Blogul Licuricei

Spre sfârşitul anului trecut, Biblioteca Central Universitară (BCU) din Cluj organizase un concurs de proiecte pentru noul depozit de cărţi cu acces liber la raft. S-au depus peste 100 de proiecte, care mai apoi au fost afişate pe holurile BCU. Într-o zi, m-am luat şi m-am dus să le văd. Extrem de puţine mi-au plăcut, printre acestea numărându-se unul în care clădirea avea formă de carte, aşezată pe cotor şi cu paginile în vânt. Simpatic concept, deşi oarecum previzibil.

Dar cel la care mă gândesc şi azi cu zâmbetul pe buze e al unei arhitecte care a aşezat în sălile de lectură covoare persane (!!). Spuneţi voi dacă nu e simpatică treaba asta? Uitându-mă la proiect aveam senzaţia că mă aflu în Casa Înţelepciunii din Bagdadul dinastiei abbaside, printre cărturarii musulmani şi, în acelaşi timp, că sunt parte dintr-o imensă pagină de manuscris cu miniaturi desenate de călugării iezuiţi. Ciudat sentiment. Mi-a tihnit şi am decis că, dacă ar fi după mine, aşa mi-ar plăcea să arate noua bibliotecă.

***

Când sunt lipsită de inspiraţie, mă dau pe tot felul de bloguri de femei să văd ce le mai trece prin mintiucă. Asta include şi blogurile celor care lucrează la diferite reviste glossy de pe la noi. În periplul meu am constatat următoarea chestie: tipele astea de care zic sunt, aproape toate, o combinaţie cu iz mioritic de Bridget Jones şi Carrie Bradshaw. Ai zice că sunt trase la indigo.

Nu au iubit şi uneori plâng şi se plâng pe rupte, sunt fascinate de modă şi de tot felul de mondenităţi, au lectura şi filmul literă de lege, sunt înconjurate de prietene şi prieteni faini, care le fac tot felul de surprize ce le mai colorează viaţa. La asta se mai adaugă, în unele cazuri, câte o pisică sau motan cu nume simpatic. Ăsta să fie noul trend în materie de femei blogger? Bag sama că da. Şi, nu ştiu cum se face, dar parcă nu-s deloc departe de ele. Cam de plict…

***

La începutul săptămânii, dimineaţa pe la 10.00, au sunat la poarta noastră doi poliţişti comunitari. Motivul? Să ne dăm jos zăpada de pe casă pentru că există riscul să le pice în cap trecătorilor. M-am uitat eu la ce îmi arătau ei, dar nu era deloc pe partea mea de casă, ci pe a vecinului, care oricum nu locuieşte aici. Le-am zis „Ok, încerc să rezolv”, iar după ce au plecat am pus un prieten mai înalt ca mine să dea zăpada jos cu chestie lungă, de lemn. Nu a reuşit nicicum. Cum cheie de la podul vecinilor nu am ca să fi încercat de acolo, l-am sunat pe vecin la telefon de câteva ori. Nu am dat de el, aşa că am lasat-o baltă.

A doua zi iar m-am trezit cu poliţiştii la poartă. Le-am explicat tot demersul, mi-au zis „Mai încercaţi”. Mi s-a părut stupid, aşa că nu am mai încercat nimic. A treia zi, iar au venit. Cu textul că şeful lor le-a dat instrucţiuni să identifice locatarii şi să dea amenzi tuturor. WTF? De ce să-mi dea mie amendă pentru zăpada altuia? După ce că oraşul arată cum arată, cu trotuare pline de gheaţă şi mizerie pe lângă bordură, ei se leagă de mine? Mi-a sărit muştarul şi le-am explicat că nu mă interesează piticii şefului lor şi să facă bine să îl sune ei pe vecin să rezolve. Au plecat şi nu au mai venit. Sunt curioasă dacă totuşi mă amendează.

***

În acelaşi registru, prietenul meu Edi s-a luat de poliţiştii comunitari care blochează maşinile. Hai că devine amuzant. 😀

***

Şi nişte muzici, să ne mai înveselim: