Astăzi mi-am dat seama că, indiferent cât m-a înrăit şi cinicizat* emoţional viaţa asta, eu încă mai cred cu tărie că am un suflet pereche. Sunt convinsă că, mai devreme sau mai târziu, va veni la mine, mă va lua în braţe şi îmi va spune: „Te-am căutat de când mă ştiu şi, în sfârşit, te-am găsit! De-acum nu-ţi mai dau drumul!”. Şi da, ideal ar fi să vină cât mai repede, ca să mai prindem puţin timp pentru noi înainte de sfârşitul lumii. 🙂

* ştiu că, practic, nu există verbul ăsta, dar exprimă la fix ce vreau să spun, aşa că ar trebui omologat.

18 Replies to “Definitiv”

  1. Of, gândul sufletului mă bântuie de când am citit Adam şi Eva lui Rebreanu (acu 15 ani), cu scânteierea aia a ochilor. Un zbang, zbuf, paf, şi totul se aşterne simplu. Well, să dea naiba în zbang, zbuf şi paf ăla, toţi sunt miopi şi nu văd!!!

  2. asta aplicând principiul „ai grijă ce-ţi doreşti”? 😀 s-ar putea să ai dreptate.

    dar, totuşi, eu cred că dacă îţi găseşti sufletul pereche nu poate fi decât mai bine. altfel ce rost ar mai avea să existe? 🙂

  3. ps: mi-am dat seama că a fost prima oară în viaţă când am folosit apelativul ăsta şi mi se pare oarecum nefiresc când îl pronunţ, dar de la numele blogului tău mi se trage. foarte simpatic nume, de altfel 🙂

Dă-i un răspuns lui adam Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *