Scrisoare mie, cea din 1990

Dragă Eu,

Nu ştiu de ce, dar am un feeling că, la un moment dat, independent de voinţa ta şi fără să ai habar cum, vei ajunge din nou în anul de graţie 1990. Nu ştiu de unde sentimentul ăsta ciudat şi persistent, care îmi stă în suflet şi pe creier de ceva vreme. Poate că mă uit la prea multe seriale SF sau poate am o dorinţă ascunsă de a o lua de la capăt şi aşa mi-o împlinesc.

Indiferent de motiv, cert e că, odată ajunsă acolo, vei avea nevoie de nişte sfaturi pertinente, ca să nu mai faci greşelile pe care le-am făcut eu (adică tu) de atunci încoace. Fă bine şi ascultă-mă, nu pune prea multe întrebări că nu are rost, şi ţine cont de tot ce îţi zic mai jos. Toate poveştile ăstea ale mele te vor ajuta şi îţi vor face viaţa muuuult mai uşoară şi mai frumoasă decât am avut-o eu. Crede-mă pe cuvânt.

Întâi şi întâi, când te vei trezi în primul an de după revoluţie (o scriu fără majusculă pentru că se va dovedi în timp că a fost o făcătură), vei constata că eşti studentă în anul II la Chimie, loc în care ai ajuns datorită voinţei mamei noastre şi nu a propriei dorinţi. Nu-ţi place chimia, nu ţi-a plăcut niciodată şi nu-ţi va folosi la nimic. Nici măcar creme sau săpunuri de casă nu vei ajunge să faci, aşa cum fac unele colege de-ale tale astăzi. Ca urmare, retrage-te cât poţi de rapid şi du-te acolo unde ai vrut prima oară să mergi şi nu ai fost lăsată: la Litere. Destinul tău se va învârti oricum în jurul cuvintelor şi nu a substanţelor chimice, aşa că nu-ţi pierde cei mai relaxaţi ani din viaţă făcând chestii inutile.

Odată ajunsă la Litere, fă bine şi apucă-te să înveţi limbi străine. Nu una, nu două, ci vreo trei-patru. Şi, dacă se poate, cât mai puţin cunoscute de masele largi populare. Nu fii comodă, aşa cum erai în liceu, şi nici nu te mulţumi cu ce înveţi la cursuri. Eşti tu deşteaptă şi prinzi relativ repede, dar nu ai o înclinaţie nativă spre limbi străine (ştii asta de pe acum, dar te faci că nu pricepi), aşa că pune-te cu burta pe carte. Va fi una dintre cele mai importante chestii pe care le vei putea face în perioada aia. Nu o rata!

Dacă faci Litere, ţi se vor deschide o mulţime de oportunităţi, iar una dintre ele va fi, mai mult ca sigur, presa. Va fi ceva nou pentru acele vremuri, aventuros, neplictisitor, inedit. Te vei simţi atrasă şi ţi se va potrivi destul de bine, dar sfatul meu e să te ţii departe de acest domeniu în acel moment. De ce? Pentru că presa te va schimba. Din fata aia cu bun simţ cât pentru două persoane care eşti acum vei ajunge o tipă plină de tupeu, extrem de vocală, certăreaţă chiar, care nu va avea îngăduinţă pentru oamenii mai săraci cu duhul şi care nu va şti când trebuie să tacă şi când să vorbească.

Vei dovedi însă unele talente didactice, aşa că le poţi fructifica. Ai avut şansa să lucrezi în învăţământ şi în varianta mea, cea de acum, dar nu ţi-a plăcut pentru că trebuia să predai Chimia sau Fizica. Ca profă de Română cred că te-ai simţi totuşi bine, aşa că poţi lua în considerare acest aspect (nu de alta, dar vacanţe precum în învăţământ nu vei mai avea niciodată). Plus că vei putea face club de lectură cu elevii, sau de teatru, sau vei găsi câte şi mai câte alte găselniţe ce îţi vor colora viaţa profesională. Te vei distra şi te vei juca totodată. Doar că pe bani puţini.

Sfatul meu e totuşi să pleci din ţară cu oareşce bursă (va fi plin de ele după ’95) şi să te dedici cercetării lingvistice. Sau să te faci agent literar pe undeva prin Europa. Sau scenarist. Sau orice altceva îţi permite să te joci şi să brodezi cuvinte, stări, emoţii. Nu lăsa România să-ţi intre sub piele şi nici nu te dedica ei. După 20 de ani vei ajunge la concluzia că e o ţară pierdută, lipsită de valori, repere şi coloană vertebrală, care nu va fi niciodată aşa cum o visezi acum. În plus, va fi mereu mult mai frumoasă de la distanţă decât atunci când o vei vedea zi de zi, în cele mai mici amănunte.

Dacă pierzi momentul Litere şi vei continua, totuşi, să termini Chimia, atunci nu am încotro şi trebuie să te îndrept spre presă. E cea mai bună şansă a ta de a ajunge să te foloseşti de cuvinte, aşa cum eşti dăruită. Dar măcar acum fă-o ca lumea şi devino o jurnalistă de top, care nu se mulţumeşte cu puţin. Ca urmare, deschide-ţi ochii un pic mai repede şi vezi că fix lângă casa vecină de cea în care te joci de când eşti copil e redacţia ziarului “NU”. Du-te pe acolo ori de câte ori poţi.

Te vei ciocni de nişte misogini fără doar şi poate, care îţi vor închide uşa în nas sau te vor lua la mişto la început, aşa cum fac toţi bărbaţii-cocoşi, unii vor fi imposibili, alţii deştepţi, unii poate se vor da la tine, alţii nu –  nu fi mironosiţă, treci cu graţie peste tot ce poţi trece, pune-i la punct dacă e cazul, dar nu fă prostia de a pleca şi de a nu insista să înveţi de la ei cum se face un ziar.

Oricum pe câţiva dintre ei (cei mai faini, de altfel) ţi-e dat să-i întâlneşti  la sfârşitul anilor ’90 şi îţi vor rămâne cei mai buni prieteni-bărbaţi pe care i-ai avut vreodată. E păcat totuşi să pierzi câţiva ani aiurea, nefăcând nimic util, ci doar preumblându-te între laboratoarele facultăţii, Tarniţa şi chefurile din cămine. Poţi mult mai mult de atât şi, într-un final, meriţi mult mai mult de atât.

Dacă nu faci nicicum chestia asta în ’94 (de ruşine, de lene sau mai ştiu eu din ce motiv stupid), atunci ai grijă să nu ratezi momentul august 1998. Fă exact ce-am făcut eu: renunţă la învăţământ, ia ziarul Piaţa, caută anunţuri de job şi du-te la interviul pentru postul de secretară la firma fără nume. Vei vedea, de fapt, că e redacţia unui ziar, iar managerul elveţian de proiect Dieter Mittler va avea suficientă intuiţie cât să te angajaze. După care îi vei cunoaşte pe Mihnea, Fumi, Dragoş şi vei începe să faci presă. De-aia adevărată.

La un moment dat ţi se va da ocazia să lucrezi la Bucureşti. Just do it! Ascultă-mă bine: NU te trage pe cur cu texte de genul “nu îmi ajung banii să trăiesc în capitală” sau “nu-mi place oraşul ăsta”. Strânge din dinţi, obişnuieşte-te cu el, luptă şi vei vedea că totul rău va fi înspre binele tău. Vei cunoaşte oameni noi, vei simţi diferit, vei evolua altfel. Vei deveni altcineva. Şi-ţi va plăcea, cred eu.

Ar mai fi câteva puncte de lămurit şi cărora te-aş ruga să le acorzi atenţia cuvenită. În primul rând, nu te mai irosi în chestii mici şi meschine, în bârfe, discuţii fără rost, invidii, nimicuri. Nu are rost să duci un astfel de balast şi să te încarci negativ. Apoi alege-ţi prietenii, şi mai ales prietenele, cu grijă şi un pic de scepticism. Nu îţi pune tot sufletul pe masă şi nici nu le spune chiar tot. Nu le da posibilitatea să te fure de emoţii şi trăiri fără să-ţi dea nimic în schimb. Fii mai rezervată şi mai discretă. Vei fi fiind tu Gemeni, adică guralivă şi exteriorizată, dar ai ascendent de Scorpion în tine, aşa că foloseşte-l cât poţi de mult.

Cât despre partea cu dragostea, nu pot să-ţi spun decât: iubeşte cât poţi! Nu te da în lături, nu te ascunde şi nici nu te feri de dragoste. Fii onestă cu tine şi când ceva nu-ţi place la omul de lângă tine, spune-i-o direct, pe loc. Nu te uita în mailurile iubiţilor sau în telefoanele lor, nu invidia iubirea pe care le-o oferă altor femei, nu râvni la ce nu ai, dar nici nu rămâne prea mult timp ancorată într-o situaţie fără ieşire. Când îţi dai seama că o relaţie nu merge orice ai face, când nu primeşti ce vrei, pleacă fără să te uiţi înapoi şi fără să te întorci vreodată.

Nu crede că tot ce zboară se mănâncă, lasă-te condusă de propriile instincte şi ascultă-ţi intuiţia. Şi, mai presus de toate, nu accepta niciodată să împărţi dragostea unui bărbat cu mai multe femei. Chestia asta te va face mereu nefericită, oricât de deschisă la minte vrei să te crezi.

Cam astea le-am avut de spus. După cum te cunosc, vei citi chestia asta în diagonală şi vei crede că ai reţinut-o şi că ştii exact ce ai de făcut. Sper totuşi, ca printr-o minune, să ai mai multă minte decât am avut eu atunci şi să o buchiseşti cum trebuie. La un moment dat, îmi vei mulţumi.

Cu tot dragul,

Tu, cea din 2012

 

PS: Încă un lucru extrem de important. Indiferent prin ce perioade emoţionale treci, NU îţi tăia părul scurt. Bărbaţilor nu le place defel, iar ţie nu-ţi stă prea bine, ca să fiu sinceră. 🙂

18 thoughts on “Scrisoare mie, cea din 1990

  1. ei, ce sa-i faci, asta-i soarta noastra sa ne desteptam abia pe la 40 🙂

    totusi zic eu ca e mai bine decat multi pe care-i vad in jurul meu, isi pun probleme, afla lucruri, trag concluzii cam din ce faceam eu la 16 ani si li se pare ca au descoperit sensul vietii, optimul tehnologic, adevarul ..etc
    oamenii astia aproape ca tipa la mine cand imi comunica ce au mai descoperit. problema in cazul meu e alta. am inceput sa uit !! iti dai seama !? si imi aduc aminte abia peste 3-4 zile cu cate zeci de ani in urma trecusem eu prin punctul ala, dar faza trecuse si nu mai pot sa le dau peste ochi 😀

    ps. vad ca cineva ti-a agatat si un PS la articol. bine ti-a facut. dar de ochelari tot nu ti-a spus.

  2. surprinzatoare scrisoare, chiar geniala chiar pe undeva 🙂

    Nu e niciodata prea tarziu ca visele sa ti se implineasca si tu sa revii la coordonatele pe care ti le dai acuma…

    te pup

  3. val: acel “cineva” sunt eu. 😀 iar de ochelari nu am ce să spun pt că foarte tare îmi plac şi nu m-aş putea lipsi de ei. ba chiar mi-am mai cumpărat două perechi, să am de schimb. 🙂

    eu zic să îţi scrii într-un carneţel toate fazele prin care ai trecut şi să-l răsfoieşti când apare câte unu’ care crede că a descoperit gaura la macaroană. 🙂

    Eu (nu Tu): eu tot sper într-un univers paralel în care Eu să fiu aşa cum îmi doresc acum să fi fost. 🙂 un fel de Fringe, cum ar veni

  4. Trebuie să recunosc că şi pe mine mă frământa, zilele trecute, întorsul în timp şi schimbatul de amănunte, chit că toate alea pe care voiam să le modific m-au adus aici. Nu ştiu cu cine să semăn însă la faza cu limbile străine. Habar n-aveam că nu se lipesc de tine prea uşor! Oare de ce?

  5. miniEu: şi eu mă întreb de ce, mai ales că în familie suntem tot felul de naţii şi, practic, ar fi material genetic suficient de diversificat. da’ poate că-s eu mai proastă 😀

  6. nah, nu e cu prostie.Eu zic că e după zodie, ascendent, emisfere cerebrale folosite cine ştie cum, auzit limbi străine de mici, şi, am citit de curând, IQ prea mare al celor de care nu se lipesc alte limbi. O nebunie, ce mai!

  7. Soo…apropo de părul scurt! Mi l-am tăiat eu, asa, super, super scurt, câţiva milimetri, o trecere din aia de senzaţie de la plete mai jos de fund la 3 mm de păr. Toată lumea a fost socată si indignată, de la soţ si maică-mea la profesorii lui fiu-meu (fiu-meu included, care mi-a zis să nu mă mai duc pe la scoală că-l fac de râs). Na, nu m-am lăsat eu impresionată de criticile lor. Dar, într-o bună dimineaţă, era sâmbătă, am iesit foarte devreme în oras, asa înainte de 8, trebuia să mă întâlnesc cu cineva care avea zbor la prima oră, enfin…
    Am dat pe Eroilor peste un tânăr foarte simpatic, cu o freză din aia rasta, care era încă mort de beat după cheful de vineri noaptea si abia se târa spre casă…Si se opreste tipul drept în faţa mea, si se uită fix la mine asa, secunde bune, după care îmi zice: Vai de capul meu, ce urât te-ai tuns, cum dracu ai putut să te tunzi asa urât, tu nu te vezi cum arăţi? Na, chestia asta m-a convins că nu-mi stă bine cu părul scurt mult mai tare decât protestele lui bărbatu-meu, era atâta sinceritate în tonul si vocea tipului wasted…Asta nu m-a împiedicat să-mi păstrez părul de 3 mm încă vreun an, asa, din spirit de frondă, că mă bătea toată lumea la cap să-mi las părul să crească din nou..
    De scrisoarea ta- e misto, adică scrii foarte misto. Nu înţeleg de ce tu ai atitudinea asta de regreta alegeri pe are le-ai făcut în trecut, e ca si cum te-ai nega pe tine însăţi…Crede-mă, t ai un mare talent, ăla de a scrie, e asa de evident din toate textele astea de pe blog. Si fiecare experienţă si alegere pe care le-ai făcut în viaţa asta, bune sau proaste, te duc până la urmă într-un anumit loc. S-ar putea ca locul ăla să fie scrisul, scrisul de-adevăratelea, si atunci o să fie important că ai regrete, temeri, angoase…Oamenii cu vieţi perfecte nu prea au sansa să ajungă scriitori, sunt prea neinteresanţi, despre ce să scrie?
    Uite, am văzut că tu te raportezi destul de negativ la faptul că nu esti într-o relaţie stabilă, că nu ai un iubit, un soţ, etc. Din punctul ăsta de vedere, eu am avut si am o viaţă asa, ca ruptă din manualele de viaţă perfectă: m-am măritat tânără cu iubirea vieţii mele, îl iubesc mult mai tare în ziua de azi, avem un copil foarte misto, avem o casă fix cum mi-am dorit, avem fiecare (eu si soţul) micul nostru business care nu ne displace…Dar, cum să-ţi spun, cumsă-ţi explic ca să pricepi: am o viaţă frumoasă, dar în acelasi timp poate că am ratat un milion de chestii senzaţionale pentru că am ales întotdeauna calea sigură, fericirea garantată, instant, la plic.
    Si mie îmi place să scriu, de exemplu, dar nu am cum să scriu cu adevărat interesant, sau pasionant. Cele mai mari angoase ale mele sunt legate de faptul că fiu-meu a mâncat prea multe cereale rafinate si nu îndeajuns de multe legume săptămâna asta. Tu, în schimb, ai ce împărtăsi…Asa că: zău, pe bune, apucă-te de scris!

  8. Dee: 🙂 nici eu nu am ascultat de prietenii apropiaţi sau de maică-mea la faza cu părul scurt, ci tot de la un străin mi-am luat lecţia. mă rog, relativ străin – îl întâlnisem de vreo două ori, acum câţiva ani, la un prieten comun acasă şi nu credeam că-şi aminteşte de mine. iar de ceva vreme ne întâlnim frecvent la crâşma lui şi am fost şocată când l-am auzit spunându-i unui alt tip (de faţă cu mine, evident): “şi dacă ai şti ce frumoasă era cu părul lung”. 😀 😀 a fost o lecţie amuzantă, ca să zic aşa 🙂

    cât despre regrete: în realitate nu-s aşa intense ca atunci când le citeşti. 🙂 adevăru-i că profit de momentele în care îs prost dispusă ca să pun repede pe hârtie ceva, pt că am aceeaşi convingere ca şi tine (pe care cred că am mai scris-o pe undeva): marile romane au fost scrise de oameni suferinzi. acum nu mă compar eu cu ei, dar cel mai bine îmi ies posturile scrise când sunt nu foarte bine dispusă.

    iar asta cu iubitul (soţ nu, pt că nu m-am văzut măritată niciodată. prefer parteneriatele) o zic pt că,mai nou, ajung să mă plictisesc singură. adică pot foarte bine să-mi găsesc chestii de făcut, dar mă loveşte dorul de discuţii cu un bărbat matur, care are ceva de spus, care te poate sprijini în momente dificile şi căruia să-i pese. altfel, am o viaţă quite ok.

    şi, da, la un moment dat o să mă apuc de scris serios. soon. 🙂

  9. “un bărbat matur, care are ceva de spus, care te poate sprijini în momente dificile şi căruia să-i pese. ”

    exista asa ceva !?!?

Leave a Reply

Your email address will not be published.