De-ale mele (8)

Îmi vine să râd ori de câte ori încep să scriu câte-un post cu titlul ăsta. Sincer, nu ştiu ce-am avut în cap când am dat titlul seriei ăsteia de posturi. Sună ca şi când celelalte chestii pe care le scriu aici nu ar fi ale mele. Psihanalizabil, desigur, dar nu am energia să o fac acum. Doar mă râd.

***

Unele cărţi îşi aleg singure timpul când vor să fie citite. Am ajuns la concluzia asta azi, deşi cred că stătea tupilată undeva în mintea mea de mult mai multă vreme. Să mă explic. Acum doi ani, de ziua mea, Grindenii mi-au făcut cadou o carte. Ascetul dorinţei de Sudhir Kakar, mai exact povestea vieţii lui Vatsyayana, autorul Kamasutrei. Ziarul The Tribune a numit-o “cel mai bun roman despre sex şi senzualitate citit vreodată”.

Doar că eu, nu am simţit imboldul să o deschid să văd dacă e chiar aşa. Tot acum doi ani, am aşezat cartea frumos în bibliotecă şi ori de câte ori mă duceam să iau ceva de citit, o ocoleam. Nu se vroia citită cartea asta. Până azi. Nu ştiu cum şi nu ştiu de ce, dar în timp ce mă foiam aiurea prin cameră fără să am ceva în gând, m-am dus dintr-odată aţă la raft şi am luat-o. Mi s-a vârât pur şi simplu în faţă. M-am ghemuit pe canapea, am citit primele zece pagini şi m-am îndrăgostit pe loc de ea. Al naibii de ciudat.

***

Mi-am dat seama că am uitat complet cum e să îţi laşi corpul să fie atins de un străin. În ultimii ani m-am concentrat atât de mult pe o singură persoană, familiară până la Dumnezeu şi-napoi, încât am uitat că vulnerabilitatea şi necunoscutul sunt nişte senzaţii absolut năucitoare. Cred că dorul după ele îi determină pe unii să-şi înşele partenerii de-o viaţă. Iar acum nici măcar nu-i mai pot învinui aşa cum o făceam în trecut.

***

Am învăţat de pe TED cum să-mi leg şireturile astfel încât să nu se mai dezlege cu una, cu două. Ca urmare, nu mai am probleme cu minunaţii mei pantofi Ecco, pe care îi uram din cauză că li se desfăceau foarte repede şireturile, şi mă gândesc cu drag la ei şi la cel care, pe vremuri, mi i-a făcut cadou. Vorba tipului de la TED, un mic avantaj undeva în viaţă poate produce rezultate extraordinare altundeva.

***

A existat la un moment dat o zi în care am hotărât să nu mai sufăr. Unii dintre voi probabil că v-o mai amintiţi, că doar am scris despre ea. Adevărul e că am mai suferit o vreme după hotărârea cu pricina, dar cel puţin nu m-am mai plâns atât şi mi-am scutit prietenele de un chin. Cumva, însă, fără să îmi dau seama când şi de ce şi fără să scriu despre, a venit şi o altă zi. Am numit-o Ziua Dezîndrăgostelii Neplănuite şi de atunci e ziua mea preferată. I’m finally free!

4 thoughts on “De-ale mele (8)

  1. trec peste tentatia de te intreba altceva, stirnit de unul dintre paragrafe. renunţ la punctul ăla, dar nu pot să renunţ la cel cu înşiretatul pantofilor. nu de alta, dar 90 la sută din pantofii mei sînt ecco şi mi se desfac mereu şireturile. dar pentru asta tre să ne vedem la o cafea…

  2. vezi la mine pe FB că am pus în urmă cu câteva zile filmuleţul cu legatul şireturilor.

    iar la întrebarea neîntrebată răspunsul era: nu am făcut 😉

  3. laura, laura,
    scrii nişte lucruri, cîteodată, de-mi vine să mă împrietenesc mai tare cu tine.

    ce mă fac?!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.