Acum vreo şase ani, am scris un articol pentru Clujeanul intitulat „Psionii”. Intra în seria aşa-numitelor „dosare”, texte de circa 12.000 de semne ce apăreau pe paginile de mijloc ale ziarului. Erau preferatele mele. Îţi alegeai un subiect mai vast, îl documentai vreo săptămână la sânge, după care băgai. Aşa am ajuns să scriu spre exemplu despre otrăvuri, carnaval, Codul lui da Vinci, Lance Armstrong, Nostradamus şi multe altele.
Dacă restul subiectelor erau precise, ca să zic aşa, şi din documentare rămâneai cu fapte clare, în cazul „Psionii” lucrurile erau destul de incerte. Şi asta pentru că nu puteai fi sigur de nimic când venea vorba de baze militare secrete, fie ele americane sau sovietice, oameni cu capacităţi telepatice şi extrasenzoriale, copii psihokinetici, spionaj, influenţă la distanţă etc. N-aveai cum să nu-ţi pui întrebări dacă lucrurile sunt chiar aşa cum ai aflat din documentare. Dar mi-a foarte plăcut subiectul şi mi-a rămas o vreme în minte.
Iar astăzi mi l-am reactivat datorită unui film. Unul extrem de simpatic, o comedie ironică şi cu o tentă neagră, inspirată de fapte care sunt mai adevărate „then you would believe”, după cum scrie la începutul proiecţiei. Se numeşte „The Men who Stare at Goats” şi are parte de o distribuţie super faină: George Clooney, Jeff Bridges, Kevin Spacey şi Ewan McGregor.
Deşi mai degrabă nu crezi decât crezi ceva din faptele prezentate (Jon Ronson, tipul după a cărui carte s-a făcut filmul, are nişte explicaţii pe tema adevărurilor din film), în mod clar Clooney şi gaşca s-au distrat foarte bine la filmări. Se vede pe feţele lor că le-a făcut plăcere să joace nebunia asta. Şi, uitându-mă la ei, i-am invidiat pentru meseria pe care au.
De altfel, sunt atât de ciudaţi toţi patru când vine vorba de alegerea rolurilor, încât nu-i de mirare că au ajuns să joace în producţia asta. Care, surprinzător, nu a scos notă mare pe imdb. Nu ştiu de ce nu le-a plăcut cinefililor, dar eu am râs tare bine. Şi, recunosc cu mâna pe inimă, îmi place de moooor Clooney. Îl văd ca pe ultimul mare actor al generaţiei Humphrey Bogart, Cary Grant, James Stewart şi dacă se va dovedi că e gay (după cum mi s-a spus recent), voi suferi amarnic.
Până atunci însă, vă las să vă delectaţi cu trailerul filmului, că poate vă face poftă să-l vedeţi. Iar dacă o să scormoniţi pe site-ul filmului o să vedeţi şi alte chestii amuzante. Enjoy!
M-am pus pe cautat.
🙂 să-mi zici dacă ţi-a plăcut
foarte simpatic. cat despre alte chestii „amuzante” legate de film, mie mi-a placut in mod special una: Clooney ii explica lui Ewan McGregor ce inseamna sa fii „Jedi Warrior”. Aceluiasi McGregor care jucase un Jedi in Star Wars 😀
da, da. la faza aia aveam impresia ca pe amândoi îi bufneşte râsul, mai ales McGregor de-abia se abţinea 🙂 foarte simpatici. 🙂
si eu am vazut filmul si am ras copios, insa inteleg de ce nu a fost primit extraordinar de bine.
Au greshit un pic la „setarea” genului… pana in ultimul moment publicul nu intelege daca trebuie sa astpte vreo rezolvare – in sensul clasic – sau trebuie doar sa se amuze cu detashare.
Nu au fost destul de clari cu ironia, adica nu e nici Big Lebowski, dar nici – ce stiu eu ce alte spy stories sau filme de actiune cu structura usor de urmarit sau recunoscut.
Personajul lui Clooney (prin ochii lui McGregor) e intr-atat de ambiguu incat pare rupt din viatza reala (unul care are calitati super-rare, are vocatie speciala dar e si dus rau cu pluta….)
Asta e, spectatorul mediu e dezorientat shi doar cine gusta acest ton cinic si lejer al filmului – bagand de seama si unele maxime sau adevaruri „transpirate” cu talent – poate fi incantat de el.
cum ar veni, un film pentru iniţiaţi 😀