Blogul Licuricei

…pentru că astăzi e ziua „aia” am decis să scriu pas cu pas ce fac toată ziua, iar la sfârşit voi trage linie şi voi vedea ce iese la cântar – fericire au ba?

între 5.20 – 8.10 am – Pisica mea m-a trezit din oră în oră, mieunând ca apucata. Chestia asta o face în ultimul an jumate şi mă înnebuneşte de cap. I-am dat de mâncare de trei ori, am lăsat-o să doarmă la mine în pat, totul fără folos. Aşa că, într-un final, am scos-o în curte şi am lăsat-o acolo. NOT HAPPY.

9.10 am – mi-am deschis laptopul şi aveam un offline de la Leti: Happy 13 februarie! M-a făcut să râd, chit că uitasem ce zi e azi şi mai eram uşor somnoroasă. HAPPY.

9.30 am – am intrat pe facebook, am văzut că e ziua lui Lorand şi a Svetlanei, aşa că m-am apucat să le caut muzici de la mulţi ani. Foarte bine m-am distrat pe parcurs, iar la sfârşit le-am ales pe astea: prima e pentru Lori, a doua pentru Sveta. HAPPY.

9.45 – 11.50 am – am mai lălăit-o prin pat uitându-mă la juma’ de episod din Dexter, am făcut duş, am mâncat ceva şi mi-am amintit că atunci când am scris despre pactul ăsta, cineva mi-a lăsat un comentariu prin care clasifica situaţia drept uşor patetică. Se poate vedea şi aşa, ce-i drept. Anyway, pactu’ e pact, aşa că trebuie ţinut. Şi cum Dexter e un serial care îmi lasă un gust amar, chit că-mi place, de data asta bifez HALF HAPPY.

12.15 – 14.00 am – am ieşit în oraş în ideea de a bea un ceai şi a citi. De la Stieg Larsson încoace am făcut o pasiune pentru scriitorii nordici, aşa că mi-am luat cu mine Prinţesa gheţurilor de Camilla Läckberg. Pe lângă Anna Holt, fosta ministru de Justiţie al Norvegiei, a cărui carte Eroare judiciară nu am putut-o termina atât de prost scrie femeia, suedeza asta, Läckberg, e un deliciu. Cu o cafea cu chili şi lapte în faţă (mi-am schimbat pe drum poftele) am lenevit o vreme la Demmers.

La 14.00 fără 10 minute mi-am amintit brusc că este report mare la loto şi n-ar strica să joc. Am ajuns în faţa loteriei cu un minut înainte de a se închide, ca norocu’. Asta nu înseamnă că am să şi câştig. Cred că mi-am mâncat norocu’ pe când aveam patru luni, când am câştigat un aragaz cu butelie pe un cec cu numele meu. De atunci nu mi s-a mai arătat nimic. Da’ nimic. Cum însă am folosit aragazul ăla timp de vreo 30 de ani, iar acum nu-l mai avem, cred că e vremea să mi se ivească oareşce averi nemuncite, nu? Nu ştiu însă cum să clasific astea două ore pierdute în oraş, pentru că nu am excelat în nicio stare. SO AND SO.

14.30 – 17.00 pm – n-am făcut mai nimic. Am pierdut vremea prin casă, uitându-mă la tot felul de chestii pe net. SO AND SO.

17.30 – 22.45 pm – m-am întâlnit cu doi prieteni, Moise şi Florin, şi ne-am petrecut seara iniţial în Klausen, iar mai apoi în Insomnia, unde era ziua lui Lori. Am râs cât n-am mai râs în ultimii trei ani, aşa că în mod clar ultima parte a zilei am fost HAPPY.

În concluzie, n-a fost o zi ieşită din comun, dar sigur nu va trebui să-i pun Letiţiei 5 euro în puşculiţă. Mărturisesc însă că nu ştiu cum va fi de-acum înainte, că nu e foarte simplu să fii din senin fericită o zi întreagă. 🙂

Ziua Letiţiei

este ora 22 si ceva ora Italiei si zambesc “pe sub mustata” la un pahar de vin alb sicilian, decent, nici prea-prea, nici foarte foarte din cauza ca l-am uitat afara si nu era rece, dar imi pecetluieste fericirea pe ziua de azi.

Am inceput deci cu happy-endu.

Adevarul e ca sarbatoresc si faptul ca s-a distrat Licurici mai ales in ultima parte a zilei (mi-am turnat paharul dupa ce am citit deznodamantul si pentru ca mereu savurez postarile ei. M-am amuzat cum i-a dat matza trezirea si cum i-a consumat ei norocul aragazul vietii. poate ca era un aragaz care mergea pe enegie karmica…)

Sa revin cu povestirea cronologica. Deci flashback:

dimineata pe la 9.30

dormeam si jur ca am visat ca mi-a lasat Laura offline drept raspuns la urarea de fericire: am vizualizat fereastra si urarea… care s-a adeverit reala o ora mai tarziu. Am zambit in somn si am zambit si la 10.30 cand deschisem calculatorul, de fapt am zambit de 3 ori, pentru ca a treia oara zambisem amintindu-mi ca visasem ca mi-a scris Laura 🙂 nush cum sa explic.

10 – a fost trezirea naturala. fara matza, fara ceas, fara celular. Macar duminica imi permit. Ziua e urata (prima ploioasa dupa o serie de zile primavaratice). Imi dau seama ca am dormit adanc si senin, ceea ce mai nou e un adevarat cadou. Sunt bucuroasa de asta. Apoi mi-aduc aminte ca m-am lasat de fumat si ma simt minunat, deloc frustrata. De 5-6 zile. Uneori mai am reflexul si dorinta, dar nu ma prea afecteaza.

Sunt fericita.

Mai imi aduc aminte ca ma asteapta un mic dejun cu SANA SI TURTA DULCE ROMANEASCA, luate ieri de langa Torino de la o alimentara romaneasca. Si la gandul asta jubilez, desi imi place si toata gama de produse italienesti de combinat dimineata cu lapte si cafea.

Doar ca in bucatarie o colega de apartament tocmai a spalat pe jos si accesul la baie si la frigider mi-e blocat.

Not so happy. Dar ma mai (ab)tzin.

10 min.

In sfarsit liber la baie si la mic dejun romanesc. Mmm, ce bun.

Trece alta colega de apartament prin bucatarie, e tare bucuroasa sa ma vada, si eu la fel. Era cea mai antipatica la inceput, adica cea mai putin simpatica, pentru ca nu era naspa, ci doar nu imi inspira asa multa simpatie ca restul.

In cele din urma e cea care ma simpatizeaza mai tare pe mine, si astfel i-a crescut cota  , daca cineva ne gaseste simpatici e normal sa acumuleze capital de simpatie si din partea noastra. Rad in sinea mea gandindu-ma ca azi tre sa fiu fericita. sau cel putin sa bag de seama fericirea-n caz ca trece. Sau sa-i deschid poarta. Vai, dar ce mult vorbesc.

De vina-i vinu. Desi am baut juma de pahar.

In timp ce rod turta dulce ma gandesc ca asta cu fericirea e cam relativa. De pilda, intr-una dintre cele mai negre perioade din viata mea, ma simteam ca un gulag pe dinauntru, portarul cladirii de la servici, un om destept si tanar, adica nu era ramolit sau ceva, mi-a zis “Letitia, tu esti o persoana asa de bucuroasa, cum poti sa fii mereu asa de fericita?”… Eu am ramas masca. “Daca zici dumneata, fie”.

am fost bucuroasa gandindu-ma ca, fara sa fiu falsa, transmit unora asa ceva, chiar daca eu nu ma simt fericita.

interesant. poate eram un fel de oglinda-transmitzator de fericire, pe mine nu ma prea incalzea, bine ca mai imprastiam in jur.

Dupa micul deju dush lung. Dupa cateva ezitari, am decis ca ma spal si pe cap, doar e Ziua Fericirii si tre s-o intampin cum se cuvine. M-am distrat vazand cum spuma de la sampon a facut niste forme ca siluetele unui tablou baroc, vedeam o dama cu cocuri inalte si sani saltaretzi si corset, funde si pudel. Nu stiu daca ma crede cineva, dar chiar asa arata spuma.

Happy.

cu halatul de baie si cu turbanul m-am mutat in camera si am inceput sa ma mai dau pe net.

facebookul ma plictiseste tot mai tare, din fericire. ca prea mult timp pierdeam. ma mai intereseaza doar oaresce muzici faine sau pozele cu copiii prietenelor mele. asta mai ales ca ma mira sa vad cu apar fiinte noi pe lume si care seamana cu alte fiinte pe care le cunosteam bine. suna banal, dar e ceva tare interesant, miraculos de-a dreptul.

Ma tot mobilizez sa scriu ceea ce am de scris (o poveste), si sunt stresata ca tot aman si tot nu o termin, si pana nu o termin nu ma pot reapuca de lucrarea de doctorat.

cerc vicios, mi-a sarit fericirea gandindu-ma la intarzierile mele.

13.30

pranz cu colegele de apartament. suntem 4 in total. intre 23 si 27 de ani. Ma simt bine cu ele. Sunt tonice, dragute si motivate. Fiecare studiaza si isi vede de treaba. Eu doar in salturi. pe de alta parte, eu lucrez 8 ore pe zi si nu are sens sa ma plang ca nu studiez cat ele.

ca ele sunt in sesiune si alta treaba nu au decat sa stea cu burta pe carte.

Eu sunt deja mai coapta si nu ma tzine creieru sa invatz in stil ortodox. improvizez metodic, citesc, ma documentez, dar dupa scheme si timpuri enigmatice. Gandul la lenea mea mascata ma amaraste. incerc sa scriu, imi aduc computerul “de scris” din sufragerie in camera mea. mi se face somn, imi fac o cafea. buna e cafeaua.

sunt fericita. mai ales la gandul ca e buna cafeaua si fara tigara.

nu ma prea trezesc, asa ca ma intind in pat.

cu computerul “de net”. facebook, stiri, mail. plictiseala. eu ma plictisesc extrem de rar, si totusi vad ca ma paste acedia. Va trebui sa ii dau Laurei 5 euro inapoi…. sa fiu cinstita. o duminica ploioasa in care nu reusesc sa fac nimic din ce mi-am propus.

16 si ceva. inchid computerul cu plictiseli (nu am nici eu inspiratie la postat), imi amintesc de oaresce baiat care m-a lasat cu ochii-n soare (ca doar pe aia ni-i amintim, nu ve aia care ne invita la o plimbare-n zi de soare… btw imi scrie Max englezu ca ma invita la nush ce concert de-al lui vineri… ca abia asteapta sa ma auda cu vioara etc. ce fenomen e si asta. dar despre asta altadata…. cert e ca de Max nu imi place nu stiu cat deci nu ma gandesc la el).

Imi scrie o prietena italiana, tanara producatoare cinema, ca e la Berlinale si ca vrea sa intre la party-ul romanesc, daca ii pot rezolva cumva. Sms-uri la tertzi care ar avea contacte… in cele din urma se arata. ii trimit indicatiile. nici macar un raspuns sau un merci… nici nu stiu daca a intrat. nu ok. eu nu happy, se dadea cea mai buna prietena a mea la un moment dat.

naspa.

nici nu dorm, nici nu scriu, dar stau in pat si ma gandesc la ce faina o fost ziua de ieri.

cand am fost la un sanctuar-fortareata spectaculos in regiunea Piemonte, langa Torino… la o mie de metri H. Al Sfantului Arhanghel Mihail.

a se cauta pe google images “sacra di san michele”. merita vizitat macar virtual.

Si vizitandu-l eu pe Arhanghel impreuna cu alte 5 fete (2 prietene de-ale mele si 3 prietene de-ale unei prietene), m-am reincarcat cu tot felul de bunatati spirituale si materiale, dat fiind ca la intoarcere am gasit alimentara cu pricina.

Constructia e nemai pomenita, apoi e plina de istorii naturale si supranaturale.

Nush cum se face ca tot mai des am de-a face cu Arhanghelul Mihail, azi vara mi-a fost dat sa vizitez cel mai vechi sanctuar dedicat lui, Monte Santangelo sul Gargano, in sudul Italiei… e si ala ceva….

si chiar ma gandeam sa merg la anul in Normandia sa vad si Mont Saint-Michel care e diferit, dar e pe aceeasi linie cu Monte Santangelo spre Ierusalim.

Si iaca-ta mi s-a aratat inainte ocazia sa vizitez la Sacra di San Michele… ieri a fost o zi cu soare si toate fetele (femeile, ca media de varsta era ca 33 de ani) erau in forma buna si ne minuna de privelisti.

La intoarcere am trecut prin Torino unde mancat si baut + vizitat oaresice obiective turistice pe-nserate.

dar asta a fost ieri.

azi ma pandea plictisul pe la ora 17.

ca norocul am mers la bazilica Sant Ambrogio (Sfantu Ambrozie, episcopul care a fost decisiv in convertirea Sf-lui Augustin – una dintre preferatele mele ever, stil romanic Milano) de la 18 la slujba, unde m-am intalnit cu Francy (stiam ca vine si ea).

Am fost tare fericita ca lecturile si Evanghelia de azi (in ritului ambrozian, diferit un pic de cel romano-catolic) pomeneau ca omul trebuie sa se mai si odihneasca in sfanta zi de sambata (adica duminica pt noi), dar si ca trebuie sa-ti lasi inima sa se bucure si nu sa se lase amarata de tristeti, ca Dumnezeu are nostalgie de om si nu numai invers.

acum am spicuit asa babeste din ce-a fost pe-acolo.

oricum mereu se nimereste asa sa se potriveasca cu ce am io in cap si pe suflet. numiti-o sincronicitate daca vreti, dar functioneaza cu mine si ma si umple de mirare si de bucurie.

dupa slujba am condus.o pe Francy acasa, ca eu eram cu bicicleta. BTW eu cand umblu cu bicicleta sunt fericita. fara drept de apel.

am povestit. apoi m-am oprit la un magazin sa-mi iau suc de mere si lapte. Acolo erau niste tipi si se uitau la mine impresionati. Era efectul parului iesind carliontat de sub palarie, mereu cand ma aranjez asa, se produce situatia. E o imagine – o proiectie si momeala pentru barbati. Azi nu am cautat-o, dar asa o iesit.
Ma amuz copios din cauza ca ma vad din afara, detasat. Nu ma iau in serios dar imi imaginez cativa Rica Venturianoo din „O noapte Furtunoasa” de Caragiale care imi scriu:

Angel radios! De când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul raţiunii… (îşi comprimă palpitaţiile.) Te iubesc la nemurire, Je vous aime et vous adore: que prétendez-vous encore? Inima-mi palpită de amoare. Sunt într-o poziţiune pitorească şi mizericordioasă şi sufăr peste poate. O da! Tu eşti aurora sublimă, care deschide bolta azurie într-o adoraţiune poetică infinită de suspine misterioase, pline de reverie şi inspiraţiune, care m-a făcut pentru ca să-ti fac aci anexata poezie:
“Eşti un crin plin de candoare, eşti o fragilă zambilă, Eşti o roză parfumată, eşti o tânără lalea! Un poet nebun şi tandru te adoră, ah! copilă! De a lui poziţiune turmentată fie-ţi milă; Te iubesc la nemurire şi îţi dedic lira mea! Al tău pentru o eternitate şi per toujours.”

Hhahahhahaha, Angel radios! cu palarie. si apoi pe bicicleta.

Dar eu doresc chestii reale, nu fascinatii de-astea de o clipa.

Dar pana una-alta sunt fericita.