Nu că aş fi o microbistă înrăită, că nu sunt. Mă uit la meciuri doar atunci când este vreun Campional Mondial şi efervescenţa socială îmi creează condiţiile emoţionale propice vizionării, ca să zic aşa. Altfel, nu pun mare preţ pe astfel de lucruri şi nu sunt fanul niciunei echipe de fotbal. Mă rog, dacă ar fi să păstrez tradiţia familiei din partea lui tata, aş ţine cu Rapid, dar nu prea o fac. Cu toate astea, când vine vorba de fotbal în oraşul de pe Someş am un mare of: nu mă împac deloc, da’ DELOC, cu ideea că fanii celor două echipe, U şi CFR, se detestă în halul în care o fac.
Indiferent câte explicaţii am primit pe tema asta din partea celor două părţi, nu am reuşit să le văd vreo logică şi să le accept. Evident că dragostea pentru o echipă sau alta nu stă în logică, dar vine o vreme când ai nevoie şi de un pic de raţiune ca să faci lucrurile să meargă înainte. Or ce se întâmplă acum în materie de dragoste pentru U şi CFR e dovadă de multă prostie şi foarte puţină înţelegere, iar asta trage oraşul înapoi. Şi pe mine odată cu el, ca locuitor al lui.
Dacă acest conflict ar rămâne la nivel de arenă, nu m-ar deranja, dar din păcate se extinde peste tot, ca o caracatiţă cu mii de braţe. Nu ai să vezi un om de afaceri dedicat Universităţii care să îşi facă reclamă la CFR, sau invers, indiferent în câte ligi şi campionate europene ajunge echipa cu pricina. E dovadă de prostie în materie de business asta? Cu mâna pe inimă spun că este. E o prostie şi faptul că fanii celor două echipe, mă refer la aşa-zisul „nucleu dur”, nu calcă unul pe stadionul celuilalt, pierzând din vedere că anulează în acest fel tocmai menirea şi frumuseţea fotbalului.
Ne dorim Clujul Capitală Europeană în 2020, dar noi nu avem nici în clin, nici în mânecă cu multiculturalismul, toleranţa, spiritul comunitar, iar asta se vede cel mai bine când vine vorba de fotbal. Ce Capitală Europeană putem dovedi că suntem câtă vreme membrii celor două galerii sunt capabili să ia piatra din caldarâm şi să-şi spargă capetele, nu înainte de a se înjura de mamă şi de toţi sfinţii în centrul oraşului? Sau de ce toleranţă dăm dovadă când galeria unei echipe, în virtutea unei istorii emoţionale, scrie petiţii prin care echipei adversare să-i fie interzis accesul pe stadionul plătit din banii tuturor cetăţenilor?!? Cât de rudimentar poţi gândi ca să faci un astfel de gest care îţi întoarce oraşul în timp cu 100 de ani?
Nu militez aici pentru unirea celor două echipe, pentru că, sincer, nu mi-ar plăcea. Vreau să rămână în continuare două echipe, pentru că ideea de competiţie poate fi un motor foarte bun de dezvoltare al Clujului, dacă este tratată cu cap. Ce aş vrea însă este să se termine odată cu ura asta stupidă şi primitivă, care îi mână în luptă pe unii şi pe alţii. La urma urmei, şi la U în echipă sunt jucători de aceeaşi etnie ca a finanţatorului CFR-ului, aşa că textul cu maghiarii contra românilor nu se susţine. Nu sunt unii mai breji ca alţii, dacă îi iei la bani mărunţi.
Ideea este ca fanii să stea măcar cinci minute pe cur şi să judece situaţia, raportându-se la întreaga comunitate clujeană. Să se gândească dacă atitudinea lor face, pe termen lung, vreun bine oraşului şi locuitorilor lui. Pentru că, vor nu vor, nu trăiesc într-o bulă de plastic unde numai ce doresc ei contează. În momentul în care energiile investite în toată această rivalitate se convertesc într-un sens pozitiv, toţi avem de câştigat. Financiar, cultural, emoţional şi din orice punct de vedere priveşti. Pentru că, nu-i aşa?, una e să ştii că poţi crea evenimente fotbalistice într-un oraş tolerant şi deschis, şi alta într-unul al urii şi al bigotismului.
Acestea fiind zise, mai am o dorinţă, aşa, în spiritul toleranţei de care tocmai discutam: mi-ar plăcea să văd un calendar comun cu fotbaliştii celor două echipe, făcut după modelul calendarelor Dieux du Stade cu ruygbiştii francezi. Şi, de ce nu, un calendar comun cu fanii celor două galerii. Poate de aici ar trebui începută o campanie de îndreptare a lucrurilor şi de stingere a urii. Dezbrăcaţi-vă de ură şi prejudecăţi, domnilor, odată ce vă dezbăcaţi de haine!
Visez frumos? Poate că. Dar e dreptul meu să o fac şi nu o să cedez cu una, cu două. Nu de alta, dar vreau să trăiesc într-un oraş cu oameni frumoşi, cu care să mă mândresc, nu de care să îmi fie ruşine. Se aude acolo, în tribune? 🙂
Şi pentru că toţi călcăm ca pe sârmă când vine vorba de acest subiect…
Felicitari pentru atitudine, Laura! Este exact ceea ce astept si eu de la clujenii adevarati: sa treaca peste o rivalitate penibila, artificiala, agresiva, imprumutata din alte parti, care nu se potriveste deloc Clujului. Sa arate ca au sange si in creier, nu numai in … instalatie, cum se tot lauda (suna vulgar, dar n-am ce face).
mersi. sinceră să fiu, mă aşteptam la multe înjurături, dar se pare că nu citesc microbiştii blogul ăsta. 😀
ba il citesc si microbistii, dar poate au obosit si ei sa tot explice ce nu-i de explicat. premisele pe care le identifici tu ca stind la baza urii dintre cele doua grupuri de suporteri sint gresite, prin urmare si rationamentul ulterior e defect. plus ca episoadele violente sint tot mai rare si izolate, asa incit, vorba alor batrini, io cred ca faci din tintar armasar.
şi care sunt premisele? 🙂
şi dacă sunt greşite de ce nu eşti pe stadion la CFR la meciurile care contează la nivel european?
etichetezi aiurea actiunile unor membri ca fiind definitorii pentru grup. daca trei oameni din 5 000 lovesc pe altul cu o caramida nu inseamna ca grupul suporterilor este „caramidar”. asta asa, la o discutie superficiala. nu intru in amanunte si accept fapta respectiva ca reprobabila, dar nu generala pentru grup in ansamblul lui.
daca io spun ca m-as pisa cu placere pe capul unui ceferist nu inseamna ca suporterii universitatii s-ar pisa cu placere pe capul suporterilor feroviari. iti repet ca iti construiesti un rationament general pe baza unor fapte izolate mediatizate in exces. in 14 aprilie esti invitata mea la studiu de caz din interiorul grupului.
în 14 aprilie sunt la Linz.
şi etichetez acţiunile în funcţii de reacţiile grupului. încă nu am văzut pe cineva din grup să se delimiteze public de acţiunile unor membri (vezi faza cu petiţia pt stadion), aşa că trag concluzia că tot grupul gândeşte la fel. e în firea lucrurilor să gândeşti aşa.