Dorinţă

menCrying03

Îmi storc creierii de câteva minute bune după o anumită amintire pe care nici măcar nu ştiu dacă o am sau nu. Dar cum, oricât m-aş strădui, nu mi se întrupează în niciun fel, concluzia e una singură: nu am văzut vreodată un bărbat plângând. Nici din dragoste, nici de durere, de tristeţe sau din orice alt motiv pentru care noi, femeile, dăm apă la şoareci cu uşurinţă. Şi când spun “bărbat” mă refer strict la reprezentanţii sexului masculin din jurul meu, nu la alţii.

Cum reuşesc domnii ăştia să treacă prin viaţă fără acest gen de exteriorizare, nu înţeleg. Undeva, într-un moment secret al vieţii lor, învaţă tare bine că “nu se face” ca ei să plângă în faţa lumii, şi nu mai uită lecţia asta orice ar păţi. Nici măcar nu ştiu dacă să-i invidiez, să-i admir sau să-i (de)plâng pentru că nu au parte de astfel de emoţii. Şi nici nu ştiu exact dacă aş preţui mai mult un bărbat care ar plânge în faţa mea sau l-aş desconsidera, dar tare aş vrea să aflu.

Mă deranjează lipsa lor de lacrimi pentru că astfel eu sunt vitregită de tot felul de imagini şi de emoţii noi. Mi-ar plăcea să văd un bărbat plângând de să sară camaşa pe el, să îl văd suflându-şi nasul în zeci de batiste de hârtie, spălându-se cu apă rece pe faţă ca să mai ascundă din roşeaţă, spunând cu glas stins “Te rog să mă scuzi că mă comport aşa, dar pur şi simplu nu mai suport”. Mi-ar plăcea să facă toate chestiile ăstea pe care noi, femeile, le facem de mii de ori, pentru a-mi da seama mai apoi cât pot eu duce când vine vorba de un bărbat, care sunt limitele mele. Aşa m-aş cunoaşte pe mine mai bine.

Spuneţi-i egoism, spuneţi-i răutate, spuneţi-i cum vreţi, dar plângeţi odată şi odată pentru numele lui Dumnezeu! E vremea! 🙂

9 thoughts on “Dorinţă

  1. eeh, plang si ei dar pe ascuns, in cazul in care nu isi ineanca necazul in vreo sticla sau nu dau cu pumnul in masa.

    oricum plansul e extrem de benefic (cu masura), si de-aia femeile pana la urma pot trece mai sanatos peste niste chestii, in timp ce la barbati contul se acumuleaza pana le crapa cordu

  2. leti: păi dacă plâng singuri nu e fun. eu vreau să îi văd, să îmi testez propriile limite, să mă văd eu pe mine cum reacţionez în astfel de cazuri şi să îmi dau seama dacă aş putea avea oareşce sentimente pentru un astfel de bărbat.

    monalisa: ba aş vrea, tocmai să văd dacă devin sau nu struţul cu pricina 🙂

  3. Lasa ca am vazut eu un ticalos plangand, caci eram tanara si masochista devenita apoi sadica. Luni de fiere, nu alta! Si apoi un adio aducator de oxigen.

  4. daaa, Laura, şi eu aş vrea!

    şi în timpul ăsta să-i dau nişte bice pe spinare şi să-mi implore iartarea.

    se oferă cineva? 🙂

  5. eu am vazut. not that funny. mi-i greu sa stau in preajma celor ce plang. ma emotionez aiurea. so, eu am vazut la un barbat lacrimi…
    Din dragoste neimpartasita. mie mi-a starnit niste emotii. negative :D.eram o insensibila (si jumatate)
    Din tristete. emotii, da, am avut. eram empatica.

  6. între timp mi s-a adus aminte şi mie că am văzut un bărbat plângând acum mulţi ani şi pare-se că am reacţionat bine şi am fost de nădejde în acele momente. nu era un plâns din dragoste, însă. doar că, nu ştiu de ce, mi-am şters eu amintirea asta din memorie 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published.