci niciodată pact cu diavolul. Sub nicio formă. Şi nici a doua oară.
2. Că dacă faci, atunci cea mai mare greşeală este să-i ceri să te facă nemuritor.
3. Că dacă nu ai un pitic, la propriu, e foarte necesar să-ţi găseşti unul.
4. Că e extrem de important, repet, extrem de important, să ai o imaginaţie colorată, luminoasă, veselă. Te scapă dintr-o groază de necazuri.
Şi mi-am mai dat seama de ceva cu ocazia asta. Pe drum spre casă, întrebată fiind de Călin, iubitul Fanei (cu ei am fost la film), ce mă imaginez eu făcând dacă aş avea suficienţi bani pentru a nu-mi mai bate capul cu munca (da, ştiu, nu am şi tot nu-mi bat capul), am constatat (el, ca să fiu sinceră, nu eu) că eu nici acum, în ceasul al doisprezecelea, nu mă văd îmbătrânind alături de cineva. (Pff, asta a fost o frază al dracului de lungă 🙂 ). Mai exact, la întrebarea lui Călin eu am răspuns că aş călători, aş citi, aş desena, aş sta pur şi simplu, dar nu am zis şi nici nu m-am gândit vreo secundă că aş face aceste lucruri alături de cineva.
De-abia când Călin m-a întrebat dacă aş face toate astea singură, am zis cu nonşalanţă: „Bănuiesc că aş găsi pe cineva prin călătoriile ălea”. Ceea ce amicul meu a considerat nesatisfăcător şi perdant. Mi-a replicat: „Nu porneşti cu seriozitate la drum, de-aia eşti tot singură. În felul ăsta nu o să-ţi găseşti niciodată pe nimeni”. Zice el ceva.
Dar adevărul e că niciodată nu mi-am plănuit să fiu cu cineva. Nu am căutat asta. Dacă s-a întâmplat bine, dacă nu, nu. Când eram mică nu mă jucam de-a mama şi de-a tata, nu am stat veci să mă gândesc cum îmi va arăta rochia de mireasă, nu m-am uitat în reviste cu nunţi, buchete, verighete şi nici nu m-am închipuit gravidă. Imaginariumul meu în direcţia asta e vid total. Dar aş fi tare curioasă să-l văd prin mintea doctorului Parnassus. Pentru asta, însă, ar trebui să încalc lecţia nr. 1. Not good. 🙂
..asta cu „astazi, in prima zi a restului vietii mele” iti apartine?
nu mai mult decât aparţine şi altora. 🙂 e un clişeu pe care l-am tot auzit prin filme, prin cântece etc. de ce? sună bine? 🙂
Ooo, ce veste buna aflu, a aparut dr. Parnassus la noi. De cind il asteptam.
yeap. a apărut. şi e chiar foarte fain 🙂
@ laura – suna foarte bine – eu n-am mai auzit-o. Tocmai ma pregateam sa te felicit:)
uff calin asta…:))
fumi: apoi mă poţi felicita oricum. că doar am ţinut-o minte şi am folosit-o la fix 😀
fana: 😀 se ştie
N-am vazut inca filmul. Il am, dar imi lipseste traducerea (sub, srt etc) si cum nu stiu enegleza prefer sa mai astept.
ALTFEL: sunt convins ca e un film deosebit.
Itzi recomand sa vezi si Tideland (2005), si Aventurile Baronului Munchausen (1988). Terry Gilliam este un maestru !
Viva la Cinemateca !
noi am avut quest de rev: ce faci cu un mil de euro. tzin sa zic ca toata lumea o zis ca o sa calatoreasca si o sa intalneasca pe cineva (de unde deduc ca trebuia sa te chem cu noi de rev).
si normal, numa io, in oprobriul public, voiam sa finantez un ziar…
ooo, eu am trecut de etapa finanţării ziarului. într-o vreme şi eu îl finanţam, dar acum nu mi-aş mai bate capul. îmi displac tot mai mult cititorii de ziare când văd comentariile din subsol. nu cred că mai ai pentru cine scrie.
de ce nu:)