Tocmai mi s-a făcut dor de puţin blues. De-ala din anii ’40 – ’50 – ’60, de la mama lui de-acasă. Uite, America acelor ani mi-ar fi plăcut să o trăiesc. Aşa tensionată, segregaţionistă şi intolerantă cum era. Cred că aş fi fost prin toate barurile de negri, de seara până dimineaţa, ascultând blues, dansând şi drogându-mă.
Dar n-a fost să fie, aşa că hai să vă pun mai bine câteva piese de excepţie. Începem cu Muddy Waters, the father of Chicago blues. Un greu, cum ar veni. De la piesa lui şi-au luat trupa The Rolling Stones şi revista Rolling Stone numele. Ia ascultaţi aici.
După care, băgăm un pic de Little Walter. N-aţi mai auzit de multă vreme o muzicuţă ca asta, cu siguranţă. După primele acorduri vi se mişcă picioarele singure, o să vedeţi. Păcat că Little Walter a murit tânăr, pe la 38 de ani, după o bătaie într-un club din Chicago.
Iar acum, doamnelor şi domnilor, intră în scenă Howlin Wolf. 1,98 metri, 136 kilograme. Păr creţ, tuns scurt şi cărare pe mijloc. Un personaj. Când a murit, se zice că Eric Clapton i-a plătit piatra de mormânt. Merita.
Urmează Memphis Slim cu a lui „Everyday I have the blues”, o piesă care a fost apoi cântată de toţi, de la BB King până la Carlos Santana şi Jimi Hendrix. Slim avea cele mai lungi şi ciudate degete pe care le-am văzut vreodată. Ia admiraţi-le.
De John Lee Hooker nu trebuie să mai zic nimic, cred. Vă răsfăţ însă cu „Boogie Chillun”, primul hit single a lui Hooker şi piesa care a intră în clasamentul Songs of the Century.
Şi închei cu o doamnă, jumate albă, jumate neagră. Etta James. Încă în viaţă şi cântă dumnezeieşte. De la ea, două piese. That’s what I’m talking about, man!
să fii iubită că m-au uns la suflet!
Nice blues you have here :). Eu sunt in the mood for some jazz, dar calculatorul meu nu s-a intors din bejenie, il astept cu drag :D. Referitor la directia de urmat in 2010, dosarul meu n-a fost selectat la cursul ala de jurnalism narativ, deci pare-se ca scrisul nu e de mine pana la urma. C’est la vie
raluca: mă bucur că ţi-au plăcut. 🙂
domnişoara T: păcat. îmi pare chiar rău. dar care a fost motivul respingerii? ce pretenţii aveau? mi se pare ciudat să te refuze, totuşi. sau au considerat că nu ai nevoie de aşa ceva, că te ştii? aşa mi s-ar părea mai normal 🙂
da, foarte bune, si eu sunt topit dupa Blues. am cumparat de la Humanitas un CD, mi-a plscut coperta
nu zicea nicaieri ca e blues da puteam pune pariu ca e
George Baicea-beton
n-am auzit de Baicea… 🙁
Ei, uite, daca ti-ai lua inima-n dinti si te-ai sui in avion, te-as duce chiar la mama lui acasa 🙂 : barul lui Buddy Guy.
Sa-ti fac pofta: http://www.youtube.com/watch?v=xuRhaDrnlWo
Pot si eu sa pun o melodie?
http://www.youtube.com/watch?v=DtS8-_0xCJI&feature=related
cool!!! am putea pune de-un chef 😀
Mersi de votul de incredere :D, dar eu m-am gandit ca mai degraba au considerat ca nu fac parte din categoria diamantelor neslefuite. Si motivul iata care fuse: „Grupa dedicata cursului Jurnalism narativ -14 ianuarie s-a creat in functie de mai multi factori, de la experienta jurnalistica, pana la calitatea dosarului trimis. S-a tinut cont, de asemenea, de dorinta de a inchega un grup cu experiente diverse care sa se plieze pe structura acestui curs”. Apropo de directii de urmat in 2010, daca te hotarasti sa tii vreun curs de jurnalism/scriitura, eu sunt amatoare 😀
😀 😀 mersi de încredere, dar nu mă pricep defel la aşa ceva. şi n-am înţeles DELOC motivul lor. e scris atât de PiaRist încât nu zice nimic. tocmai de-asta cred că nici nu aveai nevoie de cursul ăsta. eşti mai bună de-atât. 🙂
Se pare ca ti-a placut Cadillac Records 🙂 O sa-l revad deseara cu gandul la tine :)))
mi-a foarte plăcut 😀
ps: da’ cine eşti?
trebe facut un Club al iubitorilor de blues. Ma implic daca te alaturi!
apoi nu prea ştiu eu cum se fac cluburile astea. dar dacă faci, vin să ascult blues oricând. 🙂