M-am trezit într-o dimineaţă, acu’ vreo două-trei zile, cu dorinţa clară de a mă afla într-o cameră de hotel de lux, undeva la malul mării. De fapt, nu chiar oriunde undeva, ci pe insula Capri. Îmi doream să un fac nimic altceva decât să lenevesc între aşternuturile albe-spumă, să chem din când în când room service-ul cu tot felul de bunătăţi şi să mă uit pe jumătate adormită cum vântul fâlfâie perdelele, tot albe, de la balconul deschis.
După cum vă daţi bine seama, visam la un clişeu. Fantezia mea nu era decât o preluare a imaginilor văzute în filme, de-a lungul anilor. Nimic original, nimic ieşit din comun, nimic „altfel”. Un clişeu ca oricare altul. Şi, oricât nu-mi place mie să îi imit pe alţii, de data asta nu m-am simţit prost că râvnesc la o imagine vândută bine şi cumpărată de mulţi.
Ba mai mult, mi-am dat seama că am mici dorinţe din astea clişeistice, pe care le-am tot văzut pe ecran, mi s-au părut foarte faine, romantice, aventuriere etc etc, dar pe care nu am avut ocazia sau curajul să le fac vreodată. Nu sunt multe şi mă gândesc să le spun că poate aşa ajung să se îndeplinească, la un moment dat.
1. Aş vrea ca într-o zi de vară fierbinte şi înăbuşitoare, împreună cu alte două prietene, să sărim gardul unei curţi de oameni bogaţi şi să ne aruncăm îmbrăcate şi încălţate în piscina lor. Să ne prostim acolo în apă o vreme până se prind oamenii că au musafiri nepoftiţi, după care să fugim mâncând pământul. Accept şi varianta în care proprietarii nu sunt acasă.
2. Mi-ar plăcea să am curajul ca, dacă văd la masa vecină (dintr-un restaurant mişto, nu orice crâşmă) un tip care îmi cade cu tronc, la plecare (eu părăsesc locul înaintea lui, evident) să îi las cartea mea de vizită pe masă. E drept că trebuie mai întâi să îmi fac cărţi de vizită şi să mai arăt şi bestial în momentele ălea, dar nah, facem orice trebuie ca acest clişeu să iasă perfect. 🙂
3. Îmi doresc ca măcar o dată în viaţă să nu-mi pară rău de hainele bărbatului de lângă mine şi să i le rup năvalnic înainte de a ne împreuna (Sună ciudat „împreunatul” ăsta, nu? Well, încerc să evit să spun „a face sex” pentru că am un prieten care tot timpul comentează negativ această expresie şi nu vreau să-i mai dau ocazia să o facă. Asta în caz că mă citeşte).
4. Visez să iau masa pe acoperişul unui bloc. Dar nu oricum şi oricând, ci la ceas de seară, iar locul să fie decorat cu multe luminiţe şi flori, cu masă şi scaune elegante, tacâmuri de argint, pahare de cristal, mâncăruri deosebite etc etc. Şi un partener pe măsura decorului. (Clişeul ăsta mi l-am amintit după 5 ore de când am postat textul, dar e valabil).
Ăstea-s toate. Destul de plate ele, aşa, şi uşor de făcut până la urmă, dar uite că până acum nu le-am bifat. Ai spune că, deşi fug de plictiseală, sunt cam de plict eu însămi. Oricum, sunt curioasă voi ce clişee v-aţi trecut în condică şi câte dintre ele le-aţi şi realizat. Până vă gândiţi şi îmi spuneţi, ascultaţi piesa de mai jos, care are în clip unul din clişeele mele. Ăla cu piscina. 😉
Craciunul cu un brad imens, mii de luminite, foc in camin (pentru ca evident, nu sunt in niciun caz intr-un apartament de bloc) si o familie mare si unita, care gateste si ia masa de Craciun impreuna.
Si lochior de oua (am baut la un moment dat si e chiar bun).
Craciun fericit!
* lichior, nu lochior 😀
fain clişeu. de sezon! sper să ţi se împlinească foarte curând!
Crăciun fericit şi ţie!
craciun fericit, laura
Crăciun fericit şi ţie, Ovidiu. am tot vrut să-ţi urez la tine pe blog, dar tot n+am apucat şi mi-ai luat-o înainte. 🙂
uite neste muzica pentru macar un cliseu
http://www.youtube.com/watch?v=KQQU2ykEQqo
Si mie imi placea sa visez la un cliseu cu Capri pana in momentul in care chiar am fost pe insula aia. S-a destramat intr-un miliard de bucati, si nu mai are nici o sansa de recuperare… eventual doar daca inventeaza cinematografia americana (in principal) un alt echivalent al insulei…
Iana: foarte mulţumesc!
Lara: nu mă speria! visez la Capri din liceu de când am citit Cartea de la San Michele. aşa că acum explică-mi. spune tot. de ce s-a destrămat??? Capri e de vină sau altceva?
pai Capri c’est fini, nu era greu de imaginat!
mie imi place cliseul nr 4.
salutari cu torticolis/ nevralgie, Merry Christmass, ce mai!
naaaa, ceva ceva tot s-a mai păstrat din Capri. nu cred că e comercial cu totul. refuz să cred asta. 🙂
vezi dacă nu ai pernă bună la dormit? faci torticolis. ia pune-ţi soţul la masaj 🙂
ah, e de la frigul din casa si de la faptul ca de o luna nu mai misc oscioarele in scopuri sportive. aici nu avem incalzire performanta, ca in tarile cu zapada. cum iesi de la dus cum te ia cu „dolorul”, degeaba port capotzel:)))
da’, apropo, de ce nu vii matale înapoi? cu tot cu soţul din dotare, evident. nu crezi că v-ar fi mai bine aici? măcar ai avea centrală termică 🙂
o veni si vremea marii reintoarceri. mai rabdam.(un an)
Pfui, ce subiect interesant… nu m-am gândit niciodată!
Oricum, e clar că trăim zilnic nenumărate clişee (ăl de sezon este că toată omenirea română îşi dă întâlnire în supermarketuri şi umple coşuri până la tavan – la asta aspiram şi io cândva – să trăiesc acest clişeu! – ca tot românul care n-avea încă supermarketuri, dar venea tanti Silvia din Italia şi ne povestea cum e acolo la cumpărături, aşa că de-aici dorinţa).
Dar apropo de Capri şi de upermarketuri (adicătelea visuri devenite realitate, dar care nu aduc fericirea scontată), mă gândesc dacă nu cumva e-n natura noastră să ne placă mai mult să visăm decât să trăim în fapt.
Sărbători fericite!
hehe, la mine clişeul cu supermarketul există numa’ în varianta în care mergi cu iubitul la umplut de coşuri. 🙂
nu ştiu exact dacă ne place mai mult să visăm decât să trăim, dar cert e că visele ne ies mai bine şi probabil din acest motiv apelăm la ele mai des. e şi asta o formă de supravieţuire, mă gândesc.
Sărbători fericite şi ţie!
Am pus in practica cliseul tau nr 1, cu mici exceptii: era noapte, eram cu 3 prietene si piscina era a hotelului la care eram cazate. Bineinteles, era interzis intratul cu hainele in piscina. E drept, nici alcoolemia nu era chiar zero 🙂 A fost genial! Mai ales partea cu inotatul imbracata 🙂 – asa de tare mi-a placut, ca am mai repetat de cateva ori experienta in mare :). Asa ca iti recomand sa-ti realizezi cliseul macar simplificat, fara partea cu violarea de domiciliu 🙂
pfffuaaai, de-ai şti ce te invidiez 🙁 da’ odată ş-odată tot o să mi se întâmple şi mie. promit!