best blog

Ieri mi-am cumpărat un tricou pe care scrie „My blog is the best blog in the world. I think so… „ şi cu ocazia asta mi-am amintit că am blog. Nu e „the best”, dar e al meu. Şi ar trebuit ţinut în viaţă, zic. De ce l-am lăsat aproape să moară? Pentru că am pierdut plăcerea scrisului. Şi pentru că nu mai am idei şi nu mai ştiu face din orice nimic un eveniment. Am devenit plictisitoare…

***

După ce luni la rând am visat urşi, de ceva vreme visez tigrii. Aşa cum nu mă speriau urşii în vis, aşa nu mă sperie nici tigrii. Din contră, am o relaţie extrem de apropiată cu ei. Îi mângâi, mă joc cu ei, alergăm împreună… Parcă ar fi nişte căţei mai mari. Am căutat pe net să văd ce înseamnă să visezi tigrii în astfel de ipostaze şi cică mi s-ar îndeplini dorinţele, dacă îi mângâi în vis, şi merg la petreceri, dacă mă joc cu ei. Tres mishteaux! Doar că nu mi s-a îndeplinit nicio dorinţă şi nici la petreceri nu am fost. 🙂

***

Deşi niciodată nu mi-am dorit bani mulţi, azi am ajuns în punctul în care îi dau completă dreptate Victoriei Beckham care, mai tânără ca mine fiind, spunea: „I like a man who can be a real friend, has a good sense of humor, a good pair of shoes and a healthy gold card„.

***

N-am avut până acum anumite flori preferate, dar anul ăsta m-am îndrăgostit iremediabil de hortensii.

***

Sunt din ce în ce mai convinsă că am să mor singură în casa asta mare şi au să mă găsească doar după ce au să simtă mirosul de cadavru stricat.

***

Nu mă pot decide dacă vreau sau nu vreau iPad. Îmi dau seama că e o fiţă şi că mai bine aş face altceva cu banii ăia (pe care oricum nu îi am, ci îi împrumut), dar mă uit de 10 ori pe zi pe site-ul apple la iPadul 2 şi mi-l închipui cu toate variantele de smart cover posibile. Parcă văd că o să mi-l iau şi nu o să am, de fapt, ce face cu el. Femeie proastă!

14 Replies to “De-ale mele (10)”

  1. Daca trebuie sa imprumuti banii de ipad si te mai si intrebi daca chiar l-ai vrea, eu zic sa mai astepti si poate pana atunci iti mai trece moftul. Pt ca e un moft, ne-au spalat Apple creierii ca e cool sa avem produsul si iata, ne dam peste cap de dorinta. 🙂

    Deprimant gandul cu muritul singura, poate vrei sa iti umpli casa cu ghivece de hortensii ca macar sa nu simta mirosul de cadavru prea tare, pana se simte te mumifici si macar stii o treaba. Lasa gandurile astea macabre si scrie mai des, ca de cititori nu duci lipsa.

  2. 😀 😀 asta cu hortensiile m-a făcut să râd bine. problema e că nu au miros, că doar am un lan întreg în curte şi nimic. 🙂 dar o să mă înconjur de crini la bătrâneţe, în scopul sus numit de tine. 😀

    ps. sunt tot mai sigură că nu o să-l iau. pe iPad, zic 🙂

  3. Da, asa e, nu au miros, corect. Sunt si florile mele preferate, asa ca imi imaginez ce grozav e sa ai o curte plina. Era pe vremuri in drumul meu spre scoala o curte cam la fel, iar peste curte prezida o baba careia i-am cerut de nu stiu cate ori sa ma lase sa rup o floare, ca la floriarii nu se gaseau. Niciodata nu m-a lasat, si eveident de fiecare data o boscorodeam. Asa ca asculta de la mine, daca iti cere cineva o floare, sa le dai, da? 🙂

  4. Cat despre crini, vorba cantecului „I’m gonna lay you down on a bed of criiiini…” 🙂 🙂 🙂 Poti lua in calcul si fresiile si ajuti astfel si oamenii ca nu mai trebuie sa aduca flori la inmormantare. You’re on to something here!

  5. le dau, le dau, doar că nimeni nu-mi cere pentru că e o curte interioară care nu se vede din stradă. dar dacă, vreodată, careva doreşte, va primi. sunt o fire generoasă. 😀

    şi evident că o să-i scutesc de adus flori dat fiind că eu vreau să fiu incinerată. va fi fun 😀

  6. Licurici,

    daca totai gradina in spatele casei… si tot ai taine gradinerasti si metafizice : de ce nu sadesti si ceva semintze de Regina Noptzii ? sub fereastra, cat poate fi acel „sub fereastra” ? Sunt niste flori fascinante. Infloresc odata cu cu lasarea sorelui spre vest, la ceas de seara.

    personal-, ca puradel de 8 ani, n-am sa uit movul florilor care infloreau sub geamul de la balconul blocului muncitoresc cand soarele scapara spre vest luindusi ramans bun pana maine…

    Tine minte si gradinareste : Regina Noptzii.

    Doar Licuricii poate intrec in frumeusetze floarea asta !

    Orasean, din pacate, invidios pe cei care au gradinutza sub fereastra.

    PS : cred ca Licuricii ar cauta Regina Noptzii instinctiv.

  7. Regina noptzii, floare :

    nu-i muscata, nui nici crin.
    e o floricica care se agata de ceva batz si urca si creste. nu mult. e mica si delicata si deloc pretentioasa. Aproape ca Muscatele din glastra, atat doar ca vor afara !!! in aer.
    seara se deschid, ifloresc, isi dezvaluie rochia de catifea violeta. dimineata se inchid si se fac muguri modesti, astfel inchit vecina habar nu are ce ai tu la balcon ( !!! Nu vb de burghezii care au casa cu curte… hahahah vb de balcoane de apartemente socialiste…)
    sunt fascinante.
    si au miros fascinant.

    PS : n-am vazut demult asa catifea de petale….
    cauta si plateaza asa ceva.

  8. daaa, ştiu Regina Nopţii. mi-am şi pus anul trecut în grădină, împreună cu caprifoi, da’ nu ştiu de ce nu a ieşit. caprifoiul, în schimb, e mare şi tare acum. da’ mai încerc cu Regina Nopţii că-mi place şi mie.

  9. Laura, eu am iPad, nu mi l-am cumpărat, că l-am primit. Nu stiu cum sunt astea noi, poate au mai multe smecherii, dar eu in 90 la sută din timp nu fac altceva decât să citesc cărţi de pe el. Poţi naviga pe internet, dar anumite site-uri nu prea merg, să răspunzi la emailuri e enervant cu touch screenul ăla, să te uiţi la filme…ce rost are pe un ecran mic. Deci zău că nu merită să dai banii pe el (mai ales dacă trebuie să-i împrumuţi). Mai bine îţi iei un laptop Apple (si pe ăla l-am primit, ce să zic, am prieteni foarte generosi) dar unul din alea chiar merită, eu îl am de 2 ani si e incredibil de stabil, lucrează repede, autonomia la baterie de de aproape 6 ore.

  10. ipad e pentru cel care are bani si de laptop :)) .. eu am fost impresionata de ipad cand eroul din telenovela mea coreeana cauta raufacatori pe el… si arata atat de cool facand asta…
    deci, daca cumva vrei sa arati cool citind carti online, iti iei ipad 😀

  11. Scrii fenomenal. Am ras de una singura in camera. Nici eu nu-i înţeleg pe bărbaţi, dar am observat că nici ei nu se prind nicicum cum e cu noi. Am o prietena care un an de zile a trăit visul lângă bărbatul ideal, după care s-a plictisit ….. C’est la vie, des fois si penible !?!

  12. monalisa: am renunţat la idee. nu îmi mai iau nimic, deocamdată.

    elisa: dacă te-am făcut să râzi, eu mă declar mulţumită. şi nu mă mir că prietena ta s-a plictisit. dacă era ideal înseamnă că era perfect şi de perfecţiune te plictiseşti cel mai repede. aşa am auzit 😀

    anna: cât de curând. şi, da, mi-e ruşine că nu am mai scris. MAAAARE ruşine!! 🙁

Dă-i un răspuns lui Departe Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *