Există o fată care mă detestă. Dar nu aşa, din vârful buzelor, ci din toţi rărunchii ei de fată tânără şi atotştiutoare. N-aş putea spune că eu o stimez prea mult, dar ardoarea cu care ea mă detestă nu se compară deloc cu sentimentele pe care le încerc eu pentru ea şi mă minunează peste poate. N-am crezut că pot stârni atâta ură şi scârbă în cineva, chit că nu sunt uşă de biserică şi nu mi-s străine unele sentimente deloc nobile.
Fata cu pricină mă consideră mincinoasă, ţaţă, proastă, ratată, penibilă, ipocrită, manipulatoare, ziaristă de doi bani, moafle cu gură de iapă, nebună, bârfitoare şi multe altele. A ţinut să-mi aducă la cunoştinţă toate astea. Se consideră net superioară mie, îşi doreşte din suflet să nu ajungă niciodată ca mine şi se simte cuprinsă de jenă că omul care o iubeşte pe ea a putut umbla şi cu mine la un moment dat. E umilitoare pentru ea această postură şi ar face orice să şteargă acea parte a trecutului meu cu buretele. De fapt, au fost momente în care fata cu pricina, dacă ar fi putut, ar fi şters la propriu cu mine pe jos, nu doar cu trecutul meu.
Era o vreme în care gesturile ei impulsive şi bădărane scoteau toţi dracii din mine şi îmi venea să-i spun vreo două de mamă. Dar cum n-am reuşit niciodată să mă cert ca la uşa cortului cu cineva pentru că mă blochez şi îmi stau cuvintele în gât, respiram adânc şi treceam mai departe. În plus, nu cred că i-aş fi făcut faţă nici verbal, nici fizic, între noi fie vorba. I-am dat totuşi o poreclă, după ce, acum vreun an, m-am trezit că nervii ei i-au proiectat cotul, intenţionat şi din bun senin, în sânul meu. I-am spus „bătăuşa clasei”. Şi aşa i-a rămas numele între prietenele mele.
Pe lângă că mă detestă, fata asta are şi o doză de masochism în ea. Nu reuşeşte să se ţină departe de blogul meu, chit că nu-i place cum şi ce scriu. În fapt, urăşte că scriu despre trecutul meu care, pe alocuri, s-a intersectat cu al ei, dar nu se poate abţine să nu vadă ce anume scriu. Partea proastă pentru ea e că, în timp ce mă urăşte pe mine stupid şi infantil, pierde teren acolo unde contează.
Să nu vă închipuiţi că, din solidaritate feminină sau dintr-o ciudăţenie a naturii, am vreo simpatie pentru fata asta. Nu am. Fata asta e suferindă emoţional, iar mie nici măcar nu mi-e milă de ea. Din partea mea, poate să moară.
(octombrie 2010)
Stai, stai, fata de care zici te-a lovit, adica TE-A LOVIT!? No, eu zic ca ai dreptul nu numai sa o urasti, dar si sa-i faci public numele, sa o stim si noi.
Ultima bataie intre fete a fost intr-a 5-a cand piloasa clasei a fost facuta comandant de detasament, ca mama-sa era casnica, si statea la coada sa le ia toate alimentele pe cartela, tovaraselor profesoare. Si noi, celelalte, ne-am revoltat…Hi, hi, hi, hi, Cand tovarasa diriginta a vrut sa stopeze valul furiei populare pubertoase si ne-a propus sa nominalizam pe altcineva, niciuna din noi nu a dorit ignobilul snur galben, si i-am pus pe tava conducerea clasei, celui mai sters baiat din clasa. Toane muieresti in fasa, dar cata demnitate pe noi!
da, chiar m-a lovit. a dat şi a fugit, iar eu nu am apucat să fac nimic, chit că aveam o umbrelă în mână. m-am blocat 😀
da’ numele nu contează. „bătăuşa clasei” e destul. 🙂
mishteaux. pe mine ma suna si nu prea vorbea gagica unui prieten/amic de-al meu. eu nici in ziua de azi nu stiu ce si-au povestit, ca nu ma interesa povestea asta, dar stiu ca i-am zis lui ca daca ametita aia mai suna vreodata jar mananca 🙂 si da, a mai sunat si i-am dat ignore. e vorba despre o gelozie prost inteleasa sau de prostie. as merge pe prostie mai degraba, pentru ca sa suni un om pe care nu-l cunosti dar despre care tu crezi te-miri-ce numa prostie poate fi. probabil prietenul comun a vorbit frumos despre tine (asa mi se pare si normal) si ametita sufera ca nu se ridica la nivelul tau. mda. zi faina 🙂 si data viitoare, din greseala calc-o si tu pe noii ei pantofi 😛
hehehe, eu încerc să stau cât mai departe de ea. nici în vis nu m-aş apropia de pantofii ei 😀
oricum, nu ne mai intersectăm şi povestea e vechiuţă, am scris-o de-un an. dar am făcut curat în nişte fişiere, am găsit-o şi am zis s-o pun, că nu strică 😀
Păi si cum a mai evoluat situaţia de anul trecut? Nu ne lăsa si tu în suspans acum: mai e fata aia cu fostul tău iubit? Se înţeleg? îl altoieste si pe el? Te-ai mai întâlnit cu ea? Crezi că a citit postarea asta? Crezi că citeste comentariul ăsta al meu în care pun atâtea întrebări? Dacă îl citeste, crezi că o să-mi răspundă chiar ea la întrebări? 🙂
prea multe întrebări la care nu am răspuns. 😀
ps: da’ ce adresă de mail interesantă ai.
Păi de, mister mare, am două prenume, Andreea si Laura, si m-am născut în 1979 🙂
ca să vezi coincidenţă… 😀
Aaa. coincidenţa e că te cheamă si pe tine Laura…greu m-am prins. Mie mi s-a spus toată viaţa Andreea. asa că Laura parcă nici nu e numele meu. Îl folosesc numa când completez acte oficiale (sau la adresa de email, ha-ha). Da acuma văd că am scris gresit adresa (LOL) e 79 în adresa, nu 1979. A corectat.