Jocul de duminică

Astăzi am jucat şotron. M-a lovit cheful de cu dimineaţă, brusc şi dintr-odată, aşa că am luat creta de la tabla din bucătărie pe care ne lăsăm mesaje, m-am dus în curte şi pe dalele de cărămidă roşie am desenat rapid omuleţul alb cu numere. Vi-l mai aduceţi aminte? Cel cu mâinile numerotate 4 şi 5, gâtul 6 şi capul 7-8? Extrem de simpatic, de altfel. L-am făcut măricel, închipuindu-mi că-i fac faţă, dat fiind că nu sunt tocmai o fetiţă de clasa a IV-a. După ce l-am desenat, am căutat bucata de rocă pe care mi-a adus-o Lorand din Ţara de Foc şi am început jocul.

Tre’ să recunosc că nu mi-a fost deloc uşor. Până la 4 şi 5 a mers cum a mers, dar când am ajuns la 6, 7, 8 a început să-mi sară inima din piept şi să-mi tremure picioarele. Zău, la vârsta asta, săritul într-un picior atâta vreme şi aplecatul după piatră, tot într-un picior, nu mai sunt chiar floare la ureche. Aproape că îţi scuipi plămânii înainte de a termina şotronul. Şi evident că am ciolit. Nu la sărit, ci la aruncatul pietrei. Nu am nimerit de fiecare dată pătrăţelul cu pricina, a mai căzut piatra şi pe lângă, dar cum nu m-a văzut nimeni, n-am mai repetat aruncatul, ci am sărit ca şi când picase unde trebuia. Shame on me!! 😀

Oricum, mi-a părut tare rău că nu a fost nimeni care să joace şotron cu mine şi care să nu mă lase că ciolesc. Doar maică-mea ce se mai uita la mine de pe terasă şi zicea, neştiind dacă să râdă sau să plângă, “Doamne, Laura, ai dat în mintea copiilor! Femeie serioasă eşti tu?”. Păi, da, sunt femeie şi sunt serioasă, doar că uneori am chef să mai copilăresc. Cred că din cauza asta mi-am cumpărat şi coardă acum vreun an. Are mânere din lemn, colorate, unul sub formă de iepure şi celălalt de morcov şi e amuzantă, în felul ei. Din când în când o iau şi mai sar prin casă cu ea. Nu în ideea de a face sport, că nu sunt genul, ci pentru că mă ia pur şi simplu dorul de sărit coarda.

Aşa după cum uneori mă loveşte dorul să mă dau în leagăn sau să joc elastic. Cu leagănul e o poveste întreagă. Începe la Dumbrăveni, într-o vară, în curtea imensei case de peste drum de tata-tân, în care trona un nuc pe cât de bătrân, pe atât de impozant. Casa respectivă fusese a morarului oraşului, Mohan îl chema (nu ştiu sigur dacă era armean sau sas), dar comuniştii o naţionalizaseră, aşa că acum era împărţită la mai multe familii.

Nucul din curte ajunsese astfel al nimănui şi al tuturor totodată. Odată cu el şi leagănul din lemn şi funie groasă, care atârna parcă de când lumea de una dintre cele mai groase crengi. Pentru mine, leagănul ăla era cel mai frumos şi perfect loc de pe pământ. Primul meu drum dimineaţa şi ultimul seara era la leagăn. Dacă s-ar fi putut, nu m-aş fi dat jos din el niciodată. Mă îndrăgostisem atât de tare de el încât luni întregi i-am bătut pe ai mei la cap să-mi pună un leagăn fix ca ăla în casă.

Găsisem şi locul unde putea fi prins: în rama de sus de la uşa camerei mele, uşă care are peste doi metri înălţime. Maică-mea poate mi-ar fi făcut hatârul, dar taică-meu s-a opus întotdeauna fiţelor mele de copil numindu-le “prostii”, aşa că am rămas fără leagăn. Mi-am promis atunci însă că, în momentul în care casa va fi numai şi numai a mea, indiferent cât de bătrână voi fi, voi monta un leagăn în rama de la uşă. Şi voi face asta!

Până va fi să fie nu-mi rămâne decât să sar coarda sau să joc şotron şi elastic. De fapt, nu sunt sigură dacă mai ţin minte toate regulile şi modul în care se joacă elastic (când ajunge elasticul sub braţ, spre exemplu, nu-mi amintesc exact cum trebuie sărit), dar cred că din câteva încercări i-aş da de cap. Doar că pentru jucat elastic trebuie să fim trei fete-femei. So, care dintre voi aveţi chef de elastic, daţi-mi de ştire. Mă bag. 🙂

PS: În timp ce scriam mă gândeam că ar fi tare fain dacă ar exista nişte centre asemănătoare celor de fitness, dar în care femeile să joace şotron, elastic şi alte treburi din astea copilăroase. La urma urmei, sunt şi ăstea un fel de sport de întreţinere, nu? Plus că au avantajul că nu doar transpiri pe rupte, ci te şi distrezi când le faci (spre exemplu, ar putea merge mamele cu fetiţe cu tot şi s-ar juca-antrena împreună).

19 thoughts on “Jocul de duminică

  1. buna ideea asta cu centru ludic de femei…
    elasticul e ff tare, pt creier si membre

    oare se mai joaca in ziua de azi?

    buna inventie era.

    si Castel apoi, la foc la foc, lapte gros…

  2. Ai dreptate, daca nu jucam noi sotron si elastic, atunci cine? Daca nu mai coasem si nu mai tricotam, atunci cine? Oare cine sau cum s-a inventat elasticul. Are el vreun trecut?

  3. cu “elasticul” m-ai atins la sentiment! a fost jocul meu preferat. săream pînă mi se zguduiau creierii… mai ştii? cu picioarele lipite, apoi depărtate; jos – la glezne, la genunchi şi apoi la şolduri… măi, măi, ce mă mai jucaaaaam!!!

    parcă simt şi acum firul zbărnăind sub tălpi…

  4. Eu ridic doua degete pentru elastic. Si/sau sotron.
    Cand mai prinzi o zi de uichend cu soare (asa ca ieri, de ex), poate dai sfara in tara si ne adunam un grup mai maricel. The more the merrier.

  5. Lady Io: da’ putem să le branduim, zic. 😀

    Iana: habar n-am cine a inventat sărtiul elasticului, da’ şotronul ştiu că a apărut în Anglia victoriană. şi mai ştiu că în olandeză se numeşte hinkelen. 🙂

    andreea: mai ştiu ceva din el, da’ nu chiar pe tot, după cum spuneam. da’ poate punem de-o echipă, ce zici? 😉

    Lara: it’s a deal!

  6. Bună asta cu jocurile, subscriu la înfiinţarea unui centru de joacă. Eu am sărit coarda la MŢR într-o seară când era terasa semi-pustie. Numa’ că în loc de coardă am folosit un cablu pe care îl aveam în geantă şi prietenii mei se uitau la mine ca la E.T :)). Tare fun o fost 😀

  7. “Până la 4 şi 5 a mers cum a mers, dar când am ajuns la 6, 7, 8 a început să-mi sară inima din piept şi să-mi tremure picioarele.”

    Pai, la un moment dat, vorbeai (chiar tu) de 10! …

  8. fara gluma acum, eu, in locul mamei tale si privindu-te, te-as fi admirat!
    (este absolut super ce ai facut duminica! si faptul ca o zici, oblu)

  9. adam: nie nie nie. 😀 era vorba de numerele şotronului, nu de bărbaţi, funny boy.

    iar mama şi-a făcut şi cruce. asta am uitat să zic. 🙂

  10. laura: sunt oare, barbatii, si altceva decat “sotronul” femeilor? …
    (sotronul l-am inventat eu si cu eva, pe cand eram doar noi doi, dar eu stiam ca vom fi mai multi … barbati, inchinati eternei si unicei … eva)

    ps asa-i ca l-am “taiat” pe Rebreanu ?

  11. Poti juca elastic si singura. Trebuie sa pui doua scaune (doi tabureti e bestial) in locul fetelor care tin elasticul departat. Cand e de sarit “apropiata” trebuie sa ai doua scaunele mici. 🙂 Din experienta personala, rulz!

  12. se mai joacă elastic, în mediile mai puţin dezvoltate să zic aşa, în oraşele mici, în şcolile periferice… am văzut cu ochii mei şi mai că-mi venea să mă alătur. în copilărie jucam până ţineam elasticul cu mâinile ridicate deasupra capului, iar atunci îl săream în roata ţiganului, era o minunăţie :))
    nu cred că jocurile astea ar trebui să aibă vârstă, dar bravo ţie, eu nu ştiu dacă aş rezista nici cât tine astăzi.

  13. Daria B.: noah asta cu roata ţiganului n-am făcut niciodată. nu ştiam că se juca şi aşa. tare de tot!!
    iar cu rezistatul… a fost mai mult ambiţie, decât rezistenţă fizică. ca dovadă a doua zi aveam o febră musculară cumplită 😀

    Monalisa: bună baftă 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published.